"Eu nu mă mai consider bulgar. Mă consider român"

Adi Dobre

Joi, 19 Noiembrie 2009

În timp ce secuii se luptă pentru autonomie în cele două judeţe în care sunt majoritari (Harghita şi Covasna), multe dintre minorităţile aflate de sute de ani pe teritoriul României s-au împăcat cu gândul asimilării. O asimilare lentă, dar sigură, nu neapărat programată, mai degrabă un proces ireversibil de pierdere a identităţii acceptat ca unică formă de supravieţuire. La aproximativ 120 de kilometri de Bucureşti, în apropiere de Alexandria, în judeţul Teleorman, se află cea mai mare comunitate de bulgari de la nord de Dunăre.

Comuna Izvoarele numără aproape 3.600 de oameni, în marea lor majoritate vorbitori ai limbii bulgare vechi. Creştini ortodocşi, locuitorii din Izvoarele, dar şi cei din Calomfireşti, o altă comună teleormăneană "bulgară", se declară totuşi români.

Comuniştii au schimbat numele localităţii

Urbea teleormăneană se află într-o mică depresiune, ferită de ochii musafirilor nepoftiţi. În urmă cu aproape 500 de ani, pe un deal din apropiere, numit acum Dealul Ciumatului, s-au stabilit câteva familii de bulgari şi sârbi. Au trăit în bordee, săpate direct

în deal. După o epidemie de ciumă, ei s-au mutat în vale. De la "cuiburile" săpate în pământ, localitatea a fost botezată mai întâi Valea Găuriciului, iar mai târziu, simplu, Găuriciu. Comuniştilor nu le-a plăcut denumirea şi, în 1965, Găuriciu a devenit Izvoarele.

"Până prin anii '60, la colectivizare, populaţia comunei era foarte omogenă", povesteşte Ispas Tudor, directorul Şcolii Generale din Izvoarele, un om aflat în pragul pensionării şi care, în 1990, a propus introducerea în localitate a învăţământului în limba bulgară.

"După colectivizare, bărbaţii şi-au căutat de muncă la oraş. De acolo au venit cu alte obiceiuri, şi-au adus neveste. În acest moment, în Izvoarele sunt peste 300 de fete de prin zona Moldovei, căsătorite la noi. Foarte puţine au învăţat însă limba bulgară. În plus, fetele noastre au avut mare căutare, pentru că sunt recunoscute ca foarte harnice. Dar nu numai ele. Întrebaţi oamenii din localităţile apropiate despre noi, ăştia din Izvoarele, şi vedeţi ce spun. Zic că suntem nebuni, că muncim de dimineaţă până seară", povesteşte Tudor.

Şi, într-adevăr, multe dintre gospodării sunt îngrijite. Alţii, dezorientaţi după pierderea locurilor de muncă de la oraş, obligaţi să-şi dea pământul în arendă pentru câteva bonuri de pâine, lipsiţi de o perspectivă reală, au lăsat-o mai moale.

Florin, Ţuţu, Marco, Ion şi Buş

"Eu nu mă mai consider bulgar. Mă consider român. Ştiu istoria ţării în care trăiesc mai bine decât mulţi români", spune Ispas Tudor, afirmaţie pe care unii o aprobă, în timp ce alţii, cu precădere cei tineri, nu sunt de acord. Originile locuitorilor din Găuriciu se pierd în negura vremurilor. În comună nu mai există nici măcar o familie cu nume bulgăresc. În schimb, mulţi dintre locuitorii din Izvoarele au rude la Sud de Dunăre. Alţii au făcut şcoala în Bulgaria sau merg încă la muncă în ţara vecină. "Comuniştii nu ne-au dat voie să facem mic trafic în Bulgaria, aşa cum s-a făcut la graniţa cu Serbia ori Ungaria. A fost o lovitură grea pentru noi", spune Ispas Tudor.

Într-una din gospodăriile din Izvoarele, la o masă, în jurul unei tigăi enorme, se pregătesc de cină mai mulţi prieteni. Cu câteva ore mai devreme au tăiat un berbec, iar acum se pregătesc să guste din friptură, aşa cum îi spun ei, de fapt, unei tocăniţe în care au fost puse capul berbecului şi măruntaiele, o specialitate culinară a zonei.

Florin, Marco, Buş şi Ţuţu (dreapta), împreună cu un alt prieten, Ion, discută despre alegerile care bat la uşă, despre vreme, despre meciul de a doua zi dintre echipa locală, Recolta Izvoarele, şi SC Plosca.

După două pahare de vin roşu, "făcut aici în bătătură", ne explică Florin, discuţia capătă accente naţionaliste! "Eu mă consider bulgar, să ştiţi", ni se confesează Florin, un tânăr care şi-a desăvârşit studiile la Sofia. "Dar ce folos. Uitaţi-vă la ăştia. Cică sunt români, deşi vorbesc bulgara. Eu m-am luptat şi mă voi lupta în continuare pentru identitatea noastră. Nu mai am cu cine însă. Sunt tot mai puţini cei dispuşi să facă asta", se tânguie omul care a reuşit să organizeze câteva incursiuni culturale la Sud de Dunăre. Florin, Ţuţu, Marco, Ion şi Buş se ceartă în continuare, când în româneşte, când în bulgăreşte. Nu ajung însă la nicio concluzie.

