sâmbătă, 14 noiembrie 2009

Gică Hagi le cere turcilor două milioane de euro

Daniel Conţescu
Mugur Băileșteanu
Sâmbătă, 14 Noiembrie 2009
„Regele” ar fi negociat în România cu un oficial de la Ankaragücü, dar nu pare încântat de ofertă, având intenţionat pretenţii exagerate.

Lui Gheorghe Hagi, cel mai valoros fotbalist din istoria României, i s-a oferit ocazia să antreneze din nou, după aventura nefericită avută la Steaua în 2007. Presa turcă susţine că „Regele” este dorit cu ardoare de başkanii clubului Ankaragücü, formaţie care ocupă locul 12 în clasament, după tot atâtea etape disputate, cu doar 13 puncte.

Interesul pentru Hagi a fost confirmat, ieri, chiar de Akmet Gokcek, preşedintele grupării din Ankara. Mai mult, un jurnalist de la cotidianul „Milliyet” ne-a dezvăluit că unul dintre directorii clubului a venit special în România pentru a negocia cu Hagi. Aceeaşi sursă mai susţine că tehnicianul român solicită un salariu anual de două milioane de euro.

E greu de crezut că suma va fi acceptată de cei din Ankara (care sunt dispuşi să-i ofere doar 1,2 milioane de euro pe sezon), în condiţiile în care fostul antrenor, Hikmet Karaman, acuză că nu a mai fost plătit de cinci luni, iar vedeta echipei, englezul Darius Vassell, s-a trezit evacuat din hotelul
în care locuia din pricina faptului că şefii nu au achitat chiria.

Apropiaţii fostului căpitan al „tricolorilor” susţin că acesta a cerut atât de mult tocmai pentru
a-i îndepărta pe turci, nefiind ademenit de perspectiva de a pregăti o formaţie atât de mică. „Regele” este ocupat în prezent cu academia de fotbal pe care şi-a deschis-o la Constanţa.

„Nu cred că va accepta”

Impresarul Victor Becali, bun prieten cu „Regele”, ne-a declarat: „E posibil să fi venit în România vreun conducător turc, dar eu nu ştiu nimic despre asta. Personal, nu cred că Hagi va accepta să meargă la Ankaragücü. E o echipă prea mică pentru el, care are, din câte am înţeles, şi tot felul de probleme”.

Contactat telefonic, Gică Hagi, aflat la Constanţa, a negat ieri tratativele cu turcii.

INVOLUŢIE

Reperele carierei de antrenor a „Regelui”


Dacă va accepta, totuşi, oferta de a pregăti echipa Ankaragücü, s-ar putea spune că fostul „decar” al naţionalei României va cunoaşte o involuţie în cariera de tehnician. Carieră pe care Gică Hagi a început-o în forţă, ca selecţioner al „tricolorilor”, dar pe care ar putea să o continue la o modestă formaţie din Turcia
, care se bate pentru supravieţuire, nu pentru locurile fruntaşe.

Iată bilanţul înregistrat de Hagi la echipele pe care le-a condus de pe banca tehnică.
  • 2001: abia retras din activitatea de jucător, Gheorghe Hagi preia postul de selecţioner al echipei naţionale de fotbal a României, rămas vacant după demisia lui Loţi Bölöni. Cu el pe bancă, „tricolorii” au obţinut prima lor victorie la Budapesta
    în faţa Ungariei, scor 2-0, dar au ratat calificarea la Cupa Mondială din 2002, fiind eliminaţi la baraj de Slovenia. Hagi a renunţat la funcţie, acuzând că nu e susţinut de conducătorii FRF.

  • 2003: „Regele” a acceptat în vară oferta de a deveni antrenorul principal al echipei Bursaspor, din prima ligă turcă. Hagi a adus cu el mai mulţi fotbalişti români, Vintilă, Miu, Frăsineanu şi Ganea. În cele 12 etape în care i-a condus de pe bancă pe cei din Bursa, Gică n-a obţinut decât două victorii, patru egaluri şi şase înfrângeri, motiv pentru care a demisionat în luna noiembrie, lăsând echipa pe locul 15 în clasament. Foarte aproape de zona retrogradării.

