Marion Lievre este doctoranda CERCE (Centre d’Etudes et de Recherches Comparatives en Ethnologie) la Universitatea Paul-Valery – Montpellier 3. Desi a venit prima oara la Cluj-Napoca printr-o bursa Erasmus in 2003 iar anul urmator a fost asistenta de limba franceza la Botosani, atentia sa a fost directionata inspre Romania in 2006, in timpul masteratului. A cercetat in Bucuresti, in cartierul Ferentari, si in Chitila. In Montpellier, este implicata de un an de zile in activitati cu romi romani imigranti, despre care vorbeste acum in cadrul unui interviu.
de Sipos Zoltan (Transindex.ro)Domeniul de cercetare al lui Marion Lievre cuprinde constructia identificarilor colective si etnonationale, procesul de etnogeneza, antropologia renasterii culturale. Subiectul trateaza etnicitatea si nationalismul privind romii din Romania: miscarea roma din Romania si etnicitatea de zi cu zi („everyday ethnicity”). Domeniul de cercetare propriu nu este migratia, dar implicarea la Montpellier cu romi romani imigranti si cu autoritatile publice locale incepand cu octombrie 2009 a determinat-o sa abordeze modul in care este considerata si tratata politic aceasta problematica la nivel local si national, in paralel cu realitatile cotidiene intampinate de aceste populatii.
Cum ia nastere o tabara ilegala de genul celor din Franta sau Italia? Care sunt conditiile pe care trebuie sa le indeplineasca un loc pentru a fi „bun” pentru tabara?
Putem observa la Montpellier ca romii care ocupa „tabere ilegale” sunt in jur de 600-700 de persoane. Provin din trei sate si doua regiuni din Romania si locuiesc pe opt terenuri. Romii numesc taberele ilegale „plat”, iar ONG-urile le numesc „teren”; vom folosi aici „teren”. De asemenea, trebuie precizat ca ei nu stau numai in teren, ci si in „squat”, adica in niste case parasite. Dintre cele opt „tabere ilegale”, cinci sunt de fapt niste case parasite, care au fost ocupate.
Familiile sunt adunate pe regiuni: trei vin din Transivania, provenind din trei sate diferite. Cinci terenuri sunt ocupate de romi din judetul Ialomita, provenind din acelasi sat. Acest fapt ne arata cum o tabara ia nastere prin retele familiale si satesti. De exemplu, o persoana sau mai multi frati dintr-un sat vin in Franta. Cand situatia lor e mai buna, isi aduc familia. Incet-incet vin rudele, pana cand se ajunge la familia extinsa.
Conditiile pe care un loc trebuie sa le indeplineasca sunt diverse si contextuale. La inceput, primii sositi cauta o „paraseala”, un teren gol pe la marginea orasului. Cu timpul, oameni noi se aduna dupa originea lor. Dupa cativa ani, daca sunt expulzati de pe un teren, majoritatea romilor cauta un teren aproape de locurile unde isi desfasoara activitatile: langa scoli, institutii de sanatate, cu acces la apa etc.
De exemplu, in Montpellier se incearca acum gasirea unui teren pentru cei care au fost expulzati in august. Cei vizati au avut cereri similare cu cele de mai sus. Conditiile impuse de ONG-uri privesc indeplinirea normelor sanitare, de igiena, acces la apa, pastrarea curateniei si formarea unor relatii decente cu vecinii, deoarece majoritatea expluzarilor au pornit de la plangerile depuse de vecini.
Pentru autoritatile de la Montpellier nu s-a pus pana acum problema gasirii unui teren sau a unei solutii privind locuintele. Vara aceasta s-a discutat pentru prima oara cu primaria gasirea unei solutii privind gazduirea romilor. Putem spune ca scopul principal era de fapt evitarea unei invazii necontrolate. Cu toate ca s-a aratat ca din 2002 rata de emigrare a romilor nu s-a schimbat si e foarte slaba in comparatie cu alte rate de emigrare din Franta.
Cine sunt acesti oameni, de unde provin, ce nationalitate si ce trecut au? Ce vor ei de fapt in Franta?
