Un infractor este interogat la politie:
- Spune, dom'le, ce-ai facut!
- Pai am furat o damigeana cu vin...
- Si...
- Jumatate am baut-o...
- Si cu cealalta jumatate ce-ai facut?
- Pai, am vindut-o...
- Si ce-ai facut cu banii?
- I-am baut!
duminică, 31 ianuarie 2010
Salariaţii-firme, loviţi de cota unică mai mult decât cizmarii
| Ana Bâtcă | Luni, 01 Februarie 2010 |
Însă „de prin noiembrie 2008 nu se mai vinde mai nimic”, se plânge micul întreprinzător.
Pentru că sursa veniturilor firmei este serviciul de reparaţie a încălţămintei, Gheorghe Pană a decis, în 2007, să opteze pentru sistemul de impozitare pe venitul microînteprinderii care, la acel moment, era de 2%. Societatea cu numai doi angajaţi - el şi fiul său - şi cu afaceri mult sub limita de 100.000 euro pe an s-a încadrat fără probleme în această categorie.
Între timp, taxa a ajuns la 3% în 2009. Cea mai grea lovitură însă a venit în chipul impozitului minim, introdus începând cu luna mai 2009 pentru toate companiile din România, indiferent de domeniul de activitate.
Trecerea la PFA, soluţia optimă
Din această cauză, mai mult decât impus de trecerea de la taxarea de 3% pe venit la 16% pe profit, omul se gândeşte serios să închidă SRL-ul şi să-şi înfiinţeze un PFA (persoană fizică autorizată). În prezent, Gheorghe Pană prospectează terenul. „Pe PFA nu-i controlează nimeni. Iar la noi vin mereu în controale. Garda Financiară a fost de două ori, anul trecut”, aduce el un argument în plus.
La venituri de circa 3.000 de lei pe lună, micul atelier are cheltuieli de circa 2.300 de lei. Impozitată cu 3% pe venit, firma plătea la stat 1.080 lei pe an. În cazul taxării cu cota unică, se ajunge la 1.344 lei pe an la bugetul statului. În acest caz, diferenţa nu mai are nicio relevanţă: impozitul forfetar este de 2.200 de lei, la cifra sa de afaceri.
De ce îşi iau angajaţii salariile pe firmă
Acest cizmar face parte din categoria microfirmelor care au câţiva angajaţi şi fac producţie sau asigură anumite servicii pentru populaţie. O altă categorie, destul de răspândită, sunt microîntreprinderile înfiinţate pentru a masca veniturile salariale.
A devenit deja comună expresia „îşi ia salariul pe microîntreprindere”. Numărul exact al angajaţilor „deghizaţi” în firme nu este cunoscut. Cert este că, de cele mai multe ori, ei au recurs la această metodă împinşi de angajatori. Motivul e simplu: cu o factură pe lună către o societate au scăpat de grija plăţii contribuţiilor sociale şi a impozitului pe salariu, dar şi de bătaia de cap ce le-ar fi putut-o da nevoia de a disponibiliza salariaţi.
Pe aceşti angajaţi prin intermediul unei firme renunţarea la impozitul de 3% pe venit şi trecerea la cota unică, aplicată de la începutul acestui an, îi loveşte cel mai puternic.
De exemplu, un arhitect care obţine un venit de 54.600 de lei pe an şi are cheltuieli de circa 3.600 de lei, dădea la stat 1.638 de lei, până la introducerea impozitului minim de 4.300 lei, pentru această categorie de venituri. În schimb, obligaţia de a aplica impozitul de 16% pe profit duce la plata către stat a sumei de 8.160 de lei.
În aceste condiţii, rămâne la latitudinea fiecărui mic întreprinzător, în funcţie de activitatea pe care o desfăşoară şi de veniturile pe care le are, să decidă ce vor face în continuare.
Dacă diferenţa dintre venituri şi cheltuieli nu este foarte mare, povara grea rămâne impozitul minim, de care micii întreprinzători pot scăpa înfiinţându-şi un PFA. În schimb, când veniturile sunt foarte mari comparativ cu cheltuielile, nu vor scăpa de cota unică nici dacă ar deveni PFA.
Aşteptăm întrebările dumneavoastră referitoare la situaţia microîntreprinderilor în 2010 pe adresa de email ana.batca@evz.ro sau în scris pe adresa redacţiei „Evenimentul zilei” din Bd. Dimitrie Pompeiu nr. 6, sector 2, Bucureşti, 020337
Câte plăteşte fiecare, în funcţie de sistemul de taxare
2001-2009
Scurt istoric al microîntreprinderilor
Microfirmele din România au avut un regim special de taxare încă din anul 2001. Pe atunci, impozitul pe venitul anual realizat era de numai 1,5%. Pentru a beneficia de această facilitate, societăţile trebuiau să aibă cel mult nouă angajaţi şi o cifră de afaceri de maximum 100.000 de euro.
