| Ionela Săvescu | Duminică, 08 Noiembrie 2009 |
Pe 11 februarie 2009, Ilie Alexandru, unul dintre primii miliardari de carton de după Revoluţie ,ieşit, după opt ani, din Penitenciarul Slobozia.
Condamnat la 12 ani de închisoare pentru înşelăciune, J.R. din Slobozia a fost „scăpat” de încă patru ani de puşcărie, fiind eliberat condiţionat în baza unei decizii a judecătorilor din Slobozia.
Cel care a dus până la extrem fascinaţia faţă de serialul Dallas, construind parcul Hermes după ranch-ul Southfork din serialul american, se relaxează acum lângă familie.
La doar o lună după eliberare, omul de afaceri s-a reapucat de comerţul cu cereale, activitatea care l-a băgat în puşcărie în 2001. În martie 2009, a înfiinţat societatea Mundovital, care figurează sub conducerea actualei sale soţii, Adriana Ionela Ilie.
„Vrea linişte”
Chiar dacă în 2005 era hotărât să dezvăluie dedesubturile mafiei politice sub care şi-a construit afacerile, Ilie Alexandru a refuzat, cu timpul, să mai vorbească cu presa.
În ultima lui scrisoare din puşcărie, pe care a trimis-o în noiembrie anul trecut, spunea: „Vă rog să mă înţelegeţi că am ajuns, după atâţia ani de detenţie, să nu mai am nimic de spus”.
Acelaşi răspuns l-a dat din nou, la aproape nouă luni de când şi-a reînceput viaţa şi afacerile: „Nu mă mai sunaţi. Eu n-am nimic de spus de-acum înainte”.
Fiul său, Cristi Ilie, spune despre el că încearcă să-şi recâştige anii petrecuţi în închisoare în mijlocul familiei: „Trecutul este pentru el trecut. Acum stă acasă, are nepoţi şi este fericit. Nu cred că-l mai interesează nimic altceva. Vrea linişte”.
Vila în construcţie
La câţiva kilometri de Slobozia, în satul Păltiniş, Ilie Alexandru îşi face o casă cât un hotel. Construcţia nu e terminată, dar vecinii lui au spus că, până să dea frigul, era toată ziua prin curte, cu muncitorii.
De câteva zile însă, Ilie şi-a pus lacăt pe poartă. În schimb, la intrarea în curte şi-a atârnat un banner pe care scrie că achiziţionează cereale. Puteri depline în SRL-ul „Mundovital” are tânăra lui soţie, în vârstă de 34 de ani.
De administraţie şi de cumpăratul cerealelor, însă, se ocupă Ilie Alexandru, care răspunde la numărul de telefon dat în anunţurile înscrise pe site-urile de agricultură: „Vindem porumb, umiditate 12%, boabe sparte şi defecte 5%, impurităţi 0,9%, preţ 4.200, depozit Republica Moldova, livrare imediată”.
De când a ieşit din închisoare, Ilie Alexandru s-a mutat într-un bloc cu patru etaje de pe strada Nisipuri. Un vecin spune că, de câteva luni, nu l-a mai văzut pe-acasă: „Avea o maşină nemţească frumoasă, albastră. O vedeam tot timpul în parcare, iar pe el cu o fată tânără aşa, înaltă şi bruneţică, împreună c-un copil. Apartamentul ăsta cică i l-a cumpărat fetei, pe vremea când încă mai era căsătorit cu fosta nevastă”.
Nostalgia parcului Hermes
Afacerile de milioane de dolari ale lui Ilie Alexandru s-au năruit de-a dreptul în momentul în care, în 2001, afaceristul a încasat 22,2 miliarde de lei de la o firmă germană căreia trebuia să-i livreze 5.000 de tone de rapiţă.
După condamnare, firmele i-au intrat în lichidare, iar marele parc Hermes, construit după celebra fermă Southfork din serialul Dallas, a rămas în grija băncilor.
Următorii proprietari au vândut la fier vechi până şi tabla de pe conacul lui Ilie, iar acum noii patroni încearcă să-i redea strălucirea de altădată: „Din respect pentru Ilie şi pentru ceea ce a realizat, am ţinut să păstrăm numele. Până la a continua ceea ce a avut el aici, mai avem multe de făcut”, spunea Rodica Florea, administratorul Hermes Slobozia.
GRANDOMANIE. După ce fostul Dallas din Slobozia a ajuns la „fiare vechi”, Ilie Alexandru se mulţumeşte cu o vilă în satul Păltiniş
Foto: EVZ
Foto: EVZ
Citiţi şi: Dallasul din Slobozia a ajuns la fiare vechi
FANTOMELE TRECUTULUI
„Am avut sfătuitori răi”
Urcuşul lui Ilie Alexandru spre culmile comerţului a început imediat după ’89. De multe ori, a recunoscut că cel mai mult în viaţă l-au costat grandomania şi faptul că trebuia să se pună bine cu oricine.
„În ’89, aveam o Lada şi am dus la Istanbul cleşti, patenţi, pânze de bomfaier, ciocolate, caiete, sugative. Pungi de-alea de plastic de bani. Eu! Primul magazin particular din Slobozia! Seara, speriat! Zece găleţi de zece litri pline de bani”. Aşa începea povestea afaceristului din Slobozia.
După câţiva ani de făcut bani cu nemiluita, o înşelătorie, pe care n-o recunoaşte, l-a oprit în loc. În mare parte, vina anilor de puşcărie crede că aparţine anturajului „select” de care s-a bucurat atâţia ani: „Am făcut un lanţ de cofetării, un lanţ de magazine, lanţ de ferme, şir de pământuri, mari herghelii, export de incredibile cantităţi de animale vii şi carcase, lanţ de fabrici: televizoare, confecţii, lactate, parc auto de 130 de maşini, reprezentanţe la Istanbul şi Moscova, 2.500 de angajati. În lipsa mea de înţelepciune, am avut sfătuitori răi”.
Sursa: Evenimentul zilei













0 comentarii:
Trimiteţi un comentariu