| Oana Crăciun | Sâmbătă, 28 Noiembrie 2009 |
Suedezii fără un acoperiş deasupra capului primesc de la stat 1.000 de euro lunar, cât leafa unui director român din sistemul public. Se adaugă un consilier personal, o casă şi un job. Dacă Stockholmul ar fi capitala României, şi nu a Suediei, 3.500 de „oameni ai străzii” ar invada, zilnic, oraşul. Acest lucru nu se întâmplă însă dintr-un motiv simplu: spre deosebire de noi, suedezii au grijă de „homleşii” lor: îi adună de pe străzi în centre spe ciale, care pot fi adăposturi tempo rare de zi şi de noapte sau apartamente în care se pot recupera. Iar condiţiile „de cazare” din centrele suedeze ar putea părea un lux chiar şi pentru românii cu venituri medii.
În plus, vagabonzii Suediei primesc şi câte 1.000 de euro lunar, un consilier personal de reabilitare şi chiar o casă şi un job, pentru a putea începe o viaţă nouă.
Astfel de servicii sunt oferite însă de un stat european cu zeci de ani de experienţă în domeniul asis tenţei sociale. „E drept că, acolo, oamenii ajung să-şi piar dă casa pentru că s-au apucat de droguri şi de alcool sau pentru că şi-au pierdut, pur şi simplu, minţile. Şi, mai puţin, aşa cum se întâmplă în România: din cauza sărăciei sau pentru că ar fi dat de gustul unei vieţi «la limită», dar fără obligaţii, în care banii se câştigă uşor, întinzând mâna la colţul străzii sau spălând parbrize la semafor”, susţin specialiştii.
Cu 20 de ani mai evoluaţi
Potrivit statisticilor, Suedia avea, anul trecut, aproximativ 18.000 de persoane fără adăpost, dintre care o cincime în capitala regatului, Stockholm. Deşi la noi nu există o astfel de cuantificare, cifrele vehiculate de organizaţiile nonguvernamentale ne plasează mult sub nivelul Suediei. În plus, mare parte dintre vagabonzii noştri, peste 1.700 de copii şi adulţi, se „înghesu ie” în Bucureşti.
Diferenţa de sistem explică însă de ce ai noştri se văd zilnic, în intersecţii, în marile centre cu atracţii turistice sau în mijloacele de transport în comun, iar ai lor, nu. „Trendul în Suedia e ca fiecare om să aibă un acoperiş deasupra capului, de aceea nu o să-i prea vedeţi pe străzi”, explică Mija Bergman, managerul centrului privat „Bostället” („locul unde se stă” - n.r.), care ţine de „Stockholm Stadsmission”, o asociaţie veche de 150 de ani.
Bergman, care are o experienţă de peste 20 de ani în asistenţă socială, spune că, la ei, oamenii străzii au probleme severe de adicţie, cu alcoolul şi drogurile, sau au probleme mentale pe termen lung, în timp ce „în alte ţări există alte tipuri de vagabondaj, cultural sau economic”.
Potrivit acesteia, cei care ajung în centru primesc o alocaţie socială de stat de 1.000 de euro pe lună şi găzduire în apartamente special amenajate, unde plătesc o chirie de doar 200 de euro lunar, cel puţin de trei ori mai mică decât pe piaţa liberă. În plus, unii au şi propria pensie, de 500-600 de euro. Ajutorul acordat nu se opreşte însă aici. „Municipalitatea trebuie să le găsească o locuinţă şi un job, după ce ies din programul de reabilitare”, adaugă specialistul.
Bucătării complet utilate şi canapele de la Ikea
La Bostället funcţionează un centru de găzduire pentru 20 de bărbaţi, un adăpost de zi pentru băr baţi, numit „Urşii”, un adăpost de zi pentru femei, numit „Tigrii”, şi 30 de apartamente.
Mija Bergman arată că cele mai eficiente în reabilitarea persoanelor fără adăpost s-au dovedit a fi centrele care se bazează pe oferirea de consiliere. Şi vorbim despre centre dotate modern, cu multe camere cochete, canapele asortate cu perdele şi perne de decor, toate purtând marca autohtonă Ikea, cu LCD-uri şi bucătării com plet utilate.
„Arată aşa cum şi-ar dori oricine să-i arate casă. (...) Scopul nostru este însă să-i convingem să se mute la casa lor, altfel acesta va deveni un tip de viaţă. Aici nu mai au tehnici de supravieţuire şi se vor întoarce la noi ori de câte ori ceva nu merge”, adaugă specialistul. Dincolo de condiţiile demne de o casă modernă, nu doar decentă, aceşti oameni - care la un moment dat au intrat într-un impas ce i-a dus mai întâi în şomaj (pierderea casei, a familiei) şi, ulterior, la vagabondaj -, sunt numiţi aici „clienţi”. În traducere, fiecare are parte de un consilier care stă cu el pas cu pas, pentru a-l recupera.
