joi, 19 noiembrie 2009

Curtea de Apel decide: avem sau nu referendum

Silvana Pătrăşcanu
Joi, 19 Noiembrie 2009
Curtea de Apel Bucureşti decide azi privind solicitarea de suspendare a referendumului convocat de preşedintele Traian Băsescu. Avocatul care pledează în favoarea cererilor formulate, în acest sens de mai multe ONG-urilor, susţine că organizarea referendumului este "o deformare a democraţiei".

Instanţa Curţii de Apel Bucureşti a ascultat argumentele a două ONG-uri, respectiv Pro Democraţia şi Agenţia de Monitorizare a Presei, care cer suspendarea decretului prezidenţial, prin care s-a stabilit organizarea referendumului privind Parlamentul unicameral şi reducerea

numărului de parlamentari, în 22 noiembrie.

"Aceste este plebicism într-un regim autoritar", a spus avocatul, care a adăugat că populaţia nu a fost informată obiectiv despre avantajele şi dezavantajele Parlamentului unicameral şi a fost în loc de campanie de informare, propagandă.

Avocatul organizaţiilor neguvernamentale a susţinut că, potrivit Constituţiei, referendumul are scop să consulte naţiunea în privinţa unei probleme în timp ce Traian Băsescu - care a decis deja ce doreşte prin referendum - nu face decât să obţină aprobarea naţiunii.

De partea cealaltă, Administraţia Prezidenţială a cerut respingerea cererilor ONG-urilor, invocând două decizii ale Curţii Constituţionale, care stabilesc că nu există nicio lege care să interzică organizarea alegerilor în aceeaşi dată cu referendumul şi o decizie 567/2007 care dă posibilitatea preşedintelui să consulte populaţia, prin referendum.

Zece cereri de intervenţie

La Curtea de Apel Bucureşti au fost depuse zeci de cereri de intervenţie în acest proces, mare parte dintre ele în favoarea Administraţiei Prezidenţiale.

Instanţa a admis că le va lua în considerare doar pe cele pentru care s-a achitat taxa de timbru, urmând să dea o soluţie cu privire la legalitatea sau nu a solicitării ONG-urilor privind suspendarea referendumului.

Preşedintele Traian Băsescu a semnat decretul privind organizarea referendumului pentru Parlament unicameral şi reducerea numărului de parlamentari la maximum 300, în 22 noiembrie, o dată cu primul tur al alegerilor prezidenţiale.

Pentru alegerile prezidenţiale din acest an, Executivul a alocat, în luna septembrie, peste 150 milioane de lei. Ulterior, în 11 noiembrie, Guvernul a suplimentat bugetul Ministerului Afacerilor Externe (MAE) cu 190.000 lei.

În cazul în care referendumul va fi anulat rămâne întrebarea cine va acoperi cheltuala deja făcută din bugetul de stat.

Sursa: Evenimentul zilei

0 comentarii:

Trimiteţi un comentariu