La Montpellier, oamenii care traiesc in tabere ilegale sunt in majoritate romani de etnie roma, spus intr-un mod politically correct. Insa ei se autodefinesc ca romani, tigani, caldarari, corturari (din Transilvania), ursari (din Muntenia). Sunt si sarbi si bulgari, dar putini.
Backgroundul lor este foarte divers: depinde de satul lor de origine si de regiune. Nu se poate vorbi de un grup omogen, fiecare familie are trecutul si scopul ei. Sunt familii care au plecat din 1993 din Romania si au ajuns la Montpellier in 2004-2005. Altii au plecat pentru prima data acum trei-patru ani, cand Romania a intrat in UE.
Majoritatea lor munceau in perioada comunismului si au fost victimele tranzitiei, ca romanii in general. Unii aveau o situatie socio-economica slaba in Romania, erau mestesugari (caldarari, zugravi, zidari, maturatori), altii erau someri. Cei pe care i-am intervievat declara ca in Romania n-au cum sa traiasca cu un salariu de 5 milioane de lei (500 RON), ca nici ajutoare sociale nu primesc, ca n-au cum sa isi construiasca/cumpere o casa.
Scopurile lor sunt diverse. Majoritatea cauta pur si simplu conditii de trai mai bune. Pentru unii, Franta reprezinta un mijoc de a-si face un rost in Romania. Pentru altii, Franta reprezinta tara unde vor sa se stabileasca. Argumentul lor principal este educatia copiilor care nu mai vorbesc limba romana, doar tiganeste si limba franceza. Pe de alta parte, ei spun ca in Romania nu mai au la ce sa se intoarca. Acest lucru e valabil mai ales pentru cei care sunt plecati de mai mult timp, din anii ’90 de exemplu.
Cum arata microsocietatea din aceste tabere?
Microsocietatea este organizata in retele familiale, respectiv in jurul unei familii „nucleu”. Fiecare isi organizeaza propria familie, chiar daca stau impreuna cu familia extinsa. Pe anumite terenuri exista un fel de sef, pe altele nu. Anumite terenuri functioneaza cu niste camatari, care centralizeaza prin functia lor terenul intr-un fel. Ei sunt cei care cauta terenul sau „paraseala”, ei tin legatura cu ONG-urile, vorbesc franceza, au copii scolarizati in Franta. Familia lor este in general o familie cu pozitii sociale si economice mai bune. Putem vorbi de un „sef” numai in cazul in care o persoana ocupa o pozitie socio-economica care de fapt ii poate legitima statutul de „sef”.
Dar daca intrebam pe teren cine este „seful”, fiecare isi spune sef in gluma. Ei spun ca nu exista sef, fiecare este propriul lui sef. Fiecare isi vede de familia lui, nu exista solidaritate intre familii: „daca unul pica, nu trebuie toti sa pice”, spun ei. Acest lucru a fost evident in urma unei actiuni sanitare pe teren. S-a aratat ca oamenii nu se vor lua de mana si nu se vor ajuta unul pe altul. Am vazut ca, de fapt, fiecare familie isi vede de treaba ei. Ne-au explicat ca ei nu au cum sa-i oblige pe ceilalti sa faca ceva. Ei pot sa vorbeasca numai cu familia lor, cu rudele apropriate.
Viata lor este organizata in functie de activitatile zilnice, intre munca si gospodarie. Pentru ei, munca inseamna recuperarea de fier, spalatul masinilor sau cersitul cu o pancarta de surdo-mut. Locul in care se cerseste este organizat in functie de terenul fiecaruia. Munca este impartita in acest fel: femeile ies la cersit, barbatii se ocupa cu fierul. Treburile gospodaresti, prepararea mancarii, spalatul etc. incep dupa orele 4-5 dupa-masa.
Duminica si luni sunt zilele libere pentru ca magazinele sunt inchise si cersitul nu prea merge. Viata lor este in mare masura legata de presiunea autoritatilor, respectiv de politie si in prezent de discursurile lui Sarkozy. Se intampla ca unul dintre ei sa fie retinut de politie, in arest, timp de 24 sau 48 de ore, fara ca familia acestuia sa fie informata.
