sâmbătă, 31 ianuarie 2009

"Romania, granarul Europei"



Citeam in "Evenimentul zilei" urmatorul articol:

Aflat la lansarea candidatului PDL la alegerile pentru Primăria Clujului, premierul Emil Boc a declarat că vrea o reformă profundă în agricultură, scopul său fiind acela de a readuce România la statutul de „grânar al Europei”.
Un program special de relansare a agriculturii este pregătit în „laboratoarele” de la Palatul Victoria, cu o ţintă precisă – România trebuie să redevină un exportator de produse agroalimentare.

Cel puţin aşa sună intenţiile premierului Emil Boc, care a declarat astăzi la Cluj că "stă în înţelepciunea politicienilor şi a guvernanţilor” să readucă România pe poziţia de furnizor important al pieţei agricole comunitare.

„Va fi un program special al Guvernului, prin care România va fi sprijinită să îşi fructifice acest avantaj major pe care îl are”, a spus Boc. Mai mult, primul ministru s-a arătat optimist cu privire la condiţiile de criză economică, susţinănd că putem profita de moment pentru a trece la "o modernizare serioasă".

„Aceste vremuri grele pot constitui şansa unui nou început pentru România, pentru modernizarea ei. Niciodată nu am avut o şansă ca aceasta, de a reporni motoarele modernizării României”
Emil Boc, prim-ministru

E adevarat, candva eram considerati "granarul Europei". Avem un potential enorm in ceea ce priveste productia agro-alimentara, fiind chiar exportatori de produse agricole.
Agricultura, daca s-ar relansa, in asa fel incat sa produca la adevaratul sau potential, pentru a putea fi chiar exportator de produse alimentare, ar putea contribui din plin la relansarea economiei nationale.

Poezii...


Sper ca nu am plictisit pe nimeni cu versurile. De fapt... am continuat sa le postez convinsa fiind ca sunt destui amatori de poezie.
De fapt, urmarind traficul pe blog in anumite perioade, observam chiar ca se intra destul de frecvent pe postarile cu versuri. Ca atare... am continuat sa postez versuri, considerand ca, totusi, se merita.
Vor mai aparea destule poezii pe blog. S-au scris destul de multe, asa ca este de unde alege... si posta...

Week-end


Iarasi week-end. Iarasi zile libere, in care poti sa te odihnesti, sa faci ce vrei, cum vrei. Si totusi... zilele libere trec prea repede, mult prea repede.
As vrea uneori sa am mai mult timp liber pentru odihna, pentru mine, pentru propria-mi placere. Dar nu reusesc... Sau cel putin nu deocamdata... Dar sper sa reusesc sa am timp mai mult curand, desi... nu stiu cand voi reusi asta.
Iarasi week-end... Si va trece si acesta, asa cum au trecut si altele... Si vor veni si alte weekend-uri...

Trafic...


Cand am inceput sa postez pe blog (si mult timp dupa aceea... si chiar si acum...) nu ma gandeam la trafic; nici macar nu il urmaream. Ma gandeam doar la postari de calitate cat mai buna, pentru a-mi face mi placere si de a face placere si altora. Si la fel gandesc, oarecum, si acum.
Cu timpul am inceput sa urmaresc si traficul: cati vizitatori intra, cat stau, daca mai revin pe blog... Motivele? Vroiam sa vad cum se vad postarile mele prin ochii celor care intra. Stiam (sau cel putin banuiam...) ca cei mai multi vizitatri intra ocazional. Si totusi am simtit ca unii dintre ei revin, chiar in mod constant si regulat.
In plus, la un moment dat, a aparut posibilitatea de a castiga ceva prin intermediul blogului. M-am bucurat, chiar daca era vorba de o suma mica. Si totusi bucuria mi-a fost de scurta durata, caci "relatia" cu respectivul "client" s-a rupt dupa numai cateva luni, si asta nu din vina mea. Banuiam ca "vinovat" ar fi fost traficul, mult prea mic pentru a satisface pretentiile celui caruia i-as fi facut publicitate contra cost. "Esecul" mi-a lasat un gust oarecum amar. Poate ca a fost un motiv pentru care mi-as fi dorit o crestere substantiala de trafic.
Un alt motiv a fost atitudinea oarecum "sfidatoare" a bloggerilor inveterati, cu trafic mult mai mare, care te privesc de sus, neacordandu-ti nici cea mai mica atentie, ca si cum ai fi fost un nimic. Mi-as fi dorit atunci sa am parte de un trafic cu mult mai mare decat al lor, pentru a le da, la randul meu, cu tifla.
Acum, sincer vorbind, putin imi pasa de trafic. Desi mi l-as dori cat mai mare. Dar nu sunt, in nici un caz ahtiata dupa trafic, obsedata de trafic, doritoare de trafic.

Drum tacut...


Mi-as dori uneori sa haladuiesc pe drumuri singuratice, tacute, linistite. Sa nu am alaturi decat propriul spirit, liber si tacut, ca unic companion.
Mi-as dori sa am mereu linistea necesara relaxarii (aproape...) totala, sa nu vorbesc decat cu propriu-mi spirit, sa nu ma deranjeze nimeni si nimic.
Mi-as dori... Mi-as dori atat de multe lucruri... Pe unele le primesc cu varf si indesat. Pe altele le astept, inca le astept, uneori o viata. Si le astept mergand in nestire pe acelasi drum tacut, fara inceput si final, plin de praful vesniciei, plutind mereu in efemeritatea eternitatii.
Stiu ca dorintele mi se vor implini candva, macar in parte. Stiu ca e suficient uneori doar sa-mi doresc ceva pentru ca dorintele sa mi se implineasca. Asa ca nu am nimic de facut decat sa-mi dau frau liber dorintelor...

41 de ani


Atata voi implini saptamana viitoare: 41 de ani... Vor fi probabil mesaje de felicitare, urari... Poate nu chiar atat de multe... Dar sigur vor fi...
41 de ani... Mult, putin, asta e... Viata merge inainte, cu bune si cu rele... Si trebuie sa acceptam acest lucru.
Mai sunt cateva zile pana atunci... Si ma intreb cati isi vor aminti de aniversarea zilei mele de nastere?

Mi-e dor de primavara...


Mi-e dor de primavara, de acel anotimp in care intreaga fire aproape explodeaza de viata si lumina. Mi-e dor de atmosfera aceea speciala, care iti da un tonus aparte si o putere de munca imensa.
Mi-e dor de plimbarile prin natura, prin aer liber, de hoinarelile in nestire care iti dau un tonus aparte si o putere aproape infernala de munca si un nesat fantastic de viata.
Mi-e dor de atmosfera aceea proaspata si plina de viata care iti da o dragoste de viata cum nu se mai poate intalni nicicand altundeva.
Va veni curand timpul cand voi putea trai asa cum imi doresc. Va veni curand timpul cand voi trai ca intr-un al noualea cer de fericire... de fericirea ca voi putea sa respir acel aer proaspat al naturii plina de viata.

Carti...


Chiar ma uitam la teancul de carti (inca...) necitite. Si scade vazand cu ochii... Asta inseamna ca mi-am intrat, oarecum, intr-un ritm alert de lectura.
E bine, e chiar foarte bine. Ma bucur ca imi ocup mintea cu lucruri utile (sau care vor deveni utile candva) si extrem de placute. Si magandesc sa citesc cat mai intens, in ideea ca voi cumpara cat mai multe carti si de acum inainte. In plus chiar ma gandeam sa recitesc si cat mai multe din cartile mai vechi, pentru a-mi reaminti placerea lecturarii unor pagini parcurse cu ceva timp in urma.
E bine ca inca mai pot citi. Mult, putin, carti mai usurele sau ceva mai dificile, mai subtiri sau mai groase... Citesc enorm, desi niciodata indeajuns... Si voi citi mereu... Pentru ca lectura a fost si va ramane una din placerile mele de-o viata. Si imi va folosi enorm...

