| Roxana Preda | Vineri, 21 August 2009 |
Familia şi politicienii susţinuţi de Palatul Cotroceni, de-a lungul timpului, par a juca un rol tot mai nefast pentru Traian Băsescu, chiar în preajma alegerilor prezidenţiale. "Toţi oamenii preşedintelui" devin astăzi cele mai vulnerabile puncte ale unui şef de stat care susţine că nu ştie dacă va mai candida sau nu pentru un nou mandat la Cotroceni, iar în acest context, adversarii politici primesc un ajutor nesperat chiar din tabara sa.
Femeile din preajma preşedintelui
A fost cazul Ridzi şi tăcerea prezidenţială. Susţinătoare ferventă a candidatului Elena Băsescu pentru un loc în Parlamentul European, fostul ministru al tineretului a aruncat asupra preşedintelui perspectiva sumbră de a-l târî într-un scandal legat de deturnarea banilor publici pentru promovarea electorală a fiicei sale.
De altfel, în momentul în care a rupt tăcerea, şeful statului a urmărit cu predilecţie un singur scop-acela de a-şi scoate fiica din afacerea "cumpărăm ştiri, pe bani publici". Cum pe parcursul scandalului, televiziunile nu conteneau în a ilustra informaţiile cu imaginea celor două tinere, la concerte şi alte acţiuni, Palatul Cotroceni a acuzat mogulii de desfăşurarea unei campanii de denigrare a familiei prezidenţiale.
În acelaşi timp, a izbucnit scandalul legat de achiziţionarea de către fiica cea mare a preşedintelui, Ioana, a unui apartament în cartierul controversatului om de afaceri Puiu Popoviciu. Simultan, presa a început să scrie despre afacerile imobiliare cu statul derulate de fratele lui Traian Băsescu. În ambele cazuri, reacţia şefului statului a fost aceeaşi- în loc să dea explicaţii pe fond, a preferat să reia discursul acuzator la adresa mogulilor.
Elena Udrea, fostă consilieră a preşedintelui, cunoscută ca protejată a Palatul Cotroceni, se află şi ea în centrul unei dispute politice, fără precedent. Şi de data aceasta, şeful statului a spus, iniţial, că nu ştie exact despre ce este vorba în speţa de faţă, iar acum tace.
Traian Băsescu, cel care nu s-a sfiit să acuze recent Coaliţia PD-L-PSD că transformă România într-o "ţară muribundă", fiind incapabilă să ia măsuri anticriză eficiente, nu are nimic de spus atunci când vine vorba despre existenţa unui minister, inutil, mai ales pre vremuri de restrişte economică, cu un buget de 75 milionae de euro.
Presa "salvatoare"
Aroganţa de care Udrea a dat dovadă în faţa Parlamentului (care totuşi este rodul votului democratic şi instituţia cea mai abilitată să ceară explicaţii miniştrilor pe care i-a învestit) se răsfrânge şi ea asupra preşedintelui, prin asocierea de imagine dintre cei doi, asociere care s-a împământenit deja în mentalul colectiv. Chiar Udrea a consolidat această percepţie publică prin declaraţiile ei potrivit cărora este victima unui "complot" ce îl are ca ţină pe Traian Băsescu.
Astăzi preşedintele a primit o nouă lovitură de teatru din partea apropiaţilor săi, mai exact a aceluiaşi frate, Mircea Băsescu. Peste noapte, preşedintele, care este şi şef al armatei, s-a trezit că are un frate care se ocupă cu afaceri în domeniul tehnicii militare. Peste noapte, presa îi dezvăluie preşedintelui ce se întâmplă în familia sa.
Atitudinea lui Băsescu se schimbă la 180 de grade- nu mai este victima mogulilor, nici a Coaliţiei 322, este ...victima fratelui său. Şi nu mai pune la zid "tonomatele", ci mulţumeşte presei pentru că i-a adus la cunoştinţă un fapt atât de grav petrecut chiar în sânul familiei prezidenţiale. "De adversari, de duşmani te poţi apăra, dar e extrem de greu să te aperi de propriul frate. .. Nu mi-e de imagine.. Mă afectează ca om, pur şi simplu..", a descris el situaţia.
CREDEŢI CĂ PREŞEDINTELE A AFLAT DIN PRESĂ DESPRE AFACEREA FRATELUI SĂU?
Sursa: Evenimentul zilei













0 comentarii:
Trimiteţi un comentariu