duminică, 22 noiembrie 2009

Revelion în sanie cu zurgălăi

Sorin Iordache
Duminică, 22 Noiembrie 2009
OFERTĂ Nicio pensiune de la munte n-are o ofertă completă de Revelion. Unde este mâncare bună, nu există locuri de distracţie.

Mai sunt 40 de zile până vom trece în 2010, iar întrebarea „unde faci Revelionul?” e mai frecventă decât „tu cu cine votezi?”.

Chiar dacă recesiunea pare să ia din strălucirea Sărbătorilor, cererile pentru petrecerea Anului Nou departe de zgomotul urban sunt surprinzător de mari.

Vilele şi minihotelurile din Mărginimea Sibiului, cunoscută zonă de turism rural, sunt aproape în totalitate rezervate pentru noaptea dintre ani. Rezervările nu mai contenesc nici în Harghita, Covasna, Vrancea sau Suceava.

Cererile pentru locuri identice din Austria sau Bulgaria au ajuns deja în număr mare la agenţiile cu asemenea oferte.

Între tradiţional şi medieval

În pensiunea Unglerus, din localitatea Biertan, judeţul Sibiu, amatorii unui Revelion ca în Evul Mediu pot beneficia, timp de cinci zile şi patru nopţi, contra sumei de 1.500 de lei de persoană, de un program adecvat, meniul respectând şi el reţetele de acum câteva sute de ani. Distracţiile zilnice: concurs de tir cu arcul, fotbal, seri de carnaval, karaoke.

Mărginimea Sibiului, o zonă de referinţă a turismului rural, este rezervată aproape în totalitate.

Mai mult, oficialii Asociaţiei Naţionale de Turism Rural, Ecologic şi Cultural (ANTREC) precizează că preţurile au crescut cu 10%-15% faţă de iarna trecută.

Astfel, dacă tariful mediu pe noapte la o pensiune de trei margarete era 600 de lei de persoană pentru un sejur de patru nopţi, acum turiştii vor scoate din bunzunar în jur de 700 de lei, pentru aceeaşi perioadă. În aceleaşi con diţii, un sejur de Revelion la o pensiune de patru margarete poate sări de 2.000 de lei.

Complexul Casa Elena, din localitatea suceveană în care se găseşte cea mai renumită mănăstire din Moldova, propune, pentru sejurul de Revelion, un meniu impresionant. Cu preţuri între 2.000 şi 2.500 de persoană pentru patru nopţi, oferta este în regim de demipensiune. Amatorii de produse culinare se pot delecta cu reţete mergând de la sărmăluţe în cuib cu costiţă şi smântână, până la icre de Manciuria şi doradă în sos de portocale. Lipsesc însă posibilităţile de distracţie.

„În afară de un teren de sport, ceva drumeţii şi nelipsitele vizite la mănăstirile din zonă, nu vă pot spune prea multe despre activităţile zilnice”, explică angajatul unei agenţii care se ocupă cu rezervări la pensiunile turistice din Voroneţ.

Concurenţă de conjunctură

Zonele cu potenţial agroturistic ridicat au ajuns să facă o concurenţă acerbă Văii Prahovei.

În Maramureş, patru nopţi petrecute la o pensiune de trei margarete în zona Ocna Şugatag, cu mic dejun şi cină incluse, costă aproximativ 600 de lei.

La Predeal însă, doar trei nopţi petrecute la aceeaşi categorie, cu demipensiune, ajung la peste 200 de euro de persoană.

În inima Transilvaniei, la Corund, condiţiile sunt mai bune, dat fiind faptul că şi programul zilnic al turiştilor este încărcat cu activităţi: plimbări cu sania prin împrejurimile comunei harghitene, vizite la ateliere de olărit sau în Galeria vinurilor din Salina Praid - cu tot cu degustări, excursii pe Platoul Bucin. La care se adaugă mesele îmbelşugate cu specific
local, bine stropite cu vin şi palincă, dar şi cu apa minerală care se găseşte din belşug pe aici.

Cinci zile şi patru nopţi petrecute în aceste condiţii, la Corund, costă în medie 1.300 de lei de persoană.

CASA
ELENA. Cotată la patru margarete, pensiunea este situată în satul Voroneţ, Suceava, la trei kilometri de Gura Humorului


FORRA. Pensiunea de trei stele se află în inima Transilvaniei, în Corund, la 25 de kilometri de Odorheiu Secuiesc şi la 18 kilometri de Sovata


UNGLERUS. Situat în nordul judeţului Sibiu, complexul în stil medieval a fost amenajat într-un imobil de secolul XVII


ÎN SEZON

Pârtiile saltă preţul cu 10%

După ce, ani la rând, a atras turişti din toată ţara, Valea Prahovei a început să piardă supremaţia la schi. Asta pentru că investitorii în turism nu au stat cu mâinile în sân.

În staţiunea hunedoreană Straja există trei pârtii de schi, dotate cu tehnică modernă. De aceea, un sejur de patru-cinci nopţi cu pensiune completă şi masa de Revelion, în regim de vilă sau minihotel, pleacă de la 1.400 de lei. La cabane este ceva mai ieftin. Dar cele şapte pârtii de schi, totalizând aproape 10 kilometri, îi fac pe împătimiţii acestui sport să fie mai puţin năzuroşi la cazare.