Tatuaje


Tatuaje... Mereu "la moda", mereu parca prezinta atractie pentru tineri, in special, dar si pentru persoane teribiliste in general.
Sunt adevarate opere de arta, cel putin unele dintre ele. Si de aceea poate ca prezinta atractie atat de mare.
Sunt temporare si permanente. Personal, daca ar fi vorba sa-mi fac un tatuaj (desi nu se pune problema sa-mi fac unul), as opta pentru unul temporar. Si asta pentru ca tatuajele permanente pun problema unor conditii de igiena si de lucru "steril" cu totul deosebite. In plus, se pune problema ca te poti pricopsi cu vreo boala infectioasa transmisibila pe aceasta cale, cum ar fi diversele forme de hepatita virala sau infectie HIV, de care nu poti scapa si care duce la un handicap sever si chiar deces. In plus nu se pot scoate cu usurinta in cazul in care te plictisesti de ele, orice tentativa de "stergere" lasand cicatrici oribile. In cazul tatuajelor temporare, toate aceste dezavantaje dispar aproape total.
Argumente pro... Argumente contra... Problema este si va fi mereu extrem de controversata.

Privind printr-un inel


Oare ce este dincolo de o relatie stabila? Obligatii, angajamente... poate... Dar mai presus de toate siguranta unui sprijin, a unei intrajutorari.
Uneori e bine ca relatia sa fie "oficializata" printr-o casatorie. Sunt avantaje si dezavantaje. Avantaje in conditiile in care sunt anumite garantii, mai ales in conditiile in care exista si copii. Dezavantaje in conditiile in care relatia se destrama si tot ce a fost pana atunci a amandorura trebuie impartit, in conditii nu tocmai placute intotdeauna.
Dincolo de eventualitatea unei casatorii, importanta este relatia de cupu, cu sau fara verighete. Importanta este fidelitatea, stabilitatea, respectul reciproc. Si asta mai presus de toate...

Inelul de logodna


Mi-l doresc, fie si doar simbolic. Mi-l doresc, in ideea intemeierii unei legaturi delunga durata, poate pentru o viata intreaga.
Simbolul unui angajament... poate sperie intrucatva. Desi nu ar trebui sa sperie, caci un angajament de lunga durata, desi implica unele obligatii, ofera si certitudini, ofera o anumita siguranta a sprijinului pe care cei care se implica in relatia respectiva si-l acorda reciproc.
Implicarea intr-o relatie de lunga durata nu ar trebui sa sperie. Desigur, conteaza si conditiile ce se impun si care ar trebui respectate. Dar nu ar trebui sa sperie oficializarea unei relatii, chiar daca seamana intrucatva cu un contract. Desi o relatie, ca sa fie stabila, nu e neaparata nevoie sa fie si... oficiala.

Un nou blog?


Ma gandeam sa incep in curand sa deschid seria unor bloguri ceva mai "specializate" ("de nisa"). Idei am, materiale se gasesc... Conteaza sa am si timp si energie.
Desi cu timpul si energia stau mai prost, deocamdata, sper sa vina si vremuri mai bune. Amatori de lectura de bloguri se pare ca sunt. Si ma bazez pe asta cand imi pun in minte sa deschid si sa intretin asemenea bloguri.
Va fi greu, extrem de greu. Dar speranta ca voi reusi sa fac fata unor astfel de provocari ma face sa iau in considerare o astfel de provocare. Si dealtfel voi gasi o tema dupa care sa fac postari, voi gasi materiale si... la treaba.
Deocamdata este doar o idee. Ar trebui insa sa gasesc timpul necesar... Dar... nu-i problema... Totul este sa fac primul pas... Si il voi face... Chiar daca imi va lua extrem de mult timp, pe care, totusi, nu il voi considera pierdut.

Trafic...


Mi-am promis candva sa nu mai fac postari referitoare la trafic... sau macar sa fac extrem de putine astfel de postari. Recunosc, nu sunt extrem de interesante.
Nu ma pasioneaza traficul, am mai spus asta. Il urmaresc doar pentru a "simti", pe cat posibil, daca ceea ce postez este agreat de vizitatori.
Sunt constienta ca cei mai multi intra pe aici doar intamplator. Sunt constienta ca extrem de putini intra mai mult decat o singura data. Si extrem de rari sunt cei care intra zilnic sau aproape zilnic.
Dealtfel, saptamana asta am avut trafic din ce in ce mai redus zi de zi. Nu a scazut ingrijorator, dar... a scazut.
Poate isi va reveni in zilele urmatoare... sau poate nu. Cine stie?

Reprosuri?



Mi s-a "reprosat" intr-un comentariu (pun ghilimelele de rigoare, simtind ca s-ar putea sa nu fie chiar repros, ci o banala constatare) ca postez uneori "cu repetitie" si postari seci (referitoare la trafic si alte fleacuri) doar ca sa "dovedesc ca sunt mai buna ca altii".
Nu! Nu sunt nici mai buna, nici mai rea ca blogger (desi nici titulatura de "blogger" nu stiu daca mi se potriveste) decat altii. Poate mai putin experimentata, departe de a fi buna. Si voi avea mult de munca pentru a demonstra ca merit sa fiu luata in considerare, sa am un trafic bun, sa am un PageRank cat mai mare.
Comentariul respectiv l-am sters. Nu-mi sta in fire sa fac asa ceva, dar nu e nici o paguba sa sterg anumite comentarii, aparent incomode, atata vreme cat si altii fac acest lucru.
Asa ca voi posta in continuare. Mult, putin, dar voi posta.

Iubire...


Ai venit in viata mea cand nici macar nu ma asteptam. Mi-ai rascolit sufletul asa cum doar tu stiai s-o faci. Si ai facut-o atat de bine, incat nu-mi pot reveni nici acum la starea de odinioara.
Mi-as fi dorit sa fim la fel de buni amici intotdeauna. Si totusi simt in unele clipe ca vrei sa te departezi de mine, in loc sa ne apropiem. Dar poate este doar o parere, poate doar ma insel, poate vei patrunde mai intens ca altadata in sufletul meu.
Sufletul imi tresalta uneori intr-un chip aproape nefiresc. Sa fie doar iubirea?

S-a mai dus o luna...


E ultima zi din ianuarie. S-a dus si prima luna din an. Incredibil ce repede trece timpul.
Va veni o noua luna... Va trece si ea... Si odata cu ea si viata noastra, incetul cu incetul...
Sincer vorbind, abia astept sa treaca iarna, cu toate neplacerile ei. Dar pana atunci mai este, si o vom suporta zgribuliti pana la venirea caldurii.
Oricum, zapada nu s-a topit complet... Si umezeala ne patrunde pana la oase...

vineri, 30 ianuarie 2009

Lepse...


Le citesc cu oarecare placere pe la altii, desi sincer vorbind, nu am preluat nici una pe blog. Mi-ar fi greu, recunosc, sa dezvolt o tema propusa de altcineva, dupa o schema preluata de pe un alt blog.
De ce oare?Poate pentru ca nu as reusi sa cuprind toate aspectele unei teme, asa cum a fost propusa de altcineva. Poate ca mintea mea gandeste dupa alte scheme decat mintile altora.
Poate ca m-ar tenta sa preiau vreo idee de pe un alt blog. Dar nu sub forma unei lepse, ci sub o forma proprie, asa cum o vad doar eu.
Dar pana atunci mai este cale lunga...

Poezii...


Sper sa nu plictiseasca pe nimeni numarul mare de postari... in versuri. Stiu... Putini citesc poezii in mod frecvent. Poate si pentru ca poeziile, in general, se citesc mai anevoios, poate si pentru ca, pentru a citi o poezie, trebuie sa ai o anume stare de spirit.
Si totusi se citeste poezie. Poate tocmai de aceea mi-am permis sa o postez in cantitate mare, in speranta ca va fi totusi citita. Si voi continua sa mai postez poezie, atata timp cat poezia va fi scrisa... Pentru ca versurile, in general, au un farmec si o sonoritate aparte.
Asa ca, dragi cititori, aplecati-va privirile si asupra poeziei... Pentru ca, de ce sa nu recunoastem, se merita citita si poezia, in general. Si trebuie savurata ca atare prin muzicalitate, sonoritate si farmec al cuvantului rimat.