Capitalul social trebuia să nu fie deţinut de stat, autorităţile locale şi nici de autorităţile publice. Ulterior, s-au adăugat şi condiţii, ca de exemplu să fie cel puţin o persoană angajată şi să aibă înscrisă în obiectul de activitate producţia de bunuri materiale, prestarea de servicii şi/sau comerţul.
Nu aveau dreptul să opteze pentru regimul special de impozitare microîntreprinderile din domeniul bancar, al asigurărilor, reasigurărilor şi pieţei de capital, cu excepţia societăţilor care desfăşoară activităţi de intermediere. Nici organizatorii de jocuri de noroc, pariuri sportive şi ai cazinourilor nu aveau acces la impozitul special.
La fel şi firmele deţinute de o companie cu peste 250 de angajaţi. În 2006, microîntreprinderile au plătit un impozit pe venit de 3%. Ulterior, în 2007, acel impozit s-a situat la 2%, în 2008 la 2,5%, pentru a ajunge în 2009 înapoi la 3%.
La finele lunii august a anului trecut, în dosarele Fiscului figurau circa 190.000 de contribuabili înregistraţi ca plătitori ai impozitului pe venit. Acestea fac parte din cele aproape 560.000 de microîntreprinderi care existau anul trecut în România, potrivit Cartei Albe a IMM-urilor 2009, publicată de Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii (CNIPMMR).
Nu toate microfirmele au optat pentru regimul de taxare pe venit. Acest regim era avantajos pentru firmele care obţineau venituri mari şi aveau cheltuieli mici.
Peste 90% din IMM-uri sunt microîntreprinderi
Sursa: Evenimentul zilei
Ești pregătit pentru moartea computerelor?
Nu, nu s-a întâmplat încă. Dar viitorul se anunţă sumbru pentru clienţii corporatişti
Companiile de toate mărimile din industria IT, de la magazinul din colţ și până la Microsoft, sunt conştiente că viitorul lor este în mâinile unor oameni ca Sean Whetstone. Şef al departamentului de operaţiuni IT la Reed Specialist Recruitment, o firmă de resurse umane care se extinde pe trei continente, Whetstone a realizat, de curând, un upgrade pentru cele 6.000 de calculatoare desktop ale companiei. Directorii IT comandă tot timpul Dell-uri şi HP-uri noi. Dar computerele pe care le-a adus Whetstone pentru angajaţii săi nu sunt acele cutii metalice pe care le aşezăm lângă birou sau sub monitoare. Sunt computere „virtuale”.
Fiecare angajat are tastatură şi monitor, dar procesoarele din spatele calculelor sunt undeva departe, într-un computer imens din centrul principal de date al companiei Reed, din Londra.
În scenariul SF al realităţii virtuale, oamenii nu trăiesc într-o lume reală, ci reprezintă nişte „cifruri” dintr-un computer. Cam aşa se întâmplă şi cu desktopurile virtuale de la Reed. Microsoft Windows apare utilizatorului ca şi cum acesta ar avea un calculator obişnuit. Numai că desktopul electronic nu stă chiar pe birou. Trecerea la desktopurile virtualizate este scumpă pentru început, pentru că software-ul de reţea e complicat. Dar costurile de mentenanţă sunt mult mai mici.
Dacă ceva nu este în ordine - să zicem că un calculator are o eroare de software - Whetstone nu trebuie să trimită pe cineva de la suportul tehnic la biroul angajatului. În schimb, un tehnician se loghează pur şi simplu la calculatorul principal şi repară defecţiunea, cu programul care rulează de acolo. Whetstone se aşteaptă să economisească 20%, sau 2,4 milioane de dolari pe an din cheltuielile lui pentru tehnologie. Anul viitor va fi, cu siguranţă, începutul upgrade-ului pentru calculatoare, întrucât marile companii trec la Windows 7, cel mai recent sistem de operare al lui Microsoft.
Cu aproximativ jumătate de miliard de calculatoare de lucru în toată lumea şi trei trilioane de dolari cheltuiţi anual pentru calculatoarele din corporaţii, asta înseamnă o mulţime de comenzi de hardware. Virtualizarea desktopurilor ameninţă, totuşi, să spargă aceste tipare. În loc să cheltuieşti 1.000 de dolari pe un sistem cu ultima generaţie de chip Intel, o companie ar putea pur şi simplu să reuşească cu un PC virtualizat care rulează pe ecran, o tastatură şi un racord de reţea la doar 150 de dolari.
Sursa: Adevarul
Injecţiile cu ulei de peşte grăbesc vindecarea
Pacienţii aflaţi la Terapie Intensivă (ATI) se recuperează mai uşor dacă le este administrat ulei de peşte intravenos, susţin specialiştii de la Universitatea Southampton din Marea Britanie.