„Există un contract de îngrijire, semnat de asistentul social şi «omul străzii», care prevede o serie de obligaţii şi drepturi ale ambelor părţi. Pe de-o parte, asistentul trebuie să identifice problemele «clientului», să-i ofere găzduire în centru şi să-l ajute să-şi rezolve problemele psihice, mintale sau economice, după caz. În schimb, vagabonzii trebuie să respecte o serie de reguli de bază: nu au voie să aducă în centru droguri sau alcool şi nici să fie violenţi sau să-i ameninţe pe ceilalţi”, explică managerul centrului.
Cei care încalcă regulile sau se întorc la vechile obiceiuri de consum nu vor mai fi primiţi în centru două zile, perioadă văzută ca „timp de reflecţie”. „Când se întorc, au loc discuţii cu toate persoanele afectate de greşelile lor, de la vecini şi rude la colegii din centru. E o strategie de includere, spre deosebire de clasica strategie, învechită, de excludere a lor. (...) Oamenii străzii nu doar că au aici o viaţă normală, dar sunt învăţaţi să aibă din nou o viaţă socială şi sunt pregătiţi pentru un loc de muncă”, conchide Annelie Edren, specialist al aceluiaşi centru.
LA BUCUREŞTI
„Homleşii” luptă cu păduchii şi TBC-ul
Statisticile neoficiale arată că aproximativ 1.700 de copii şi adulţi îşi fac veacul, ziua, pe străzile şi în parcurile Capitalei, iar noaptea îşi caută adăpostul în gări, în scările blocurilor, în maşini abandonate sau în canale.
„În realitate, numărul lor fluctuează la fel de uşor cum vin şi pleacă din Bucureşti, pentru că, cei mai mulţi «vagabonzi de Capitală» provin, de fapt, din judeţele învecinate”, spun spe cialiştii. Asta face şi mai dificilă munca asistenţilor sociali, care se chinuie în zadar să-i convingă pe aceşti oameni să renunţe la viaţa din stradă, unde „se hrănesc” cu aurolac cumpărat cu banii „câş tigaţi” cerşind.
Dincolo de dezinteresul homleşilor noştri de a reveni la o viaţă normală, autorităţile se „lovesc” de multe probleme, dispărute de mult în statele europene civilizate.
„Prin comparaţie, suedezii au o experienţă de 30 de ani de luptă cu problema persoanelor fără adăpost şi un PIB de 16 ori mai mare. Noi încă ne confruntăm cu probleme care la ei nu mai există. La noi, toţi oamenii străzii au TBC şi păduchi. Până anul acesta, nici măcar nu am putut cumpăra şampon împotriva păduchilor”, explică directorul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială - Bucureşti Cosmina Si mean.
Proiecte ucise de criză
Mai mult, în Capitală există doar trei centre de urgenţă permanente pentru persoane adulte - în sectoarele 1, 2 şi 3 -, un singur adăpost, al Asociaţiei „Casa Ioana”, şi un spaţiu de cazare temporară, doar pe perioada iernii.
În privinţa copiilor străzii (al căror număr s-ar ridica, în Capitală, la 1.300), pentru ei există doar patru adăposturi de zi şi de noapte. Deşi a planificat deschiderea de centre de tranzit şi de locuinţe protejate, unde aceşti oameni ar fi putut primi ajutor de specialitate, Simean spune că mă sura luată de guvern la începutul anului, de blocare a posturilor vacante, a ucis şi acest proiect.
„Trebuie investit în infrastructură, în adăposturi, în servi cii şi în clădiri. Apoi, e nevoie de specialişti care să lucreze cu câte unul, maximum doi vagabonzi, de dimineaţă până seara. Iar specialişti bine pregătiţi pentru aşa ceva nu avem şi, oricum, în acest moment, nici nu am avea cu ce să-i plătim, e blocat tot”, conchide Cosmina Simean.
AJUTOR TEMPORAR. Doar 100 de oameni ai străzii au loc iarna în adăpostul Primăriei Capitalei
Foto: Răzvan Vălcăneanţu
BOGAŢII, LOVIŢI ŞI EI DE CRIZĂ
Oamenii străzii, lăsaţi fără tratament şi în regatul nordic
Anul acesta, criza a generat probleme şi în sistemul de asistenţă socială suedez, chiar dacă, spre deosebire de alte state, aici s-a manifestat mai puţin agresiv.
