duminică, 29 noiembrie 2009

Johannis, în şedinţă cu Geoană şi Antonescu

Marinela Raţă
Luni, 30 Noiembrie 2009
Primarul Sibiului, Klaus Johannis, recent revenit în ţară, va avea astăzi o întrevedere cu Mircea Geoană şi Crin Antonescu. Propus pentru
funcţia de premier, în cazul în care social-democratul va ieşi preşedinte, Johannis spune că orice discuţie legată de componenţa viitorului Guvern este prematură.


Klaus Johannis, care în ultimele săptămâni a fost plecat într-o delegaţie în străinătate, a precizat că a fost la curent cu evenimentele politice din ţară. Astăzi, Johannis se va întâlni cu liderii PSD şi PNL, partide care săptămâna trecută au încheiat un acord politic, ce va fi continuat cu o guvernare comună în cazul în care Mircea Geoană va câştiga alegerile. Întrevederea lui Johannis cu Mircea Geoană şi Crin Antonescu va avea loc la Palatul Parlamentului, în jurul orei 15.00.

Johannis a declarat că este dispus să se îtâlnească şi cu preşedintele Traian Băsescu, care, de altfel, l-a sunat în cursul

săptămânii trecute. "Domnul preşedinte m-a sunat şi am avut o discuţie, săptămâna trecută. Domnul preşedinte a dorit să avem o întrevedere privind situaţia politică creată. Vom discuta la telefon pentru a avea o întâlnire, în aceste zile, când agendele vor fi compatibile", a precizat Johannis.

Primarul Sibiului a spus astăzi într-o conferinţă de presă că ştie despre acordul încheiat între PNL şi PSD şi aderă la principiile stabilite de cele două formaţiuni, care îşi propun să guverneze împreună dacă Mircea Geoană va ieşi preşedinte.

Întrebat care va fi componenţa Executivului, în cazul în care va fi numit premier, Johannis s-a arătat rezervat. "Înainte de alegeri nu vom discuta detalii legate de componenţa viitorului Guvern. Prioritatera o reprezintă alegerile prezidenţiale. Nu pot fi suprapuse discuţiile privind componenţa viitorului gvern. În cazul în care Geoană va fi ales, şi cred că aşla va fi, vom discuta despre asta", a spus Johannis. În ceea ce priveşte programul
de guvernare, primarul Sibiului are deja o strategie, după cum el însuşi a declarat.

"Am o strategie de guvernare, dar, evident, că aceasta va trebui armonizată cu ce doresc partidele care mă sprijină. Toată lumea are un concept, şi eu, şi PSD şi PNL, trebuie doar să ne aşezăm şi să ne punem de acord", a spus, astăzi, Johannis, care a adăugat că durata mandatului săi de premier va ţine atât cât alianţa dintre PNL şi PSD va sta în picioare. "D
urata mandatului de premier este variabilă, aşa cum istoria ne-o arată. E o poziţie care va ţine atâta timp cât coaliţia va ţine", a menţionat Johannis.

Sursa: Evenimentul zilei

0 comentarii:

Trimiteţi un comentariu