Aceştia au monitorizat reacţia a 23 de pacienţi care sufereau de sepsis sever (o reacţie inflamatorie a organismului la atacul microbilor) la administrarea de ulei de peşte intravenos. Rezultatele au arătat o îmbunătăţire a stării generale a acestor pacienţi, precum şi reducerea reacţiei inflmatorii a organismului.
Recomandat în terapia intensivă
Cercetătorii care au descoperit efectul benefic al uleiului de peşte în recuperera pacienţilor aflaţi la terapie intensivă recomandă folosirea acestui remediu în soluţiile perfuzabile venoase, în toate situaţiile care presupun reacţii inflamatorii precum sepsisul.
„Uleiul de peşte furnizează energia necesară funcţionării organismului, dar şi acizi graşi esenţiali de tipul Omega 3, ce reduc reacţiile inflamatorii ale organismului”, explică profesorul Philip Calder de la Universitatea Southampton. Beneficiile pe care le aduce consumul uleiului de peşte sunt recunoscute atât de medicina alopată, cât şi de medicina alternativă.
Fiind bogat în acizi graşi Omega 3, uleiul de peşte îmbunătăţeşte funcţiile creierului, previne bolile cardiovasculare şi tulburările metabolice. Lipsa acestor acizi din dieta modernă provoacă apariţia unor boli grave precum cancerul şi tulburările cognitive.
Sursa: Adevarul
Pâinea albă cea de toate zilele
Cu toate că pe piaţa pâinii se luptă peste 5.000 de producători care-şi diversifică de la an la an produsele, românul obişnuit mănâncă pâinea albă pe care i-o vinde buticarul din colţ. Nu ne complicăm cu detaliile: peste 60% din români preferă franzela oricărei alte specialităţi, iar, din cauza sărăciei, pe masa celor mai mulţi dintre noi ajunge pâinea cea mai ieftină.
„N-am înţeles niciodată de ce o pâine albă în care se mai găsesc şi alte substanţe - aditivi, afânători, îndulcitori, conservanţi -, şi al cărui grâu este tratat cu îngrăşăminte chimice este mai scumpă decât o pâine făcută din ingrediente naturale, la care nu se mai adaugă nimic”, ne-a mărturisit medicul primar de boli interne Pavel Chirilă.
În urmă cu cinci-şase ani, doctorul care a înfiinţat centrul de îngrijiri paliative „Sfânta Irina” din Voluntari a decis să deschidă alături şi un mic laborator în care produce pâine naturală 100%.
„La vremea respectivă nu exista un asemenea laborator în România şi pentru că mi-am dorit să le ofer bolnavilor de cancer, dar şi persoanelor care sunt interesate să ducă un stil de viaţă sănătos, alternativa de a se hrăni fără conservanţi şi alte chimicale, am deschis această brutărie”, explică doctorul Chirilă.
Pâinea noastră, o otravă
Deşi laboratorul nu este rentabil, întrucât numărul maxim de pâini vândute într-o zi de-abia atinge 200 - 300, medicul se încăpăţânează să-l finanţeze din alte surse de venit. De ce? „De dragul ideii. Şi pentru că datele din literatura medicală arată că persoanele care consumă pâine albă în mod repetat şi pe o perioadă relativ lungă sunt mult mai expuse bolilor metabolice, colitelor de fermentaţie, diabetului, dar şi cancerului de colon sau celui de tract digestiv”, explică proprietarul primei brutării bio de la noi din ţară. Asta pentru că pâinea albă conţine de două-trei ori mai puţine vitamine, mai puţine minerale, mai puţini aminoacizi şi mai puţine fibre faţă de pâinea neagră.
Ceea ce oferă organismului pâinea albă este amidonul bogat în glucoză din interiorul bobului de grâu. „Din păcate, românul nu cunoaşte diferenţele dintre aceste două soiuri de pâine şi o alege pe cea mai ieftină sau pe cea pe care o găseşte la colţul blocului, aproape de casă”, observă medicul.
Chirilă precizează că deşi 250 de grame de pâine bio costă 2,5 lei la magazinul său, câştigul de 1,7 lei pe care-l are un cumpărător de franzelă obişnuită poate fi iluzoriu întrucât, în timp, el va ajunge să plătească mult mai mult pentru a-şi trata problemele de sănătate cauzate de această pâine.
Rompan vrea o lege a pâinii
Preşedintele Rompan, Aurel Popescu, pune consumul ridicat de pâine albă pe seama faptului că buticarii dictează gustul clienţilor. „Dacă omul se duce să-şi cumpere pâine de la colţ şi acolo găseşte doar albă sau doar de la un anumit producător, ce să mai facă? Ia ce i se oferă, că doar nu o străbate zilnic jumătate de oraş pentru a-şi cumpăra de care vrea el”, consideră Popescu.
