Deşi erau împânzite de securişti, la petrecerile de la fabrică, muncitorii se amuzau cu bancuri despre Ceauşescu, pe principiul “poţi să spui bancuri politice, dar să nu le Scorniceşti”, după cum povesteşte amuzat Ion Bălăceanu, fost strungar, citat de capital.ro.
Dacă în timpul liber, muncitorii erau plimbaţi pe la alte uzine, să vadă realizările colegilor de breaslă în cadrul “Daciadei”, cei cu inclinaţii artistice puteau participa la “Cântarea României”.
„De fiecare sărbătoare religioasă trăgeam câte un chef interminabil la muncă, ţinea o petrecere zile în şir, că oricum ne duceam de formă la birou, nimeni nu făcea nimic. Aveam un coleg care îşi lăsase doar pantofii să se vadă pe sub birou, el nu era înăuntru. Aşa se lucra în cercetare”, îşi aminteşte Eugen Popescu, care în anii '70-'80 lucra în cercetare-proiectare la Institutul de Cercetare în Industria Chimică, scriu jurnaliştii de la capital.ro.
Puţinele desene animate care erau difuzate înainte de 1989 pe micul ecran erau cenzurate, scriu jurnaliştii de la capital.ro. Pentru că rău-voitorii ar fi putut să o asemene pe Olive din “Popey Marinarul” cu Elena Ceauşescu, personajele au dispărut rapid de pe micul ecran. La fel s-a întâmplat şi cu cei “101 dalmaţieni”, pentru că micuţii ar fi putut începe să le ceară părinţilor să le cumpere animale de companie, iar Tom şi Jerry erau prea violenţi. Cu toate acestea, nu doar copiii, ci toată familia îşi făcea planurile de peste zi în funcţie de programul de desene de la televizor.
Cluburile pentru studenţi erau unele dintre puţinele locuri unde lumea se putea distra şi se putea manifesta în voie. Însă, acestea erau frecventate de clasa medie, în vreme ce copiii nomenclaturiştilor şi străinii aveau discoteci şi baruri de noapte speciale, precum Melody, Altantis şi barurile din marile hoteluri.
Dacă astăzi cei mai mulţi români aleg să plece în concediu cu maşina, înainte de 1989 trenul are mijlocul de deplasare favorit. Astfel, după o călătorie pe calea ferată, românii care ajungeau pe litoral se puteau delecta cu bunătăţi, pe care nu le-ar fi putut găsi în rafturile magazinelor de acasă: Pepsi, salam de Sibiu, fripturi...
Însă, concediul era pregătit din vreme, căci se vindeau exclusiv sejururi, nu se punea problema turismului de weekend sau a celui spontan, pentru că, atât în sezon, cât şi în extrasezon, hotelurile erau pline, chiar şi în extra sezon. De aceea, listele de la Sindicat se făceau din timp.
Mersul la film însă nu prea le crea probleme românilor înainte de 1989: au fost construite multe săli, în care rulau puţine filme. Înainte de prima jumătate a anilor 1970, puteau fi vizionate filme de la studiourile hollywoodiene până la cele de nişă din ţările estice. După această perioadă, filmele veneau via Moscova, pentru că bugetul alocat cinematografiei româneşti a fost redus.
Astăzi, ieşirea la bere se poate prelungi până spre dimineaţă, iar birturile sunt pline încă de la primele ore ale dimineţii, iar degustătorii pot alege dintr-o paletă largă de soertimente, de la Săniuţă la Dom Perignon. Înainte de 1989, în baruri nu se servea alcool înainte de ora 10, iar miliţienii aveau grijă ca localurile să fie goale cu jumătate de oră înainte de terminarea programului.
Cine voia să pună mâna pe o carte bună stătea ore în şir la coadă, iar „Cel mai iubit dintre pământeni” de Marin Preda sau cartea cu motanul Arpagic de Ana Blandiana erau ţinute în dulapuri cu uşi închise.
Aparatele video se vindeau cu succes pe sub mână, deoarece, oficial, nu se făceau importuri, aşadar nu se comercializau. Însă, norocoşii apropiaţi de graniţe puteau „prinde” bulgarii, ungurii sau sârbii doar cu antena de pe bloc, care capta semnalul de la emiţătoarele de peste graniţă, iar românii din oraşele mai îndepărtate foloseau amplificatoare de bandă largă, prin care puteau recepţiona semnalul chiar de la aproape 200 de kilometri de graniţă.
Peste 10 ani de existenţă, peste 1.600 de spectacole, sute de nume aduse din spatele scenei în căutarea revelaţiilor, zeci de mii de oameni uniţi de o euforie şi de o pasiune ce contrasta flagrant cu formalismul serbărilor de 23 August şi zeci de cântece fără moarte în sufletele celor care le-au fredonat în nopţile meschine ale anilor ’70 şi ’80, cam aceasta ar fi o scurtă trecere în revistă a Cenaclului Flacăra, care a încălzit tineretul condamnat la cravata de pionier şi la carnetul de UTC cu iluzia că ceva-ceva se schimbă.
CUM VĂ DISTRAŢI ÎNAINTE DE 1989?
Sursa: Evenimentul zilei
0 comentarii:
Trimiteţi un comentariu