| Andreea Dogar | Miercuri, 04 Noiembrie 2009 |
Aşa i-a venit ideea să scrie poezia „Sacul de box”, despre care spune că este o parodie a vieţii în penitenciar, iar sacul simbolizează haosul din închisoare: „Unde lovea cu pumnul, / Sacul făcea câte un cucui. / Unde lovea cu pumnul, / Cucuiul făcea un alt cucui. / Ele cădeau pe podele / Ori se fixau pe neon, / Ca nişte cuiburi de lăstuni, / Ce pluteau prin aerul sălii”.
Într-o zi, a văzut afişul care anunţa concursul şi s-a gândit să participe: „Am fost constrâns de o situaţie. Am avut un avertisment, un raport de pedeapsă, care nu mi se ridică decât dacă particip la acţiuni de integrare socială. Aşa dăm dovadă că ceea ce am făcut, regretăm”, explică el.
"Singurul lucru care ne lipseşte la puşcărie e dragostea"
A stat în biblioteca penitenciarului şi a citit: „Ni se permite să mergem şi să luăm cărţi. Probabil că citind, primind vizite şi sfaturi din afară, ne-au inspirat să compunem poezii, cântece”, crede Marcel, care a stat 12 ani de zile în Unitatea penitenciară Mărgineni pentru o crimă săvârşită când avea 18 ani. „A fost un jaf pentru bani”, îşi aminteşte bărbatul, care peste şapte luni va fi liber.
Citeşte în special cărţi de poezie de dragoste: „Ne mai alină, ne stârnesc sentimentele. Citind poezii, ne fac şi pe noi să scriem”.
„Singurul lucru care ne lipseşte la puşcărie e dragostea”, spune el. Scrie şi poezii de dragoste, dar nu a avut o persoană anume la care se gândea în momentele de inspiraţie: ”Mi-am făcut o umbră pe care am folosit-o. Relaţia mea cu familia nu e tocmai în picioare”.
Acum, când mai are numai şapte luni până la eliberare, priveşte viaţa optimist: “Cu siguranţă că urmează să mă căsătoresc, să-mi fac o familie. Ăsta e marele meu vis. Ceea ce am făcut eu este în trecut şi vreau să rămână trecut. Vreau să-i dau vieţii mele o cale nouă, ceva pentru care să fiu apreciat”.
De când e în penitenciar, a dat anunţuri matrimoniale şi a corespondat prin scrisori: „Am fost chiar vizitat de persoane. Nu au pus în faţă faptul că sunt deţinut, un criminal. Au pus în faţă omul prezent. Tot ce contează e viitorul, ce e în faţă”.
Marcel Agherghinii îşi recită poeziile
"E foarte greu să foloseşti poezia ca pe un burete"
Însă lui Zenovi Puşcuţă viitorul nu-i promite nimic, iar trecutul este cel care îi aduce alinare. Are 52 de ani şi din pedeapsa de 25 de ani pentru omor a ispăşit abia şapte.
„Nu pot dormi. În poezie mă regăsesc eu. E modul prin care pot să-mi exprim sentimentele. M-au întrebat unii colegi de ce atâta tristeţe în poezia mea. Sunt la o anumită vârstă şi e sentimentul ăsta, aşa, că îmbătrânesc şi vreau să fac ceva deosebit, ceva să rămână în urma mea, poate prin poezii să schimb imaginea mea. E greu totuşi, e o faptă ruşinoasă... e foarte greu să foloseşti poezia ca pe un burete şi să spui...gata”, spune Zenovi, de la Unitatea penitenciară Mărgineni.
“Am vrut să văd de ce sunt în stare, dacă poeziile mele au valoare artistică. Faptul că au fost apreciate, şi am fost premiat cu menţiune, îmi dă curaj să continuu, să perseverez în arta poeziei”, explică el.