Problemele nu se opresc aici. Oficial, un român consumă anual doar 23 de kilograme de pâine. Asta în timp ce preşedintele Rompan susţine că, în realitate, consumul anual pe cap de locuitor este de 103 kilograme de pâine, în timp ce media europeană se menţine la 78-80 de kilograme de pâine pe an, pe cap de locuitor. De unde provine diferenţa?
„O bună parte dintre comercianţi nu înregistrează în acte pâinea pe care o vând. Estimăm că prejudiciul adus statului, anual, de evaziunea fiscală din acest domeniu este de circa un miliard de euro”, susţine preşedintele Rompan.
El mai adaugă că la sfârşitul lui februarie este posibil să apară un text de lege care să reglementeze comerţul cu pâine. „Vrem să reducem numărul comercianţilor astfel încât să nu se mai poată cumpăra pâine de la orice chioşc în care se vând şi produse de igienă personală sau orice altceva ce contravine condiţiilor igienco-sanitare normale pentru comerţul cu alimente”, explică Popescu.
Preşedintele Rompan spune că „vom cumpăra pâine din magazine specializate, în care trei-patru furnizori se vor bate pentru a ne câştiga fidelitatea. Reducerea numărului de buticuri în care se poate comercializa pâinea nu va atrage după sine o majorare a preţului, ci dimpotrivă, va avantaja producătorul prin reducerea cheltuielilor de transport”.
Cu toate că preţul pâinii este de două ori şi jumătate mai mic decât cel practicat în alte state europene, Popescu aminteşte că acest cost trebuie raportat la veniturile medii ale românilor care reprezintă circa un sfert din cele ale celorlalţi europeni luaţi în considerare.
“O lege a pâinii ar ajuta nu doar statul, care ar încasa anual circa un miliard de euro în plus, dar şi clientul de rând, care ar avea de unde alege, la un preţ corect.” - Aurel Popescu, preşedintele Rompan
Alegem ce ni se pune în faţă
Pâinea albă rămâne de departe cel mai preferat produs de panificaţie al românilor. Potrivit statisticilor companiei de cercetare de piaţă MEMRB, aproape 65% din volumul total de pâine pe care l-au cumpărat românii în perioada decembrie 2008-noiembrie 2009 a fost de tip franzelă, adică pâine albă.
Cu cât mai simplă, cu atât mai căutată, mai arată studiul. Principiul se aplică şi pâinii de tip graham. Pâinea din făină integrală cu adaos de seminţe a fost ca şi inexistentă pe piaţă în perioada decembrie 2008-noiembrie 2009, iar în perioada similară a lui 2007-2008, grahamul cu seminţe a înregistrat numai 0,1% din totalul vânzărilor de pâine. Conservatorismul românilor se păstrează şi când vine vorba de gramaj - cea mai căutată este pâinea de 250 de grame, potrivit preşedintelui Rompan, Aurel Popescu.
„Noi toţi, de pe pământ şi din cer, suntem împletiţi în aceeaşi pâine”
„Puţine, foarte puţine civilizaţii în lume se pot lăuda cu istoria lor «de la leagăn la mormânt » prin pâine (forme, simboluri etc.) precum românii. Pâinile tradiţionale marchează toate pragurile de trecere ale ciclului vieţii: naştere, botez, cununie, moarte şi întreg ciclul muncii întins pe patru sezoane”, explică directorul Muzeului Naţional al Agriculturii, Răzvan Ciucă.
„Dacă în trecut se foloseau mori, mojare sau pisăloage de piatră pentru zdrobirea şi fărâmiţarea grâului pentru a obţine făină integrală 90% şi a menţine la un loc toate substanţele nutritive de care are nevoie organismul uman, astăzi, la morile industriale cu valţuri (maşină folosită pentru sfărâmarea boabelor de grâu), din motive strict economice se elimină tărâţele şi germenele grâului deoarece acestea conţin lipide şi fac să râncezească, să mucegăiască făina în siloz”, explică directorul Muzeului Naţional al Agriculturii apetitul producătorilor pentru făină albă.
În acest fel, românul este încurajat să consume, în mod eronat, pâine făcută din făină albă, deşi în aceasta nu se regăsesc substanţele indispensabile precum vitaminele A, grupul B, E, K, D şi PP, mineralele: calciu, magneziu, fosfor, fier, cupru, zinc, potasiu etc.
La muzeul din Slobozia se organizează an de an adevărate şcoli unde copiii învaţă să respecte „pâinea neamului românesc“
Astfel, din cauza intereselor economice, calităţile alimentare tradiţionale ale pâinii româneşti au dispărut la ora actuală. „În ţări civilizate precum Germania, Franţa, Ţările Nordice, în ciuda apariţiei unor produse de panificaţie industriale, sortimentele de pâine integrală şi procedeele tradiţionale sunt menţinute în continuare în brutării mici, locale, protejate prin lege, aşa cum sunt protejate clădirile vechi şi monumentele istorice, pe care le admirăm şi noi, în tăcere, de câte ori mergem pe la ei… “, observă cu tristeţe Răzvan Ciucă.
