duminică, 22 noiembrie 2009

„Oaza mărilor” - şapte minuni ale lumii într-una singură

Cătălin Alistari
Duminică, 01 Noiembrie 2009
COPLEŞITOR. Cea mai mare navă din lume şi-a început călătoria. Privind-o, te întrebi: care
este următorul pas pe care-l va face industria navală?


Uitaţi de Revelionul la munte! La revedere Austria! Puteţi rezerva din România bilete pentru o croazieră în Insulele Caraibe pe cel mai mare vapor din lume.

Şapte nopţi pe “Oasis of the seas” printre fabuloasele insule tropicale, costă, din România, 1.620 de euro de persoană, într-o cabină standard. Pentru o cabină cu vedere la ocean şi balcon, preţul este de 2.071 euro/persoană şi nu uitaţi să adăugaţi şi transportul până în Florida, de unde pleacă vasul. Royal Carribean Cruises, proprietarul mega-vaporului, promite o săptămână senzaţională, incomparabilă cu un sejur asemănător într-o staţiune “pe pământ”. Iar în preţ intră bine înţeles şi mândria de a fi mers cu minunea inginerească reprezentată de “Oasis of the seas”.

Dimensiuni de poveste

Joia trecută “Oasis of the seas” a plecat din portul finlandez Turku unde a fost construită, către portul unde este înregistrată, Fort Lauderdale. Voiajul este istoric, iar armatorul, una dintre cele mai mari companii de cruising din lume, Royal Carribean, face tot posibilul ca acest lucru să fie evident.

Voiajul poate fi urmărit pe Twitter, căpitanul îşi updatează blogul personal zilnic, iar pe site-ul navei poate fi urmărit itinerariul. Prima coazieră este programată la începutul lunii decembrie. Dimensiunea uriaşă a navei de peste 222.000 tone/dw, cu 60.000 de tone/dw mai mult decât următoarea navă de pasageri aflată în uz, surclasează şi giganticele portavioane ale US NAVY din clasa Nimitz.

“Oasis of the seas”, cu ale sale 360 de metri lungime, 47 metri lăţime şi 65 metri înălţime de la linia de plutire, este de cinci ori mai mare decât “Titanicul”. Şi totuşi, promit proprietarii, nu dimensiunile şi recordurile tehnice sunt principalele atracţii.

“Îmi aduc aminte că mă plimbam pe punţi şi că am uitat că sunt pe un vapor”, spune Carolyn Spencer Brown, editorul site-ului “Cruise Critic”, ce a participat la o vizionare de presă înainte de lansarea la apă.


SERĂ. Zona grădinii interioare este denumită Central Park. Ziariştii care au vizitat nava spun că uiţi că te afli pe un vapor

Şapte nave într-una

Ceea ce oferă special “Oasis of the seas” sunt cele şapte tipuri de “mediu” diferite, vecinătăţi aşa cum sunt numite oficial. Astfel puteţi opta între Central Park, Pasarela, Promenada Regală, Zona de piscine şi sporturi, Centrul de fitness şi spa, Zona de distracţii şi Zona tinerilor.

Multe dintre facilităţile oferite de navă sunt premiere pe mare. În Central Park sunt plantate 12.000 de plante şi zeci de copaci şi palmieri. Promenada Regală, care se întinde pe mijlocul navei de la prova la pupa are magazine, restaurante, baruri, locuri de joacă sau cazinouri. În zona de sport sunt patru piscine, doi pereţi pentru căţărări, două piscine cu valuri artificiale pentru surfing, un curs de minigolf, o pistă de jogging şi un teren de baschet.

GOLF. Pe „Oaza mărilor” poţi juca tenis şi golf

Noaptea, piscina de la pupa, cel mai mare bazin cu apă dulce de pe mare, se transformă într- un amfiteatru cu 600 de locuri unde se pot urmări spectacole de dans acvatic, cu oceanul pe fundal. Potrivit “Washington Post”, proprietarii navei au reuşit să reproducă o locaţie specifică Las Vegasului pe mare şi bineînţeles există şi un casino la bord.

