duminică, 27 decembrie 2009

Faget, manastirea cu randunele

[sapou]Pe un deal, aproape de Fagaras, fata in fata cu muntii, s-a aflat candva o manastire la care venea sa se roage marele domn al romanilor, Mihai Viteazul. Rasa de pe fata pamantului de tunurile lui Bucow, pe ruinele ei creste azi o manastire de maici. Modesta inca, aflata la inceput, la slujbele tinute in ea vin sa se roage si
pasarile.[/sapou]Asa cum sta pe creasta abrupta a Fagetului, manastirea pare ca vegheaza intreaga lume. Linistea, parfumul ciorchinilor de salcam si roiurile de albine te impresoara din toate partile. Esti sus, in chiar causul transparent al cerului.
Din tinda paraclisului de lemn, vezi vale
a plina de forfota, furnicarul masinilor si toata Tara Fagarasului, intinsa de o parte si alta a Oltului, pana departe, spre Sibiu. Peste drum, cat un zbor de pasare, sunt muntii cu piscurile inca inzapezite, iar alaturi, la cativa pasi, Fagarasul, cu casele lui vechi si stradute inguste, adunate ca spirala unei cochilii de melc in jurul uriasei cetati de piatra, in care si-a avut resedinta transilvaneana marele unificator al romanilor, Mihai Viteazul.
Manastirea Faget este un loc ciudat, fara porti si fara ziduri inconjuratoare, cu doua chilii netencuite si o biserica abia ridicata din pamant. Putini sunt cei care stiu ca Fagetul este singura manastire de maici din Tara Fagarasului, aflata pe locul primei Episcopii ardelene si al chiliei marelui ierarh Macarie, cel la care venea sa se inchine si sa ceara sfat Marele Voievod. Sub iarba cruda si bogata, se ascunde un tunel de cativa kilometri, care lega in stravechime cetatea din Fagaras de Faget. Asediat de turci, Mihai a strabatut de mai multe ori acest tunel. La capat, il astepta salvarea. Il astepta Dumnezeu.

Altarul cu pasari

Maica Pantelimona paseste intr-un fel anume - negrabit si cu mare grija. Cu scufia pe cap si hainele largi, cernite, pare o bunica blanda si fara varsta. Ne iese in cale si ne pofteste surazator in casa Domnului, asa cum cere randuiala monahala, vorbind despre martiriul ortodoxiei fagarasene, despre sutele de manastiri distruse de austrieci, la 1750.
Sub pulpana fosnitoare a straielor calugaresti, pasii abia ating cararea. Parca se roaga, luand aminte la tot ce ating. In adancul uitat al pamantului, odihnesc oseminte de calugari si ostasi. E loc sfant, stropit cu lacrimi si sange. Nu intamplator, Fagetului i se mai spune Golgota Ardealului. Golgota suferintei ortodoxe. Intredeschisi a visare, ochii vad ceea ce a fost candva: o adevarata metropola spirituala, cu episcopie si scoala de diaconi, cu o manastire falnica si bogata, cu 188 de vietuitori si 38 de preoti. Rasuna tot Ardealul de glasul clopotelor si de cantarile calugaresti. Dar focul pus de oastea lui Bucow si masacrarea calugarilor, aruncati apoi intr-o groapa comuna, au ingropat privelistea in cenusa.
Faget, manastirea cu randunele

Maica Pantelimona

Nici acum nu se stie unde anume va fi fost cimitirul, biserica si fostele chilii ctitorite de Mihai Viteazul. Oastea lui Bucow a vrut sa distruga pana si restul de amintiri: bucati fumegoase de zid, cruci si morminte. Cu plugul a arat poiana manastirii, iar in locul ei, catanele imparatesti au plantat padure de fagi. Totul s-a pierdut si s-a risipit, in afara unui nume pe care taranii l-au pastrat cu sfintenie vreme de 300 de ani: Dealul Crucii, dealul manastirii actuale, ridicata dupa 1992 pe un indemn tainic si un semn ceresc - visul repetat al unui localnic, care si-a donat pamantul fara sa ezite, spre truda maicutelor si slava lui Dumnezeu.
Maica Pantelimona are multe de spus. Vorbeste avantat despre credinta, despre istoria pe care nu trebuie sa o pierdem niciodata si repeta mereu: "Locul aceasta este sfant. Toata viata l-am cautat". Apoi se opreste si, teribil de emotionata, ne face semn sa luam aminte: pe usa deschisa a bisericutei isi fac aparitia doua randunele, care, dupa un zbor planat, se aseaza fiecare in dreptul icoanelor imparatesti - una langa Maica Domnului, alta langa Hristos. "De trei ori pe zi, chiar inainte de slujbele randuite, intra in biserica si, in cea mai mare tacere, se inchina la Creatorul lor". Uimiti, privim si noi spectacolul rugaciunii fara cuvinte. Daca nu am fi vazut cu ochii nostri, nu am fi crezut.

