vineri, 24 septembrie 2010

RESVERATROLUL

Medicamentul toamnei:

Are un nume un pic greu de pronuntat, dar de ceva timp este pe buzele tot mai multor specialisti in sanatate: RESVERATROL. Continuta in fructele si in legumele toamnei, aceasta substanta este pe cale sa produca o mica revolutie in alimentatie si in medicina, fiind vazuta ca un fel de panaceu universal. Bolile in care resveratrolul, continut intre altele in strugurii si in vinurile rosii, are efecte favorabile ar alcatui o lista atat de lunga, incat nu ne ajunge spatiul acestui articol pentru a le detalia pe toate. Un lucru este clar: natura ascunde extraordinar de multe surprize placute, menite sa ne ajute sa ne mentinem sanatatea sau sa ne-o
recapatam. Si, cu siguranta, resveratrolul este una dintre aceste minuni. Sa o cunoastem, in cele ce urmeaza, mai detaliat.

Un scurt istoric

Desi pare o descoperire de ultima ora, aceasta substanta a fost identificata inca din anul 1939, de catre un chimist japonez, M. Takaoka, intr-o planta cu efecte medicinale foarte puternice, dar si destul de toxica, care creste si la noi, numita Strigoaie (Veratrum album). Multa vreme aceasta substanta nu a fost luata in seama, pana cand s-a descoperit ca este continuta in cantitati destul de mari in strugurii rosii si, important, in vinul rosu. Mai exact, resveratrolul este secretat de catre strugurii din vita de vie, atunci cand acestia sunt atacati de catre ciupercile si bacteriile parazite, la origini ea fiind, deci, o substanta cu scop defensiv.
Ajuns in organismele animale, acest resveratrol s-a dovedit a avea efecte terapeutice neobisnuit de puternice. In anul 2003, un biolog american, dr. David Sinclair, a descoperit ca administrarea de resveratrol prelungeste viata insectelor cu pana la 54%. Apoi, in 2006, un grup de cercetatori italieni au demonstrat ca pestii hraniti cu suplimente de resveratrol traiesc in medie cu 30% mai mult, sunt mai rezistenti la efort si, in plus, au o mult mai mare abilitate de a evita stimulii neplacuti. Din 2006 incolo, industria vinurilor din Europa a prins de veste despre existenta acestui principiu activ in vinurile rosii, asa incat studiile despre efectele benefice ale resveratrolului au inceput sa curga in avalansa. De pilda, pentru intocmirea acestui articol, au fost folosite rezultatele a mai bine de o suta de comunicari stiintifice, toate avand ca tema o singura substanta: resveratrolul. Inainte de a va detalia efectele vindecatoare ale acestuia, sa vedem unde il gasim si cum se administreaza.



Mod de administrare

RESVERATROLUL
 
De cele mai multe ori, in presa de pe toate meridianele, ni se spune insistent ca resveratrolul este continut in vinurile rosii si negre - o informatie perfect adevarata. Exista insa si o "mica" problema: dozele zilnice de resveratrol, necesare pentru a obtine efectele terapeutice, ar presupune sa bem 3-5 litri pe zi din vinurile rosii cele mai bune. In aceasta doza, alcoolul din vin ar distruge in scurt timp organismul celui mai antrenat bautor, asa incat, fara doar si poate, sursele de resveratrol trebuie mult diversificate, pentru a beneficia de el.
Dintre fructe, cele mai bogate in resveratrol sunt: afinele si strugurii negri (mai ales coaja lor), urmate in ordine de strugurii rosii, de samburii strugurilor (albi sau rosii), de merisor, de mure, de coacazele negre, de merele cu coaja rosu-inchis spre violet, de prunele inchise la culoare. Apoi, resveratrol mai gasim in varza rosie, in arahide, in ceapa rosie, in fasolea boabe de culoare neagra.

