luni, 30 noiembrie 2009

Topul celor mai bune filme ale ultimului deceniu

Alina Vătăman
Luni, 30 Noiembrie 2009
Regizorul român Cristian Mungiu şi filmul său „4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile" au fost incluşi pe poziţia a cincea în topul celor mai bune zece filme din ultimul deceniu.

Clasamentul a fost publicat de “Hollywood Reporter”, iar realizatorul acestuia, Kirk Honeycutt, a spus că nu are pretenţia că a întocmit o listă exhaustivă, dar că selecţia sa a fost bazată pe impactul pe care filmele respective l-au avut asupra celor care le-au vizionat.

„Acestea sunt filme de impact. Au şocat, au produs
teamă şi au provocat. I-au tulburat pe oameni, au stabilit moşteniri, au câştigat numeroase premii. Nimic nu a fost uşor sau convenţional în aceste filme. Tocmai asta le face să fie de-a dreptul extraordinare”, a justificat Honeycutt.

Câştigător al trofeului Palme d'Or al Festivalului de Film de la Cannes, în 2007, filmul lui Mungiu se află la jumătatea clasamentului.

“Producătorul român Cristian Mungiu prezintă cu o acurateţe sumbră şi o putere de observaţie aparte cum este să navighezi printre aleile dosnice, prin cruzimea şi problemele societăţii totalitare în filmul «4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile»", spune Kirk Honeycutt.

Filmul nu tratează nici ororile din lagărele de concentrare, nici modalităţile brutale de opresiune, ci totala indiferenţă a societăţii faţă de încercările disperate ale două tinere de a rezolva o sarcină nedorită, adaugă realizatorii topului.

Deşi prezintă ultimii ani dinaintea căderii regimului
comunist din România, filmul înfăţişează răul ca pe un banal cotidian al sistemului
politic, se mai precizează în prezentarea din Hollywood Reporter.

Prima poziţie în clasamentul celor mai bune filme ale ultimului deceniu i-a revenit producţiei lui Clint Eastwood "Letters From Iwo Jima", urmată, pe loc secund, de "United 93" al lui Paul Greengrass. Filmului fraţilor "No Country For Old Men" i-a revenit cea de-a treia poziţie, în timp ce pe locul patru s-a clasat „The Fog of War”, al lui Errol Morris.

Pe celelalte cinci locuri ale topului se află:

6. „Far From Heaven”, în regia lui Todd Haynes
7. „Divine Intervention”, în regia lui Elia Suleiman
8. „Cache”, în regia lui Michael Haneke (regizorul apare de două ori în topul Hollywood Reporter)
9. „The Diving Bell and the Butterfly” , în regia lui Julian Schnabel
10. "The White Ribbon", în regia aceluiaşi Michael Haneke


Sursa: Evenimentul zilei

0 comentarii:

Trimiteţi un comentariu