Români la curtea Imperiului european

Gabriel Gachi

Duminică, 18 Octombrie 2009

Cătălin Ivan a devenit europarlamentar la numai 30 de ani şi fără a fi băiatul preşedintelui.

Zilele însorite sunt atât de puţine la Bruxelles, încât presa le ţine socoteala cum numărăm noi, în România, accidentele din weekend. Se ştie, de exemplu, că în luna februarie au fost fix 26 de ore cu soare. Evenimenul este atât de aşteptat, încât în zilele senine oamenii se bat pentru băncile din parcuri pentru o cură de soare

. Această atmosferă mohorâtă se potriveşte de minune cu sobrietatea celor 100.000 de funcţionari europeni, o armată extrem de disciplinată ce formează trupele de elită ale ultimului imperiu din istoria lumii.

Babilonul, acum

Bruxelles e un Hollywood politic. La L.A. e soare şi o vreme călduţă tot timpul anului, aşa că divele pot fi pozate în maşini decapotabile. La Bruxelles, vedetele nu sunt actori, ci comisari în costume negre, purtând mereu la sub braţ câte un dosar cu documente.

Traversând bd. Belliard treci din

Parlament în Comisia Europeană, iar pe drum poţi da nas în nas cu fostul comisar pentru România Jonathan Scheele. Sau poţi lua maşina spre casă şi, la semafor, dacă nu eşti atent, să-l calci pe bombeu pe fostul ministru de externe al Franţei, acum europarlamentar, care tocmai încearcă să traverseze pe roşu.

Întreaga zonă administrativă are o arhitectură haotică. Clădirile instituţiilor europene se încalecă în strânsoarea bulevardelor Belliard şi Rue de la Loi (Calea Legii). Nu ştiu câte evenimente reale a prezis Biblia - unii cred că tot ce trăim până la sfârşitul lumii a fost deja scris -, dar cu Babilonul a nimerit-o.

În acest perimetru de un kilometru, graniţele se topesc, naţionalităţile dispar, oamenii din alte ţări ţi se par a fi doar din alte judeţe, nu există nici măcar diferenţe vestimentare.

Fiecare vorbeşte în limba lui, apoi în limba engleză, apoi, dacă se descurcă, în limba maternă a interlocutorului. Poţi supravieţui ani întregi sub cupola uriaşă a Parlamentului European chiar şi fără să ştii vreo limbă străină - tot timpul vei avea în preajmă un sobor de traducători plătiţi doar ca să te scoată din încurcătură. Gigi Becali e un exemplu, dar nu singurul.

Lovitura vieţii

Aşa l-a întâmpinat Bruxelles-ul, în urmă cu o lună şi jumătate, la începutul noii legislaturi, pe Cătălin Ivan, unul dintre cei mai tineri europarlamentari români.

Are 30 de ani şi, din toată echipa, doar Elena Băsescu e mai tânără. Pentru Ivan, mandatul obţinut e lovitura vieţii, o schimbare a destinului asemănătoare câştigării marelui pot la „6 din 49”.

Acum doi ani povestea pe blogul personal cum a mers cu autocarul în concediu în Grecia, traversând în 24 de ore România şi Bulgaria. Îşi luase cel mai ieftin bilet de vacanţă posibil. Acum merge la Bruxelles cu o cursă de linie, la clasa business, iar la aeroport îl aşteaptă maşina de serviciu, cu un şofer care îi deschide portiera.

Cătălin Ivan e un tânăr total necunoscut publicului la nivel naţional şi chiar şi în Iaşiul natal e o figură puţin cunoscută. Deşi, ironic, ar fi meritat să fie cunoscut măcar pentru că are alura unui idol american din filmele pentru adolescenţi.

„Îmi place noua mea viaţă. Sunt hotărât să muncesc, să fac lucruri importante aici”, a spus foarte sincer, într-un puseu emoţional, ca un copil care ţine pumnii încleştaţi pe ghidonul noii sale biciclete, primite cadou. Şi aşa gândesc mulţi alţi europarlamentari încântaţi de standardele pe care Imperiul le oferă aleşilor.

Daciana Sârbu a spus clar că nu vrea să se mai facă niciodată politică în România şi până şi Gigi Becali a promis că nu-şi va neglija îndatoririle pentru că nu vrea să-şi facă ţara de râs.

Cătălin Ivan

Activistul norocos

Aşa îşi răsplăteşte politica fiii cei mai ascultători. Cătălin Ivan nu e „băiatul lui tata”, n-a făcut afaceri niciodată - deşi spune că are o firmă de organizări de evenimente - şi locuieşte în Iaşi cu soţia într-un apartament închiriat cu numai 200 de euro pe lună.

Acum are la Bruxelles o casă cu living, două dormitoare şi gazon în curte închiriată cu 1.000 de euro. A prins locul şapte pe lista PSD fără să facă nimic altceva în ultimii 10 ani decât activism politic, fiind recrutat din pepiniera TSD.

