duminică, 29 noiembrie 2009

Nemţii şi britanicii şi-au înfipt colţii în Cioloş

Mariana Apostol
Duminică, 29 Noiembrie 2009
Nominalizarea europarlamentarului Dacian Cioloş pentru funcţia de comisar pe Agricultură a încins presa internaţională. Când tocmai a reuşit să se impună în Comisia Europeană, România a devenit mărul discordiei în mediile occidentale. „Această ţară a avut probleme cu primul executiv condus de Barroso în ceea ce priveşte administrarea fondurilor UE”, comentează Deutsche Presse Agentur (DPA) despre nominalizarea lui Dacian Cioloş pentru postul de comisar la Agricultură. De altfel, aproape toată presa străină sancţionează decizia Parlamentului European, însă cei mai înverşunaţi rămân nemţii şi britanicii, care susţin, furioşi, că România a obţinut Agricultura, un domeniu cu fonduri foarte importante, în mare parte datorită sprijinului acordat de Franţa.

În ediţia on-line de ieri a cotidianului „The Independent”, jurnaliştii britanici comentau astfel: „Un român nu poate avea acest post pentru care miza financiară este atât de mare, iar el provine dintr-o ţară în care corupţia este încă prezentă”.

Legăturile lui Cioloş cu Franţa

Într-un articol cu titlul „Noua imagine a agriculturii europene”, cotidianul francez „Quest France” apreciază că, „în opinia britanicilor, care sunt foarte indignaţi, Franţa va avea doi comisari europeni: Michael Barnier, dar şi Dacian Cioloş, care, deşi este român, este un prieten al Franţei, ţara lui de adopţie”. Legăturile lui Cioloş cu Franţa datează de mult timp.

Oficialul român şi-a terminat studiile acolo, la Ecole Nationale Superiore Agronomique Montpellier, iar soţia sa este franţuzoaică. Despre cei care au salutat însă nominalizarea lui Cioloş, Sindicatul Naţional al Fermierilor din Anglia
şi Ţara Galilor, scrie însă publicaţia „Farmers Guardian”, care spune: „Dacian Cioloş este unul dintre puţinii candidaţi cu experienţă în agricultură”.

În ţară, aprecierile curg din gura PDL-iştilor şi a PNL-iştilor, fiecare încearcând să-şi adjudece câte puţin din triumful nominalizatului. În ciuda reacţiilor negative venite din străinătate, europarlamentarul Cristian Preda (PDL) spune că aproape toţi colegii au salutat propunerea lui Barroso pentru Agricultură

De supărare, Severin nu mai vorbeşte

Cât priveşte sinceritatea felicitărilor din partea „opoziţiei” din România, Cristian Preda spune că acestea sunt ipocrite: „Toţi se ung cu el şi spun că „este un succes pentru România” (n.r. - Mircea Geoană), acum au lăsat baltă căutările în a încerca să-l găsească corupt, cum se străduiau înainte de a fi nominalizat, în speranţa că va pupa şi Severin ceva”.

De cealaltă parte, Adrian Severin, care declara la începutul lunii septembrie că Cioloş nu este „măsură a patriotismului”, s-a eschivat să mai vorbească, iar la întrebarea dacă cel puţin îşi susţine în continuare ideea, acesta a răspuns „Da”, corectat imediat cu precizarea că „gata, nu vreau să comentez nimic în acest moment”.

"Toţi se ung cu el şi spun că „este un succes pentru România” (n.r. - Mircea Geoană), acum au lăsat baltă căutările în a încerca să-l găsească corupt, cum se străduiau înainte de a fi nominalizat pentru postul de comisar la Agricultură, în speranţa că va pupa şi Severin ceva.",
Cristian Preda, europarlamentar

Sursa: Evenimentul zilei

0 comentarii:

Trimiteţi un comentariu