marți, 1 decembrie 2009

Băsescu, între Elodia şi singurătatea din Piaţa Universităţii

Marinela Raţă
Marţi, 01 Decembrie 2009
După ce a fost invitat la Etno TV, preşedintele Traian Băsescu i-a acordat aseară un interviu lui Dan Diaconescu, la OTV. Candidatul PD-L la un nou mandat de şef al statului a intrat în jocul prezentatorului şi a vorbit despre Elodia, avocata dispărută, dar a povestit şi cum după trei luni de la referendumul din 2007 a revenit, aşa cum a promis, în Piaţa Univerităţii să se revadă cu alegătorii. Nu era nimeni însă. Tot aseară, Traian Băsescu a reiterat ideea că, dacă va pierde alegerile, se va retrage din politică. Nu va reveni nici măcar la partid, a subliniat el.

Invitat aseară la OTV, la emisiunea lui Dan Diaconescu, Traian Băsescu a fost întrebat de moderator şi ce părere are despre cazul Elodia. Traian Băsescu a povestit că a fost impresionat când a văzut, într-un ziar, imagini din casa avocatei Elodia Ghinescu, iar aceasta avea o fotografie cu el în campania electorală din 2004.

"Nu, m-a impresionat un lucru, când am văzut nişte poze, preluate de la dumneavoastră, din casă. Aţi văzut că undeva avea o poză cu mine din campania electorală din 2004? Într-un ziar am văzut, era preluat, că la un moment dat aţi reuşit să antrenaţi şi presa scrisă în afacerea Elodia. Atunci am văzut, era o poză

de-a mea din campanie în casă la Elodia", a menţionat Traian Băsescu. Acesta a continuat: "Dumnezeu s-o ţină sănătoasă dacă o fi undeva sau Dumnezeu s-o ierte dacă n-o mai fi".

Singur, în Piaţa Universităţii

Băsescu a mărturisit, tot aseară, că, în 2007, a vrut să continue întâlnirile din Piaţa Universităţii, după cum relatează Mediafax. Băsescu le-a propus, în 19 mai 2007, susţinătorilor săi adunaţi în Piaţa Universităţii, după anunţarea rezultatului referendumului de demitere a sa din funcţie, să se întâlnească în acest loc la interval de trei luni, în ultima sâmbătă din trimestru.

Atunci a propus ca întâlnirea să aibă loc în ultima sâmbătă a intervalului de trei luni, începând cu ora 17.00. Şeful statului s-a mai aflat în Piaţa Universităţii şi în 29 septembrie 2007. Băsescu a susţinut atunci că şi în 30 iunie, la ora 17.00, a fost prezent în Piaţa Universităţii, însă piaţa era goală, în condiţiile în care se înregistra o temperatură de 35 de grade Celsius.

"Am fost acolo, aşa cum am promis, dar nu venise nimeni. Vă dau cuvântul meu de onoare că am fost după trei luni în Piaţa Universităţii şi eram singur
", a spus el, adăugând că spusele lui se pot verifica în documentele privind activităţile SPP.

Preşedinte sau pe mare


Şeful statului a întărit aseară ideea că, dacă nu va câştiga alegerile prezidenţiale, atunci se retrage din politică. "Dacă pierd alegerile, este momentul în care voi pleca din politică", a reafirmat Băsescu, precizând că nu va veni la partid. Şeful statului a spus că va sta până pe 21 decembrie la Cotroceni, atunci când i se încheie mandatul, iar din 22 decembrie va pleca în concediu, cu soţia şi cele două fiice, undeva la munte
, în România.

Întrebat ce se va întâmpla cu PD-L, cine va fi liderul partidului, Traian Băsescu a spus că PD-L are alegeri în 2010
şi că îşi va alege preşedintele. Băsescu a spus, însă, că vrea să mai plece pe mare măcar un an, după care îşi va vedea de viaţă liniştit. "Din păcate, n-o să am vacanţă", a continuat preşedintele râzând.

Nu este prima dată când Traian Băsescu susţine că dacă nu va mai fi preşedinte, se retrage din viaţa politică. "Vă spun sigur că, în momentul în care îmi închei mandatul de preşedinte al României, fie acesta, fie peste cinci ani dacă mai câştig un mandat de preşedinte, nu mai păşesc niciun minut în politică", spunea preşedintele în 15 octombrie, la B1TV.

Chiar dacă îşi face scenarii despre ce va face dacă va pierde alegerile, şeful statului este optimist în pronosticuri. Întrebat ce scor vede pentru al doilea tur al alegerilor, Băsescu a răspuns: "Va fi 53 la 47 pentru mine".

Sursa: Evenimentul zilei

0 comentarii:

Trimiteţi un comentariu