Suplimentele cu resveratrol

RESVERATROLUL
 
Pe piata
, tot mai bogata, de suplimente nutritionale de la noi din tara, au aparut de curand si capsulele sau comprimatele care contin extracte bogate in resveratrol. Dupa parerea multor oameni de stiinta, aceste suplimente sunt utile doar in conditiile in care se consuma si alimentele sus mentionate, care se pare ca au in compozitia lor si alte substante, care potenteaza actiunea resveratrolului. Pe piata noastra se gasesc, asadar, pastile cu resveratrol, care contin aceasta substanta extrasa din coaja si samburii strugurilor rosii, precum si dintr-o planta asiatica, aclimatizata si in Europa, numita Polygonum cuspidatum. Aceste pastile se administreaza conform prospectului. Doza maxima zilnica de resveratrol recomandata pentru un adult este de 5000 mg.

Boli prevenite cu ajutorul resveratrolului

* Cancer - un studiu facut la Universitatea de Medicina din Illinois, SUA, si publicat in prestigioasa revista "Science", arata ca aceasta substanta naturala blocheaza proliferarea celulelor canceroase in timpul a trei stadii importante de dezvoltare. Un alt studiu, facut de data aceasta in Austria, arata ca resveratrolul previne cateva tipuri de cancer, dar si anumite metastaze, intre care si metastazele la oase. Resveratrolul poate, de asemenea, sa blocheze efectul cancerigen al unei diete bogate in grasimi animale. Zeci de studii de laborator si de medicina experimentala demonstreaza actiunea de prevenire a bolii canceroase, cu aceasta substanta. Actiunea sa anticancerigena este diversificata, puternica si... sofisticata, resveratrolul blocand replicarea celulelor canceroase, blocand formarea de vase de sange in jurul tumorii, dar si stimuland sistemul imunitar sa atace formatiunile tumorale. Intre formele de cancer prevenite de catre resveratrol, mentionam: cel de san si de col uterin (despre care vom vorbi mai detaliat), cancerul de piele (inclusiv melanomul malign), cancerul gastric, cancerul intestinal, cancerul de esofag, cancerul bucal, cancerul de prostata, cancerul la pancreas si leucemia.
RESVERATROLUL
 

* Cancerul de san si de col uterin - resveratrolul are, pe langa efectele sale anticancerigene mentionate, si o foarte fina actiune de reglare endocrina, ajutand la prevenirea tuturor formelor de cancer hormono-dependent. Studiile arata ca femeile care consuma alimente bogate in resveratrol sunt mult mai ferite de cancerul de san si de col uterin. In mod paradoxal, efectul acestei substante este - se pare - cu atat mai puternic, cu cat persoana in cauza este mai inaintata in varsta. Concluzia este simpla: daca vreti sa va feriti de cancer, atunci "abuzati" in aceasta toamna de strugurii negri, de mure, de afine si, mai ales, de varza rosie, care este unul dintre cei mai buni anticancerigeni cunoscuti, mai ales pentru femei.
* Boala coronariana si infarctul miocardic - toata "moda" resveratrolului a pornit in momentul in care s-a observat ca persoanele care traiesc in sudul Frantei, unde se consuma foarte multe grasimi animale, mai ales din lactate, dar nu numai, sunt foarte putin predispuse la boli cardiovasculare. Mai exact, in sudul Frantei se consuma, in medie, ceva mai multe grasimi decat in Statele Unite, dar rata infarcturilor, de exemplu, este de... 3 ori mai redusa decat la vecinii de peste ocean, mari amatori de fast-food. Una din explicatiile acestei situatii neobisnuite, numita de specialisti chiar "Paradoxul Francez", este acest resveratrol, consumat din belsug din vinuri rosii, dupa care francezii se dau in vant.
RESVERATROLUL
 