Înţelepciunea populară, tratată cu ignoranţă
„Pâinea este o bună parte din viaţa noastră, lucru de care nu ne dăm seama, blazaţi de ceea ce am devenit prin abundenţa recentă. Pâinea bună este un element important al bucuriei noastre de a trăi, una din cuceririle civilizaţiei noastre. Fiecare are o amintire care revine în mod plăcut. Emoţia copilăriei, mirosul plăcut al cuptorului ce se împrăştie printre ferestrele brutăriei”, aprecia Bernard Dupaigne în lucrarea „Pâinea”, apărută în 1986.
Despre importanţa pâinii în viaţa noastră, a românilor, avea să înveţe şi Răzvan Ciucă de la o bătrână din Maramureş.
„Prin anii ‘80, înainte de Sfântul Vasile, mă aflam cu doi prieteni dragi pe plaiurile Berinţei, judeţul Maramureş. Căutam lucruri vechi pentru Muzeu. Era o vreme «mistreaţă», cu ploaie, lapoviţă şi frig. Pârâul se umflase, ca să ajungi la casele oamenilor trebuia să-l treci. Prietenii mei şi-au suflecat izmenele şi m-au trecut apa pe umerii lor: «Să nu te îmbolnăveşti, că nu mai faci Muzeul Agriculturii». Am ajuns la o casă de lemn, unde am găsit o femeie mai în vârstă. Şi întrebând-o eu cum tâlcuieşte semnul funiei de pe porţile şi bisericile maramureşene sau de pe colacii de nuntă şi de plecare în ailaltă lume, mi-a zis ce n-am să uit niciodată: «Noi toţi, românii, de pe pământ şi din cer, suntem împletiţi în aceeaşi pâine». Femeia nu fusese niciodată la şcoală, învăţase carte în biserică, la strană, şi tocmai se apucase de citit «Mizerabilii» lui Victor Hugo”, povesteşte Răzvan Ciucă.
Parerea Expertului : Românii îşi fac din pâinea albă un simbol de statut - Gheorghe Mencinicopschi, nutriţionist
Cea mai sănătoasă pâine este cea din măciniş integral. Asta pentru că în componenţa ei nu găsim E-uri. Spre deosebire de aceasta, pâinea albă este dezechilibrată nutriţional întrucât făina folosită este făcută din conţinutul bobului de grâu, iar coaja bobului este îndepărtată. Ei, tocmai în coajă bobul păstrează proteine, un complex de vitamine B, săruri minerale.
Interiorul bobului conţine amidon care este de fapt glucoză. De aceea, pâinea albă este un produs nevaloros din punct de vedere nutriţional şi are un index glicemic ridicat. Este sărăcită în fibre şi de aici şi problemele de ordin medical care pot apărea, precum boli ale tubului digestiv, diabet şi altele.
Cea mai bună pâine este cea care rezultă din bobul integral al grâului. Atenţie! Nu toate alimentele pe care scrie „bio” sunt şi 100% naturale. Ca să fie făcute din produse procesate şi cultivate ecologic trebuie să aibă două ştampile aplicate pe ambalaj - una în care apar literele „ae” şi care certifică faptul că a fost realizat prin agricultură ecologică şi alta sub formă ce floare, în interiorul căreia există un „E” de la Europa.
Însă numai cei avizaţi cumpără pâine integrală. Pentru ceilalţi, din păcate, pâinea albă este un simbol al statusului social ridicat. Această mentalitate s-a inoculat încă de la Revoluţia franceză (1789-1799), când s-a cerut „libertate, egalitate, fraternitate”, moment în care oamenii şi-au dorit să mănânce „cât mai alb”.
Cei care vor să aibă o alimentaţie sănătoasă pot alege dintre pâinea integrală, cea multicereale, făcută din făină de secară, de orz sau cea în interiorul căreia se găsesc şi leguminoase. Acestea din urmă echilibrează proteina din pâine. Mai sunt cele cu seminţe: de floarea-soarelui, de dovleac sau altele. Important este ca de fiecare dată să urmărim eticheta şi să alegem pâinea care nu are aditivi.
Pita de casă, la tot mai mulţi români pe masă
De mai bine de un an, Ruxandra Dumitrescu (36 de ani) îşi pregăteşte pâinea în casă, în aparatul electric de copt pe care a dat la vremea respectivă aproape 300 de lei. „Fac la două-trei zile câte un kilogram de pâine în casă şi gata. Decât să dau banii aiurea pe «buretele» ăla de pâine de la chioşc, mai bine îmi fac eu singură în casă, din făină de la socri, de la ţară”, spune femeia.
