Lucescu, împotriva naturalizărilor

Daniel Conţescu

Duminică, 22 Noiembrie 2009

Selecţionerul refuză să aducă sub tricolor fotbalişti născuţi pe alte meleaguri fiindcă procesul de acordare a cetăţeniei române ar dura foarte mult.

Într-o perioadă în care valorile autentice din fotbalul românesc sunt pe cale

de dispariţie, iar echipa noastră naţională suferă teribil din

această cauză, soluţia naturalizării unor jucători străini, variantă la care marile forţe ale lumii au apelat deja, a revenit în actualitate.

Această soluţie a fost vehiculată şi în trecut, în mandatele lui Anghel Iordănescu şi Victor Piţurcă, fără ca ea să se fi materializat. În prezent există cluburi şi antrenori care fac lobby pentru ca anumiţi jucători străini (născuţi în afara graniţelor ţării şi fără a avea părinţi români) să facă saltul către prima reprezentativă. Dan Petrescu, de la Unirea Urizceni, l-a propus la naţională pe argentinianul Pablo Brandan, CFR Cluj i-a promovat pe argentinienii Culio şi Dubarbier.

De altfel, Culio (26 de ani) a declarat că ar juca pentru România, fără să ştie că acest lucru este greu de realizat. La rândul lui, Mircea Sandu, preşedintele FRF, l-ar vrea naturalizat pe brazilianul Spadacio, deşi şi acest proiect este utopic.

Obţinerea cetăţeniei poate dura şi opt ani

Tuturor, selecţionerul Răzvan Lucescu le-a oferit, prin intermediul EVZ, un răspuns ferm: „Nu îmi fac planuri că aş putea folosi la echipa naţională un jucător care nu are în acest moment cetăţenia română. La noi, procesul de acordare a cetăţeniei este anevoios şi de lungă durată. Şi UEFA are reguli stricte în această privinţă”. “Importul” de talente se practică de mult timp în ţările vestice, în condiţiile în care producţia proprie de fotbalişti a unor naţii ca Germania, Italia şi Portugalia este oricum remarcabilă.

Dacă pentru naturalizarea fotbaliştilor s-ar aplica strict legislaţia de la noi, drumul până la naţionala României ar fi unul anevoios pentru un fotbalist născut pe alte meleaguri (cazul Max Nicu reprezintă o excepţie, jucătorul fiind născut în Germania, dar având ambii părinţi români). Spre exemplu, dacă s-ar dori naturalizarea unui sud-american, timpul normal de aşteptare este de opt ani. În cazul în care jucătorul respectiv s-ar căsători cu o româncă, termenul s-ar reduce la cinci ani.

Mai rapidă ar fi naturalizarea unui sportiv din spaţiul comunitar. Spre exemplu, un portughez poate avea o perioadă de aşteptare înjumătăţită faţă de un brazilian. Mai apare o problemă: dacă jucătorul părăseşte România mai mult de şase luni într-un an, respectivul an nu se ia în calcul la perioada de aşteptare.

Presupunând că s-ar dori naturalizarea lui Sebastian Dubarbier, fotbalist argentinian de 24 de ani, căsătorit cu o argentiniancă, acest lucru nu ne-ar fi de mare folos. Dacă ar depune acum actele

, „Ghepardul” ar fi bun pentru naţionala României în 2017, la vârsta de 32 de ani, adică spre apusul carierei.

Vârf de culoare la naţionala de juniori

Naţionala de tineret

a Germaniei, prin tradiţie o mare asimilatoare de străini, a câştigat recent Campionatul European. Naţionala sub 17 ani a Elveţiei a triumfat la Cupa Mondială, folosind în echipă mulţi fotbalişti naturalizaţi. La noi

, Baudouin Tshitungi Dieudonne Kanda - „Bodo” este primul jucător de culoare convocat pentru un meci oficial al naţionalei, indiferent de categoria de vârstă. A debutat la naţionala Under 15 a României, în 2008.

Tatăl său a venit în România înainte de 1989, din Zair, iar mama sa este româncă. „Cupa Mondială din 2014 ar putea fi jucată doar de brazilieni şi argentinieni”, a declarat, recent, Joseph Blatter. Preşedintele FIFA militează pentru condiţii stricte în cazul naturalizărilor. Una dintre ele este aceea ca noua cetăţenie să poată fi obţinută după cel puţin cinci ani de când fotbalistul evoluează în ţara respectivă.

ALTE SPORTURI

Valeriu Calancea - singurul campion „de import”

Halterofilul basarabean Valeriu Calancea reprezintă unul dintre puţinele cazuri de naturalizare din sportul românesc şi, cu siguranţă, cel mai de succes. Naturalizarea s-a produs după ce Calancea, născut în Republica Moldova în anul 1980, a demonstrat cu acte că are un bunic român. În 2000, Calancea a reprezentat România la Jocurile Olimplice de la Atena, ocupând locul 10.

Au urmat rezultate remarcabile pentru sportul românesc, Calancea trecându-şi în palmares două titluri de campion mondial, în 2003, şi două titluri europene, în 2007. La Campionatele Mondiale din Thailanda, din 2007, a fost depistat pozitiv la un control antidoping şi a primit o suspendare de doi ani. El a revenit în concursuri odată cu Mondialele din Coreea de Sud, aflate în plină desfăşurare.

ÎNTĂRIRI

Racolările se poartă şi la case mai mari

La Campionatul European de fotbal din 2008, din cele 16 echipe participante, 12 aveau în lot jucători naturalizaţi. Cele patru excepţii au fost Italia, Rusia, Cehia şi România. Italia ar fi putut avea şi ea un străin în lot, dacă argentinianul Mauro Camoranesi, folosit la ultimele turnee de Squadra Azzurra, ar fi fost convocat şi pentru Euro 2008.

Franţa a fost echipa cu cei mai mulţi jucători de „import”, majoritatea provenind din fostele colonii africane. Steve Mandanda şi Claude Makelele sunt congolezi la origini, în timp ce Patrice Evra şi Patrick Vieira sunt din Senegal. Exemplele din lotul Franţei sunt mult mai numeroase. La acelaşi Campionat European din Austria şi Elveţia au mai evoluat turcul Mehmet (fost Marco) Aurelio, polonezul Roger Guerreiro şi elveţianul Hakan Yakin.

Sursa: Evenimentul zilei