| Adrian Moise | Joi, 19 Noiembrie 2009 |
Au auzit de Traian Băsescu şi de Corneliu Vadim Tudor, iar pentru unii dintre ei candidatul UDMR pentru funcţia de preşedinte al României este Marko Bela. Secuii au o vorbă, „Dacă nu te ajuţi singur, nu te ajută nici Dumnezeu!”, vorbă care se pare că îi ţine departe de politică şi mult mai aproape de munca lor de zi cu zi.
Atunci când vine vorba despre candidaţii la Preşedinţia României, locuitorii din Ozun, cea mai mare comună din judeţul Covasna, ridică din umeri. „Avem treabă domnule, să ne pregătim de iarnă, doar n-om sta după politică, că asta nu ţine de cald”, ne explică Lakatos Ferencz, ascuns după un tractor vechi, transformat într-un fel de gater cu care tăia lemne pentru iarnă. Răspunsul localnicului, însoţit de un gest larg a lehamite, e aprobat aproape instantaneu de cei patru bărbaţi care-l ajută în gospodărie.
Iar reacţia lui nu este singulară în comuna formată din şapte sate, cu peste 600 de gospodării şi peste 2.500 de locuitori.
Femeile nu fac politică
Într-o zi obişnuită a săptămânii, majoritatea oamenilor din Ozun muncesc la câmp. Cu câteva zile înainte de alegeri, unii culegeau ultimele recolte de sfeclă, alţii curăţau pamântul de cocenii de porumb, în timp ce alţii mai trăgeau câte o brazdă pe terenurile unde se cultivă în special cartofi.
Doar femeile mai puteau fi văzute prin comună, înşirate pe marginea DN 11, care face legătura între Braşov şi Bacău, ca să vândă cartofi, ceapă, kurtoskalacs (colac secuiesc-n.r.) sau pâine de casă cu cartofi. Niciuna dintre ele nu s-a arătat dornică de a dezbate chestiuni politice. „Eu sunt iehovistă, nu-mi dă voie religia să fac politică şi nu mă duc nici la vot”, susţine o femeie care vindea ceapă roşie.
„Nu ne pricepem noi la dinastea”, completează alte localnice, în timp ce analizau cu atenţie maşinile care treceau pe drum. „Asta e treabă de bărbaţi”, conchide o altă săteancă.
Marko Bela, candidatul UDMRLocalnic fără pământ, Szokos Laszlo (36 de ani), lucrează ca zidar în Braşov şi face zilnic 54 de kilometri. Pentru el, alegerile sunt „pe 20 şi ceva, într-o duminică”. „Mă duc la vot, dar nu ştiu deocamdată cu cine votez. Sau o să votez cu Vadim. Glumesc, poate o să am probleme că vă spun dinastea”, se repliază imediat Szokos, adăugând că de fapt nu prea ştie cine sunt candidaţii la preşedinţie şi că Vadim a fost primul nume care i-a venit în minte.
Apoi, bărbatul şi-a amintit şi de Băsescu, în schimb, când a venit vorba despre candidatul UDMR la alegerile din 22 noiembrie, Szokos l-a nominalizat pe Marko Bela. „Acum poate găsiţi pe cineva mai deştept ca mine, că nu ştiu cine candidează şi nici nu mă uit la televizor. Am cablu legat, da e băgat pe programele astea din Ungaria”, a încercat Szokos Laszlo să explice lipsa de interes pentru viaţa politică românească.
Sătui de promisiuni Mult mai informat în legătură cu scena politică, Szabo Gyorgy îi bagă pe toţi candidaţii în aceeaşi oală. Producător de cartofi şi crescător de vaci, Szabo e nemulţumit de faptul că toţi promit ceea nu pot face. „Promit ceea ce nu pot face. Toţi candidaţii ar trebui să se aplece asupra problemelor agriculturii şi să se ţină de promisiuni”, afirmă Szabo.
Bărbatul mai spune că producătorii agricoli ar trebui sprijiniţi în mod real, prin intermediul unui program pentru agricultură pe termen mediu şi lung. „Toţi promit că o să ne sprijine, dar asta nu e treaba preşedintelui. Atunci de ce promit să o facă?”, se întreabă agricultorul.
Dacă părerea lui ar conta, Szabo ar scoate agricultura de sub influenţa politicului şi ar pune numai specialişti, care să-şi facă treaba ca lumea. „A rămas o vorbă că, după Revoluţie, cei care nu au fost capabili să fie întreprinzători sau producători s-au angajat în instituţiile statului, la Direcţiile Agricole, la APIA”, mai spune bărbatul, supărat că politicienii români nu au luat modelul Poloniei, când au negociat capitolul pe agricultură cu Uniunea Europeană.
Sursa: Evenimentul zilei













0 comentarii:
Trimiteţi un comentariu