Mai demult am vorbit cu doi sociologi care au vizitat o tabara de romi de langa Milano. Ei imi povesteau cum cei din tabara se baricadeaza cu gunoaie, resturi, masini vechi, tocmai pentru a-si crea o imagine de oameni periculosi, de neatins. Poate fi aceasta imagine de infractor doar o incercare de autoprotectie?
Nu mi se pare asa la Montpellier. Ce am putut observa este ca, fiind un grup mai mare de oameni reuniti impreuna, forta grupului le permite un sentiment de securitate. Dar pe fiecare teren sau squat spatiul este foarte organizat: gunoaiele sunt depozitate intr-un loc, fierul intr-un alt loc si spatiul privat este foarte vizibil.
Ce fel de contacte au cei din tabere cu societatea din Franta?
Contactele pe care le au cu francezii sunt de doua feluri : personale si institutionale. Relatiile personale cu francezii se cladesc la munca – adica la cersit. Multi dintre romani gasesc ca „francezii sunt milosi”, si intr-adevar: francezii nu numai le dau bani, dar ii ajuta cu mancarea, bautura. Acasa, multi au relatii amicale cu vecinii francezi.
Exista desigur si comercianti care ii gonesc. Se poate observa o anumita ignoranta intre romani si francezi, ce poate culmina in plangerea depusa de francezi din cauza ocuparii terenului. De altfel multi romi cauta prietenia cu un francez, pentru ca el vorbeste limba si cunoaste legile din tara. Majoritatea sunt blocati din cauza limbii.
In ceea ce priveste contactele institutionale, ei sa intalnescu reprerezentantii ONG-urilor, a spitalelor, scolilor, bisericii. Exista pastori francezi si romani, penticostali si ortodocsi, care vin pe teren sa-i converteasca.
Exista pentru ei o perspectiva, un model de integrare?
Nu stiu exact ce putem sa intelegem prin model de integrare. De fapt, modelul de integrare depinde de fiecare familie, de situatia si vointa lor. Sunt mai multe modele de integrare. Sunt familii care au venit aici sa scape de datorii, altii care au venit din cauza problemelor de sanatate. In aceste doua cazuri, ei vor sa se reintoarca in Romania cand starea de sanatate sau situatia financiara se imbunatatesc. In timp ce asteapta, ei doresc sa-si gaseasca de munca si sa-si faca o situatie mai buna in Franta. Sunt altii care vor sa isi faca o situatie aici de la bun inceput: sa aiba un loc de munca, o locuinta etc. Este interesant de observat ca dupa discursul lui Sarkozy a fost conceput un model de integrare in Franta. Discursul a fost mai degraba legat de cei care merita sa fie ajutati de statul francez si cei care nu merita.
Cei care merita sunt cei care isi scolarizeaza copiii, care vor sa ramana in Franta, sa aiba o situatie. Cei care nu merita sunt descrisi ca cei care fac dus-intors intre Romania si Franta, care nu-si scolarizeaza copiii. Ei sunt considerati niste profitori care isi fac case in Romania cu bani castigati in Franta. Interesant e ca acest lucru a fost declarat de catre un grup de romi expulzati in august despre un alt grup de romi expulzati. Aceasta arata ca familiile au integrat discursul francezilor si ONG-urilor despre ce inseamna un strain „bun”, care indeplineste conditiile de integrare.
Cum arata rata de infractionalitate in randul locuitorilor taberelor?
Este o intrebare foarte actuala acum in Franta. Acum va vreme, presa a aratat ca politia efectueaza statistici pe criterii etnice, cu toate ca, in teorie, statisicile etnice sunt interzise in Franta. Parerea mea este ca abordarea infractionalitatii prin etnicitate sau pe baza de „locuitor de tabere” este o abordare falsa, departe de realitate si care duce la niste generalizari abuzive care legitimeaza politicile de expulzari. Am petrecut un an in randul romilor instalati la Montpellier si am putut observa ca majoritatea delictelor pentru care unele persoane sunt arestate sunt minime: furt de telefoane mobile sau cersitul cu o pancarta de surdo-mut – care este interzis in Franta.