„Au fost tăiate bugetele, nu mai primim la fel de mulţi bani de la primărie, aşa că, în ultima perioadă, nu am mai putut introduce noi clienţi în programul de găzduire şi tratament”, spune Mija Bergman. Asta nu înseamnă însă că vagabonzii au ajuns pe stradă, ci doar că nu au mai putut fi găzduiţi în centrele private, ajungând în cele de stat.
„Concret, acum, celor care sunt găsiţi pe stradă li se pune în vedere de la început: «Aveţi de ales: vă lăsaţi de droguri sau veţi ajunge într-un adăpost de stat, deoarece nu mai avem bani pentru tratament. Mi se face rău când văd că trebuie să ne întoarcem în timp cu 20 de ani, din cauza crizei!”, explică specialistul. Potrivit acestuia, un alt efect dăunător al crizei economice este faptul că primăria din Stockholm „le găseşte acum mai greu o casă proprie celor care au terminat programul de reabilitare”.
SFATURI PENTRU ROMÂNIA
Specialiştii suedezi: „În centre trebuie să se simtă ca acasă”
Mija Bergman, managerul centrului „Bostället”, din Stockhom, are câteva recomandări pentru autorităţile române. Ea a explicat, pentru EVZ, că „mediul în care oamenii străzii sunt cazaţi, plecând de la condiţiile care li se oferă acestora în centre, este foarte important în reabilitarea lor”.
„Autorităţile române trebuie să înţeleagă, în primul rând, că locul în care aceşti oameni sunt găzduiţi trebuie să fie cât mai apropiat de un cămin. Ei au nevoie să se simtă în siguranţă”, spune specialistul. În opinia sa, un alt motiv pentru care românii rămaşi fără un acoperiş refuză să stea în centre este şi acela că „în loc să-i consilieze şi să le arate înţelegere, specialiştii îi bat la cap să nu mai stea pe străzi”, aşa cum se întâmpla şi în Suedia cu 20 de ani în urmă.
„Trebuie să le explici, să-i convingi de ce e mai bine acolo decât pe stradă. E nevoie de consilieri adevăraţi. La noi se simt bine-veniţi, nu ameninţaţi. În plus, noi mai avem o tehnică: nu vorbim niciodată cu ei când sunt beţi, ci când ies din beţie”, completează Bergman.
Sursa: Evenimentul zilei
În plus, vagabonzii Suediei primesc şi câte 1.000 de euro lunar, un consilier personal de reabilitare şi chiar o casă şi un job, pentru a putea începe o viaţă nouă.
Astfel de servicii sunt oferite însă de un stat european cu zeci de ani de experienţă în domeniul asis tenţei sociale. „E drept că, acolo, oamenii ajung să-şi piar dă casa pentru că s-au apucat de droguri şi de alcool sau pentru că şi-au pierdut, pur şi simplu, minţile. Şi, mai puţin, aşa cum se întâmplă în România: din cauza sărăciei sau pentru că ar fi dat de gustul unei vieţi «la limită», dar fără obligaţii, în care banii se câştigă uşor, întinzând mâna la colţul străzii sau spălând parbrize la semafor”, susţin specialiştii.
Cu 20 de ani mai evoluaţi
Potrivit statisticilor, Suedia avea, anul trecut, aproximativ 18.000 de persoane fără adăpost, dintre care o cincime în capitala regatului, Stockholm. Deşi la noi nu există o astfel de cuantificare, cifrele vehiculate de organizaţiile nonguvernamentale ne plasează mult sub nivelul Suediei. În plus, mare parte dintre vagabonzii noştri, peste 1.700 de copii şi adulţi, se „înghesu ie” în Bucureşti.
Diferenţa de sistem explică însă de ce ai noştri se văd zilnic, în intersecţii, în marile centre cu atracţii turistice sau în mijloacele de transport în comun, iar ai lor, nu. „Trendul în Suedia e ca fiecare om să aibă un acoperiş deasupra capului, de aceea nu o să-i prea vedeţi pe străzi”, explică Mija Bergman, managerul centrului privat „Bostället” („locul unde se stă” - n.r.), care ţine de „Stockholm Stadsmission”, o asociaţie veche de 150 de ani.
Bergman, care are o experienţă de peste 20 de ani în asistenţă socială, spune că, la ei, oamenii străzii au probleme severe de adicţie, cu alcoolul şi drogurile, sau au probleme mentale pe termen lung, în timp ce „în alte ţări există alte tipuri de vagabondaj, cultural sau economic”.
