luni, 23 noiembrie 2009

V-aţi vaccina fetiţa împotriva cancerului de col?

DEZBATERE EVZ. Vaccinul contra cancerului de col revine din nou în discuţie după ce, zilele trecute, Natalie Morton, o fată de 14 ani din Marea Britanie, a murit, la două ore după ce a fost vaccinată.

Deşi autopsia a arătat că tânăra avea o tumoare localizată la nivelul inimii şi al plămânilor, iar autorităţile susţin că vaccinarea nu ar avea legătură directă cu decesul, multe persoane sunt, în continuare, circumspecte cu privire la beneficiile acestui vaccin.

Pentru români, discuţia este cu atât mai aprinsă cu cât autorităţile vor să relanseze campania de imunizarea a fetiţelor contra cancerului de col.

Din octombrie, în şcolile din România vor începe şedinţele cu părinţii despre vaccinarea anti-HPV, virusul responsabil pentru apariţia cancerului de col uterin. Ministerul Sănătăţii (MS) va încerca, de data asta, să îi lămurească pe părinţi că vaccinul nu ameninţă viaţa fetiţelor, ci că le poate proteja, pe viitor, de unul dintre formele de cancer cel mai des întâlnite la femei.

„Cel mai probabil, însă, aceasta va fi o misiune dificilă pentru medicii şcolari şi pentru diriginţi, în condiţiile cazului din Marea Britanie”, spune medicul Angela Chirică, de la Direcţia de Sănătate Bucureşti.

Românii nu s-au vaccinat

Deocamdată, la noi nu s-a înregistat niciun deces în urma vaccinării contra HPV, dar nici numărul persoanelor vaccinate nu a fost mare, aşa cum s-a întâmplat la britanici. În campania de anul trecut desfăşurată în România au fost vaccinate doar 2615 de eleve, circa 2,57% din totalul grupului de 110.000 eleve între 9 şi 11 ani care urmau să fie imunizate împotriva virusului responsabil de apariţia cancerului de col uterin.

Acum, Ministerul Sănătătţii intenţionează să le vaccineze pe fetiţele de calsa a VI şi a VII- a. Campania de informare se va finaliza la sfârsitul lunii octombrie.

„Până acum s-au făcut şedinţe cu medicii care vor face imunizarea, urmează cele cu părinţii, care vor fi probabil cele mai grele. Sperăm să fim pregătiţi. Orice tratament are efect adverse cel puţin în proporţie de 1% şi e greu să le explici părinţilor acest lucru”, spune medicul Angela Chirică, şef al Serviciului Igienă Şcolară de la Direcţia de Sănătate Bucureşti.

Misiune dificilă

În România, Ministerul Sănătăţii a decis să cumpere vaccinul de la două companii farmaceutice: Merck Sharp and Dohme (Silgard) şi GlaxoSmithKline (Cervarix). Primul este un vaccin tetravalent şi apără inclusiv de verucile genitale, cel de-al doilea are doar două tulpini, dar este recunoscut pentru faptul că previne leziunile precacneroase de grad înalt.

Medicii spun că cel mai greu va fi să le explice părinţilor de ce unii copii vor face vaccinul cu două tulpini, iar alţii pe cel cu patru, că efectele acestuia se vor vedea cu adevărat abia peste 10 ani, că este posibil să apară efecte secundare. „Înainte de vaccinare trebuie identificată starea de sănătate a pacientului, iar un stetoscop şi un uitat în gât nu este suficient”, ţine să sublinieze Mihaela Gună, preşedintele Asociaţiei Părinţilor. (Ramona Dragomir)

Alarmant

Statisticile arată că România este în fruntea Europei în ceea ce priveşte incidenţa cazurilor de cancer de col uterin. Această formă de cancer, alături de cel colorectal şi cel de sân, este responsabilă pentru o treime din decesele cauzate de cancer în rândul femeilor.

Atât oamenii de rând, cât şi numeroşi specialişti sunt sceptici cu privire la utilitatea vaccinului, mai ales că, în urma administrării sale au fost observate mai multe efecte adverse. Dintre acestea, specifice oricărui vaccin şi, în acelaşi timp, cele mai puţin periculoase, sunt durerile şi roşeaţa locală sau starea de disconfort la locul vaccinării. Alte manifestări sunt cefaleea (durerea de cap), greaţă sau senzaţie de vomă, dureri abdominale sau dureri articulare, stările febrile sau subfebrile şi diareea. Cele mai rare efecte adverse sunt senzaţia de amorţeală sau afecţiunile respiratorii precum rinita, traheita sau laringita.


Sunteţi de acord ca fetiţa dumneavoastră să fie vaccinată împotriva cancerului de col uterin?
Sursa: Evenimentul zilei

0 comentarii:

Trimiteţi un comentariu