A prins culoarul favorabil când Gheorghe Nichita s-a certat la Iaşi cu Ion Solcanu, iar tânărul Ivan a pariat corect pe câştigător. Acum are un birou climatizat la nivelul 7 al unei clădiri cu 15 etaje, cu geam panoramic şi vedere spre centrul

Bruxelles- ului.

În anticameră, doi asistenţi tineri îi îndeplinesc toate dorinţele. Şi ei, la rândul lor, se bucură de standardul pe care l-au obţinut. Cătălin Ivan şi-a ales trei comisii considerate importante (buget, control buget şi mass-media/cultură) şi are zeci de hârtii împrăştiate pe birou.

El şi-a început mandatul ca un student în anul I care încearcă să-şi impresioneze profesorii. „La nouă, nouă jumate avem o şedinţă pregătitoare între socialişti. Ne punem de acord asupra temelor importante. La 11.00 încep şedinţele în comisii sau participăm la alte evenimente protocolare. Sunt cam 5-6 evenimente la care trebuie să fim prezenţi zilnic. Pe la şapte seara se cam termină programul. Cel mai târziu poţi lua o maşină de serviciu la 21.30”, povesteşte tânărul europarlamentar.

Pentru aceste eforturi este plătit regeşte. Ca o curiozitate, tânărul politician s-a apropiat de seniorul Marian-Jean Marinescu, de la PDL - e ca şi cum un tigru ar înfia o căprioară. „Văd că nu e aşa de încrâncenat, e băiat bun”, spune vulpoiul bătrân.

Relaţiile dintre parlamentarii români sunt, cel mai des, strict pe linie de partid. PSD-iştii între ei, liberalii şi democraţii la fel.

„Ne lipseşte coordonarea, colaborăm punctual, când cineva ne cere sprijinul pe o cauză naţională, însă nu avem strategii pe doitrei ani în interesul României”, este dezamăgită Corina Creţu (PSD). Dă exemplul Spaniei, unde premierul Zapatero ia masa cu europarlamentarii o dată la două luni şi stabilesc agenda priorităţilor naţionale. Spania a ajuns, de altfel, ţara cu cea mai mare rată de absorbţie a fondurilor europene.

„Traian Băsescu nu ne-a chemat niciodată la Cotroceni. Pentru guvern, de asemenea, suntem inexistenţi”, completează Daciana Sârbu.

Elena Băsescu nu m-a primit, a fost singurul refuz categoric, nedisimulat. Era singură în birou, abia venise de la sala de mese unde luase prânzul şi, prin uşa întredeschisă, a transmis că refuză interviul. Nimeni nu mai reacţionase aşa. Gestul m-a descumpănit.

Fiica preşedintelui invocă anatema aruncată asupra sa, însă, izolându-se, trasează singură această demarcaţie între lumină şi întuneric.

WORKAHOLICĂ

Politicieni în umbră

În grupul parlamentarilor români, Monica Macovei este, fără ocolişuri, „tocilara clasei”. În primele trei săptămâni de mandat, a dat gata un raport în comisia legislativă şi a mai fost de două ori „raportor din umbră”, ceea ce arată o poftă de muncă ieşită din comun.

„Se ia prea în serios”, o bârfesc anumiţi colegi. „Se plâng cei care nu sunt obişnuiţi cu munca”, răspunde Monica Macovei.

Un lucru e cert, nu-şi salută colegii români, fapt de care s-au plâns mai mulţi. Reprezentanta PPE (Popularii Europeni) circulă cu autobuzul şi e obsedată de „Programa Stolkholm” pentru reducerea corupţiei la nivel european.

M-a primit după sfârşitul programului, la 8 seara, când nu mai era aproape nimeni prin Parlament. Mi-a reproşat că presa scrie numai despre Becali: „Am făcut în ţară conferinţă de presă împreună cu TRU şi cu Cristi Preda. Au venit toate ziarele. A doua zi, ne-am uitat, n-a scris nimeni nimic”.

Şi eu l-am căutat îndelung pe Gigi Becali, ca să-mi iasă materialul mai spumos. Toată ziua, biroul a fost închis, deşi toţi îl văzuseră în avionul de Bruxelles. Am presupus fie că s-a dus să viziteze Muzeul Naţional de Artă, fie a intrat în direct pe Sport.ro şi n-a mai ieşit până seara.

VENITURILE UNUI EUROPARLAMENTAR

Salariu: 360.000 euro pe mandat

Un europarlamentar, indiferent că este din Slovenia, România, Cipru sau Marea Britanie, primeşte lunar un salariu net de fix 5.973 de euro (7.500 de euro brut).

O dată pe lună, la biroul său din Bruxelles primeşte un plic cu mesajul: „V-am virat suma de... în contul dv.”. Dar acesta e doar desertul. Până să ajungă aici, un parlamentar beneficiază de un meniu bogat în diurne, deconturi şi alte cheltuieli cu un conţinut proteic ridicat. Să le luăm pe rând:

• 290 de euro/zi - diurnă pentru cazare şi mâncare. Unii parlamentari preferă să stea la hotel, de obicei de cinci stele, unde o noapte costă până în 200 de euro. Cu diferenţa ai putea hrăni zilnic o familie cu 12 copii, aşa că suma este mai mult decât acoperitoare.

