| Alina Vătăman | Sâmbătă, 21 Noiembrie 2009 |
Acum însă, suratele comuniste, alături de micuţul Trabant de origine est-germană, au ajuns piese rare pentru colecţionari.
"Producţia mărcii Trabant s-a oprit aproape imediat ce a căzut Zidul Berlinului. Aceasta înseamnă că maşinile cele mai noi au o vârstă de 20 de ani, o vârstă venerabilă chiar şi pentru maşinile de producţie germană", a declarat pentru Reuters Gabor Muczan, preşedinte al Clubului Trabant din Ungaria.
Aceste maşini nu mai sunt utilizate în mod frecvent, iar colecţionarii mai cumpără exemplarele încă în stare de funcţionare contra unor sume de-a dreptul impresionante. Potrivit lui Muczan, un Trabant recondiţionat s-a vândut, de curând, contra sumei de 1,5 milioane de forinţi (aproximativ 8,340 de mii de dolari).
Maşinile comunismului sunt foarte la modă şi în rândul proprietarilor de cluburi din întreaga Europă, în ciuda faptului că întreţinerea lor anuală ajunge să coste, adesea, mai mult decât preţul iniţial al automobilului.
Cei mai nostalgici sunt însă vechii lucrători în domeniu sau foştii proprietari de maşini "made în Comunism", care nu au decât cuvinte de laudă despre acestea.
"Nu erau deloc maşini rele", a spus Jeno Boros, redactor-şef al unei reviste care a publicat ample articole despre maşinile la modă din perioada de dinainte de 1990. Cu puţine excepţii, spune el, cele mai multe vehicole erau versiuni ale mărcilor de automobile din vest, precum Fiat, Ford sau Renault.
Fiat, lider la popularitate
"Cea mai bine vândută maşină, cea mai bună, dar şi cea mai proastă a fost Fiatul. Zastava, maşină de producţie iugoslavă, a fost modificată în Fiat 128 şi, de atunci, a fost cel mai de succes model. În Polonia s-a produs Fiat 125 şi, deşi deja o marcă legendară, modelul a fost considerat cel mai prost. Dacă încercai să schimbi o roată riscai să păţeşti tot felul de accidente", scrie Boros.
În 1970, sovieticii au folosit, sub licenţă, motorul maşinii Fiat 124, pe care l-au transformat şi, astfel, a apărut Lada. În scurt timp, aceasta a devenit cel mai prezent autoturism din Blocul Estic, rămânând pe poziţia fruntaşă mai bine de zece ani.
Lada era perfectă atât pentru drumurile, cât şi pentru clima din Rusia. Cu 2-3 improvizaţii meşterite funcţiona în orice condiţie.
Vremurile erau favorabile pentru astfel de maşini. Într-o perioadă în care inovaţia era mai mult un deziderat, iar concurenţa aproape inexistentă, aceste automobile au continuat să fie produse timp de foarte mulţi ani, unele mărci fără ca măcar să sufere cea mai mică modificare.
Bune sau rele, ele s-au vândut ca pâinea caldă, pentru că erau puţine. În economia estică aproape plafonată, fiecărei ţări îi revenea sarcina de a produce o cantitate determinată de bunuri, astfel că, pe cele mai multe pieţe erau mai mulţi şoferi decât maşini.
Mândria lui Ceauşescu
„Bătrâna Dacie” a apărut ca urmare a ambiţiilor lui Nicolae Ceauşescu de a avea o maşină naţională. Astfel, prima Dacie a fost construită în 1968, după ce statul român a semnat un contract cu Renault. Cea dintâi a fost Dacia 1100, urmată în 1969 de Dacia 1300. Cea mai importantă evoluţie a fost înregistrată însă în perioada 1970-1980, când au fost lansate pe piaţă diverse modele pentru persoane, dar şi utilitare. Românii au avut şi maşini autohtone pentru poliţişti, Dacia 1100S, produsă în serie mică, dar şi maşini pentru raliu.
În 1978, licenţa semnată cu Renault a expirat, astfel că Dacia a depins în exclusivitate de inspiraţia şi de tehnologia românească. Modelele au fost restilizate cu o regularitate de aproximativ doi ani, „obicei” păstrat până în prezent, când Dacia face parte din Grupul Renault.
Sursa: Evenimentul zilei
0 comentarii:
Trimiteţi un comentariu