Vedenia, curcubeul si tunetul

De cum ajungi in dealul Manastirii Faget, simti ca locul acesta are ceva tainic si deosebit. Maica Pantelimona l-a visat dintru inceput. Tocmai trecea printr-un moment greu al vietii. Medicii ii descoperisera o tumora la creier si nu-i mai dadeau nici o sansa de vindecare. Traind inca in lume, la Voievodeni, maica a inceput sa se roage, cerandu-I lui Dumnezeu un semn de limpezire si ajutor. La un moment dat, intr-o fractiune de secunda, cu ochii deschisi fiind, a visat dealul. Era sus, intr-o gradina cu pomi, cu flori de salcam si roiuri de albine, si o voce ii zicea poruncitor: "Uita-te bine in jur. Aici ai sa stai tot restul zilelor tale". Necrezand in vise si vedenii, maica a indepartat imaginea si, un timp, a uitat. S-a pus la rugaciune cu o si mai mare ravna. Oricum, viata ei nu avea acum decat un singur drum si o singura tinta - spre Dumnezeu.
Cu post, cu lacrimi si rabdare, dupa ani si ani, lucrurile au inceput sa se lege de la sine, miraculos: spre uimirea medicilor, tumora s-a resorbit, iar un localnic, Vasile Balba, si-a donat pamantul pentru manastire, chiar pe Dealul Crucii. "Asa a vrut Dumnezeu", zice maica. "Mi-a dat 15 ani de boala, dar nu mi-a dat moarte. A vrut sa-mi deschida ochii si sa-I urmez Lui. Am stiut ca-I fac voia de la bunul inceput. Mereu am simtit ajutorul si semnele venite de la El. Bolnava fiind, mergeam in pelerinaj la manastiri, dar, oricat de frumoase erau lacasurile, nu-mi era de ajuns. In suflet, simteam un foc aprins si o dorinta - sa fie si la Fagaras o manastire de maici.
Faget, manastirea cu randunele

Biserica din iarba

Nu ma tem sa o spun: minunile ne inconjoara la tot pasul, doar ochi sa avem pentru ele. Eu m-am vindecat de cancer, cand rudele mele deja strangeau bani de inmormantare. Apoi, rugandu-ma 40 de zile la Maica Domnului, a venit sateanul sa ofere locul de manastire, nestiind ca tocmai acolo fusesera episcopia si metropola lui Mihai Viteazul. Nu aveam nici bani si nici ajutor, dar, fara sa mai stau pe ganduri, am pornit singura la drum, desi locul era aspru si salbaticit - numai hiciuri si padure de netrecut. Nu m-am tulburat. Un curcubeu minunat m-a insotit tot timpul si, in vale, un nor a trasnit de trei ori - semn de ingaduinta si de binecuvantare. Cu toporisca imi faceam carare printre tufe si muraris, iar cand am ajuns in culmea dealului, am simtit ca mi se taie picioarele. In fata mea, se deschidea gradina plina de flori pe care o vazusem in vis, reamintindu-mi cuvintele rostite de sus. Atunci, am stiut ca nu voi mai pleca de pe Dealul Crucii pana la sfarsitul vietii si in urma mea va ramane o manastire falnica si sfintita, ca o mireasa inconjurata de flori si salcami."
In manastire, maica Pantelimona este de toate - econom si diaconita, zidar si socacita. Se scoala prima si se culca ultima. Munceste pe branci si nu va avea liniste, pana nu va vedea terminata intreaga incinta. Manastirea e pravila si canonul ei de multumire pentru mila lui Hristos, care i-a redat sanatatea. E o povara aspra si dulce, si nimeni nu i-o poate lua, sub nici un chip. Priveste mangaietor paraclisul, icoanele si stergarele ardelenesti de pe perete si zice plina de speranta: "Biserica cea mica o construieste pe cea mare". Priveste spre muntele inca inzapezit din zare si cugeta ca pentru sine: "Nu eu am ales locul, ci locul m-a ales pe mine".
Cu o mistica profunda, simpla si netulburata, vede la tot pasul miracolul si faptuirea lui Dumnezeu. Toate s-au legat si au venit parca de la sine. Ducandu-se dupa lemn de constructie la Cluj, a intrat fara sa stie de ce in curtea unui gospodar si acesta i-a spus: "Ce bine ca ai sosit. Grinzile si cheresteaua te asteapta", povestindu-i apoi ca el voia sa-si faca o casa noua, dar fiul sau, grav bolnav, s-a trezit dimineata in putere si i-a spus ca cineva i-a aparut in vis, indemnandu-l sa daruiasca lemnul unei manastiri. In alta zi, caruta in care urca cimentul si caramizile pentru biserica s-a rasturnat intr-un sant. Speriata ca vine noaptea si nu stie ce sa mai faca, maica a apucat doar sa-L strige pe Iisus: "Doamne, ajuta manastirii Tale!", si imediat, ca din pamant, au aparut dintr-o parte si din alta doua tractoare, oferindu-se sa-i sara in ajutor.
Pentru maica Pantelimona, tot ce traieste la Faget este un miracol - de la rezervorul imens, care pastreaza apa saptamani in sir, de zici ca atunci e luata de la izvor, si pana la intamplarea vazuta cu ochii ei in paraclis, unde un copil mut i-a raspuns preotului, in timpul botezului: "Ma lepad de satana" - cu o voce puternica, de om batran -, dupa care a rostit la fel de clar si fara de tagada: "Fac voia lui Dumnezeu".