“Eu am trăit la oraş de mic copil, toată viaţa mea, inclusiv cea de familist. La bloc. Fosta soţie, că acum sunt divorţat, mama dânsei, avea casă la ţară. Şi toamna, şi primăvara, mergeam şi o ajutam la treabă, undeva în Vrancea, o zonă foarte pitorească. Pe mine m-a impresionat peisajul de acolo. Mergea întreaga familie şi era un moment plăcut când ne adunam în jurul mesei, seara, când ne întorceam de la câmp, şi fiecare sporovăia. Chiar dacă eram obosiţi, aveam puterea să glumim. Era o atmosferă de familie”, îşi aminteşte omul. „Eu aş fi vrut să mă stabilesc acolo. Chiar eram ironizat uneori: „Tu, băiat de oraş, să de duci acolo”. Dimineaţa, din grădină, priveam întinderile, orizontul”.
Însă nu a apucat să se mute la ţară, iar 24 de ani a lucrat Combinatul Siderurgic Galaţi. Poeziile lui descriu viaţa după care a tânjit tot timpul, dar pe care a gustat-o prea puţin: „Mi-e dor să mă întorc acasă, / Printre acei pe care-i iubesc, / Mi-e dor să trag din nou la coasă, / Să te-ntâlnesc, să îţi zâmbesc. / Mi-e dor să umblu prin grădină / Călcând prin roua dimineţii, / Să simt venind miros de stână / Şi încă o dată pulsul vieţii. / Să înham capii la căruţă, / Nerăbdători scurmând pământul, / Cu tine n-dreapta mea mândruţă / Să-i alergăm, iute ca vântul. Mi-e dor şi de aceia care, / Nu le-am fost uneori pe plac, / Cât mai e timp, le cer iertare / Şi le-n-tind mâna, să-i împac. / Mi-e tare dor de tine mamă / Şi de privirea ta blajină / Mi te-amintesc ca pe-o icoană / Pe unde eşti, să-ţi cerşesc milă. / E-aşa frumos la mine acasă, / O casă simplă, ca-n poveşti / Mi-e dor să stăm cu toţi la masă / Sfioasă tu, să ne serveşti / De-aş fi sărbători acasă, / Doamne! De sărbători de-aş fi, / Te-aş cere să îmi fii mireasă, / Să-mi umpli casa de copii”.
De la stânga la dreapta: George Tomulescu, Marcel Agherghinii, Cătălin Ifrim, Zenovi Puşcuţă
Acum locuieşte în cameră alături de alţi 29 de bărbaţi: "Dacă nu e linişte, nu am cum să creez. Mă culc, şi la 12-1 noaptea, neputând să dorm, mă gândesc la ceva. În secunda aia îmi scot caietul şi un pix şi notez. Peste cinci minute nu mai ştiu să repet fraza sau ideea”.
„În urma mea sunt copiii”, spune Zenovi despre fata de 24 de ani şi băiatul de 27. Cei doi vin însă foarte rar să-l viziteze: „Muncesc în străinătate. Nu-şi pot permite să plece de acolo”.
"Le puneam în caiete, cu autor necunoscut"
Cătălin Ifrim, câştigătorul premiului II al concursului, scrie din lipsă de dialog: „Mă simţeam prea gol şi prea plin în acelaşi timp. La început, poezia mă vizita. Ieşeam la plimbare, îmi veneau versuri în minte. Apoi am început eu să caut poezia”.
De la 18 ani, Cătălin este în Penitenciarul Botoşani. Acum are 28, însă mai are încă 20 de ani din pedeapsa pentru complicitate la crimă.
„Înainte făceam simple versificaţii, la diferite aniversări. Plus că aveam un joc în copilărie: scriam mesaje pentru anumite persoane, colegi de clasă, dacă îmi plăceau. Le puneam în caiete, cu autor necunoscut”, povesteşte Cătălin, care a publicat deja două cărţi cu ajutorul conducerii penitenciarului.
