Drumuri paralele

Trecem unul pe langa altul, fara a ne atinge cu nici un chip. Trecem unul pe langa altul, in directii opuse, prizonieri ai unui peisaj tern si monoton, fara sa ne privim in ochi, fara macar a ne vedea, de parca nu am exista deloc unul pentru celalalt. Drumurile noastre lungi prin viata, venind parca de nicaieri si mergand spre o destinatie necunoscuta, nu se vor intalni decat undeva, intr-un punct mai departat ca infinitul.
Nimic pare a nu ne sta in cale. Nimic nu ne opreste mersul nostru neincetat. Oprim uneori in gari pustii, in care nu coboara si nu urca nici un calator.
Mergem mereu, fumegand intr-un efort imens. Mergem mereu, scurtand distantele, inghitind spatiul si timpul. Asteptam mereu sa ducem suflete calatoare spre teluri indepartate, dar precise. Trecem in momente extrem de precise prin statii, asteptand sa culegem calatori; cine rateaza intalnirea cu noi, se spune ca rateaza uneori o ocazie unica sau foarte greu repetabila.
Mergem mereu, gafaind incinse de eforturi cumplite, si totusi nu avem odihna nicicand. Vom merge mereu, trepidand pe drumuri paralele, fara a ne intersecta nici macar privirile, pana cand vom ajunge la destinatie. Apoi o vom lua iar din loc, spre o destinatie noua, atat cat ne vor tine puterile.