* Trombozele - consumul de alimente bogate in resveratrol, adica de struguri negri, prune, afine, ceapa rosie, impiedica formarea trombilor si migrarea lor pe artere. Mai multe studii realizate inca din anii '90, in Japonia, demonstreaza actiunea antitrombotica a acestei substante. Mai ales persoanele predispuse la tromboze, adica cele sedentare, cele care consuma carne si proteine animale sau care fumeaza, ar trebui sa aiba la fiecare masa alimente care sa contina aceasta substanta.
* Litiaza renala cu urati - o cura cu struguri negri, facuta acum, toamna, este sanatate curata pentru rinichi, in general, si are efecte salvatoare pentru cei care sunt predispusi la litiaza urica, in special. Aceasta substanta, ingerata sistematic, favorizeaza eliminarea renala a acidului uric, prevenind astfel acumularea sa in rinichi, sub forma calculilor. Se consuma zilnic, macar 500 grame de struguri negri sau cat mai inchisi la culoare, pe o perioada de minimum 18 zile. Acest tratament este si o excelenta profilaxie pentru guta.
RESVERATROLUL
 

* Alzheimer - un studiu facut in anul 2008, in laboratoarele Universitatii Cornell, Statele Unite, arata ca dozele mari si, mai ales, repetate de resveratrol blocheaza procesele degenerative la nivelul sistemului nervos central. La animalele de experienta tratate cu resveratrol, s-a observat o incetinire cu peste 70%, in medie, a proceselor degenerative la nivelul diferitelor parti ale creierului. Aceste studii sunt completate de altele, facute in Italia, care arata ca animalele care au luat doze suplimentare de resveratrol isi pastreaza intacte anumite functii cerebrale, intre care si memoria, pana la varste mai inaintate.

Tratamente interne

* Boala canceroasa - toate testele de laborator au aratat ca resveratrolul are un efect de distrugere tumorala directa, actionand practic impotriva oricarui tip de tumora, dar in special asupra celor hormono-dependente.
RESVERATROLUL
 
Resveratrolul este un adjuvant valoros mai ales contra tumorilor maligne la san, uter, ovar, testicul, prostata, ficat, stomac, precum si contra melanomului malign (cea mai periculoasa forma de cancer al pielii). Alte studii au demonstrat ca, in multe cazuri, resveratrolul imbunatateste eficienta chimioterapiei in cancer. Se recomanda, in primul rand, alimentele bogate in resveratrol, in cure de lunga durata. Suplimentele cu resveratrol, sub forma de pastile, sunt eficiente mai ales in formele de cancer despre care vom vorbi in continuare:
* Cancerul localizat la nivelul tubului digestiv - cele mai puternice dovezi experimentale despre resveratrol arata ca acesta este cu atat mai eficient contra tumorilor, cu cat are contact direct cu ele. Or, in cazul tractului gastro-intestinal, resveratrolul administrat pe cale orala ajunge in masura cea mai mare in contact cu formatiunea tumorala, exercitandu-si din plin efectele de distrugere a celulelor maligne, de suprimare a irigarii cu sange a tumorii etc.
RESVERATROLUL
 
