| Vlad Stoicescu | Luni, 23 Noiembrie 2009 |
“Schimbare”, silabiseau aproape şoptit locuitorii din Siliştea Gumeşti. A fost 22 noiembrie 2009 şi, pentru a relua o formulă uzată, România a votat.
În aer pluteşte o linişte neobişnuită pentru imaginea-mit a unui loc care a născut în literatura română imaginea veşnică a ţăranului-filosof. Din rândurile lui Marin Preda, n-au mai rămas astăzi decât câteva locuri-memorie, un soi de mândrie locală fără rădăcini precise şi lecţia unei Românii care îşi pierde, în acelaşi final invariabil, busola.
Când EVZ a fost ultima oară la Siliştea Gumeşti, pentru a scrie prima filă a serialului reunit sub pălăria sintagmei “Poiana lui Iocan”, soarele îşi făcea siesta pe acelaşi cer bizar de noiembrie, şerpuirile asfaltului erau la fel de întortocheate, iar oamenii nu prea ştiau la ce să se aştepte de la viitorul colorat promis de un Bucureşti aflat, mereu, prea departe.
Cercul prozaic al locurilor comune
Adevărul scurt e că trăim alături de un truism: moromeţii “fac” politică “la şosea”, sunt direcţi, sunt lucizi, iar “poiana” lor e locul etern care coagulează înţelepciunea veche şi soluţiile oneste. Imaginaţi-vă însă: între satul chintesenţial al lui Marin Preda şi Siliştea de astăzi s-a interpus ceva paradoxal. Ceva, poate, cât o dictatură. Ceva, poate, cât o democraţie originală. Un noian de dezamăgiri şi câteva traume istorice au fost suficiente pentru a schimba fundamental genetica originală a opţiunilor politice de aici.
Apelăm la un alt truism: Teleormanul e feuda incontestabilă a Partidului Social Democrat. Nu e loc de Liviu Dragnea şi Micky Şpagă aici. Povestea asta a fost scrisă de nenumărate ori. Însă, în urma reporterului EVZ, următoarele cuvinte se scriu aşa: la Siliştea Gumeşti, oamenii trăiesc nevoia de schimbare cu aceeaşi înclinaţie de a aplica soluţiile vechi. E ceva amestecând disperarea şi frustrarea în felul în care vorbesc, ceva ce a scăpat celor care se plimbă pe culoarele oficiale ale Capitalei.
E 22 noiembrie 2009, câteva mii de români votează la Siliştea, dar soluţiile problemelor cu care se confruntă nu mai aşteaptă, de mult timp, iniţiativele Palatului Cotroceni.
POSTERITATEA ROMANCIERULUI
Secţia de votare, “creştinată” cu numele lui Marin Preda
„Oameni duri, reci, care spun vorbele în faţă, care nu-şi vând pământul”. Aşa îşi descria consătenii Mihai Petrescu, primarul din Siliştea Gumeşti, în urmă cu doar două săptămâni. Campania electorală era în toi, iar fraza aceasta cădea ca o concluzie grea în perspectiva prezidenţialelor: „Toţi e pentru ei. Pe niciunul nu mai alegem. Nu-i mai alegem. Toţi promite şi face pe dracu”.
E drept însă, primarul a avut dreptate măcar dintr-un punct de vedere. „Moromeţii” nu sunt obişnuiţi să vândă ceea ce simt că le aparţine de drept. Zvonurile unei campanii murdare s-au ţinut departe de Siliştea, iar sătenii rostesc, fără să clipească, „nu ne vindem votul pentru nimic”. Înverşunarea din glasurile lor explică, oricum, că orice mită electorală ar fi inutilă.
Aici sunt necesare câteva explicaţii sumare despre cum arată aceasta amiază electorală în satul lui Marin Preda. Bătrânii s-au mobilizat, ca întotdeauna, la urne, şi încearcă marea previziunilor cu degetul, la şuete organizate ad-hoc în zona secţiei de votare. O secţie cu parfum istoric, la a cărei intrare poţi citi, cu litere mari, de tipar, „Centrul Memorial Marian Preda”.