Guvernul isi justifica politica de expulzare a romilor prin prezentarea unor cifre revoltatoare. Ministrul de interne Brice Hortefeux a anuntat pe 30 august ca „delincventa de nationalitate romana” din Paris a urcat de la cresterea de 138% din 2009 la 259% in 18 luni. Dar daca ne uitam mai in detaliu si analizam statisticile politiei si a justitiei, putem observa ca desi in Franta nu exista satistici etnice, statisticile politiei fac diferenta intre francezi si straini. Dupa un calcul, Laurent Mucchielli observa ca rata strainilor intre persoanele suspectate pentru majoritatea crimelor si delictelor a scazut in 2009 (12,5%) raportat la 2008 (13,5%). Din partea justitiei, unde „recensamantul condamnarilor pronuntate de tribunalele franceze prezinta in detaliu nationalitatea condamnatilor”, se arata ca intre 2007 si 2008 „numarul persoanelor de nationalitate romana condamnate a scazut cu circa 6% (de la 4.562 la 4.300 de persoane)”.
Deci nu toti comit infractiuni si putem chiar spune ca societatea din Franta profita din plin de pe urma muncii lor: ei sunt angajati pe posturi nedorite de un francez, statul nu cheltuieste pe asigurarea medicala, pe scolarizare etc. Deci sunt mana de lucru ieftina, fata de care nu exista nici un fel de obligatii. De ce acesti oameni au devenit dintr-o data nedoriti in Franta?
Majoritatea romanilor care au acces la munca aici sunt platiti la negru. Franta si mai degraba afaceristii profita de mana de lucru ieftina, la negru. Adica romanii sunt platiti prost si, neavand contracte de lucru, n-au nici un drept. Au dreptul la AME (ajutor medical de stat) daca dovedesc ca sunt pe teritoriu francez de mai mult de 3 luni, cu domiciliu (exista o organizatie care ofera domiciliu fictiv).
In ceea ce priveste drepturile sociale, familiile care si-au scolarizat copiii reusesc cu greu sa-si deschida drepturile la CAF (case de alocatii familiale). Retinerea din partea statului francez este cauzata de teama de „appels d’air”. Adica daca se acorda aceste drepturi unui numar restrans de persoane, se va ajunge la acordarea drepturilor tuturor. Deci statul prefera sa nu dea nimic la nimeni.
Majoritatea francezilor nu inteleg cum poate statul francez sa-i expulzeze, deoarece ei sunt cetateni europeni. Ca toti europenii imigranti intr-o tara, dupa 3 luni de zile, trebuie sa prezinte o situatie de munca, sa aiba un domiciliu fix etc. Romii vizati de discursul lui Sarkozy traiesc pe teritoriul francez de mai mult de 3 luni si majoritatea lor nu indeplinesc conditiile de mai sus.
Intrebarea este de ce n-au cum sa indeplineasca aceste conditii? Cand Romania si Bulgaria au intrat in UE, Franta, impreuna cu alte 10 tari, a semnat niste restrictii privind conditiile de munca pentru a limita imigratia. Romanii si bulgarii au nevoie de un permis de munca ca toti strainii din afara UE pentru a munci aici, iar patronul trebuie sa plateasca o taxa la OFII (Oficiul Francez pentru Imigratie si Integrare) pentru un contract definitiv.
Deschiderea institutionala, folosind autoritatea prefectului, ar fi suficient pentru a facilita insertiile profesionale. Dar in general prefectura nu e deschisa pentru eliberarea permiselor de munca pentru romii care locuiesc in „tabere ilegale”. Cativa patroni au fost chiar arestati pentru simplul motiv ca au angajat romi. Niste banci au distribuit angajatilor o circulara interzicand deschiderea unui cont bancar pentru romi.
