| Ovidiu Eftimie | Duminică, 15 Noiembrie 2009 |
Sunt 22 de ani de la prima revoltă anticomunistă dusă până în stradă de muncitorii Întreprinderii de Autocamioane „Steagul Roşu” din Braşov. Pe 14 noiembrie 1987, câteva mii de muncitori s-au trezit cu salari ile înjumătăţite, pentru că n-atinseseră planul de uzină. Asta n-ar fi fost pentru ei o supărare mare dacă găseau ceva de mâncare în magazine sau dacă primeau căldură în calorifere. Spre dimineaţă, când deja renunţaseră la programul de lucru, s-au adunat la poarta înterprinderii.
De la „Vrem lumină şi căldură” nici ei nu ştiu când au ajuns să strige „Jos Ceauşescu!” şi „Jos comunismul”. S-au format coloane, în care se înfiltraseră şi securişti, pentru a mărşălui prin oraş. Tot ce trebuiau să facă securiştii era să asculte şi să reţină chipurile celor care contrau regimul. Mai târziu, agenţii veniţi din Capitală aveau să treacă la cele mai dure măsuri: bătăi cu pumnii, picioarele, strivirea degetelor sau smulgerea părului.
Marius Boeriu îşi aduce aminte cum a plătit c-o bătaie cruntă şi-o mutare disciplinară la Piatra-Neamţ pentru îndrăzneala cu care a denunţat alături de colegi mizeria socială în care erau siliţi să lucreze.
Anii de groază
Marius Boeriu rememorează în linişte perioada. Pentru el, 15 noiembrie a fost ziua în care nu s-a mai simţit deloc umilit: „1987 a fost unul dintre cei mai grei ani din perioada Ceauşescu. Un salariu de 2.500-3.000 de lei nu era mic, dar nu aveai ce să cumperi cu el. Săteam la coadă la carne de la 12 noaptea până la 10 dimineaţa. Nici nu ştiam la ce stăm, ce carne vine, oase, pipote sau pulpe. Câteodată se băga carne, câteodată nu. Aveam raţie de jumătate de franzelă pe cap de familie, pe zi. O sticlă de ulei pe lună. Programul de apă caldă era sâmbăta, de la 8 la 10. Erau trei terase în tot cartierul (avea 100.000 de locuitori - n.r.), abia găseam bere.
La 10 se închidea totul. Dacă mergeam noaptea pe stradă în grupuri mai mari de patru persoane, eram arestaţi. Femeile erau şi mai afectate, nu se găsea de nici unele pentru ele. Nu se găseau medicamente, până la cele mai simple, gen antibiotice. Nu era căldură în case, trebuia să te îmbraci ca să dormi, aveam 14-15 grade C în apartament”.
Revolta a început cu schimbul trei
Braşoveanul lucra în Secţia 440. În şedinţele de partid de atunci, muncitorilor li se spunea că era cea mai productivă secţie şi că depăşeau mereu planul. Pe 14 noiembrie, seara, le sosiseră fluturaşii de salariu. Banii erau puţini, iar prima scuză a fost că uzina nu şi-a îndeplinit planul. „Lumea a început să se enerveze, am zis că facem grevă. Nici nu se auzise până atunci de chestia asta. Un securist a venit să ne ameninţe că ne trimite în Valea Jiului dacă mai protestăm”, povesteşte Boeriu.
Peste 61 de persoane au fost atunci arestate de către trei ofiţeri în civil: „Nici unul pentru revoltă, ne găseau tot felul de chestii: pe mine m-a luat că mama mea lucra în Poiana Braşov şi discuta cu turişti străini. La poliţie, m-au întrebat: ştii de ce eşti aici? Zic, da, pentru ce s-a întâmplat în 15. Mi-au tras una de am zburat pe scări. O noapte întreagă am dat o singură declaraţie şi am mâncat bătaie. A doua zi, mi-am văzut colegii pe holurile poliţiei. Era un prieten de-al meu, Vulpe Paul Cornel, mi-au trebuit minute bune să-l recunosc, atâta era de bătut”. Procesul, făcut pe genunchi la căminul cultural al uzinei, într-un amfiteatru, începuse în forţă.
Hrănit cu bătaie
Timp de două ore, fiecare şi-a luat porţia de detenţie: primul rând - trei ani, al doilea rând - doi ani jumate. Marius Boeriu mai stătuse în inchisoare o săptămână la Bucureşti, hrănit numai cu bătaie.
Primul sfat pe care l-a primit din partea securiştilor a fost să recunoască că era un trădător de ţară: „Am fost mutat la Piatra-Neamţ, la întreprindrea Ceahlăul. Mi s-a dat o cameră de cămin, am aflat apoi din dosarul de la CNSAS că a fost pregătită special pentru mine. Un securist de pe-acolo le-a zis vedeţi că vine unu’ de la Braşov, nu vorbiţi cu el. Nimeni nu a vorbit nimic cu mine vreo trei luni. Credeau că sunt securist. Abia când un coleg a fost în vizită la Steagul Braşov au aflat ce-i cu mine. Au început să mă ajute, care aveau rude pe la ţară îmi aduceau de mâncare, alţii îmi dădeau de îmbrăcat”.
RAŢIONALIZARE
Cartelele pentru alimente au apărut în 1982
Iulian Mincu a publicat, în 1975, studiul „Alimentaţia raţională a omului sănătos”, despre care Ceauşescu a crezut că e argumentarea ştiinţifică pentru a ieşi din eşecul economiei. Lucrurile au luat o noua turnură pe 19 decembrie 1980, când Partidul Comunist (PC) publica „Legea pentru constituirea, repartizarea şi folosirea pe judeţe a resurselor pentru aprovizionarea populaţiei”.
Directiva a fost întărită în 1982. S-au reintrodus cartelele cu care românii pontau la alimentare în urmă cu mai bine de 30 de ani, iar consumul de alimente a fost raţionalizat diferit pentru fiecare judeţ în parte.
Specialistul în cercetări alimentare Gheorghe Mencinicopschi povesteşte cum Ceau şescu s-a jucat cu sensul cuvintelor şi le-a interpretat după bunul plac: „Începuse- n lume, prin 1970, să se vorbească tot mai mult de alimentaţia ştiinţifică, raţională, sănătoasă. Ceea ce a făcut PC a fost să transforme cuvântul «raţional» în «raţionalizare». Vremurile s-au înrăutăţit în ă89, dar n-a murit nimeni de foame”. (Andreea Strachină)
Sursa: Evenimentul zilei
0 comentarii:
Trimiteţi un comentariu