luni, 30 noiembrie 2009

Klaus Johannis îşi ia măsuri de precauţie

Romulus Georgescu
Marţi, 01 Decembrie 2009
Edilul Sibiului a cerut coaliţiei PSD-PNL să-i lase 6 luni ca să opteze între guvern şi primărie. Klaus Johannis dă primele semne de neîncredere în planurile PSD şi PNL care-l proiectează la Palatul Victoria după o eventuală victorie a lui Mircea Geoană la prezidenţiale.

Ca măsură de siguranţă, el a solicitat ieri, noii alianţe liberalo-social-democrate, prelungirea perioadei în care ar trebui să opteze între funcţiile de premier şi cea de primar de la 15 zile la 4-6 luni. Asta, a explicat Johannis la finalul întâlnirii cu Mircea Geoană şi Crin Antonescu, ar fi “o cale onorabilă de ieşire” în cazul unei eşec al înţelegerii încheiate în acest moment de PSD şi PNL.

“Fiind o structură care nu a mai fost încercată în România, evident că există riscul - evident, foarte foarte mic - dar totuşi există riscul să nu funcţioneze, şi atunci trebuie să avem şi o cale onorabilă de ieşire pentru toată lumea”, a spus el.

Replierea lui Klaus Johannis vine în contextul în care liberalii şi social-democraţii au avut o serie de negocieri în perioada în care el se afla în străinătate.

Deşi l-au asigurat public că va avea ultimul cuvânt în alegerea echipei, aşa cum EVZ a relatat recent, PNL şi PSD au pus deja pe hârtie numele pentru viitorul cabinet. Mai mult, baronii PSD i-au făcut primarului Sibiului şi calendarul mandatului: în jur de patru luni în care să-şi asume toate măsurile nepopulare pe care România şi le-a angajat
în acordul cu FMI.

Chiar dacă înaintea întâlnirii Johannis declara că nu va cere PSD şi PNL garanţii în privinţa duratei mandatului de premier, liderul PSD Mircea Geoană s-a grăbit să le ofere. El a susţinut că guvernul Johannis ar urma să dureze până la alegerile parlamentare din 2012.

“Alegerile parlamentare sunt în 2012, acest parteneriat va funcţiona pentru întreaga durată a acestui ciclu politic”, este varianta lui Mircea Geoană. În continuarea replicii a intervenit şi Crin Antonescu: “S-au obişnuit cu Băsescu, bieţii oameni”. El s-a referit la rupererea a două protocoale de guvernare în vremea mandatului actualului preşedinte.

Geoană a promis că, după alegerile prezindenţiale, PSD şi PNL vor avea “un acord distinct” prin care să-i ofere lui Johannis garanţii cu privire la modul cum va funcţiona majoritatea parlamentară.

Discuţii pe programul de guvernare, nu pe algoritm


Johannis a fost la fel de sincer şi în privinţa stabilirii portofoliilor. “Vom avea discuţii pe diferite variante, însă e clar că partidele vor negocia împărţirea, numărul de ministere, va exista un protocol politic, însă discuţia cu mine va fi de altă natură. Va fi şi pe program de guvernare, şi pe persoane care vor fi nominalizate pentru a conduce ministere”, a sintetizat primarul Sibiului al goritmul viitoarei guvernări

Mircea Geoană a susţinut că Johannis va avea dreptul “să-şi pună amprenta personală asupra guvernului”.

“Este absolut evident pentru mine şi pentru domnul Antonescu că domnul Johannis va avea ultimul cuvânt cu privire la selectarea echipei pe care o va conduce. Dacă nu este acceptat de domnul Johannis cineva propus de noi, are dreptul să refuze acea propunere a noastră”, a declarat Mircea Geoană.

Noul guvern ar urma să fie instalat de Crăciun. Referindu-se la principiile de guvernare, Geoană a enumerat relansarea economică, păstrarea locurilor de muncă şi investiţiile în agricultură şi industrie. Preşedintele PSD a amintit şi de păstrarea cotei unice şi eliminarea impozitului forfetar.

Primarul nu participă la mitingurile lui Geoană


Actualul primar al Sibiului s-a arătat mulţumit de prima întâlnire cu PSD şi PNL de după primul tur al prezidenţialelor şi a remarcat, în urma întrevederii, “compatibilitatea” cu Mircea Geoană şi Crin Antonescu, arătând că sunt “o adevărată echipă, care poate rezolva problemele pe care le are România în momentul de faţă”.

În ciuda acestor aprecieri, Johannis nu va participa la mitingurile lui Geoană. “Voi participa mâine (marţi - n.r.), la Timişoara, la semnarea documentelor, însă nu voi participa la ceea ce probabil dumneavoastră numiţi mitinguri electorale”, a suţinut edilul Sibiului. Asta în condiţiile în care staffurile celor două partide discutaseră despre mitinguri comune cu Geoană, Antonescu şi Johannis.

Dispus să discute cu Băsescu


Întâlnirea de ieri a fost prima pe care Johannis, plecat în străinătate săptămâna trecută, a avut-o cu Mircea Geoană şi Crin Antonescu, după primul tur al alegerilor prezidenţiale.

Cu toate că, la conferinţa de presă ce a urmat întrevederii, Johannis părea încrezător în oferta PSD şi PNL, cu câteva ore înainte el lăsa deschisă o portiţă şi pentru tabăra PDL-Traian Băsescu. Mai ales că, după semnalele transmise în ultima perioadă, şeful statului nu a exclus, într-un interviu acordat ziarului „România liberă”, posibilitatea acceptării lui Johannis ca premier în condiţiile în care va câştiga un al doile mandat la Cotroceni.

“Domnul preşedinte m-a sunat şi am avut o discuţie, săptămâna trecută. Domnul preşedinte a dorit să avem o întrevedere privind situaţia politică creată. Vom discuta la telefon pentru a avea o întâlnire, în aceste zile, când agendele vor fi compatibile”, a anunţat Johannis.

Sursa: Evenimentul zilei

0 comentarii:

Trimiteţi un comentariu