| Oana Ţepeş Greuruş | Joi, 05 Noiembrie 2009 |
"Dependenţa de internet este pe cale să devină o problemă şi riscă să afecteze până la 40 la sută dintre internauţi, potrivit unor studii", a explicat pentru AFP Federico Tonioni, medic psihiatru implicat în proiect.
Probleme cu somnul, dificultăţi de comunicare, anxietate, depresie sunt doar câteva dintre simptomele dependenţei de internet, patologie identificată în 1995 de către psihiatrul american Ivan Goldberg, asemănătoare cu dependenţa de droguri sau alcool.
Mărturii din faţa monitorului PC
"Îmi petrec tot timpul pe internet, nu mă opresc decât să dorm şi să mănânc", povesteşte Marco de 25 de ani, unul dintre primii pacienţi consulaţi de doctorul Tonioni.
"Am început să-mi pierd tot mai mult timp pe Facebook, MSN sau cu jocurile video până când au devenit singura mea preocupare", spune un student care a abandonat facultatea din cauza internetului.
Dorinţa de a reveni la viaţa de altă dată când mergea la cursuri sau juca fotbal cu prietenii săi l-au făcut pe Marco să ceară ajutorul medicilor.
"Nu mai ştiu ce înseamnă o viaţă normală. Pentru mine normalitatea înseamnă un calculator, o cameră rece şi ostilă" este mesajul unui utilizator dependent de internet.
Terapie în grup
Terapia propusă de Policlinica Gemelli, unică în Italia, are câteva etape. La început, psihiatrul examinează în timpul mai multor şedinţe dacă dependenţa de internet are legătură cu altă afecţiune psihiatrică latentă ce trebuie tratată cu medicamente.
Apoi, pacienţii merg de două ori pe săptămână la şedinţe de terapie în grup. "Schimbul emoţional cu alţi pacienţi este primordial în terapie şi le permite să reînceapă să comunice. Internetul este o lume virtuală plină de senzaţii, dar săracă în emoţii", explică medicii.
Persoanele cu vârste cuprinse între 15 şi 40 de ani sunt cei mai afectaţi de această dependenţă.
Dependenţa de internet în China, o problemă
Autorităţile chineze au interzis metodele brutale din clinicile care se ocupă cu tratarea dependenţei de internet, după ce vara trecută a murit un adolescent de 15 ani într-un centru de reabilitare.
În China există cel puţin 400 de centre pentru tratarea dependenţilor de calculator şi internet. Potrivit unui studiu peste 10 milioane dintre cei 100 de milioane de adolescenţi chinezi suferă de dependenţă de internet.
Aproximativ 60 la sută dintre cei care navighează pe internet, aproape 340 de milioane de persoane nu au ajuns la vârsta adultă, potrivit ministrului chinez al sănătăţii.
Sursa: Evenimentul zilei













0 comentarii:
Trimiteţi un comentariu