In cancerul localizat la nivelul stomacului, intestinului subtire, intestinului gros, dar si al gurii ori al esofagului, se recomanda, pe langa alimentele bogate in resveratrol, si suplimentele cu resveratrol, minimum 1000 de mg pe zi.
* Sechele post-infarct - o cura cu struguri negri, cu afine, cu mure ori cu coacaze negre, consumate ca atare sau, mai bine, sub forma de suc obtinut prin mixarea fructelor proaspete, este un adevarat elixir in primele saptamani dupa infarctul miocardic. Studiile de medicina experimentala arata ca resveratrolul din aceste fructe actioneaza direct la nivelul miocardului, opunandu-se expansiunii fibroase a cicatricei post-infarct.
* Hipertensiune - si in aceasta afectiune, consumul de resveratrol, din surse cat mai diversificate, are un efect foarte bun. Aceasta substanta, ingerata vreme de mai multe zile, scade presiunea sanguina prin relaxarea si prin dilatarea arterelor. In plus, cele mai multe alimente bogate in resveratrol, adica afinele, ceapa rosie, varza rosie, murele, stimuleaza puternic diureza, ajutand si pe aceasta cale la scaderea tensiunii arteriale.
* Colesterol si trigliceride marite - in aceasta categorie de dezechilibre, resveratrolul are o dubla actiune: pe de o parte, scade nivelul sanguin al colesterolului total si al trigliceridelor, efect vizibil dupa doar cateva saptamani de administrare. Pe de alta parte, aceeasi substanta impiedica oxidarea colesterolului si a trigliceridelor pe peretii vaselor de sange, fiind un excelent mijloc de stopare a evolutiei aterosclerozei.
* Diabet - intr-un studiu facut pe 123 de persoane adulte, in Finlanda, s-a demonstrat ca administrarea de doze mari de extracte cu resveratrol (adica 3-5 grame pe zi) duce la scaderi masive ale glicemiei, in conditiile in care ratia zilnica de hidrati de carbon ramane constanta. Se recomanda atat administrarea de resveratrol sub forma de pastile, cat si din surse naturale (dar nu din struguri, care sunt foarte bogati in zaharuri), pentru ameliorarea tuturor formelor de diabet. Este de notat ca fructele negre care contin resveratrol blocheaza multe complicatii ale diabetului, intre care arterioscleroza, hemoragiile la nivel ocular etc.
* Hepatite virale A, B, C, D - este un lucru foarte binecunoscut in terapia naturala ca toate legumele si fructele inchise la culoare sunt un adevarat panaceu in cazul bolilor hepatice, mai ales a celor virale. Studii de laborator recente au aratat si de ce fructele negre, mai ales afinele, strugurii, murele, coacazele, fructele de soc, au aceste efecte benefice in hepatita. Pur si simplu, ele blocheaza replicarea virusurilor hepatice si opresc de multe ori evolutia tuturor tipurilor de hepatita produsa de virus. Curele cu alimente bogate in resveratrol trebuie sa dureze macar trei luni, pentru a avea eficienta si, intotdeauna, trebuie corelate cu un regim vegetarian cu multe cruditati.
* Herpes, gripa, papilomatoza - toate aceste afectiuni au un numitor comun, si anume, faptul ca sunt produse de virusi. Foarte multe cercetari de laborator au aratat ca resveratrolul are efecte de distrugere sau de blocare a replicarii acestor microorganisme, fiind un adjuvant valoros in tratarea acestor afectiuni. Se administreaza resveratrolul din surse naturale, dar si din suplimentele alimentare, administrate conform prospectului.
* Reumatism - curele cu alimente bogate in resveratrol nu doar previn puseele reumatice, prin efectele lor antiinflamatoare, ci chiar ajuta la ameliorarea acestei boli. Intre altele, resveratrolul stimuleaza sinteza colagenului prezent in articulatii, ajutand astfel la imbunatatirea mobilitatii si a functionalitatii acestora, pe ansamblu.
RESVERATROLUL
 
* Obezitate - o cercetare realizata pe animale a aratat ca lemurii, membri ai familiei primatelor, deci "inruditi" cu oamenii, nu au mai castigat in greutate atunci cand au primit suplimente de resveratrol. In 4 saptamani de tratament, timp in care le-au fost administrate doze masive de resveratrol, in conditiile unei diete usor hiper-calorice, ei nu doar ca nu au castigat in greutate, ci chiar au scazut. Explicatia este ca resveratrolul creste rata metabolismului si da predispozitie spre... efort si activitate fizica. La sportivii de performanta, de pilda, resveratrolul este nelipsit in dieta zilnica, tocmai pentru acest efect. Ca atare, persoanele cu exces de greutate pot "abuza" de alimentele bogate in resveratrol, in special de afine, varza si ceapa rosie, care sunt si sarace in calorii si bogate in fibre alimentare.
* Infertilitate la barbati - cura de 2-3 luni cu alimente bogate in resveratrol este un excelent remediu pentru fertilitatea masculina. Aceasta, deoarece resveratrolul creste nivelul testosteronului in sange, dar are si efecte directe de crestere a productiei de sperma si a calitatii acesteia. La animalele de experienta tratate cu aceasta substanta, s-a constatat o crestere a potentialului reproductiv cu 15-30%.
* Dismenoree - resveratrolul din legumele si fructele proaspete, administrate pe perioade lungi de timp, ajuta la reglarea ciclului menstrual, ca durata, ca frecventa a aparitiei si, nu in ultimul rand, ca simptome. Mai exact, femeile care consuma alimente bogate in resveratrol vor beneficia, datorita actiunii reglatoare endocrine a acestuia, de o reducere semnificativa a unor tulburari cum ar fi sangerarile abundente, crampele abdominale, starile de irascibilitate sau de depresie etc.
* Imbatranire prematura - cercetari foarte sofisticate, puse deocamdata la indoiala de catre o parte a comunitatii stiintifice, arata ca resveratrolul ar fi singura substanta naturala cunoscuta care ar activa o gena a longevitatii, supranumita "gena matusalemica" (de la Matusalem, personajul biblic care a trait 969 de ani).
RESVERATROLUL
 
