luni, 23 noiembrie 2009

DEZBATERE EVZ. Cât de rentabilă mai e România?

Andreea Ştefan
Luni, 23 Noiembrie 2009
Instabilitatea politică, schimbările fiscale dese, numărul mare de taxe şi impozite, precum şi birocraţia crescută sunt doar câteva dintre motivele pentru care România nu mai are căutare în rândul investitorilor străini, la fel ca în urmă cu câţiva ani. În plus
, Mobexpert, Rompetrol sau Petrom sunt doar câteva dintre companiile româneşti care au ales ţări precum Serbia sau Kazakhstan pentru extinderea activităţii.


De asemenea, cei care aleg să investească în ţara noastră, nu mai beneficiază de facilităţi din partea statului, pentru că, acestea sunt considerate ajutoare de stat de către UE.

Astfel, în lipsa aplicării Legii Investiţiilor, antreprenorii nu mai beneficiază de prea multe facilităţi dacă aleg ţara noastră pentru dezvoltatea afacerii lor.

În schimb, facilităţile pot fi acordate de reprezentanţii aşa numitelor regiuni de dezvoltare.

“De exemplu, platforma industrială din zona Sibiului, realizată fără a fi parc industrial, pune la dispoziţia investitorilor toate utilităţile, facând ca costurile să scadă cu până la 30%“, potrivit secretarului general al Asociaţiei Oamenilor de Afaceri Români (AOAR), Cristian Pârvan.

În plus, dacă până acum ţara noastră deţinea avantajul forţei de muncă ieftine, acum, românii nu mai sunt dispuşi să muncească pe bani puţini.

Salarii mari, productivitate mică

Pârvan a declarat pentru evz.ro că forţa de muncă necalificată, puţin competitivă, solicită salarii din ce în ce mai mari, necorelate cu productivitatea, ceea ce face din România o piaţă puţin competitivă din acest punct de vedere.

Cu toate acestea, reprezentantul AOAR îi sfătuieşte pe oamenii de afaceri să investească în ţara noastră sau în ţări non-europene, dând exemplul unor ţări precum Azerbaijan, Georgia sau Republica Moldova.

“Aici, în ţările aflate în tranziţia la economia de piaţă, rata profitului este superioară decât în ţările dezvoltate”, susţine reprezentantul AOAR.


Unde investesc oamenii de afaceri români

Companii precum Mobexpert, Rompetrol, Petrom sau Flamingo sunt doar câteva dintre cele care şi-au extins activitatea, în anii trecuţi, în ţări precum Serbia, Kazakhstan, Bulgaria, Turcia, Ungaria sau Franţa.

Cristian Pârvan spune că investiţia într-o altă ţără este considerată rentabilă atunci când rata de profit este superioară celei din ţara de origine.


Moldova, atractivă pentru investitorii români


Republica Moldova pare a fi una dintre ţările preferate de români când vine vorba de investiţii.

Anul trecut oamenii de afaceri autohtoni au contribuit cu 3,5 milioane euro la dezvoltarea economiei de peste Prut, iar schimburile comerciale între cele două ţări sunt estimate la 1 miliard euro, în 2008, ceea ce a situat România pe locul doi în ierarhia partenerilor comerciali ai Moldovei.

„Republica Moldova a revenit la normalitate, atât în relaţiile cu România, cât şi în modul în care a început să fie guvernată”, afirma recent premierul moldovean, Vlad Filat.

Recent, Florin Pogonaru, preşedintele AOAR anunţa înfiinţarea unui fond de capital privat pentru intermedierea investiţiilor româneşti în Moldova, în timp reprezentanţii Petrom spun că în următorii cinci ani compania va investi 15 milioane euro, peste Prut.

Şi Constantin Stroe, preşedintele Asociaţiei Constructorilor Auto
din România, a spus săptămâna trecută că producătorii de componente auto intenţionează să demareze foarte curând o serie de proiecte în R Moldova.


"România are nevoie de investitori"


Pe de altă parte, Cristian Pârvan a precizat importanţa atragerii unui număr cât mai mare de investitori de către România.

Potrivit datelor BNR, în primele nouă luni ale anului, investiţiile străine se prăbuşiseră la jumătate faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, ajungând la 3,5 miliarde de euro.

Cei mai mulţi oameni de afaceri străini au realizat investiţii în domenii precum:

•industria extractivă
•prelucrătoare
•energie
•financiar
•construcţii şi tranzacţii imobiliare
•comerţ
•IT

Totodată, anul trecut, principalii investitori în economia românească erau:
•Austria - 9.186 milioane de euro
•Olanda - 8.402 milioane de euro
•Germania- 7.509 milioane de euro
•Franţa- 4.294 milioane de euro
•Italia- 3.585 milioane de euro

Aţi investi în România sau în străinătate?
Sursa: Evenimentul zilei

0 comentarii:

Trimiteţi un comentariu