Şi el scrie poezii de dragoste şi nu este de acord cu un coleg ce susţine că lângă femeie devii iraţional: „. Într-o fază i-am dat dreptate, dar în sinea mea eu ştiu că femeia e altceva decât spune el. În multe din poeziile mele, muza e chiar femeia...”.
"O trăire până la capăt a unei penitenţe interioare"
Faza finală a concursului s-a desfăşurat ieri la Penitenciarul Rahova din Bucureşti. Juriul care a ales poeziile câştigătoare a fost alcătuit din Dan Mircea Cipariu, preşedintele secţiei de poezie a Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti, Traian Coşcovei şi Cornelia Maria Savu. 99 de deţinuţi din 26 de penitenciare au trimis 240 de texte din care au fost alese şapte.
„Aceste texte au valoare literară. Cei care au câştigat sunt oameni care şi-au însuşit un meşteşug literar”, spune Cipariu, preşedintele juriului.
El crede că este vorba de o terapie prin scris sau de o transfigurare a biografiei în texte literare: „Cele mai multe sunt poezii de dragoste şi poezii care problematizează filozofic condiţia existenţei lor, de oameni care stau într-un spaţiu închis. Noi am ales câteva dintre cele mai autentice poezii. Nu e vorba de o dedublare, ci de o trăire până la capăt a unei penitenţe interioare”.
„Eu am rămas uluit pentru că ştiau să-şi citească foarte bine textele, cu dexteritate de actori. Unii au citit unii formidabil”, consideră Cipariu.
„Poezia este dincolo de ceea ce înţelegem noi ca fiind moral. Poezia e o stare prin care poţi să traversezi un deşert plin de atrocităţi”, mai spune el.
Menţiuni:
Sergiu Şerban Cojocariu, Penitenciarul Botoşani
Apatie: „Zadarnic cern imagini trecătoare / Buzunărindu-mă în suflet, caut chei / Sunt îngheţat în nepăsare / E simplu acum să nu mă vrei!”
George Tomulescu, Penitenciarul Botoşani
Jumătăţi: „Te-am zărit cum îţi priveai / jumătate de zâmbet / în jumătatea de oglindă / a sufletului meu. Te-am zărit ... şi mă întrebam / Dacă-ţi aminteşti / de clipele în care-ţi sărutam paşii / pe jumătate ascunşi”.
Zenovi Puşcuţă, Unitatea penitenciară Mărgineni
Premiul III
Marcel Agherghinii, Unitatea penitenciară Mărgineni
Alindan (pseudonim), Unitatea penitenciară Slobozia
Mă întreb...: „Accept că e bine să ai idee / de ce este pământul / de care ţi-e legată soarta / şi să cunoşti / plaiurile şi munţii, / apele şi câmpiile / unde ai să trăieşti / unde ai trăit şi s-au prăpădit / cei ce te-au făcut / şi unde au să trăiască / şi să se prăpădească / cei pe care îi faci tu.../ Dar, / a avea idee despre toate acestea / încă nu ajunge / pentru a fi cinstit (…)”.
Premiul II
Cătălin Ifrim, Penitenciarul Botoşani
Introspecţie: „Sunt ostenit de mine şi, mai cu seamă, de ceasul-acvilă ce-acoperă tot cerul cu zboruri / Atras de mirajul unei priviri fără nume – la capătul căreia, zeul destinului meu macină zodiile / Aştept, a-nu-ştiu-câta-oară, să mi spună dacă să rămân, ori dacă să zbor spre aştri”.
Premiul I
Valeriu Barbu, Penitenciarul Galaţi
Altă zi nu mai am: „mirosul de aproape al visului îl simt ca o tămâie jilavă umbră / închide-mi uşa şi taci, Domnul este departe ceasul se / prelinge în piept, ghem de foc, şi altă zi nu mai am”.
Sursa: Evenimentul zilei
0 comentarii:
Trimiteţi un comentariu