În plus, pâinea de casă îi aduce o economie lunară de peste 120 de lei. „Dacă făina o aduce soţul de la ţară, eu mai consum doar drojdie, puţin lapte şi sare. Altfel, dacă luam de la colţ, plăteam cel puţin patru lei pe zi pentru cele patru-cinci pâini pe care le mâncăm eu, soţul şi cei doi copii”, îşi face Ruxandra un calcul simplu.
Însă, în afară de economia pe care o face, femeia câştigă ceva mult mai important: gustul acela al copilăriei pe care-l regăseşte în fiecare zi în coşul său de pâine şi şansa de a mânca zilnic o pâine proaspătă, sănătoasă. De altfel, pe forumuri şi pe diferitele site-uri culinare, prepararea pâinii în casă este unul dintre subiectele cele mai „arzătoare”.
Japonezii şi modernizarea preparării aluatului
Prima maşină automată de pregătire a pâinii în casă a apărut pe piaţa din Japonia, la sfârşitul anilor ‘80, scriu autorii Christine Ingram şi Jennie Shapter în cartea „Prepararea pâinii”.
De atunci, maşinile de copt pâine şi-au câştigat popularitatea în întreaga lume. Dispozitivele de mici dimensiuni pe care le putem cumpăra din marile magazine de retail din ţară la preţuri ce pornesc de la 130 de lei şi ajungând până la 650 de lei au readus plăcerea preparării pâinii, simplificând la maximum procesul de pregătire a aluatului.
Tot ceea ce trebuie să facă un brutar de ocazie în bucătăria sa este să măsoare cu atenţie cantitatea de ingrediente pe care trebuie să o adauge în aparat şi, în câteva ore, mirosul pâinii aburinde îi va invada întreaga casă.
Reţetă rapidă
Gilda, o gospodină din Bucureşti, face o pâine gustoasă la aparatul electric folosind 250 ml de apă caldă, puţin ulei, un vârf de cuţit de sare, o linguriţă de zahăr sau de miere, 500 de grame de făină de tip 650 şi un plic de drojdie uscată.
Sursa: Adevarul
Reglarile de conturi de la Brasov: Garda veche din PDL se aliaza cu parlamentarii si scapa de reformisti; in PNL, Antonescu si-a batut in cuie data al
Reglarile de conturi de la Brasov: Garda veche din PDL se aliaza cu parlamentarii si scapa de reformisti; in PNL, Antonescu si-a batut in cuie data alegerilor interne enervandu-l pe Tariceanu
In sedinta din Poiana, triada Blaga-Videanu-Berceanu i-a pus la zid pe reformatorii Cristian Preda, Monica Macovei si Sever Voinescu. Dupa ce le-au promis parlamentarilor accesul la putere, conducerea PD-L au respins cu usurinta solicitarile celor 3 reformatori. In aceiasi zona geografica, Crin Antonescu s-a impus in fata lui Calin Popescu Tariceanu si a stabilit congresul PNL in martie. Invinsul intalnirii de la Brasov pare sa fie Ludovic Orban care, a fost sfidat de Ilie Morega si, la congresul PNL, risca sa ramana fara functia de prim-vicepresedinte.Nemultumirile parlamentarilor l-a adresa conducerii PD-L s-au transformat peste noapte in osanale si laude la adresa acestora. Senatorii si deputatii care sustineau propunerile reformistiilor Cristian Preda, Monica Macovei si Sever Voinescu s-au predat triadei Blaga-Videanu Berceanu.
Parlamentarii i-au tradat pe reformisti
Parlamentarii au avut o singura doleanta: sa aiba acces la putere. Acestia au propus ca filialele de partid sa se reorganizeze pe colegii, astfel incat senatorii si deputatii dintr-un judet sa aiba un presedinte ales, membru in Biroul Judetean. Astfel, parlamentarii ar putea participa la luarea deciziilor din partid si ar fi membri in Colegiul Director National.
Surse participante la sedinta PD-L au declarat pentru Hotnews.ro ca solicitarea senatorilor si deputatilor a fost acceptata. Presedintele PD-L Emil Boc, aprobat de Blaga, Videanu si Berceanu, le-a promis ca solicitarea va fi introdusa in noul statut al partidului.
Odata cu atragerea parlamentarilor de catre conducerea PD-L, cei trei reformisti au fost pusi cu spatele la zid. Aceleasi surse sustin ca, in sedinta de la Brasov, greii partidului au reusit, inca o data, sa-si impuna punctul de vedere.
Monica Macovei a luat cuvantul la sedinta si a atras din nou atentia asupra modului in care se fac numirile in functiile de stat. Fostul ministru al Justitiei a propus conducerii PD-L o noua politica de resurse umane, care sa prevada ca numirile sa se faca pe baza criteriilor profesionale.
