Nu stiu cum ar trebui sa ma simt, dar uneori mi se pare penibila incercarea de a discuta cu persoane cu care, dealtfel, inainte eram in relatii apropiate (si ar trebui sa nu se schimbe situatia, atat timp cat nu exista motive de schimbare...), dar care incearca acum, cel putin, sa ma ignore, sa ma trateze cu indiferenta.
In unele situatii, nu ma simt deranjata. Pot intrerupe orice discutie cu respectivii; sunt de acord ca fiecare sa mearga in drumul sau. Dar... ce ar fi de facut cu cei cu care, inevitabil, ma intalnesc zi de zi - colegi de munca, de pilda... Imi pot mentine calmul, fara probleme, dar ma deranjeaza in primul rand lipsa de comunicare. Inteleg, sunt de acord ca fiecare dintre noi are o zi mai proasta; nu suntem ocoliti de necazuri si probleme si, pe moment, poate nici nu avem chef de discutii. Dar se poate gasi o modalitate, cel putin formala, de a comunica, fara ca celalalt sa fie pus intr-o postura proasta, mai ales cand nu are nici o vina. E o chestiune, daca vreti, de inteligenta si bun simt; se pot "lasa problemele afara", cum se spune...
E o situatie in care poate fi pus oricare dintre noi, desi, pe moment, putini o intelegem. Dar trebuie sa reactionam intr-un fel cel putin rezonabil... pentru binele tuturor.
0 comentarii:
Trimiteţi un comentariu