Exista o controversa intreaga legata de veridicitatea acestei descoperiri, dar un lucru este clar: toate animalele de experienta carora li s-a administrat resveratrol au avut o durata medie de viata mult mai mare decat a celor din loturile martor. Mai mult, la foarte multe specii s-a constatat o mentinere intr-o conditie excelenta a sistemului nervos si a celui endocrin, ca urmare a tratamentului cu resveratrol. Asadar, aceasta substanta nu ne asigura o batranete, ci o... tinerete prelungita.
* Osteoporoza - mai multe studii arata ca resveratrolul se mai comporta in organism si ca un hormon fito-estrogen, exercitandu-si toate efectele benefice ale principalului hormon feminin, dar fara a avea si reactiile adverse ale acestuia. Din acest motiv, unii oameni de stiinta considera in prezent resveratrolul drept cel mai bun fixator de calciu in oase (alaturi de exercitiul fizic), prevenind si combatand eficient osteoporoza.
* Adjuvant in menopauza - aceeasi functie de fito-estrogen recomanda resveratrolul si pentru prevenirea si combaterea tulburarilor post-menopauza. Curele cu alimente bogate in resveratrol preintampina si trateaza nu doar osteoporoza, ci si depresia, hirsutismul, prolapsul uterin, unele tulburari cardiace la femeile ajunse la menopauza.

Tratamente de infrumusetare

* Tenul si pielea - cura cu resveratrol este unul din cele mai bune reintineritoare pentru piele, stimuland sinteza fibrelor de colagen la nivelul epidermei. Se tin pe perioada toamnei cure cu struguri negri sau rosii, cu afine, cu coacaze negre, cu varza rosie. Aceste cure preintampina ridarea si imbatranirea pielii, mentinandu-i elasticitatea si tineretea.

PRECAUTII SI CONTRAINDICATII

Studiile de pana acum, facute inclusiv pe subiecti umani, nu au aratat nici un efect advers al resveratrolului continut in stare naturala in diferite legume si fructe. Singurele rezerve legate de administrarea pastilelor cu resveratrol sunt la persoanele aflate in faza de pubertate sau de pre-pubertate, unde ar putea avea o usoara actiune inhibitoare asupra cresterii (observate intr-un singur studiu de medicina experimentala, facut pe soareci).

Despre administrarea resveratrolului

1. Persoanele care NU au cancer pot consuma toate alimentele de culoare neagra mentionate in acest articol, pentru a beneficia de un aport cat mai mare din aceasta substanta.
2. Persoanele care au cancer sunt sfatuite sa nu consume in exces struguri, deoarece cresc nepermis de mult glicemia si, in consecinta, le pot afecta echilibrul endocrin si imunitatea. De asemenea, alimentele negre, dar foarte acre, necoapte, nu sunt recomandate in boala canceroasa, deoarece produc aciditate in organism, factor care poate accelera dezvoltarea tumorilor. Cele mai bune surse naturale de resveratrol pentru bolnavii de cancer sunt varza rosie (este un anticancerigen remarcabil) si sucul obtinut din varza rosie, ceapa rosie, afinele, merele cu coaja foarte inchisa la culoare.
 
 Sursa: Formula As