Amintiri...


Ne bantuie mereu, chiar daca ne dorim sau nu... Am vrea... si totusi nu am vrea sa le avem in fata ochilor mintii.
Sunt placute... Si pot fi adevarate cosmaruri. Sau, chiar aparent neutre, ne tulbura sufletul asa cum nici nu ne-am dori.
Amintiri... Le uitam, uneori, si totusi ne revin in minte pe neasteptate. Le dorim si totusi nu le dorim. Dar nu e cazul, niciodata, sa ne refuzam dreptul la amintiri...

Week-end


Se apropie inca un sfarsit de saptamana. Unul binemeritat... caci efortul depus in zilele de lucru a fost destul de mare.
Probabil ca voi citi mult Probabil ca voi mai posta pe blog, desi prevad ca numarul de vizitatori va fi mic. Dar in mod sigur ma voi odihni.
In orice caz... timpul va trece mult prea repede. Iar luni o voi lua din nou de la capat. Pentru ca asta-i viata, nu ne lasa intotdeauna sa traim si pentru noi, pentru propria nostra placere.

Vizitatori


Vin... si pleaca... Unii revin apoi in mod constant. Dar cei mai multi aterizeaza pe blog doar ocazional.
Nu ma supara ca cei mai multi sunt doar accidental pe aici. In fond... mi se pare normal. Din ei, doar o mica parte vor deveni "abonati".
Tot e bine, insa, daca intra, fie si accidental. Poate ca unii vor prefera sa intre si in zilele urmatoare. Sau... poate vor renunta.
Stiu sigur ca am si vizitatori constanti. Putini, ce-i drept, si nu toti la fel de constanti. Dar tot e bine ca intra pe aici...

Ceai...


Recunosc, sunt bautoare (aproape... ) inraita de ceai... Il beau aproape exclusiv acasa, ca "inlocuitor de cafea", pe post de "bautura energizanta". Nu ca nu as suporta sau nu mi-ar placea cafeaua, dar il pot bea in cantitati mult mai mari, fara efecte secundare greu de suportat, cel putin deocamdata. Iar cafeaua o las spre ingerare doar la servici sau, in general vorbind, in afara casei.
Nu vad aproape nimic rau in cazul ceaiului. Desi cei mai multi oameni in jurul meu sunt bautori de cafea (bautura mult mai la indemana oricui), nu m-a tentat aproape niciodata sa inlocuiesc ceaiul cu cafeaua.Cel mult le beau alternativ, cele doua tipuri de bauturi comppletandu-se una pe cealalta.
E greu de crezut ca voi renunta vreodata la ceai. E ceva care imi place, ceva care beau in mod constant, fara sa spun ca as fi dependenta, ceva care intra in rutina vietii de zi cu zi...

Picatura de viata


Abia se vede din mormanul de frunze uscate, de o culoare terna, stearsa. Si totusi atrage privirile prin culorile-i extrem de vii.
Pare o picatura de viata uitata printre mormane de mortaciuni... Si totusi pare a supravietui in mod eroic.
Si totusi picatura aceasta de viata ratacita in imensul ocean al firii supravietuieste cat efemeritatea eternitatii... De ce oare? Sa fie delicatetea atat de rezistenta?

Non-stop?


As putea incerca experimentul unor postari... non-stop, 24 de ore din 24, la intervale constante de timp. Am reusit in unele zile si cred ca o voi mai face. Si sper sa se adune suficient de multe postari pentru a atrage atentia.
Nu, nu cred ca un numar mare de postari ar atrage vizitatorii. In fond, traficul poate fi mai mare sau mai mic dupa bunul sau plac. Dar... uneori cred ca e bine sa postezi cat mai des si mai mult. Nu stiu de ce, simt eu asa.
Voi incerca sa postez non-stop o vreme. Asta inseamna un volum destul de mare de postari... si un efort considerabil. Dar cred ca se merita pana la un punct... Si asta pentru simplul motiv ca iti mentine abilitatea de exprimare.

Renuntare?


Uneori, in viata, iti pui problema renuntarii... la ceva anume: un plan, un lucru, o actiune... Renunti adesea nu fara o strangere de inima, nu fara regrete, renunti doar pentru ca nu ai incotro.
De multe ori, renuntarea pare ca nu are, aparent, nici o logica. Si totusi logica exista. Doar trebuie explicata.
Renuntare? Nu intotdeauna e renuntare. Uneori e doar amanare pentru o data ulterioara.
Se renunta uneori cu greutate. Fie pentru ca proiectul, visul, actiunea nu se pot realiza usor, fie pentru ca nu exista forta, energia, timpul necesare pentru a merge mai departe. Alteori se renunta... din start. Si doar pentru ca se realizeaza ca nu se poate, efectiv, ajunge la realizarea telului propus.

Parinti si copii...

Fetita:"Tati,tati,cum apar copiii?"
Tatal incepe sa povesteasca:
"Intr-o zi,a sosit o pasare cu o samanta si a plantat-o in gradina.Dupa noua luni,mama a cules-o si asa ai aparut tu."
Dupa-amiaza,fetita scrie in jurnalul sau:"Azi am vorbit despre sex cu tata si e praf"

Postari...


Se aduna, una cate una... Si nu stiu cand ma voi opri...
Se aduna. Poate ca imi place sa postez... Sau poate ca nu, dar vad postarile ca pe un fel de descarcare a gandurilor, a sentimentelor... a tensiunilor.
Nu mi-a pus problema sa renunt. Nu inca. Si sper ca nu voi renunta... Asa ca postarile se vor aduna una cate una... mereu... mereu...

Diferente...

Este foarte usor sa faci o femeie fericita. Trebuie sa-i fii : prieten, partener, iubit, frate, tata, profesor, educator, bucatar, mecanic, instalator, arhitec, stilist, electrician, sexolog, ginecolog, psiholog, psihiatru, terapeut si amabil, simpatic, sportiv, iubitor, atent, gentleman, inteligent, amuzant, creativ, sensibil, puternic, intelegator, tolerant,modest, sincer, practic, curajos, recunoscator, vesel, pasional. Este foarte greu sa faci un barbat fericit: are nevoie de mancare si sex

Radio Erevan

- Care a fi statutul social al femeii in anul 2100?
- In anul 2100 fiecare femeie va avea o casa, un sot si un amant.
- Dar, tovarasi, aceea nu este o tarfa?
- Gresit tovarasi, o tarfa este aceea care are o casa, un sot si mai
multi amanti.
- Dar tovarasi, aceea nu este o femeia pierduta?
- Gresit tovarasi, o femeie pierduta este aceea care are o casa si un
sot.

Sondaj pe Infinitaria(5)


Se voteaza din plin pe Infinitaria. E vorba, desigur de sondajul referitor la cel mai apreciat autor.
Ma bucura, desigur, ca am reusit sa trec de faza nominaizarilor. Ma bucur, desigur, ca am reusit sa obtin cateva voturi. Desigur, sunt realista: nu am atata talent literar incat sa conduc in mod detasat.
Ceea ce ma bucura este ca, in primul rand, re voteaza. Inseamna ca se intra, se citeste, se apreciaza. Si ma bucura ca cel care conduce in mod detasat este unul din cei adusi de mine pe blog. Si inseamna ca e aprecita, ca are talent.
Voi vedea care va fi evolutia blogului in continuare. Sper ca una buna...

Poezii... Proza...