La treizeci de metri distanţă, în jurul monumentului dedicat eroilor căzuţi în Primul Război Mondial, memoria îşi deschide larg aripile din vârful unui soclu, iar realitatea se scaldă leneşă pe bordurile de piatră. Un car al Antenelor e venit pentru a surprinde „moromeţii” la faţa locului. E paradoxal însă: doar tinerii s-au strâns ciorchine aici, renunţând pentru câteva minute la ceea ce limbajul juridic clasifică ca fiind „jocuri de noroc ilegale”.
Atracţia camerei video e inepuizabilă. „Ce, mă, vrei să fii vedetă?”, se aude cel mai des, ce-i drept într-un limbaj ale cărui convenţii uzuale nu pot fi reproduse pe de-a-ntregul nici măcar în paginile pitoreşti ale tabloidelor. Ambiţia mediatică se epuizează însă rapid. Cât stau de vorbă cu puţinii participanţi la „poienile” improvizate în stradă, tinerii se dispersează în diagonala monumentului, dezlănţuie casetofonul unei Dacii de culoare vişinie pe ritmurile „orientale” binecunoscute şi repornesc morişca norocului.
REPULSIA
“Când hăhăie, parcă râde de mine, de soţia mea, de familia mea”
În intersecţia principală din Siliştea Gumeşti, acolo unde memoria eroilor din Marele Război este cinstită, se întâlnesc trei drumuri, ca la o răscruce a destinului. Peisajul e acesta: columna semeaţă, un bar fără nume cu mese din plastic care se mândreşte că ar fi deschis “non-stop” şi punctul în care asfaltul converge. Pe cele trei axe, câte un candidat la prezidenţiale. În dreapta, Crin Antonescu, în stânga, Mircea Geoană, şi, cu faţa la monument, strângând parcă centrul, Traian Băsescu.
E o după-amiază neobişnuit de caldă la Siliştea Gumeşti. Pe uşile secţiei de votare amenajate la Centrul Memorial Marian Preda mai intră, când şi când, câte un cetăţean cu drept de vot. Cei mai mulţi ţin în mână buletinele acelea vechi şi gri, “muşcate” în galben de vremuri. La câţiva metri de secţie, primarul Mihai Petrescu “face” strajă. Nu e nimic nou. Cine a luat contact cu ziua scrutinului în mediul rural ştie că edilii survolează în permanenţă.
Acuzaţiile de fraudă oricum sunt prea departe de Siliştea. Moromeţii se mândresc cu faptul că nimic şi nimeni nu le poate cumpăra votul. Unii privesc chiar cu un ochi ofensat în momentul în care sunt întrebaţi dacă s-a împărţit ceva în zilele premergătoare votului. “Noi nu ne vindem. N-am auzit că la noi să se fi împărţit ceva. Oricum eu am pensie prea mare ca să fiu interesat”, rosteşte un domn îmbrăcat lejer, dar cu opţiuni ferme. Starea generală de spirit e divizată între bătrânii şi tinerii comunei.
Punţile dintre generaţii par tăiate aici, în judeţul care validează, aproape de fiecare dată, cu scoruri uimitoare social-democraţia dâmboviţeană.
Votul, aşa “cum trebuie”
Adevărul e ca “moromeţii” locului şi-au exercitat conştiincios dreptul constituţional şi, deşi nu o rostesc rotund, au pus ştampila pe schimbare. Nu e o observaţie sociologică, ci una empirică. Frazele se rostogolesc încet, însoţite mai mereu de gesturi largi, desenând parcă o furie invizibilă: “Când hăhăie parcă râde de mine, de soţia mea, de familia mea. Aş vrea mai multă decenţă”, “Am urmărit campania, dar ştiu mai ales ce s-a întâmplat în ultimii cinci ani. Vrem schimbarea”, “Să mai mănânce şi alţii iarbă, nu doar el”.
Numele nu sunt rostite, dar direcţia este evidentă. Actualul locatar de la Palatul Cotroceni n-ar fi primit cu prea mult entuziasm în Siliştea Gumeşti. Deşi mai sunt şi câteva excepţii, sfâşietoare ca nişte drame de alcov: “A-nnebunit lumea de tot. Mitica s-a certat cu nevasta din cauza votului, n-a vrut să voteze cum trebuie”.
De fapt, “cum trebuie” nu mai e de mult timp chiar cum trebuie la Siliştea. Mă convinge definitiv un bărbat cu alura ţăranului sfătos şi implicat, care, după ce îmi explică că a votat încă de dimineaţă, rosteşte fraza aceasta care nu mai lasă loc de speranţă: “Tineretul e dezastrul lumii. Din cauza lor suntem aici”.
