Evenimentul, care a avut loc intre orele 10:00 si 12:00, in sediul la Centrul Info Europa (Calea Victoriei, nr. 88) s-a bucurat de prezenta unor persoane implicate in acest proiect de-a lungul celor opt ani de zile, responsabili in cadrul Unitatii de Implementare a Programului din cadrul M.E.C.I si experti. Patru dintre specialistii prezenti, respectiv Liliana Preoteasa (Coordonator al Programului – Director General in cadrul MECI), Catalina Ulrich (Expert evaluare programe), Alina Simpetru (Expert strategie media) si Simona Bartis (Expert comunicare), au prezentat liniile generale ale programului, rezultatele inregistrate la finalul celor opt ani de implementare, detalii despre campania de constientizare derulata in perioada septembrie – noiembrie 2009 si au raspuns intrebarilor cu privire la desfasurarea acestui program.
In ceea ce priveste rezultatele la nivelul intregului program, acestea sunt relevante pentru realizarea obiectivelor pe care le-a urmarit acest proiect. Astfel, 391 de scoli pilot (din 36 de judete) din zonele dezavantajate au fost implicate in programele PHARE 2001, 2003 si 2005, fiecare dintre acestea beneficiind de dotari si lucrari de reabilitare pentru a putea oferi elevilor un mediu scolar mai atractiv. In aceste scoli pilot, un numar impresionant de peste 60.000 de copii apartinand unor comunitati dezavantajate au beneficiat de aplicarea principiilor educatiei incluzive.
Printre actiunile care s-au bucurat de un real succes, mentionam programele educationale de sprijin tip „Scoala de dupa scoala” si „Gradinite de vara” (derulate intensiv, inainte de inceperea scolii, pentru copiii care nu au frecventat gradinita), desfasurate in 36 de judete si care au inregistrat o rata buna de participare. 395 de mediatori au beneficiat de programe specifice de formare acreditate, 113 tineri romi au fost calificati sa predea limba romani.
Rezultatele obtinute in urma cercetarii care a stat la baza realizarii Studiului de impact, atesta faptul ca programul „Acces la educatie” prezinta caracteristicile unui ciclu comprehensiv de schimbare educationala. Din punct de vedere metodologic, evaluarea impactului a presupus o abordare mixta cantitativa – calitativa. Au fost aplicate chestionare pe un esantion reprezentativ de scoli. In plus, in 15 scoli au fost realizate analize institutionale, in 45 de scoli au fost realizate studii de caz privind procesul de desegregare, iar in alte 30 unitati de invatamant au fost analizate experientele legate de programele educationale de sprijin si de programul “A doua sansa”.
Datele culese reflecta tendinta de crestere a ratei de participare scolara atat in randul etniei rome, cat si in cazul intregii populatii de elevi. Tendinta poate fi asociata cu preocuparea explicita (a inspectoratelor scolare judetene, precum si a scolilor implicate in proiect) de a promova politici si strategii specifice educatiei incluzive, precum si cu obiectivul institutiilor vizate de a urmari si ameliora fenomenul. In ciuda procentelor ingrijoratoare care releva cresterea abandonului scolar, la nivel national, scolile cuprinse in programele PHARE au cunoscut tendinte de diminuare a acestuia. De asemenea, rezultatele scolare obtinute in timpul derularii programului au inregistrat usoare ameliorari. Tendinta de ameliorare se coreleaza cu programele educationale de sprijin initiate in scoli (adaptate nevoilor de invatare specifice fiecarui copil), dar si cu schimbarea practicilor educationale ale cadrelor didactice, care au beneficiat de cursuri de formare si cu o mai buna informare a parintilor si implicarea lor in viata scolii. Programul „A doua sansa” reprezinta un exemplu care a condus la imbunatatirea imaginii scolii in comunitate.
De asemenea, putem spune ca programele desfasurate au dus la constientizarea problemelor si la dezbaterea lor publica, la imbunatatirea capacitatilor institutionale ale inspectoratelor scolare si ale altor organizatii de a atrage fonduri europene si de a continua astfel de proiecte.
Campania de constientizare, desfasurata in perioada septembrie-noiembrie 2009, a adus in atentia publicului larg problematica pe care proiectul a promovat-o: acces la educatie, calitate in educatie, nediscriminare, incluziune.
La finalul celor doua ore de discutii, fiecare dintre participanti a primit o scurta descriere a programului PHARE „Acces la educatie pentru grupuri dezavantajate”, o prezentare a campaniei de constientizare, precum si o serie de testimoniale referitoare la implementarea programului.
Pentru mai multe informatii referitoare la conferinta de presa si confirmarea participarii la eveniment, va rugam contactati:
Simona Bartis – Expert Comunicare, 0744.671.685, simona.bartis@ldk.ro;
Laura Banica – PR Director Millenium Communications, 0730.025.819, laura.banica@millcomm.ro
Pentru eventuale informatii si sesizari despre proiectele PHARE in Romania contactati: cfcu.phare@mfinante.ro.
Evaluare de impact si diseminarea rezultatelor programelor PHARE
„Acces la educatie pentru grupuri dezavantajate”
PHARE/2006/018-147.01.01.02
Acest proiect face parte dintr-un program multianual cu finantare europeana ce are ca scop imbunatatirea accesului la educatie si a calitatii acesteia pentru grupurile dezavantajate. Programul continua procesul inceput in 2001 si raspunde uneia dintre directiile strategice ale MECI pentru perioada 2006-2008, respectiv asigurarea egalitatii de sanse si sporirea accesului la educatie. In acelasi timp, este parte integranta din programul de imbunatatire a situatiei romilor, care vizeaza si alte domenii extrem de importante pentru incluziunea sociala: crearea de locuri de munca si calificarea profesionala, accesul la servicii de sanatate si dezvoltarea infrastructurii comunitare.
Proiectul a inceput la 1 decembrie 2008 si se va incheia la 30 noiembrie 2009. Proiectul este implementat de Ministerul Educatiei, Cercetarii si Inovarii sub indrumarea unei Unitati de Implementare a Programului.
Componente:
- Componenta I. Monitorizarea continuarii activitatilor concepute in proiectele anterioare de catre judetele care au fost implicate in proiectele PHARE 2001, 2003, 2004 si 2005.
- Componeta II. Elaborarea studiului de evaluare a impactului la nivel national a proiectelor PHARE pentru imbunatatirea accesului la educatie.
- Componenta III. Elaborarea si aprobarea planului de actiune pentru continuarea implementarii strategiei de facilitare a accesului la educatie pentru grupuri dezavantajate.
- Componenta IV. Campanie de constientizarea a opiniei publice in vederea eliminarii segregarii in scoli si pentru promovarea tolerantei si multiculturalismului.
Mesajul campaniei de constientizare „In scoala nu este loc pentru discriminare. Cunoaste-ma inainte sa ma judeci”.
Publicul tinta al campaniei:
- Cadre didactice,
- Parinti,
- Elevi,
- Factori de decizie, lideri de opinie.













0 comentarii:
Trimiteţi un comentariu