Diurna se primeşte numai pe baza semnăturii în condica de prezenţă de la Parlament. În general, un parlament stă cam patru-cinci zile pe săptămână la Bruxelles sau Strasbourg şi doar trei săptămâni pe lună. Restul de şapte zile sunt considerate activitate în teritoriu, adică în ţara de origine („Săptămâna verde”) şi nu sunt răsplătite cu achitarea mesei.

O înmulţire arată că valoarea diurnelor se ridică la circa 3.500-4.000 de euro. O chirie în Bruxelles în condiţii mai mult decât decente costă 1.000 de euro, restul de 2.500-3.000 de euro fiind teoretic pentru mâncare. Dacă i-ai da pe toţi numai pe hrană, după cinci ani ai cântări de două ori mai mult decât la începutul mandatului.

• 4.000 de euro/lună - cheltuieli cu birourile parlamentare din cir cumscrip ţie. Banii sunt doar pentru chirii, utilităţi şi ceva carburant pentru vizitele în teritoriu. În general, cabinetele sunt deschise în sediile partidelor din care provin europarlamentarii, astfel că banii se întorc, într-un fel, cu recunoştinţă către filiala care te-a propulsat.

• 17.000 de euro/lună - salariile asistenţilor. Un europarlamentar are dreptul la maximum trei asistenţi în Bruxelles şi la un număr nelimitat de consilieri în ţara de origine. Cei mai mulţi parlamentari au doi asistenţi, Becali având însă trei, ca şi Marian- Jean Marinescu (PDL).

Un consilier care vorbeşte fluent trei limbi străine, cu masterate în management politic, cu doctorate luate sau în curs, este plătit cu 2.800-3.000 de euro/lună. Se adaugă impozitele. Consilierii din ţară, în general simpli cărători de geantă sau oameni „buni la toate”, sunt însă mult mai prost plătiţi - cu câteva sute de euro lunar.

• bani de avion - nu există restricţii, totul e să vii cu factura şi cotorul biletului şi primeşti decontul fără probleme. În aceste condiţii, parlamentarii români s-au obişnuit să meargă cu Tarom, la business class.

Un drum

dus-întors costă 1.300 de euro (vreo 4.000 de euro lunar), dar e o formă de patriotism să iei banii UE şi să-i oferi unei companii româneşti.

Regulile casei

În total, un europarlamentar costă cam 35.000 de euro/lună cu toate taxele incluse. Pentru aceşti bani, au o agendă pe care trebuie să o respecte strict. Prezenţa la comisii nu este obligatorie, însă dacă lipseşti prea mult începi să fii marginalizat şi chiar criticat de liderii grupului politic din care faci parte. Şi pierzi şi diurna.

Prezenţa la vot e însă necesară, iar absenţele repetate conduc la penalizări financiare - întâi la nivelul asistenţilor, cărora li se taie din salariu, şi apoi chiar din salariul politicianului.

Până acum două săptămâni, Vadim Tudor nu călcase pe la Bruxelles, deşi sesiunea începuse de o lună. Nici nu descuiase măcar uşa biroului, nu-şi angajase asistenţi, nu-şi începuse practic mandatul. Dar salariul de 5.973 de euro îl primea.

Contează partidul, nu ţara

Cei 33 de europarlamentari români socializează destul de puţini ca grup naţional.

„Stăm de vorbă pe drum, în avion, şi uneori la aşa-zisul breakfast de lucru”, a precizat Adina Vălean (PNL). E o altă faţetă a globalizării, care poate părea surprinzătoare dar cu care va trebui să ne obişnuim: relaţiile personale apropiate se cimentează pe criteriul apartenenţei la grupul politic, şi nu pe cel al ţării din care provii.

Socialiştii, liberalii şi popularii împart aripi diferite în uriaşul sediu al Parlamentului şi pun mai presus interesul blazonului politic decât steagul ţării.

NEÎMPLINIRE

Europarlamentarii se simt marginalizaţi în politica mare din ţară

"La criza laptelui s-a votat pe ţări, şi nu pe grupuri politice, atunci am conlucrat toţi românii. Pentru că ţările nordice aveau un interes, iar noi altul."
Daciana Sârbu (PSD), europarlamentar


"Mi-am închiriat apartament. Am stat doi ani la hotel şi e groaznic. E gălăgie, unii vin noaptea, alţii pleacă în zori, totul se aude prin pereţi."
Sebastian Bodu (PDL), europarlamentar


"O mare parte din le gislaţia europeană se face la Bruxelles, iar ponderea acesteia va creşte în toate statele membre. Cele mai eficiente aici sunt ţările nordice."
Adina Vălean (PNL), europarlamentar

Sursa: Evenimentul zilei