Citesc enorm... citesc destul de mult... desi mi-as dori sa pot citi cu mult mai mult decat reusesc. Citesc zi de zi, mai mult sau mai putin. Citesc orice sau aproape orice: poezie, proza, teatru...
Citesc... Si uneori as vrea sa pot citi mai mult, facand analiza a tot ceea ce citesc, a tot ceea ce asimilez. De cele mai multe ori reusesc, uneori imediat, aproape intotdeauna pe parcurs... Dar simt ca e loc pentru mai mult, mai bine, mai profund...
Citesc... Si as vrea sa pot citi din ce in ce mai mult, mai des, mai atent, mai profund. Si simt ca voi reusi, incetu cu incetul...

joi, 29 ianuarie 2009

Se merita?


Ma intrebam uneori daca se merita sa muncesti, sa te zbuciumi, stiind ca eforturile tale nu vor fi rasplatite asa cum se cuvine. Muncesti din pasiune... Muncesti din placerea de a realiza ceva in viata, de a ajuta pe altii, de a obtine rezultate cat mai bune... Si te gandesti daca se merita, daca ceea ce obtii in viata te ajuta cu ceva.
Slabe sanse... Uneori nu reuseste sa se afirme cel care merita, care are sau ar putea sa aiba rezultate bune, ci tocmai cel care, sub o forma sau alta, reuseste sa "tipe" mai tare...
Si e pacat... E mare pacat ca tocmai cei mai buni, cei care ar putea realiza ceva in viata, se pierd, ascunsi fiind in umbra. Iar cei care ajung "in fata" sunt nu cei mai valorosi, ci cei care reusesc sa se strecoare, sa se lipeasca unde trebuie, cei care se "descurca" prin metode mai putin ortodoxe.

"Three Women" (Sylvia Plath)

A Poem for Three Voices
Setting: A Maternity Ward and round about

FIRST VOICE:
I am slow as the world. I am very patient,
Turning through my time, the suns and stars
Regarding me with attention.
The moon's concern is more personal:
She passes and repasses, luminous as a nurse.
Is she sorry for what will happen? I do not think so.
She is simply astonished at fertility.

When I walk out, I am a great event.
I do not have to think, or even rehearse.
What happens in me will happen without attention.
The pheasant stands on the hill;
He is arranging his brown feathers.
I cannot help smiling at what it is I know.
Leaves and petals attend me. I am ready.

SECOND VOICE:
When I first saw it, the small red seep, I did not believe it.
I watched the men walk about me in the office. They were so flat!
There was something about them like cardboard, and now I had caught it,
That flat, flat, flatness from which ideas, destructions,
Bulldozers, guillotines, white chambers of shrieks proceed,
Endlessly proceed--and the cold angels, the abstractions.
I sat at my desk in my stockings, my high heels,

And the man I work for laughed: 'Have you seen something awful?
You are so white, suddenly.' And I said nothing.
I saw death in the bare trees, a deprivation.
I could not believe it. Is it so difficult
For the spirit to conceive a face, a mouth?
The letters proceed from these black keys, and these black keys proceed
From my alphabetical fingers, ordering parts,

Parts, bits, cogs, the shining multiples
. I am dying as I sit. I lose a dimension.
Trains roar in my ears, departures, departures!
The silver track of time empties into the distance,
The white sky empties of its promise, like a cup.
These are my feet, these mechanical echoes.
Tap, tap, tap, steel pegs. I am found wanting.

This is a disease I carry home, this is a death.
Again, this is a death. Is it the air,
The particles of destruction I suck up? Am I a pulse
That wanes and wanes, facing the cold angel?
Is this my lover then? This death, this death?
As a child I loved a lichen-bitten name.
Is this the one sin then, this old dead love of death?

THIRD VOICE:
I remember the minute when I knew for sure.
The willows were chilling,
The face in the pool was beautiful, but not mine--
It had a consequential look, like everything else,
And all I could see was dangers: doves and words,
Stars and showers of gold--conceptions, conceptions!
I remember a white, cold wing

And the great swan, with its terrible look,
Coming at me, like a castle, from the top of the river.
There is a snake in swans.
He glided by; his eye had a black meaning.
I saw the world in it--small, mean and black,
Every little word hooked to every little word, and act to act.
A hot blue day had budded into something.

I wasn't ready. The white clouds rearing
Aside were dragging me in four directions.
I wasn't ready.
I had no reverence.
I thought I could deny the consequence--
But it was too late for that. It was too late, and the face
Went on shaping itself with love, as if I was ready.

SECOND VOICE:
It is a world of snow now. I am not at home.
How white these sheets are. The faces have no features.
They are bald and impossible, like the faces of my children,
Those little sick ones that elude my arms.
Other children do not touch me: they are terrible.
They have too many colors, too much life. They are not quiet,
Quiet, like the little emptinesses I carry.

I have had my chances. I have tried and tried.
I have stitched life into me like a rare organ,
And walked carefully, precariously, like something rare.
I have tried not to think too hard. I have tried to be natural.
I have tried to be blind in love, like other women,
Blind in my bed, with my dear blind sweet one,
Not looking, through the thick dark, for the face of another.

I did not look. But still the face was there,
The face of the unborn one that loved its perfections,
The face of the dead one that could only be perfect
In its easy peace, could only keep holy so.
And then there were other faces. The faces of nations,
Governments, parliaments, societies,
The faceless faces of important men.

It is these men I mind:
They are so jealous of anything that is not flat! They are jealous gods
That would have the whole world flat because they are.
I see the Father conversing with the Son.
Such flatness cannot but be holy.
'Let us make a heaven,' they say.
'Let us flatten and launder the grossness from these souls.'

FIRST VOICE:
I am calm. I am calm. It is the calm before something awful:
The yellow minute before the wind walks, when the leaves
Turn up their hands, their pallors. It is so quiet here.
The sheets, the faces, are white and stopped, like clocks.
Voices stand back and flatten. Their visible hieroglyphs
Flatten to parchment screens to keep the wind off.
They paint such secrets in Arabic, Chinese!

I am dumb and brown. I am a seed about to break.
The brownness is my dead self, and it is sullen:
It does not wish to be more, or different.
Dusk hoods me in blue now, like a Mary.
O color of distnace and forgetfulness!--
When will it be, the second when Time breaks
And eternity engulfs it, and I drown utterly?

I talk to myself, myself only, set apart--
Swabbed and lurid with disinfectants, sacrificial.
Waiting lies heavy on my lids. It lies like sleep,
Like a big sea. Far off, far off, I feel the first wave tug
Its cargo of agony toward me, inescapable, tidal.
And I, a shell, echoing on this white beach
Face the voices that overwhelm, the terrible element.

THIRD VOICE:
I am a mountain now, among mountainy women.
The doctors move among us as if our bigness
Frightened the mind. They smile like fools.
They are to blame for what I am, and they know it.
They hug their flatness like a kind of health.
And what if they found themselves surprised, as I did?
They would go mad with it.

And what if two lives leaked between my thighs?
I have seen the white clean chamber with its instruments.
It is a place of shrieks. It is not happy.
'This is where you will come when you are ready.'
The night lights are flat red moons. They are dull with blood.
I am not ready for anything to happen.
I should have murdered this, that murders me.

FIRST VOICE:
There is no miracle more cruel than this.
I am dragged by the horses, the iron hooves.
I last. I last it out. I accomplish a work.
Dark tunnel, through which hurtle the visitations,
The visitations, the manifestations, the startled faces.
I am the center of an atrocity.
What pains, what sorrows must I be mothering?

Can such innocence kill and kill? It milks my life.
The trees wither in the street. The rain is corrosive.
I taste it on my tongue, and the workable horrors,
The horrors that stand and idle, the slighted godmothers
With their hearts that tick and tick, with their satchels of instruments.
I shall be a wall and a roof, protecting.
I shall be a sky and a hill of good: O let me be!

A power is growing on me, an old tenacity.
I am breaking apart like the world. There is this blackness,
This ram of blackness. I fold my hands on a mountain.
The air is thick. It is thick with this working.
I am used. I am drummed into use.
My eyes are squeezed by this blackness.
I see nothing.

SECOND VOICE:
I am accused. I dream of massacres.
I am a garden of black and red agonies. I drink them,
Hating myself, hating and fearing. And now the world conceives
Its end and runs toward it, arms held out in love.
It is a love of death that sickens everything.
A dead sun stains the newsprint. It is red.
I lose life after life. The dark earth drinks them.