Amintirea parintelui Arsenie Boca

Faget, manastirea cu randunele

Pe drumul Golgotei

Manastirea Faget a inceput in urma cu zece ani, pornind de la un vis. Fara curent si fara apa, maica si-a ridicat in coliba ei o catedrala de ganduri, cu turle si clopote imense, rugandu-se dimpreuna cu pasarile cerului, care si acum - inainte de vecernie si utrenie - continua sa intre in biserica si sa se inchine la Stapanul si Creatorul lor, in timp ce maica, sugrumata de emotie, le priveste amintindu-si de vorbele marelui duhovnic Arsenie Boca: "Fii duhovnicesti, ce minunat ar fi daca omul ar lua exemplu de la faptura necuvantatoare a lui Dumnezeu, de la pasarile cantatoare ale cerului, pana la vaca sau oaia cea blanda, care se inchina cu copita inainte de a se culca".
Privind in urma cu 50 de ani si intrezarind figura daltuita in granit a lui Arsenie Boca, ochii maicii prind a licari o bruma de lacrimi, amintindu-si ca parintele a crescut-o duhovniceste si a menit-o inca din burta mamei, spunand in curtea bisericii din Sambata, de fata cu toata lumea: "Tu, Tore (alintul de la Victoria), fata pe care o cresti in pantec nu e a ta. S-o dai la manastire ca, daca nu, va fi vai si amar de sanatatea ei".
Invesmantat in straie albe, cu parul pana la umeri si barba crescuta prelung, Arsenie Boca te aseza pe scaunul de spovada si, fixandu-te cu ochii lui adanci si rascolitori, te privea cum plangi fara motiv, insotindu-te cu lacrima lui intristata: "Bine si curat este sa-ti plangi pacatele, ca nu cumva sa te planga ele pe tine". Apoi, intorcea capul spre calugarasii ce trebaluiau in biserica, certandu-i apasat si cu masura: "Sa fim cu luare aminte. Sunt multi postitori si calugari albi in lume. Nu va trufiti. Nu manastirea cu ziduri si porti mantuieste, ci manastirea nevazuta din sufletul nostru".
Maica Pantelimona nu l-a vazut trecand prin usile ferecate ale inchisorii si nici zburand prin vazduh, cum dau marturie unii ucenici. Ea stie ca pe vremea comunistilor atei, parintele Arsenie vedea, cu ochii mintii, ca in Fagaras va fi o manastire de maici, si le indemna pe tinerele fete sa intre in monahism, cerandu-le sa fuga de avutia cea lumeasca, in care "una ridica zestre si case, alta mosteneste si alta risipeste". Tare ii placea parintelui cuvantul socotit si cu miez, si nu exista ocara mai mare pentru el, decat sa spuna cuiva ca nu are cuvant. Pentru el, cuvantul era sfant. Cuvantul era chiar intruparea lui Hristos.
Parintele Arsenie, Sfantul Ardealului, iubea din tot sufletul omul, cu virtutile si pacatele lui. Il iubea laolalta cu toata faptura lui Dumnezeu, chiar si cand il certa. Odata, maica l-a gasit la Manastirea Sinaia inconjurat de noua caini, alintandu-i si zicand: "Acestia sunt Lazarii mei. Ei ma pazesc". Apoi, s-a uitat la maica Pantelimona si a indemnat-o sa ia aminte: "Pilda cea mare este cainele. Il bati, il certi, nu-i dai de mancare si el tot la tine vine sa te apere. Fa la fel cu oamenii si vei vedea ce patesti".
Faget, manastirea cu randunele

Maica e fericita ca si-a gasit, in sfarsit, locul si linistea. E fericita ca, peste toate, a implinit vrerea parintelui Arsenie, de a ridica obste de maici, chiar pe locul metropolei lui Mihai Viteazul. Desi stramtorata de saracie si griji, se multumeste cu ce are. Asteapta ca un crestin sa vina cu o masina de forat pentru apa si un altul sa-i daruiasca puieti de salcami, pentru a impaduri intreg dealul. Nu se grabeste si stie ca, daca vrea, Dumnezeu i le ofera pe toate, intr-o clipita.
Cand da de un necaz si o incercare mai mare, cade in rugaciune la Maica Domnului si se plimba prin micul cimitir al manastirii, dupa care se reintoarce la treburile obstii, nu fara a mai citi o data versurile de pe crucea surorii Maria (si ea ucenica a parintelui Arsenie), care la 90 de ani a vrut sa-si doarma somnul cel de veci pe Dealul Crucii din Faget: "Sufletul e o taina/ Viata e un vis/ Sufletelor blande/ Cerul e deschis".

Fotografii de Emanuel Tanjala

Sursa: Formula As