Potrivit acesteia, cei care ajung în centru primesc o alocaţie socială de stat de 1.000 de euro pe lună şi găzduire în apartamente special amenajate, unde plătesc o chirie de doar 200 de euro lunar, cel puţin de trei ori mai mică decât pe piaţa liberă. În plus, unii au şi propria pensie, de 500-600 de euro. Ajutorul acordat nu se opreşte însă aici. „Municipalitatea trebuie să le găsească o locuinţă şi un job, după ce ies din programul de reabilitare”, adaugă specialistul.
Bucătării complet utilate şi canapele de la Ikea
La Bostället funcţionează un centru de găzduire pentru 20 de bărbaţi, un adăpost de zi pentru băr baţi, numit „Urşii”, un adăpost de zi pentru femei, numit „Tigrii”, şi 30 de apartamente.
Mija Bergman arată că cele mai eficiente în reabilitarea persoanelor fără adăpost s-au dovedit a fi centrele care se bazează pe oferirea de consiliere. Şi vorbim despre centre dotate modern, cu multe camere cochete, canapele asortate cu perdele şi perne de decor, toate purtând marca autohtonă Ikea, cu LCD-uri şi bucătării com plet utilate.
„Arată aşa cum şi-ar dori oricine să-i arate casă. (...) Scopul nostru este însă să-i convingem să se mute la casa lor, altfel acesta va deveni un tip de viaţă. Aici nu mai au tehnici de supravieţuire şi se vor întoarce la noi ori de câte ori ceva nu merge”, adaugă specialistul. Dincolo de condiţiile demne de o casă modernă, nu doar decentă, aceşti oameni - care la un moment dat au intrat într-un impas ce i-a dus mai întâi în şomaj (pierderea casei, a familiei) şi, ulterior, la vagabondaj -, sunt numiţi aici „clienţi”. În traducere, fiecare are parte de un consilier care stă cu el pas cu pas, pentru a-l recupera.
„Există un contract de îngrijire, semnat de asistentul social şi «omul străzii», care prevede o serie de obligaţii şi drepturi ale ambelor părţi. Pe de-o parte, asistentul trebuie să identifice problemele «clientului», să-i ofere găzduire în centru şi să-l ajute să-şi rezolve problemele psihice, mintale sau economice, după caz. În schimb, vagabonzii trebuie să respecte o serie de reguli de bază: nu au voie să aducă în centru droguri sau alcool şi nici să fie violenţi sau să-i ameninţe pe ceilalţi”, explică managerul centrului.
Cei care încalcă regulile sau se întorc la vechile obiceiuri de consum nu vor mai fi primiţi în centru două zile, perioadă văzută ca „timp de reflecţie”. „Când se întorc, au loc discuţii cu toate persoanele afectate de greşelile lor, de la vecini şi rude la colegii din centru. E o strategie de includere, spre deosebire de clasica strategie, învechită, de excludere a lor. (...) Oamenii străzii nu doar că au aici o viaţă normală, dar sunt învăţaţi să aibă din nou o viaţă socială şi sunt pregătiţi pentru un loc de muncă”, conchide Annelie Edren, specialist al aceluiaşi centru.
18.000
de „oameni ai străzii” sunt înregistraţi în Suedia
de „oameni ai străzii” sunt înregistraţi în Suedia
"Trebuie să se simtă ca acasă, în siguranţă. (...) Trebuie să le explici, să-i convingi de ce e mai bine în centru decât pe stradă. E nevoie de consilieri adevăraţi. La noi se simt bine-veniţi, nu ameninţaţi. În plus, noi mai avem o tehnică: nu vorbim niciodată cu ei când sunt beţi, ci când ies din beţie.",
Mija Bergman, specialist suedez
Mija Bergman, specialist suedez
LA BUCUREŞTI
„Homleşii” luptă cu păduchii şi TBC-ul
Statisticile neoficiale arată că aproximativ 1.700 de copii şi adulţi îşi fac veacul, ziua, pe străzile şi în parcurile Capitalei, iar noaptea îşi caută adăpostul în gări, în scările blocurilor, în maşini abandonate sau în canale.
„În realitate, numărul lor fluctuează la fel de uşor cum vin şi pleacă din Bucureşti, pentru că, cei mai mulţi «vagabonzi de Capitală» provin, de fapt, din judeţele învecinate”, spun spe cialiştii. Asta face şi mai dificilă munca asistenţilor sociali, care se chinuie în zadar să-i convingă pe aceşti oameni să renunţe la viaţa din stradă, unde „se hrănesc” cu aurolac cumpărat cu banii „câş tigaţi” cerşind.