She is the vampire of us all. So she supports us,
Fattens us, is kind. Her mouth is red.
I know her. I know her intimately--
Old winter-face, old barren one, old time bomb.
Men have used her meanly. She will eat them.
Eat them, eat them, eat them in the end.
The sun is down. I die. I make a death.

FIRST VOICE:
Who is he, this blue, furious boy,
Shiny and strange, as if he had hurtled from a star?
He is looking so angrily!
He flew into the room, a shriek at his heel.
The blue color pales. He is human after all.
A red lotus opens in its bowl of blood;
They are stitching me up with silk, as if I were a material.

What did my fingers do before they held him?
What did my heart do, with its love?
I have never seen a thing so clear.
His lids are like the lilac-flower
And soft as a moth, his breath.
I shall not let go.
There is no guile or warp in him. May he keep so.

SECOND VOICE:
There is the moon in the high window. It is over.
How winter fills my soul! And that chalk light
Laying its scales on the windows, the windows of empty offices,
Empty schoolrooms, empty churches. O so much emptiness!
There is this cessation. This terrible cessation of everything.
These bodies mounded around me now, these polar sleepers--
What blue, moony ray ices their dreams?

I feel it enter me, cold, alien, like an instrument.
And that mad, hard face at the end of it, that O-mouth
Open in its gape of perpetual grieving.
It is she that drags the blood-black sea around
Month after month, with its voices of failure.
I am helpless as the sea at the end of her string.
I am restless. Restless and useless. I, too, create corpses.

I shall move north. I shall move into a long blackness.
I see myself as a shadow, neither man nor woman,
Neither a woman, happy to be like a man, nor a man
Blunt and flat enough to feel no lack. I feel a lack.
I hold my fingers up, ten white pickets.
See, the darkness is leaking from the cracks.
I cannot contain it. I cannot contain my life.

I shall be a heroine of the peripheral.
I shall not be accused by isolate buttons,
Holes in the heels of socks, the white mute faces
Of unanswered letters, coffined in a letter case.
I shall not be accused, I shall not be accused.
The clock shall not find me wanting, nor these stars
That rivet in place abyss after abyss.

THIRD VOICE:
I see her in my sleep, my red, terrible girl.
She is crying through the glass that separates us.
She is crying, and she is furious.
Her cries are hooks that catch and grate like cats.
It is by these hooks she climbs to my notice.
She is crying at the dark, or at the stars
That at such a distance from us shine and whirl.

I think her little head is carved in wood,
A red, hard wood, eyes shut and mouth wide open.
And from the open mouth issue sharp cries
Scratching at my sleep like arrows,
Scratching at my sleep, and entering my side.
My daughter has no teeth. Her mouth is wide.
It utters such dark sounds it cannot be good.

FIRST VOICE:
What is it that flings these innocent souls at us?
Look, they are so exhausted, they are all flat out
In their canvas-sided cots, names tied to their wrists,
The little silver trophies they've come so far for.
There are some with thick black hair, there are some bald.
Their skin tints are pink or sallow, brown or red;
They are beginning to remember their differences.

I think they are made of water; they have no expression.
Their features are sleeping, like light on quiet water.
They are the real monks and nuns in their identical garments.
I see them showering like stars on to the world--
On India, Africa, America, these miraculous ones,
These pure, small images. They smell of milk.
Their footsoles are untouched. They are walkers of air.

Can nothingness be so prodigal?
Here is my son.
His wide eye is that general, flat blue.
He is turning to me like a little, blind, bright plant.
One cry. It is the hook I hang on.
And I am a river of milk.
I am a warm hill.

SECOND VOICE:
I am not ugly. I am even beautiful.
The mirror gives back a woman without deformity.
The nurses give back my clothes, and an identity.
It is usual, they say, for such a thing to happen.
It is usual in my life, and the lives of others.
I am one in five, something like that. I am not hopeless.
I am beautiful as a statistic. Here is my lipstick.

I draw on the old mouth.
The red mouth I put by with my identity
A day ago, two days, three days ago. It was a Friday.
I do not even need a holiday; I can go to work today.
I can love my husband, who will understand.
Who will love me through the blur of my deformity
As if I had lost an eye, a leg, a tongue.

And so I stand, a little sightless. So I walk
Away on wheels, instead of legs, they serve as well.
And learn to speak with fingers, not a tongue.
The body is resourceful.
The body of a starfish can grow back its arms
And newts are prodigal in legs. And may I be
As prodigal in what lacks me.

THIRD VOICE:
She is a small island, asleep and peaceful,
And I am a white ship hooting: Goodbye, goodbye.
The day is blazing. It is very mournful.
The flowers in this room are red and tropical.
They have lived behind glass all their lives, they have been cared for
tenderly.
Now they face a winter of white sheets, white faces.
There is very little to go into my suitcase.

There are the clothes of a fat woman I do not know.
There is my comb and brush. There is an emptiness.
I am so vulnerable suddenly.
I am a wound walking out of hospital.
I am a wound that they are letting go.
I leave my health behind. I leave someone
Who would adhere to me: I undo her fingers like bandages: I go.

SECOND VOICE:
I am myself again. There are no loose ends.
I am bled white as wax, I have no attachments.
I am flat and virginal, which means nothing has happened,
Nothing that cannot be erased, ripped up and scrapped, begun again.
There little black twigs do not think to bud,
Nor do these dry, dry gutters dream of rain.
This woman who meets me in windows--she is neat.

So neat she is transparent, like a spirit.
how shyly she superimposes her neat self
On the inferno of African oranges, the heel-hung pigs.
She is deferring to reality.
It is I. It is I--
Tasting the bitterness between my teeth.
The incalculable malice of the everyday.

FIRST VOICE:
How long can I be a wall, keeping the wind off?
How long can I be
Gentling the sun with the shade of my hand,
Intercepting the blue bolts of a cold moon?
The voices of loneliness, the voices of sorrow
Lap at my back ineluctably.
How shall it soften them, this little lullaby?

How long can I be a wall around my green property?
How long can my hands
Be a bandage to his hurt, and my words
Bright birds in the sky, consoling, consoling?
It is a terrible thing
To be so open: it is as if my heart
Put on a face and walked into the world.

THIRD VOICE:
Today the colleges are drunk with spring.
My black gown is a litle funeral:
It shows I am serious.
The books I carry wedge into my side.
I had an old wound once, but it is healing.
I had a dream of an island, red with cries.
It was a dream, and did not mean a thing.

FIRST VOICE:
Dawn flowers in the great elm outside the house.
The swifts are back. They are shrieking like paper rockets.
I hear the sound of the hours
Widen and die in the hedgerows. I hear the moo of cows.
The colors replenish themselves, and the wet
Thatch smokes in the sun.
The narcissi open white faces in the orchard.

I am reassured. I am reassured.
These are the clear bright colors of the nursery,
The talking ducks, the happy lambs.
I am simple again. I believe in miracles.
I do not believe in those terrible children
Who injure my sleep with their white eyes, their fingerless hands.
They are not mine. They do not belong to me.

I shall meditate upon normality.
I shall meditate upon my little son.
He does not walk. He does not speak a word.
He is still swaddled in white bands.
But he is pink and perfect. He smiles so frequently.
I have papered his room with big roses,
I have painted little hearts on everything.

I do not will him to be exceptional.
It is the exception that interests the devil.
It is the exception that climbs the sorrowful hill
Or sits in the desert and hurts his mother's heart.
I will him to be common,
To love me as I love him,
And to marry what he wants and where he will.

THIRD VOICE:
Hot noon in the meadows. The buttercups
Swelter and melt, and the lovers
Pass by, pass by.
They are black and flat as shadows.
It is so beautiful to have no attachments!
I am solitary as grass. What is it I miss?
Shall I ever find it, whatever it is?