Aceeaşi situaţie este şi în staţiunea suceveană Vatra Dornei. Aici, patru nopţi de cazare, în regim de cabană cu demipensiune, cu masa de Revelion, nu depăşesc 800 de lei de persoană. Că se află în Austria, Cehia sau Bulgaria, pensiunile agroturistice asigură atât liniştea dorită de turiştii stresaţi în tot cursul anului din cauzaproblemelor crizei, cât şi condiţii de hotel la 3-4 stele.

Preţurile din această perioadă sunt la îndemâna românilor, care sunt dispuşi să parcurgă 1.600 de kilometri până în Tirolul austriac, unde au la dispoziţie 350 de kilometri de pârtie, în total. Preţurile variază între 550 şi 800 de euro de persoană, pentru şapte nopţi şi masă în regim de demipensiune, cina de Revelion fiind inclusă în acest preţ.

Transportul cu auto turismul mai costă încă 300-400 de euro, uşor de împărţit dacă într-un autoturism călătoresc două familii.

Mai aproape, la doar 180 de kilometri de Bucureşti, se află pitorescul sat bulgăresc Arbanassi, în care trei nopţi de cazare în pensiune de 3-4 stele, cu mic dejun şi masa de Revelion incluse, costă între 200 şi 400 de euro.

CONCURENŢĂ. La pensiunile din Austria, un sejur costă între 550 şi 800 de euro





CA ÎN ARMATĂ

Noaptea dintre ani, în regim de cazarmă


Ciprian Iancu


Cine nu ţine neapărat să petreacă zilele dintre ani la munte, nici nu este tentat sau nu dispune de sumele mari necesare pentru un Revelion în locuri exotice, dar vrea să aibă parte de un sejur total diferit faţă de cele clasice, poate studia oferta singurului complex turistic cu profil militar din Europa.

De fapt, oferta se restrânge pe zi ce trece, pentru că doar 40 la sută dintre locurile pentru sejurul de Revelion oferit de Arsenal Park Transilvania (situat lângă Orăştie, judeţul Hunedoara) mai sunt disponibile, după cum spune directorul
complexului, Petre Racoviţă.

„Locurile din vilele-general (care costă 434 de euro de persoană pe durata întregului sejur de patru nopţi) au fost deja rezervate în întregime. Mai sunt disponibile doar locurile din camerele-ofiţer. Oricum, suntem convinşi că cine va petrece aici Revelionul va avea parte de o experienţă inedită şi extrem de plăcută, dat fiind specificul locului care este, de fapt, o unitate militară de distracţie”, adaugă Racoviţă.

Joaca de-a armata


Arsenal Park Transilvania este deja un muzeu militar
în aer liber. Clienţii se pot distra aici printre tunuri, vehicule şenilate şi pot vedea pe viu chiar şi un avion de vânătoare IAR. Cei care doresc să intre şi mai mult în varianta distractivă a atmosferei cazone, pot alege să doarmă pe paturi amenajate pe afeturi de tun, ori în TAB-uri.

Clienţii se pot oferi voluntari în cadrul unui program de instruire militară şi pot câştiga şepci ori tricouri kaki sau chiar echipamente complete la concursurile din timpul zilei.

Cel mai probabil, printre cele mai tentante vor fi concursurile de tir cu arcul sau cele de tir cu BB Gun (armele folosite în airsoft - un sport asemănător cu paintballul - care imită foarte bine arme moderne
folosite de militari, dar ale căror proiectile sunt nişte biluţe mici şi foarte uşoare).

ARSENAL PARK. În unitatea de lângă Orăştie, patru nopţi de militărie
costă între 289 şi 434 de euro

LA APEL

Programul viitorilor „soldaţi”

  • 30 DECEMBRIE. Cazare - începând cu ora 12.00. De la ora 19.00, petrecere de înrolare - întâmpinare cu Coktail Molotov. 31 DECEMBRIE. 9-14.00. Brunch: trageri la ţintă cu arcul şi BB Gun. 21.00. Revelionul de campanie.

  • 1 IANUARIE 2010. Brunch: concurs de săniuţe, campionat de table, cinematograf de vacanţă. 20.00. Arsenal Traditional Party - la foc de tabără.

  • 2 IANUARIE 2010. 9.00-14.00. Brunch - jocuri militare, plimbare cu transportorul pe şenile, concurs de tir. 20.00. Party de liberare: Military Disco. Seară de discotecă cu DJ.

  • 3 IANUARIE 2010. 9-11.00. Mic dejun: rămas bun, poze, schimb de adrese.

Preţ: 289 euro/persoană/loc în camera- militar sau ofiţer, două persoane, sau în apartament-colonel, patru persoane. 434 euro/persoană/loc în vila-general, patru persoane.

Condiţii de plată: 30% la rezervare, integral până la 1 decembrie 2009.

Sursa: Evenimentul zilei

0 comentarii:

Trimiteţi un comentariu