AMFITEATRU. La căderea serii, zona de fitness se transformă într-o uriaşă scenă

Un moment delicat


Datorită crizei economice, care a lovit puternic turismul la nivel mondial, Royal Carribean, care operează o flotă de 21 de vase de croazieră, îşi asumă un risc considerabil aruncând pe piaţă un astfel de vas, consideră analiştii. Compania, listată la Bursa din New York, a plătit pentru construcţia vasului 1,4 miliarde de dolari, majoritatea banilor fiind împrumutaţi, în condiţiile în care rezultatele financiare recente nu sunt printre cele mai strălucitoare.

În trimestrul întâi al acestui an, Royal Carribean, a avut venituri de 1,3 miliarde de dolari şi a înregistrat o pierdere netă de 36,2 milioane de euro. Chiar şi aşa, Adam Goldstein, preşedintele boardului companiei, spune că “Oasis of the seas” este foarte importantă în strategia Royal Carribean.

“Piatra de încercare pentru brandul nostru, dar şi pentru industria de cruising în general, este competiţia cu staţiunile obişnuite pentru fiecare dolar al consumatorilor”, explică Goldstein. Iar, spre deosebire de vasele de croazieră clasice, apanajul pensionarilor occidentali, “Oasis of the seas” oferă absolut tot ceea ce un turist poate primi în orice altă staţiune. Doar că totul pluteşte pe ocean.

LUX

Doar pentru 34.000 de dolari, piscină în apartamentul regal

Apartamentul duplex regal este cel mai mare apartament de la bordul “Oasis of the seas”. Este dotat cu pian, cu două săli de masă, una interioară şi una exterioară, o piscină cu bar, jacuzzi, bibliotecă şi balcon extins.

Apartamentul se întinde pe înălţimea a două punţi şi are ferestre panoramice, din podea până în tavan, ce dau spre ocean. Şase persoane se pot simţi perfect în apartamentul cu o suprafaţă de 141 metri pătraţi. Însă vine cu un preţ pe măsură: 34.000 de dolari pentru şapte nopţi.


PRINCIAR. Apartamentul royal are 144 m şi include până şi un pian

24 DE RESTAURANTE

Primul carusel de pe mare

În afară de dimensiunile record, “Oasis ot the seas” mai marchează câteva recorduri şi premiere pe mare. Central Park este primul parc “viu” de la bordul unui vapor. Piscina centrală, unde se desfăşoară seara spectacolele de balet acvatic, este cea mai mare de pe mare, în zona cea mai adâncă măsurând 5 metri adâncime.

De asemenea, “Oasis of the seas” are la bord primul carusel de pe mare şi primul bar-lift din lume. Barul face şase curse pe oră între 8 dintre cele 18 punţi ale vasului. Alături de acesta mai sunt la bord alte 36 de baruri şi nu mai puţin de 24 de restaurante tematice, cele mai multe francize ale unor branduri arhicunoscute.

Din cameră, pasagerii pot afla câte locuri sunt libere în fiecare restaurant şi pot face rezervări. În premieră, nava are 28 de apartamente duplex, primele apartamente pe două niveluri de pe o navă de croazieră.

RECORDURI ÎN SERIE

Oaza mărilor în cifre

La aproape toate capitolele “Oasis of the seas” depăşeşte tot ceea ce s-a construit până acum.

8.000 – capacitatea de transport persoane, incluzând şi echipajul de peste 2.000 de persoane;

850.000 de mp – suprafaţa vopsită;

5.000 km – lungimea totală a cablurilor folosite;

250 km – lungimea ţevilor din componenţa navei;

30.000 – numărul senzorilor automaţi;

26.000 – numărul scaunelor de la bord;

150.000 mp – suprafaţa totală care beneficiază de aer condiţionat;

90.000 mp – suprafaţa mochetelor şi covoarelor întinse;

7.000 – numărul obiectelor de artă de la bord.

Sursa: Evenimentul zilei

0 comentarii:

Trimiteţi un comentariu