The swans are gone. Still the river
Remembers how white they were.
It strives after them with its lights.
It finds their shapes in a cloud.
What is that bird that cries
With such sorrow in its voice?
I am young as ever, it says. What is it I miss?

SECOND VOICE:
I am at home in the lamplight. The evenings are lengthening.
I am mending a silk slip: my husband is reading.
How beautifully the light includes these things.
There is a kind of smoke in the spring air,
A smoke that takes the parks, the little statues
With pinkness, as if a tenderness awoke,
A tenderness that did not tire, something healing.

I wait and ache. I think I have been healing.
There is a great deal else to do. My hands
Can stitch lace neatly on to this material. My husband
Can turn and turn the pages of a book.
And so we are at home together, after hours.
It is only time that weighs upon our hands.
It is only time, and that is not material.

The streets may turn to paper suddenly, but I recover
From the long fall, and find myself in bed,
Safe on the mattress, hands braced, as for a fall.
I find myself again. I am no shadow
Though there is a shadow starting from my feet. I am a wife.
The city waits and aches. The little grasses
Crack through stone, and they are green with life.

Doar timpul...


Doar timpul va hotari ce se va intampla cu noi, cu legatura ce a aparut deja intre sufletele noastre...
Doar timpul ne va dovedi daca am avut sau nu dreptate...
Doar timpul... nemilosul timp... ne stapaneste si ne conduce viata, condamnandu-ne la neuitare... si la zbucium...
Doar timpul... Si de ce tocmai el?
Poate pentru ca doar timpul ne coordoneaza viata intr-un mod cat mai obiectiv cu putinta...

Roze...


Le ador... Imi plac... Si cred ca am o adevarata gradina aici pe blog.
Nu stiu de ce imi plac. poate pentru culorile variate... Poate pentru aspect... Poate pentru parfum si luminozitate...
Dar stiu ca le voi posta mereu... si mereu... si mereu...

Ahtiata dupa trafic?


Nu, nu numaidecat... Dar recunosc ca mi-ar placea sa am cat mai multi vizitatori. Asta ar insemna ca nu scriu doar pentru mine, ca reusesc sa comunic in asa fel incat sa ajung la sufletul celorlalti.
Voi vedea in ce masura voi reusi sa postez nu doar pentru mine ci si pentru altii. Asta se va reflecta in trafic, in schimb de link-uri... in PR...
Dar asta se va vedea in timp. Deocamdata... inca mai sunt "incepatoare", dornica de a experimenta cat mai mult cu putinta.

P.R.


Daca la inceputul anului eram intrucatva dezamagita de valoarea PageRank-ului (scazuse la 2, dupa care revenise la 3, desi fusesem extrem de activa pe blog), mi-am dat seama ca nu reusisem sa am prea multe link-uri exterioare... deci... fenomenul era intrucatva explicabil.
Numai ca in ultimul timp am postat destul de mult. Iar in ceea ce priveste "urmele" lasate pe la altii... am inceput sa ma redresez nitel. Asa ca pot spera intr-o crestere a sa la urmatoarea evaluare, desi, recunosc, este extrem de greu.
Voi vedea daca anul acesta se va putea modifica PageRank-ul... in bine si "in sus"... Daca nu... asta e...

Romana? Engleza? Alte limbi?


Am postat pe blog atat in romana cat si in engleza. Am considerat ca este nedrept sa postez doar intr-o limba, atata vreme cat sunt vizitatori care n-o cunosc si n-o pot intelege.
Personal, mi-as dori sa pot vorbi cursiv cat mai multe limbi cu putinta. Fiecare limba nou insusita iti deschide noi orizonturi, necunoscute pana atunci, usurandu-ti contactul cu cat mai multe persoane din lumea intreaga.
O limba straina, oricare ar fi ea, nu poate fi invatata decat citind-o, ascultand-o, conversand. Chiar daca efortul este imens, cred ca se merita din plin. Asa ca... daca mi se va oferi ocazia de a putea invata limbi straine cat mai multe, nu voi ezita sa profit de ea.

Poezii... Proza...


Postez destul de multa poezie si proza pe blog. Asta in conditiile in care sper... si constat deopotriva... ca se citeste destul de mult poezie si proza. Asta nu inseamna ca traficul creste mult pe baza acestor tipuri de postari.
Postez destul de multa poezie si proza. Se poate si mai multa. Si as putea sa fac un blog doar cu acest tip de postari. Numai ca asta inseamna sa am destul de mult timp pentru aceasta... si energie cat cuprinde.
Nu stiu ce influenta va avea asupra traficului acest tip de postari. S-ar putea sa atraga ceva vizitatori. Si sper sa se intample acest lucru...

Salariu...


Ma intreb cum as reactiona daca nu as primi salariul timp indelungat sau daca l-as primi cu intarziere, fiind singura si nebazandu-ma pe alte surse de venit. Probabil mi-ar fi destul de greu, caci, pe masura ce trece timpul si inaintez in varsta, ma obisnuiesc cu un nivel de viata, sa-i spun asa, mai "ridicat", in sensul ca nu mai recurg asa usor la compromisuri pentru a face economii.
A fost, cu ceva ani in urma, un moment in care am lucrat fara salariu o luna si jumatate. Totusi... s-a revenit la "ganduri" mai bune si am primit toate drepturile restante. Insa nu am trait momente de "inghetare" a salariilor si nici munca pe degeaba pe perioade mai lungi de timp.
E final de luna aproape si nu mi-am primit (inca...) leafa pe luna trecuta. E iarna si cheltuielile sunt totusi destul de mari. In plus... am anumite mici "placeri" pe care m-am obisnuit sa mi le "satisfac"; in plus, cheltuielile ar putea creste, pe masura ce nevoile sunt din ce in ce mai mari. Iar salariul, recunosc, nu "binevoieste" sa creasca in mod corespunzator. Si, ca atare, orice intarziere de leafa pare din ce in ce mai crunta, mai sadica.
Voi vedea daca situatia se va rezolva in zilele urmatoare. Dar nu cred ca se mai poate gasi un om atat de "docil" ca romanul cand e vorba de salariu...

Lecturi...


Ma intreb... Oare... cat de mult se poate citi intr-o viata de om?
Desigur, importanta este pasiunea pentru lectura. Fara pasiune, nu se poate citi prea mult si din placere, ci doar fortat. Dar conteaza si timpul disponibil si energia pe care o avem si o putem folosi pentru lectura.
Personal, pot citi aproape oriunde si oricand. Si... pot citi aproape orice: carti, reviste, ziare... in cantitati suficient de mari. Conteaza mult sa fiu lasata sa citesc, sa pot parcurge pagini intregi fara sa fiu intrerupta... si sa am puterea sa citesc ore intregi, intr-un ritm destul de intens.
Si... ma intreb... Cam cati cititori inraiti sunt in lumea asta mare?

Citesc...


Citesc... Desi citesc destul de mult, am impresia ca niciodata nu este de ajuns. Citesc de nevoie de multe ori, aparent fortat, citesc insa si de placere. Si totusi am senzatia ca am ramas destul de "in urma" cu lecturile, caci oferta de carte este imensa, nevoia de informare si mai imensa, iar timpul pare ca nu mai are rabdare pentru noi.
Mi-as dori sa citesc din ce in ce mai multe carti noi. Mi-as dori enorm sa le recitesc de cat mai multe ori pe cele deja citite. De atatea ori, incat sa le memorez cuvintele. Stiu ca e greu, dar nu imposibil.
Informatiile pe care suntem condamnati sa le asimilam par intr-o cantitate enorma. Par imposibil de cuprins. Si totusi cu o mare doza de efort si o minima doza de nebunie se poate reusi pacurgerea unei cantitati mari de informatii.
Poate de aceea nu ma voi opri asa de usor din citit...

Intalnire...