Problema ridicata de Macovei a declansat o dezbatere in interiorul PD-L, presedintele Emil Boc fiind de acord cu fostul ministru. Sursele Hotnews.ro sustin ca Boc ar fi promis ca, la numirile in functii, se va lua in considerare activitatea profesionala, experienta si vechimea ca membru de partid.
In schimb, triada Blaga-Videanu -Berceanu nu este de acord cu Emil Boc. Blaga a atacat-o voalat pe Macovei: "Cei care fac astfel de afirmatii trebuie sa se gandeasca cum au ajuns ei, la un moment dat, ministri". Adriean Videanu l-a completat pe Blaga: "Vin foarte rar pe la partid cei care spun acest lucru".
Macovei si Voinescu exclusi de fidelii lui Berceanu si Blaga
Un alt moment tensionat intre reformisti si triada a fost nominalizare membriilor comsiei de statut. Potrivit hotararii Biroului Politic, din comisia de statut fac parte si doi europarlamentari. La Brasov trebuiau nominalizate persoanele. Atat Cristian Preda cat si Monica Macovei si-au exprimat public intentia de a candida. In spatele usilor inchise, candidatura acestora a starnit controverse si nemultumiri.
Sursele Hotnews.ro sustin ca europarlamentarul europarlamentarul Jean Marian Marinescu si-a impus candidatura pe motiv ca a fost presedintele comisiei de statut si "prezenta sa se impune'. "Marinescu este considerat un apropiat al lui Radu Berceanu si revendicarea functiei de membru in comisia de statut a fost acceptata de toata lumea", au declarat sursele citate.
Ca sa calmeze spiritele, Boc a propus ca, pe langa Marinescu, sa faca parte din comisia respectiva Preda si Macovei. In final propunerea lui Boc nu a fost votata iar prezenta in comisie a reformistilor nu a fost batuta in cuie.
Si Sever Voinescu a pierdut lupta cu greii PD-L. Voinescu a candidat din partea deputatilor pentru un post in comisie dar nu a intrunit numarul de voturi necesare.
"Prin promisiunea facuta parlamentarilor de catre conducerea PD-L ca vor fi presedintii de colegii Preda, Macovei si Voinescu si-au pierdut toata sustinerea de care beneficiau din partea parlamentarilor. Triada a stiut cum sa-si joace cartea. Ce este mai amuzant este ca la dezbateri s-a decretat ca PD-L este partidul cu portile deschise si dispus sa asculte toate opinile" au declarate sursele Hotnews.ro.
Din comisia de statut vor face parte Emil Boc, Vasile Blaga, Radu Berceanu, Gheorghe Flutur,Valeriu Stoica, Roberta Anastase, Sorin Funzaverde, Anca Boagiu, Traian Igas, Sulfina Barbu, Marian Avram, Nicusor Paduraru, Gheorghe Falca, Florin Popescu, Jean Marian Marinescu si posibil Cristian Preda.
Comisia de statut va analiza propunerile care vizeaza modificarea structurii si regulilor interne ale partidului. Surse democrat liberale sustin ca nu vor fi modificari spectaculoase la statut pentru ca triada a reusit sa detina controlul prin membrii nominalizati in acest for.
Sigla PD-L, motiv de glumite
De asemenea, in spatele usilor inchise s-a discutat mai mult in gluma decat serios despre viitoarea sigla a partidului. Vicepresedintele PD-L Sorin Frunzaverde a propus ca sigla o busola. Propunerea a starnit imaginatia colegilor de partid care au propus in gluma "ca sigla sa fie categoric din domeniul navigatiei". Au urmat rand pe rand propuneri privind semnul: timona, nodul marinaresc sau chiar o sirena.
Pe agenda intalnirii de la Poina Brasov erau trecute si stabilirea datei Conventiei Nationale, cazul primarului de la Valcea, Mircea Gutau si stabilirea unui candidat pentru alegerile pentru fotoliul de deputat din colegiul 19. Nici unul dintre cele trei subiecte nu a fost luat in discutie, conform surselor participante la sedinta.
Antonescu a batut in cuie data congresului PNL
Liberalii au stabilit, peste week-end, in Delegatia Permanenta a PNL tinuta tot la Poaia Brasov, organizarea Congresului in perioada 5-7 martie, la Bucuresti, acceptand astfel propunerea presedintelui PNL Crin Antonescu. Propunerea a fost aprobata cu 85 de voturi pentru, 4 impotrivi, si 26 abtineri. De asemenea, s-a hotarat infiintarea unui comisii care va primi propunerile de modificare a statutului PNL.
Deciziile validate de catre liberali sunt o victorie pentru Antonescu in fata lui Calin Popescu Tariceanu si Ludovic Orban.
