joi, 19 noiembrie 2009

Un Oscar pentru Lauren Bacall

Traian Danciu
Joi, 19 Noiembrie 2009
Actriţa cu origini româneşti a fost răsplătită de Academia Americană de Film cu un premiu pentru cei peste 65 de ani de carieră, acordat în avanpremiera galei din februarie.

Aşadar mai trăiesc, ceea ce pe unii dintre voi îi va suprinde”, a spus actriţa cu rădăcini româneşti Lauren Bacall, în momentul în care a primit Oscarul de onoare pentru întreaga carieră, decernat, în premieră anul acesta, cu mult înaintea marii gale. Statueta de aur i-a fost înmânată actriţei sâmbăta trecută, la Los Angeles, într-o ceremonie privată la care au luat parte personalităţi ca actorii Tom Hanks, Anjelica Huston, Annette Bening, Kirk Douglas şi Morgan Freeman sau regizorii Quentin Tarantino şi Steven Spielberg. Pentru Bacall, este primul Oscar din carieră.

A mai fost nominalizată, în 1997, pentru filmul „The Mirror Has Two Faces”, însă a primit atunci doar Globul de Aur. Academia Americană de Film renunţă pentru prima dată la tradiţia de a decerna toate premiile la o singură gală. Ceremonia la care au luat parte 600 de invitaţi nu a fost accesibilă publicului larg, dar ea va fi transmisă, selectiv, de televiziuni din întreaga lume pe 7 martie 2010, când va avea loc cea de-a 82-a ediţie a decernării Premiilor Oscar.

Alături de Bacall, Academia i-a mai onorat cu Oscarul pentru întreaga carieră pe regizorul Roger Corman şi pe cameramanul Gordon Willis.

„Voi continua să exist”

„Sunt emoţionată şi sunt foarte recunoscătoare, nu în ultimul rând pentru că mai trăiesc. Vreau să spun că trăiesc după toate cele prin care am trecut, unii dintre voi sunt surprinşi, nu-i aşa? Exist şi am de gând să o mai fac, aşa că mai bine v-aţi obişnui cu ideea”, a spus Bacall la ceremonia de la sfârşitul săptămânii trecute.

Născută cu 85 de ani în urmă, actriţa a jucat în peste 50 de filme, iar atât cariera, cât şi viaţa sa au fost marcate de căsnicia cu actorul Humphrey Bogart. Şi în timpul ceremoniei de sâmbătă ea a spus că lui Bogart îi datorează totul. „El mi-a dat o viaţă, el mi-a schimbat viaţa”, afirma Bacall.

Nu s-a lăsat convinsă să vină în România

În cartea sa de memorii, „My Self”, publicată în 1978 şi republicată într-o variantă adăugită în 1985, premiată în SUA cu National Book Award, actriţa vorbeşte atât despre viaţa sa alături de marele
Bogart, cât şi despre legătura sa cu România. Bunicii actriţei, precum şi mama sa, vorbeau mereu româneşte în New York atunci când nu voiau să fie înţeleşi de cei din jur, motiv pentru care Lauren Bacall şi-a creat o aură de mister.

Totuşi, după cum declara, cu un an în urmă, regizorul Robert Dornhelm, şi el de origine română, care încercase să o motiveze pe Bacall să-l însoţească într-o călătorie în România, ea nu a făcut-o, deşi ar fi vrut. „După filmările la «The Venice Project» am păstrat legătura cu Lauren Bacall. Am insistat să facem împreună o călătorie în România, ţinînd cont că amândoi ne avem rădăcinile acolo, dar nu mi-a reuşit să o conving.

Ea este pe de-o parte un mare star. Pe de-altă parte, este o fiinţă veselă şi pregătită la orice replică. Dar... ca să o descriu cel mai bine trebuie să-l citez pe agentul ei, care mi-a spus cândva: «Most of the time she is a pain in the ass» (Este mai mereu ca un cui în talpă). Am reuşit să fac un film întreg cu ea”, a povestit, amuzat, Dornhelm, întrun interviu acordat EVZ

O legendă cu adevărat glamour a Hollywoodului

Despre relaţia sa cu Humphrey Bogart, actriţa a spus în mai multe rânduri, precum şi în autobiografia sa, că a fost „una care nici inventată nu ar fi fost mai frumoasă”. Pe Bogart ea l-a întâlnit pe platoul de filmări, chiar de la debutul său ca actriţă, la numai 19 ani.

La filmările peliculei „A avea sau a nu avea”, cei doi s-au îndrăgostit şi până la moartea lui Bogart, când Bacall avea doar 32 de ani, cei doi au fost un cuplu cu adevărat „ca în filme”. La ceremonia de sâmbătă din Grand Ballroom, Bacall a fost însoţită de copiii săi rezultaţi din mariajul cu Bogart, Leslie şi Stephen Humphrey Bogart. Despre frumuseţea actriţei s-a scris adesea că este moştenită de la mama sa, Natalie Weinstein- Bacal, evreică din România.

Privirea pătrunzătoare şi claritatea trăsăturilor i-au adus supranumele „The Look”. Curajul ei artistic este amintit zilele acestea în presa internaţională: „Bacall a devenit o legendă a showbizului întorcân du-se mereu de la platoul de filmare pe scenă şi invers, arătând generaţiilor tinere ce înseamnă adevăratul glamour de Hollywood”, scria revista „Variety”.

CARIERĂ

De pe Broadway, pe marele ecran

„Câte dive ale «vârstei de aur» au îndrăznit să lucreze cu Lars von Trier? De două ori chiar!”, scria revista americană „Variety”. În ultimii ani, respectiv în 2003 şi 2005, Bacall a jucat în regia danezului Lars von Trier în peliculele „Dogville” şi „Manderlay”. Pentru 2010
sunt anunţate două premiere cu Lauren Bacall, filmul „Carmel”, alături de Alfred Molina, şi pelicula britanică „Wide Blue Yonder”, alături de Brian Cox. Neobosită, Lauren Bacall a traversat aproape întreaga istorie a cinema- ului.

A intrat în lumea showbizului american
la doar 17 ani, într-o scurtă apariţie pe Broadway, în producţia „Johnny 2 X 4”. Era model şi studia la American Academy of Dramatic Arts. Primul ei rol într-un film a apărut doi ani mai târziu, în „To Have and Have Not” (1944), şi a fost considerat unul dintre cele mai puternice debuturi în cinema din istorie.

La nici un an, a urmat o alegere
nefastă pentru cariera ei, „Confidential Agent”, un film cu spioni de serie B. Următoarele două roluri, în schimb, i-au adus celebritatea: „The Big Sleep” (1946) al lui Howard Hawks, şi thrillerul „Dark Passage” (1947), în ambele alături de Humphrey Bogart. Titluri de referinţă în cariera ei sunt şi „How to Marry a Millionaire” (1953), „The Mirror Has Two Faces” (1996) şi muzicalul de pe Broadway „Applause” (1970).


Sursa: Evenimentul zilei

0 comentarii:

Trimiteţi un comentariu