Ma intreb cum as reactiona la prima intalnire. Probabil ca as parea retinuta, partial speriata, partial agresiva, posibil... prietenoasa. Dar nu pot aparea asa cum sunt de la prima aparitie.
Va trebui sa ma descoperi, va trebui sa ma accepti asa cum sunt. Pentru ca nu voi reusi niciodata sa dau totul din mine, bun sau rau, din prima infatisare.
Totul e sa ai rabdare, suficienta rabdare, pentru a putea sa descoperi si cele mai ascunse coltisoare ale sufletului meu. Pentru ca, sigur, ai ce descoperi...

Postari...


Se aduna... Se aduna, zi cu zi, ora de ora. Si reusesc sa postez destul de mult.
Ma intrebam la un moment dat ce s-ar intampla daca as reusi sa postez atat de mult incat postarile sa curga continuu, la intervale de timp din ce in ce mai scurte. Probabil ca s-ar aduna destul de multe, probabil ca numarul mare de postari diverse ar starni interesul unui numar mare de vizitatori.
Pana voi reusi acest lucru... va mai trece ceva timp. Dar sper sa reusesc.
Ma intreb uneori cati vor reusi sa vada toate postarile... sau aproape pe toate. Cred ca traficul ar salta in mod considerabil... Dar sa nu visez in mod inutil. Postari vor fi si in continuare, destul de multe...

Olimpiade scolare


Imi amintesc cu placere, cu emotie si cu oarecare nostalgie de timpurile cand eram eleva. Imi aduc aminte de vremurile cand citeam cu mult mai mult (si nu dintr-o obligatie gratuita) decat ceea ce ni se cerea la scoala. O faceam, totusi, din pura placere, desi uneori, recunosc, imi era destul de greu. Motivul? Lipsa de timp isi punea, inca de pe atunci, amprenta.
Nu ezitam, pe vremea aceea, sa particip la olimpiadele scolare pe diverse discipline. Si asta nu neaparat din dorinta unei recompense (nu ajungeam eu prea departe...), ci din dorinta de a-mi verifica cunostintele la anumite materii, in eventualitatea participarii ulterioare la anumite examene, necesare promovarii intr-o treapta ulterioara de invatamant.
Si totusi, constatam ca pentru obtinerea unor rezultate bune la olimpiade nu-ti trebuiau doar cunostinte solide ci si anumite aptitudini, talent, pasiune, o abilitate de a folosi anumite "artificii" de lucru. Si asta pentru ca putini dintre noi reuseau sa faca fata cu brio la solicitarile impuse de concursurile scolare.
Nu stiu cati elevi mai participa acum la olimpiadele scolare. Probabil din ce in ce mai putini. Si cu siguranta doar cei mai buni si mai pasionati. Iar numarul lor scade cu fiecare an...

Umezeala...


De cateva zile ploua infernal afara... Nu, nu este o ploaie abundenta, dar e marunta si patrunzatoare...
Pamantul e plin de balti si noroaie. Vremea asta sumbra, in fond, te face sa te simti somnolent si lipsit de chef de munca.
Poate ca, totusi, ploaia asta e buna si ea la ceva. Poate ca totusi pamantului trebuie sa i se potoleasca setea, pentru a putea rodi din plin in timpul anului. Asta, totusi, cu conditia ca ploaia sa nu ne inunde viata si sufletele pana la saturatie...

Trafic...


Inca se mentine la niveluri destul de bune, avand in vedere ca, totusi, nu am reusit sa promovez prea mult blogul, prin link-uri exterioare. Probabil ca totusi o influenta destul de mare o are numarul mare de postari puse pe blog de-a lungul vremii.
Voi incerca sa postez cat de mult se poate. Nu stiu in ce masura va influenta numarul de vizitatori, dar... e bine cand pot scrie cat mai mult posibil....
M-as bucura sa vad in timp cum creste cat mai mult numarul de vizitatori. Si sunt sigura ca va creste, mai ales ca stiu ca, cel putin o parte din vizitatorii de pe blog nu intra chiar zilnic... Dar si atunci cand intra... recupereaza din absenta... Si se observa prin cresterea numarului de afisari de pe blog.
E bine ca traficul curge firesc, fara sa fac eforturi deosebite pentru a atrage cat mai multi vizitatori in mod fortat...

Melancolia unui trandafir


Ar sangera daca i s-ar zdrobi petalele? Poate...
Ar suferi daca ar fi ranit? Poate...
Si poate tocmai de teama de a nu fi ranit si-a protejat tulpina cu spini ascutiti...
Are o viata efemera... Si totusi are timp sa-si risipeasca parfumul intens izvorat din catifelarea petalelor. Are timp sa incante privirile prin catifelarea intens colorata a petalelor. Si are timp sa declare dragostea intensa pe care ne-o purtam unul altuia.
Emana bucurie si dragoste... Si totusi pare atat de melancolic uneori...

miercuri, 28 ianuarie 2009

Bancuri seci...

*La doctor:
-D-le doctor, cainele meu nu are nas!!!
-Si cum miroase?????
-Ingrozitor..

*-Nu va suparati, caut strada Libertatii!
-Nu ma supar! Cautati-o!

*Doua bufnite stau pe o creanga
Una:
- Buhuhu
Cealalta:
- Da' buhuhu la ma-ta, ca m-ai speriat.

*Erau 3 cai: unu' alb, unu' negru si unu mai incolo.

*Un om mergea linistit prin desert cand deodata ia o palma. Se uita in dreapta, in stanga, in spate, nimeni. Se uita in sus: senin.
Mai merge si iarasi ia o palma. Se uita in dreapta, in stanga, in spate, nimeni. Se uita in sus: senin.
Merge mai departe: la fel, iarasi ia o palma. Se uita in dreapta, in stanga, in spate, nimeni. Se uita in sus: senin.
Si asa a luat trei palme din senin.

*Intr-un azil de nebuni, un agent verifica daca sunt pacienti vindecati.Il cheama pe primul pacient :
-spuneti-mi va rog cat face 7 * 7?
se gandeste pacientul si raspunde:
-rosu
Agentul isi da seama ca nu s-a vindecat si il cheama pe al doilea pacient:
-spuneti-mi va rog ,cat face 7 * 7?
Socoteste pacientul 5 minute si raspunde:
- verde
Nervos, agentul il cheama pe al treilea pacient si ii pune aceeasi intrebare...cat face 7*7?, la care pacientul se gandeste 10 min si ii raspunde:
-49
Bucuros agentul ca este macar un pacient vindecat il intraba:
-dar de unde ai stiut?
- pai am impartit pe rosu la verde

*Scenariu dintr-o piesa de teatru moderna: "O fata statea pe malul lacului si mulgea vaca. In apa se vedea invers"

*De ce cade primul elefant din copac?
Pt. ca era mort.
De ce cade al doilea elefant din copac?
Era legat de primul.
De ce cade al treilea elefant din copac?
Credea ca e un fel de joc si era randul lui.

*ANUNT:
Tanar frumos, student, nu beau, nu fumez, am o masina beton, casa cu 12 camere, parinti bogati, nu vreau nimic, doar ma laud.

*O vaca pastea pe asfalt.
Un submarin vine si o loveste.
Ce concluzie se poate trage din acest tragic accident ?
"Sa nu mancam fructe nespalate."

*Un tip vrea sa-si cumpere un slip,dar ar fi prea scump pt. buzunarul lui. Se gandeste sa cumpere el materialul si sa-si fac el. Se duce, ia 4 m si isi face un slip dintr-un metru. Se duce in strand, se duce in apa, dar cand iese, slipul nu mai este pe el. Gagicele se uita la el si el zice: "Asa-i ca e frumos, si mai am din el 3 m acasa!!! "

*Faza pe bune la un semafor: unu' nervos e injurat:
- Zambi-mi-ai de sub tramvai!

*Un avion zbura pe deasupra Atlanticului.
Dupa un timp de zbor acesta prinde un curent de aer rece si incepe sa se prabuseasca.Pilotul zice:"Trebuie sa aruncam toate bagajele pentru ca avionul sa se echilibreze".Acestea arunca bagajele si avionul zboara mai departe.