La meci

Pe stradă, ca la ţară, lumea se salută şi dacă nu se cunoaşte. O fac în limba română. În limba folosită de oamenii din Izvoarele şi-au făcut loc o sumedenie de cuvinte româneşti, dar şi sârbeşti. Altele n-au niciun fel de origine, sunt o combinaţie între română şi bulgară. La furculiţă, îi spun furculiţătă, deşi în bulgăreşte se spune viliţă! Un fel de furculision, folosit de personajele "francofone" ale lui Caragiale. Maşinătă e maşină, în timp ce la Sud de Dunăre se spune kola!

La stadion, un teren plin de muşuroaie cu o tribună minusculă din beton, fotbaliştii, vedetele comunei, primesc indicaţii de la spectatori şi în română şi în bulgară. Acestea din urmă vin de la suporterii mai bătrâni. Arbitrii sunt înjuraţi, bine înţeles, în româneşte! Recolta are meci cu SC Plosca, motiv de sărbătoare pentru mulţi dintre locuitorii comunei care, în ciuda ploii, se adună la marginea terenului. Parcă ne-am afla în Anglia sau în Germania.

Toată lumea bea bere! Jucătorii nu sunt extratereştrii. Sunt mai pământeni decât îşi poate închipui cineva. Unii vin direct de la chefuri sau de la vreo discotecă împreună cu membrii galeriei. Alţii de la biserică sau de la munca câmpului.

În drum spre teren, se rade rapid câte o bere. Alţii dau pe gât câteva căni de apă. "Te arde gâtlejul, te arde? Dar-ar naiba în ea de băutură şi în ăia de au programat meciurile duminică dimineaţă. Ei nu ştiu că lumea mai merge la o nuntă, la o discotecă, la un şpriţ? Hai băieţi, pe mama lor", se aude din tribună.

Căpitanul echipei ascultă indicaţiile antrenorului din uşa vestiarului, unde trage cu poftă dintr-o ţigară. "Mă, n-auzi. Emre Aşik unde e? Iar s-a dus la bere. Să vezi ce-i fac. Cheliosule, eşti aici? Dar care e la bere?", strigă tehnicianul Recoltei.

La bufetul aflat în apropiere, echipaţi de joc, câţiva fotbalişti se dreg cu câte o bere, după care se prezintă pe gazon unde dau de pământ şi la propriu şi la figurat cu cei din Plosca.

Curtea cu wireles, mândrie locală

Luat prin surprindere de vizita noastră, Ispas Tudor (dreapta) ţine să ne arate şcoala şi grădiniţa. În multe sectoare ale Bucureştiului nu există aşa ceva. Curate, îngrijite, dotate cu tot necesarul, sălile de clasă îşi aşteaptă micii "chiriaşi". La şcoala cu clasele I-VIII, elevii se descalţă când vin la cursuri şi stau în papuci, ca la muzeu. Piesa de rezistenţă a şcolii generale din Izvoarele e laboratorul de informatică, pe care directorul Tudor ţine morţiş să ni-l prezinte. "Avem internet

şi în curte, adică wireles", se făleşte acesta.

Alegerile nu au uitat de fostul Găuriciu

Pe străzile din Izvoarele caravanele electorale se intersectează. De la megafoanele maşinilor se aud discursuri care mai de care mai atrăgătoare. "Toţi mint", spune George, un om între două vârste, sătul de aleşii care nu s-au aplecat vreodată asupra problemelor oamenilor din Izvoarele. Se împart materiale cu însemnele partidelor care îşi dispută Palatul Cotroceni. "Băi, nene, ce faci? Păi aluia i-ai dat umbrelă şi mie îmi dau două chibrituri? Ia, fă-te încoace cu o umbrelă. Şi, ia, zi, mai ai geci d'alea de aţi dat acu' două zile? Nu mai aveţi? Ţi-ai dracului să fiţi", bombăne Ion, un alegător indecis.

În centrul comunei sunt mai multe cârciumi, fiecare patronată de câte un lider politic local. Ion îşi pune şapca primită de la PSD şi întră în localul unde simpatizanţii formaţiunii discută aprins. Se învârte de o bere. Iese, scoate dintr-un buzunar o şapcă cu însemnele PD-ului, o ascunde pe cea de la PSD, şi trece pragul localului "controlat" de democraţi. Şi repetă figura de încă două ori. E doar campanie electorală.

Într-o curte, o femeie coace pâine la ţest. Capacul nu mai e din lut ars, ca pe vremuri, ci din metal. "Nu capacul e problema, ci faptul că fetele tinere nu mai ştiu să facă nici măcar pâine la ţest. Ce pretenţii să mai ai atunci să ducă mai departe limba, obiceiurile nostre, ale bulgarilor din Izvoarele", spune cu amărăciune Florin. Trece pe lângă o femeie bătrână, ieşită în poartă, şi o salută: "Bună ziua". Nici măcar el nu mai salută în bulgăreşte.

Sursa: Evenimentul zilei