Sursa: Evenimentul zilei
În aer pluteşte o linişte neobişnuită pentru imaginea-mit a unui loc care a născut în literatura română imaginea veşnică a ţăranului-filosof. Din rândurile lui Marin Preda, n-au mai rămas astăzi decât câteva locuri-memorie, un soi de mândrie locală fără rădăcini precise şi lecţia unei Românii care îşi pierde, în acelaşi final invariabil, busola.
Când EVZ a fost ultima oară la Siliştea Gumeşti, pentru a scrie prima filă a serialului reunit sub pălăria sintagmei “Poiana lui Iocan”, soarele îşi făcea siesta pe acelaşi cer bizar de noiembrie, şerpuirile asfaltului erau la fel de întortocheate, iar oamenii nu prea ştiau la ce să se aştepte de la viitorul colorat promis de un Bucureşti aflat, mereu, prea departe.
Cercul prozaic al locurilor comune
Adevărul scurt e că trăim alături de un truism: moromeţii “fac” politică “la şosea”, sunt direcţi, sunt lucizi, iar “poiana” lor e locul etern care coagulează înţelepciunea veche şi soluţiile oneste. Imaginaţi-vă însă: între satul chintesenţial al lui Marin Preda şi Siliştea de astăzi s-a interpus ceva paradoxal. Ceva, poate, cât o dictatură. Ceva, poate, cât o democraţie originală. Un noian de dezamăgiri şi câteva traume istorice au fost suficiente pentru a schimba fundamental genetica originală a opţiunilor politice de aici.
Apelăm la un alt truism: Teleormanul e feuda incontestabilă a Partidului Social Democrat. Nu e loc de Liviu Dragnea şi Micky Şpagă aici. Povestea asta a fost scrisă de nenumărate ori. Însă, în urma reporterului EVZ, următoarele cuvinte se scriu aşa: la Siliştea Gumeşti, oamenii trăiesc nevoia de schimbare cu aceeaşi înclinaţie de a aplica soluţiile vechi. E ceva amestecând disperarea şi frustrarea în felul în care vorbesc, ceva ce a scăpat celor care se plimbă pe culoarele oficiale ale Capitalei.
E 22 noiembrie 2009, câteva mii de români votează la Siliştea, dar soluţiile problemelor cu care se confruntă nu mai aşteaptă, de mult timp, iniţiativele Palatului Cotroceni.
POSTERITATEA ROMANCIERULUI
Secţia de votare, “creştinată” cu numele lui Marin Preda
„Oameni duri, reci, care spun vorbele în faţă, care nu-şi vând pământul”. Aşa îşi descria consătenii Mihai Petrescu, primarul din Siliştea Gumeşti, în urmă cu doar două săptămâni. Campania electorală era în toi, iar fraza aceasta cădea ca o concluzie grea în perspectiva prezidenţialelor: „Toţi e pentru ei. Pe niciunul nu mai alegem. Nu-i mai alegem. Toţi promite şi face pe dracu”.
E drept însă, primarul a avut dreptate măcar dintr-un punct de vedere. „Moromeţii” nu sunt obişnuiţi să vândă ceea ce simt că le aparţine de drept. Zvonurile unei campanii murdare s-au ţinut departe de Siliştea, iar sătenii rostesc, fără să clipească, „nu ne vindem votul pentru nimic”. Înverşunarea din glasurile lor explică, oricum, că orice mită electorală ar fi inutilă.
Aici sunt necesare câteva explicaţii sumare despre cum arată aceasta amiază electorală în satul lui Marin Preda. Bătrânii s-au mobilizat, ca întotdeauna, la urne, şi încearcă marea previziunilor cu degetul, la şuete organizate ad-hoc în zona secţiei de votare. O secţie cu parfum istoric, la a cărei intrare poţi citi, cu litere mari, de tipar, „Centrul Memorial Marian Preda”.
La treizeci de metri distanţă, în jurul monumentului dedicat eroilor căzuţi în Primul Război Mondial, memoria îşi deschide larg aripile din vârful unui soclu, iar realitatea se scaldă leneşă pe bordurile de piatră. Un car al Antenelor e venit pentru a surprinde „moromeţii” la faţa locului. E paradoxal însă: doar tinerii s-au strâns ciorchine aici, renunţând pentru câteva minute la ceea ce limbajul juridic clasifică ca fiind „jocuri de noroc ilegale”.