  • 2004-2005: Gică Hagi a antrenat formaţia Galatasaray Istanbul, la care a câştigat, ca jucător, Cupa UEFA şi Supercupa Europei. Aici a obţinut singurul lui trofeu de până acum ca tehnician, Cupa Turciei, în 2005. Performanţa nu l-a ajutat, totuşi, să rămână la Galata, başkanii fiind nemulţumiţi că echipa a terminat campionatul pe locul trei, la mare distanţă de rivalii de la Fener, care au luat titlul, şi n-a putut participa în preliminariile Ligii Campionilor.

  • 2005-2006: Hagi a revenit în fotbalul românesc, acceptând oferta lui Marian Iancu de a-l înlocui pe Cosmin Olăroiu pe banca tehnică a echipei FC Timişoara. N-a stat aici decât şase luni. Şi-a pus în cap toată suflarea bănăţeană, în condiţiile în care bilanţul său a fost de cinci victorii, patru egaluri şi nu mai puţin de şapte înfrângeri, plus o eliminare în „sferturile” Cupei României, suferită în faţa unei echipe dintr-o ligă inferioară: Petrolul Ploieşti. Aşa că, precum în precedentele cazuri, „Regele” şi-a făcut bagajul şi a plecat, în mai 2006.

  • 2007: Hagi îi urmează iarăşi lui Olăroiu. De data asta pe banca Stelei, echipa lui de suflet. A venit în Ghencea plin de entuziasm, a calificat formaţia în grupele Ligii Campionilor, dar a demisionat în septembrie din pricina jignirilor repetate ale lui Gigi Becali, care era supărat că „Regele” nu-i respectă indicaţiile tactice.
DISPREŢ

L-a sfătuit pe Niculae să nu meargă la Gaziantepspor


Gică Hagi nu are o părere prea bună despre echipele mici din Turcia, aşa cum este şi Ankaragücü. Idol în Turcia, „Regele” consideră că, în afară de Galatasaray, Fenerbahce şi Beşiktaş, toate din Istanbul, celelalte formaţii din Şuperlig nu sunt capabile să facă performanţă.

Acesta este şi motivul pentru care el a ezitat când a fost vorba să semneze cu Bursaspor, dar n-a stat deloc pe gânduri când a fost solicitat de Galata.

„Regele” este adulat pe malurile Bosforului, cerându-i-se opinia ori de câte ori o echipă este interesată de un anumit jucător român. O întâmplare din vara anului 2006 vorbeşte de la sine despre părerea lui Hagi faţă de grupările fără nume din fotbalul turc.

Întâlnindu-se cu Marius Niculae la un concert în Bucureşti, Hagi l-a sfătuit prieteneşte pe atacant, care deţinea la ora respectivă o ofertă de la Gaziantepspor, să nu meargă în campionatul Turciei.

„Nu sunt condiţii pentru performanţă la echipele mici din Turcia. Gaziantep e şi un oraş urât, cu mult praf, în care nu ai ce să faci în timpul liber. Şi nici echipa nu este cine ştie ce. Pentru binele tău, te sfătuiesc să nu mergi acolo”, i-a spus „Regele” lui „Săgeată”. Gaziantepspor tocmai fusese preluată de italianul Walter Zenga.

"Nu sunt condiţii pentru performanţă la echipele mici din Turcia. Gaziantep e şi un oraş urât, cu mult praf, în care nu ai ce să faci în timpul liber. Şi nici echipa nu este cine ştie ce. Pentru binele tău, te sfătuiesc să nu mergi acolo. Ideal ar fi să te duci la Galatasaray, Fenerbahce sau la Beşiktaş. Mai degrabă te transferi la o formaţie din România decât la Gaziantepspor! Chiar nu pricep de ce a mers acolo Walter Zenga.",
Gică Hagi, într-un dialog purtat în 2006 cu atacantul Marius Niculae

"Sunt la Constanţa şi până acum n-am vorbit cu nimeni de la Ankaragücü. Am fost ocupat cu altceva. Zilele următoare se poate întâmpla orice. Deocamdată, totul e doar un gând de-al turcilor.",
Gheorghe Hagi, antrenor liber de contract

"Nu ştiu nimic despre vreo negociere între Gică şi oficialii clubului Ankaragücü. Personal, nu cred că Hagi va merge acolo. E o echipă prea mică pentru el, care are, din câte am înţeles, şi tot felul de probleme.",
Victor Becali, impresar FIFA

Sursa: Evenimentul zilei

0 comentarii:

Trimiteţi un comentariu