Bunica

A murit acum 8 ani, spre sfarsit de februarie. Avea astm de cand o stiam; daca racea, facea urat de tot. Nu suporta nici ceata, in zilele cu vreme urata nici macar nu iesea din casa.
A fost mereu "calul de bataie" in casa; avea o rezistenta de invidiat. Nu prea o doborasera bolile.
In anul acela, se pare ca batranetea si-a spus cuvantul; avea aproape 91 de ani. Iesise putin pe balcon (dupa cum spusese chiar ea...) si... a atins-o raceala. Dupa o zi, incepea sa faca febra mare si incepea sa fie din ce in ce mai turmentata.
Marti o observase tata ca era mai domoala in miscari (incepea sa ii fie rau...), miercuri deja cazuse la pat... ii era din ce in ce mai rau, intervenea si deshidratarea. Vineri (era ziua mea de nastere
) a trebuit internata in spital; inca mai era constienta.
Pana a doua zi dimineata, a devenit practic inconstienta; am avut noroc de o doctorita mai omenoasa care a pus-o pe terapie intensiva, cu oxigen, hidratare... si tot tacamul.
A stat in spital aproape 2 saptamani. A iesit ameliorata.
Inca cu 1-2 zile inainte de externare au aparut semnele ca inima incepe sa cedeze; i se umflau picioarele. A mai trait o saptamana dupa aceea. Dupa aproximativ 24 de ore de agonie si-a dat ultima suflare.
Sunt mai bine de 8 ani de atunci. Daca ar fi trait, maine ar fi implinit 99 de ani.
Inca ii mai duc dorul. Pentru un an de zile, nu am avut puterea sa intru in casa pe care o parasise pentru a se "muta" la cimitir. De cate ori intram, ma asteptam sa apara de undeva, sa ma imbratiseze, sa imi spuna ca totul a fost o gluma si ca, de fapt, nu m-a parasit.
Si totusi nu a fost gluma. A plecat din aceasta lume, asa cum vom pleca, pe rand, fiecare din noi. Ne vom intalni probabil undeva, intr-o alta lume, poate mai buna.
Pana atunci, ne vom "intalni" doar in vis; si vom trai cu speranta ca, de undeva, cei plecati din lumea aceasta ne urmaresc si ne protejeaza.