Nu cred ca romii reprezinta probleme in Franta. Problema este de ordin politic, legata de imigratia in Franta in general, care de fapt exista de mult si a fost amplificata de politica lui Sarkozy pe vremea in care era ministru de interne, intre 2002-2004 si 2005-2007. In acel moment erau vizati magrebinii, arabii, iar acum romii.
Politica aceasta a determinat infiintarea, la inceputul anului 2009, a unui minister pentru imigratie, integrare si identitate franceza, care arata cum abordeaza Franta problema imigratiei. Tot in 2009 a fost infiintat si OFII, care exista inainte sub o alta denumire si care, de fapt, isi propune sa integreze strainii sositi in Franta. Singura problema este ca ei sunt considerati ca fiind europeni, nefacand parte din nici o categorie administrativa de imigranti. In cazul bulgarilor si al romanilor, politicile de la OFII pentru integrare se rezuma la distributia de OQTF (obligatia de a parasi teritoriul francez), care se numeste si „intoarcere voluntara”, cu 300€ pentru fiecare persoana, acordata o singura data.
Cum vrea guvernul francez sa ii convinga sa nu se intoarca in Franta, dat fiind ca luarea amprentelor poate fi refuzata de cei care se intorc?
Discursul lui Sarkozy a avut un impact mare asupra romilor in sensul ca a insuflat teama de expulzare. Informatiile au fost deformate, transformandu-se in zvonuri. S-a creat o atmosfera de presiune, intretinuta de organele de politie si de jandarmi. Distribuirea de OQTF a crescut, fapt ce a determinat cativa romi sa se intoarca in Romania fara a fi expulzati. Cei care sunt speriati de aceasta stare de fapt sunt romii care au ajuns recent in Franta si care au realizat ca cersitul nu le aduce nici un castig.
Luarea ampretelor se numeste „fisierul Oscar”. Exista deja sub forma unui fisier etnic despre imigranti, fiind completat acum cu partea biometrica, adica luarea ampretelor. Ar trebuie sa fie activ in curand, dar speram ca recursul facut de unele ONG-uri impotriva crearii acestui fisier va impiedica intrarea lui in vigoare. In teorie, Oscar are in vedere toti strainii din Franta, dar in practica observam ca majoritatea expulzarilor au vizat romi.
Care ar fi dupa parerea ta solutia pentru integrare? Exista incercari in acest sens?
In primul rand e necesar un dialog intre cei vizati si statul francez. Acest dialog nu prea exista insa. Romii sunt lasati pe terenuri pana cand situatia devine prea vizibila si incomfortabila pentru autoritatile locale. Solutia pentru „integrare” ar putea fi gasita dupa ascultarea problemelor si dorintelor oamenilor, cum ar fi de exemplu ajutorul in gasirea unui loc de munca. ONG-urile vor sa-i considere pe toti ca fiind un grup vulnerabil, dar acesti oameni nu se simt ca facand parte din aceeasi oala si refuza sa fie tratati ca un tout. Munca ar fi o solutie pentru majoritatea dintre ei, i-ar ajuta sa aiba un salariu, sa caute o locuinta si incet-incet sa aiba o situatie mai buna.
In alte orase se vorbeste despre villages d’insertion, initiate de primarie. Satele de insertie arata ca un camping cu caravane, avand niste reguli stricte. Cu paznic la intrare, cu intrari controlate, iar accesul vizitatorilor este interzis. Oamenii care ar putea trai acolo sunt alesi in urma unei selectii facute dupa criteriile de integrare definite de primarie (cunoasterea limbii franceze, vointa de a munci etc.). In teorie, aceste sate sunt vazute ca o solutie intermediara care-i duce mai departe in societatea franceza. Aceste sate sunt foarte criticate.
Putem observa ca intre expulzarile si parcarea in villages d’insertion construim o „chestiune roma” si o „problema roma” ce de fapt transforma realitatile socio-economice ale unor diverse familii de imigranti intr-o problema etnica.
Foto: Un rom care spune ca s-a intors de buna voie in Romania se plange in satul Calvini, la 110 km de Bucuresti/Reuters
0 comentarii:
Trimiteţi un comentariu