Atracţia camerei video e inepuizabilă. „Ce, mă, vrei să fii vedetă?”, se aude cel mai des, ce-i drept într-un limbaj ale cărui convenţii uzuale nu pot fi reproduse pe de-a-ntregul nici măcar în paginile pitoreşti ale tabloidelor. Ambiţia mediatică se epuizează însă rapid. Cât stau de vorbă cu puţinii participanţi la „poienile” improvizate în stradă, tinerii se dispersează în diagonala monumentului, dezlănţuie casetofonul unei Dacii de culoare vişinie pe ritmurile „orientale” binecunoscute şi repornesc morişca norocului.
REPULSIA
“Când hăhăie, parcă râde de mine, de soţia mea, de familia mea”
În intersecţia principală din Siliştea Gumeşti, acolo unde memoria eroilor din Marele Război este cinstită, se întâlnesc trei drumuri, ca la o răscruce a destinului. Peisajul e acesta: columna semeaţă, un bar fără nume cu mese din plastic care se mândreşte că ar fi deschis “non-stop” şi punctul în care asfaltul converge. Pe cele trei axe, câte un candidat la prezidenţiale. În dreapta, Crin Antonescu, în stânga, Mircea Geoană, şi, cu faţa la monument, strângând parcă centrul, Traian Băsescu.
E o după-amiază neobişnuit de caldă la Siliştea Gumeşti. Pe uşile secţiei de votare amenajate la Centrul Memorial Marian Preda mai intră, când şi când, câte un cetăţean cu drept de vot. Cei mai mulţi ţin în mână buletinele acelea vechi şi gri, “muşcate” în galben de vremuri. La câţiva metri de secţie, primarul Mihai Petrescu “face” strajă. Nu e nimic nou. Cine a luat contact cu ziua scrutinului în mediul rural ştie că edilii survolează în permanenţă.
Acuzaţiile de fraudă oricum sunt prea departe de Siliştea. Moromeţii se mândresc cu faptul că nimic şi nimeni nu le poate cumpăra votul. Unii privesc chiar cu un ochi ofensat în momentul în care sunt întrebaţi dacă s-a împărţit ceva în zilele premergătoare votului. “Noi nu ne vindem. N-am auzit că la noi să se fi împărţit ceva. Oricum eu am pensie prea mare ca să fiu interesat”, rosteşte un domn îmbrăcat lejer, dar cu opţiuni ferme. Starea generală de spirit e divizată între bătrânii şi tinerii comunei.
Punţile dintre generaţii par tăiate aici, în judeţul care validează, aproape de fiecare dată, cu scoruri uimitoare social-democraţia dâmboviţeană.
Votul, aşa “cum trebuie”
Adevărul e ca “moromeţii” locului şi-au exercitat conştiincios dreptul constituţional şi, deşi nu o rostesc rotund, au pus ştampila pe schimbare. Nu e o observaţie sociologică, ci una empirică. Frazele se rostogolesc încet, însoţite mai mereu de gesturi largi, desenând parcă o furie invizibilă: “Când hăhăie parcă râde de mine, de soţia mea, de familia mea. Aş vrea mai multă decenţă”, “Am urmărit campania, dar ştiu mai ales ce s-a întâmplat în ultimii cinci ani. Vrem schimbarea”, “Să mai mănânce şi alţii iarbă, nu doar el”.
Numele nu sunt rostite, dar direcţia este evidentă. Actualul locatar de la Palatul Cotroceni n-ar fi primit cu prea mult entuziasm în Siliştea Gumeşti. Deşi mai sunt şi câteva excepţii, sfâşietoare ca nişte drame de alcov: “A-nnebunit lumea de tot. Mitica s-a certat cu nevasta din cauza votului, n-a vrut să voteze cum trebuie”.
De fapt, “cum trebuie” nu mai e de mult timp chiar cum trebuie la Siliştea. Mă convinge definitiv un bărbat cu alura ţăranului sfătos şi implicat, care, după ce îmi explică că a votat încă de dimineaţă, rosteşte fraza aceasta care nu mai lasă loc de speranţă: “Tineretul e dezastrul lumii. Din cauza lor suntem aici”.
Sursa: Evenimentul zilei
0 comentarii:
Trimiteţi un comentariu