Dincolo de dezinteresul homleşilor noştri de a reveni la o viaţă normală, autorităţile se „lovesc” de multe probleme, dispărute de mult în statele europene civilizate.
„Prin comparaţie, suedezii au o experienţă de 30 de ani de luptă cu problema persoanelor fără adăpost şi un PIB de 16 ori mai mare. Noi încă ne confruntăm cu probleme care la ei nu mai există. La noi, toţi oamenii străzii au TBC şi păduchi. Până anul acesta, nici măcar nu am putut cumpăra şampon împotriva păduchilor”, explică directorul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială - Bucureşti Cosmina Si mean.
Proiecte ucise de criză
Mai mult, în Capitală există doar trei centre de urgenţă permanente pentru persoane adulte - în sectoarele 1, 2 şi 3 -, un singur adăpost, al Asociaţiei „Casa Ioana”, şi un spaţiu de cazare temporară, doar pe perioada iernii.
În privinţa copiilor străzii (al căror număr s-ar ridica, în Capitală, la 1.300), pentru ei există doar patru adăposturi de zi şi de noapte. Deşi a planificat deschiderea de centre de tranzit şi de locuinţe protejate, unde aceşti oameni ar fi putut primi ajutor de specialitate, Simean spune că mă sura luată de guvern la începutul anului, de blocare a posturilor vacante, a ucis şi acest proiect.
„Trebuie investit în infrastructură, în adăposturi, în servi cii şi în clădiri. Apoi, e nevoie de specialişti care să lucreze cu câte unul, maximum doi vagabonzi, de dimineaţă până seara. Iar specialişti bine pregătiţi pentru aşa ceva nu avem şi, oricum, în acest moment, nici nu am avea cu ce să-i plătim, e blocat tot”, conchide Cosmina Simean.
AJUTOR TEMPORAR. Doar 100 de oameni ai străzii au loc iarna în adăpostul Primăriei Capitalei
Foto: Răzvan Vălcăneanţu
BOGAŢII, LOVIŢI ŞI EI DE CRIZĂ
Oamenii străzii, lăsaţi fără tratament şi în regatul nordic
Anul acesta, criza a generat probleme şi în sistemul de asistenţă socială suedez, chiar dacă, spre deosebire de alte state, aici s-a manifestat mai puţin agresiv.
„Au fost tăiate bugetele, nu mai primim la fel de mulţi bani de la primărie, aşa că, în ultima perioadă, nu am mai putut introduce noi clienţi în programul de găzduire şi tratament”, spune Mija Bergman. Asta nu înseamnă însă că vagabonzii au ajuns pe stradă, ci doar că nu au mai putut fi găzduiţi în centrele private, ajungând în cele de stat.
„Concret, acum, celor care sunt găsiţi pe stradă li se pune în vedere de la început: «Aveţi de ales: vă lăsaţi de droguri sau veţi ajunge într-un adăpost de stat, deoarece nu mai avem bani pentru tratament. Mi se face rău când văd că trebuie să ne întoarcem în timp cu 20 de ani, din cauza crizei!”, explică specialistul. Potrivit acestuia, un alt efect dăunător al crizei economice este faptul că primăria din Stockholm „le găseşte acum mai greu o casă proprie celor care au terminat programul de reabilitare”.
SFATURI PENTRU ROMÂNIA
Specialiştii suedezi: „În centre trebuie să se simtă ca acasă”
Mija Bergman, managerul centrului „Bostället”, din Stockhom, are câteva recomandări pentru autorităţile române. Ea a explicat, pentru EVZ, că „mediul în care oamenii străzii sunt cazaţi, plecând de la condiţiile care li se oferă acestora în centre, este foarte important în reabilitarea lor”.
„Autorităţile române trebuie să înţeleagă, în primul rând, că locul în care aceşti oameni sunt găzduiţi trebuie să fie cât mai apropiat de un cămin. Ei au nevoie să se simtă în siguranţă”, spune specialistul. În opinia sa, un alt motiv pentru care românii rămaşi fără un acoperiş refuză să stea în centre este şi acela că „în loc să-i consilieze şi să le arate înţelegere, specialiştii îi bat la cap să nu mai stea pe străzi”, aşa cum se întâmpla şi în Suedia cu 20 de ani în urmă.
„Trebuie să le explici, să-i convingi de ce e mai bine acolo decât pe stradă. E nevoie de consilieri adevăraţi. La noi se simt bine-veniţi, nu ameninţaţi. În plus, noi mai avem o tehnică: nu vorbim niciodată cu ei când sunt beţi, ci când ies din beţie”, completează Bergman.
Sursa: Evenimentul zilei
0 comentarii:
Trimiteţi un comentariu