Doi indragostiti pe marginea unui lac.Fata ii zice baiatului:"Iubitule, daca tii la mine intradevar si ma iubesti, du-te pe fundul lacului si adu-mi o perla".Baiatul se duce, aduce perla si cand iese la suprafata lacului ii cad in cap bagajele din bancul trecut.

*Un batranel mai avea doar trei fire de par in cap. Se duce la frizer si ii zice acestuia sa ii faca freza pe o parte.
Frizerul.
-Hop. Cazu unu.
Batrannelul.
-Nu-i nimic. Faceti freza cu carare pe mijloc.
Frizerul.
-Hop. Mai cazu unul.
Batranelul.
-Bine-atunci da-mi freza peste cap, asa ca la mafioti.
Frizerul.
Aoleo, cazu si asta.
Batranelu.
-Dao-ncolo, faceti-o valvoi.

Invitatie la cafea


Te invit la o cafea! Sau... poate.. ma inviti tu pe mine? Mi-as dori sincer sa petrecem cateva ore impreuna...
Nu stiu daca ma doresti... Nu stiu daca se va starni o "scanteie" intre noi. Dar stiu sigur... si sincer... ca ne-am dorit amandoi acest lucru: sa fim impreuna.
Pana atunci... sper ca picatura de cafea sa ne dea picatura de energie necesara... inceperii unei vieti noi. Si poate ca vom trai acea viata impreuna...
Dar pana atunci imi doresc sa visam... in speranta ca putem trai clipa aceea fericita cand ne vom petrece impreuna cat mai multe clipe.

Sondaj pe Infinitaria(4)


Se inmultesc voturile pe Infinitaria. Si scorurile incep sa prinda contur.
Nu se stie care va fi rezultatul final; il astept, ca toti ceilalti, prin martie. Voturile nu sunt foarte multe, dar... se aduna.
M-as fi bucurat, desigur, sa am mai multe voturi in favoarea mea; dar, recunosc, imi stiu valoarea. Oricum, ma bucur ca am ajuns in stadiul iin care, prin nominalizari, am putut sa intru in faza voturilor si sa obtin increderea celor care ma citesc.

Bancuri scurte...

*Te pun la pat, sunt umeda si intru in tine, te fac sa gemi si sa urli, nu te speria, sunt eu, GRIPA.

*Anunt in ziar:"Angajam clovn,rugam seriozitate"

*Doi indragostiti pe marginea unei prapastii. Ei ii e cald si el ii face vant .

*Un tip intra intr-o berarie:
-Dati-mi o bere, imi astept nevasta aici.
-Bruna sau blonda?il intreaba chelnerul.
-Nu stiu, de abia a intrat la coafor.

*Erau odata doua baloane prin desert, un balon ii spune celuilalt: "Uite un cactusssssssss"...

*- Stii bancul cu iarna?
- Iar n-am bani in buzunar

*-Ce e mic, negru si bate la usa?
-???
-Viitorul

*Cel mai scurt banc cu evrei:
N-AM!!!!!!!!!

*In fiecare minut se naste un fraier ... important e sa-l gasesti ..!

*Ce e o linie alba in desert?
...o ata alba
Ce e o linie neagra in desert?
...umbra atei

Bancuri...

*Întrebare unica: "Ce este mai mare, viteza luminii sau viteza sunetului ? Argumentati!".

Primul politist:
- A sunetului.
- Fals, dar argumentati !
- Pai daca dau drumul la televizor, mai întîi se aude ceva si-apoi se vede!

Al doilea politist:
- A luminii.
- Corect. Argumentati.
- Daca dau drumul la radio, mai întîi se aprinde beculetul si apoi s-aude.

Al treilea politist, geniul grupei, tanara speranta a politiei române:
- A luminii.
- Corect, argumentati.
- Furtuna!
- Excelent... ziceti!
- Tunet, fulger... întîi vad fulgerul, apoi aud tunetul!
- Excelent, argumentati!
- Pai, permiteti sa raportez: ochii e mai în fata decît urechile !!!

*Culmea presiunii:-Sa-i sufli in cur unui berbec , pana i se indreapta coarnele

* Doctorul Popescu s-a culcat cu una dintre pacientele lui şi se simţea vinovat de multă vreme. Oricât de mult a încercat să uite această întâmplare, nu reuşea. Era mereu copleşit de sentimentul de vină şi de trădare a jurământului profesional.
Din când în când auzea acea voce calmă, din interiorul lui, care-i spunea:
- Nu te mai stresa. Nu eşti primul medic care s-a culcat cu o pacientă şi nu vei fi nici ultimul. Şi eşti burlac. Aşa că asta e…
Dar altă voce îl readucea la realitate:
- Popescule, nu uita că eşti medic veterinar…

*INTREBARE : Care este diferenta dintre o soacra si o musca?
Raspuns : Musca te bazaie doar vara!

*I: Care e diferenta dintre soc si placere?
R: Placerea e pe moment, socul vine dupa 9 luni.

*Un tata ingrijorat isi asteapta fiul acasa. Intr-un tirziu soseste, si
este luat la intrebari:
- Unde ai stat pana la ora aceasta?
- Tata, azi mi-am pierdut virginitatea.
- Extraordinar! Aseaza-te sa bem un pahar pentru acest eveniment.
- Putem sa bem, dar nu pot sa ma asez.

*Mamico, ce faci goala pe taticu?
- Sar pe el ca sa-i dezumflu burta.
- Te obosesti de pomana! In fiecare dimineata, matusa ingenuncheaza si
i-o umfla la loc!

* La tribunal:
- Esti acuzat ca ti-ai omorat soacra cu sânge rece. De ce ai facut-o?
- Nevasta-mea mi-a zis...
- Cum poti sa spui asa ceva, sotia ta îsi iubea foarte mult mama!
- Asa e, da' înainte de a pleca, în ziua respectiva, mi-a zis: "Marcele, daca în timp ce doarme o deranjeaza vreo musca, n-o trezi, omoar-o!"

Vizitatori...


Numarul lor se mentine inca la un nivel ridicat. Si totusi... Cred ca se poate cu mult mai mult...
De ce cred acest lucru? Stiu sigur ca sunt unii vizitatori care intra destul de rar pe aici in unele perioade. Stiu ca printre acestia sunt vizitatori, altminterea constanti, care reusesc sa intre, desi mai rar, dar rasfoind de zor blogul atunci cand totusi patrund pe el.
Ma gandesc ce s-ar intampla atunci cand acesti vizitatori reusesc sa intre pe blog. Presupun ca, in limita timpului disponibil, vor rasfoi blogul de zor, cautand sa recupereze ramanerea in urma. Si probabil ca acest lucru se va vedea la nivel de trafic.
Dar pana atunci... voi cauta sa vad cat de multi vizitatori voi putea atrage, iar dintre acestia, poate, se vor selecta cat mai multi vizitatori constanti.

Intalnirea...


Mi-am dorit-o atat de mult... Ca pe o clipa de adanca intimitate, ca pe un timp petrecut doar intre noi.
Abia asteptam sa ne intalnim. Asteptam aceste momente ca insetatul apa... Chiar daca, uneori, simteam ca este posibila dezamagirea.
Si totusi prima noastra intalnire va merge perfect, sunt sigura. Chiar daca se simte teama sau nehotararea, absoluti firesti la inceput. Si asta pentru ca fiecare dintre noi si-a dorit aceasta intalnire.
Va merge bine... Si ne vom dori si a doua intalnire... Mereu alta... si alta... si alta... Pana cand vom simti ca teama acelei prime intalniri s-a topit de mult, ca si cum nici macar nu a fost vreodata.

Primavara...


Se apropie, chiar daca este prematur sa asteptam sa vine... E deja cald, o vreme destul de instabila. Desi iarna este inca, oficial, pe aici, se simte inca parfum de primavara.
Curand, se va simti explozia de viata. Curand vom simti parfum floral si murmurul vietii. Si atunci vom sti ca viata a renascut si domina firea.
Vom mai avea ceva de asteptat. Si totusi... se simte parfum de primavara.