"Organizarea congresului in primele zile ale lunii martie i-au micsorat sansele lui Tariceanu de a castiga sustinatori pentru candidatura sa la sefia PNL. Pe de alta parte, infiintarea comisiei de statut este o bila negra pentru Ludovic Orban, care ar putea sa piarda functia de prim-vicepresedinte" au declarat surse din interiroul PNL.
In cadrul sedintei, s-a vorbit si de introducerea in statut a alegerii conducerii partidului pe baza de lista, adica presedintele PNL sa fie ales impreuna cu echipa sa, nu separat. De asemenea, mai multi vicepresedinti intentioneaza sa introduca in statut eliminarea functiei de prim-vicepresedinte, pentru a intari atributiile si puterea lui Crin Antonescu.
Adversarul lui Antonescu, Calin Popescu Tariceanu a declarat public ca nu este de acord cu deciziile luate la Brasov. "Sunt total devaforabil unei astfel de propuneri, in acest fel in loc sa avem mai multa democratie in partid, vom avea mai putina democratie. Sistemul de lista favorizeaza accederea in structuri de conducere a unor persoane care nu sunt validate prin votul membrilor intr-un congres si au singura calitate ca sunt intr-o relatie buna, prieteneasca sau nu stiu de ce natura cu seful. (...)statutul nu se schimba la fiecare congres dupa cum bate vantul.Trebuie sa reglam aceasta chestiune in interiorul congresului si la nivelul conducerii si sa gasim o formula de statut care sa dureze mai mult pentru a da o stabilitate politica si partidului" a declarat Traiceanu, citat de agentia Newsin.
In ceea ce priveste pozitia lui Ludovic Orban privind eliminarea functiei de prim-vicepresedinte, acesta sustine ca "s-a generat o dezbatere care are mai mult savoarea unei dezbateri mediatice, dar nu are consistenta in interiorul partidului"
Sursele Hotnews.ro sustin ca pana la congresul partidului "se pot schimba multe sau nimic". In cazul in care Orban va simti ca va fi eliminat de la conducerea PNL, e posibil sa sistam la o schimbare de optiuni si sa treaca cu arme si bagaje in tabara lui Tariceanu".
Ludovic Orban a pierdut in fata lui Morega
Delegatia Permanenta a PNL a respins propunerea lui Ludovic Orban de a-l demite de la sefia filialei PNL, Gorj pe Ilie Morega. Liderul de la Gorj a vrut sa faca un parteneriat cu PD-L la nivel local fara consultarea partidului.
Surse liberale sustin ca Morega si-a pledat foarte bine cauza la sedinta Delegatiei Permanente si a scapat doar cu un avertisment. Morega ar fi invocat in apararea sa o circulara data de partid in care se preciza ca parteneriatele la nivel local "se fac in functie de conjunctura si dupa posibilitati".
Orban a declarat public ca la intalnirea de la Brasov va cere demiterea acestuia din functia de presedinte PNL, Gorj.
Sursa: Hotnews
Lăutarii lui Borat cântă cu Monica Anghel
| Traian Danciu | Luni, 01 Februarie 2010 |
De când etno-jazz-ul balcanic cucereşte topurile vestului, Aurel Ioniţă de la Clejani, lăutar de nunţi cu toată familia de pe vremea în care cumnatul lui, Ioniţă Manole, nici nu visa să facă din numele satului său o marcă continentală, a învăţat ce înseamnă un contract cu o casă europeană de discuri şi cum să renunţi la el atunci când nu te mai reprezintă, cum să cânţi jazz după ureche suficient de bine încât, după caz, numele tău să fie rostit alături de unele mai sonore, cum ar fi Cesaria Evora, să ajungi în compilaţii faimoase de world music, cum ar fi Buddha Bar, sau să urci în topurile vestice de pop – în cazul în care întregul aranjament este semnat de unul dintre cei mai „cool” dintre DJ-ii vestici, Shantel.
Mixată de câţiva dintre artiştii în vogă, cum ar fi Nouvelle Vague sau Basement Jaxx, muzica lui Aurel Ioniţă de la Clejani este deja o marcă, promovată alături de trupa cu care a „învins” vestitul taraful în Europa, Mahala Rai Banda. Cel de al doilea album al lăutarilor Mahala Rai Banda, “Ghetto Blasters”, a urcat la sfârşitul anului trecut până pe a doua poziţie a prestigiosului top World Music Charts, declasând artişti precum Dj Shantel sau Cesaria Evora.
Rivali ai formaţiilor cu tradiţie, precum Taraful Haiducilor, muzicanţii care au cântat pe coloana sonoră a filmului Borat şi-au început, luna aceasta, la Glasgow, turneul european, care va contiuna, cu scurte întreruperi, până în aprilie. Trupa, formată din muzicanţi din Clejani, Zece Prăjini şi Bucureşti, va evolua pe scene din Viena, Olso, Berlin, Praga sau Amsterdam, în faţa publicului vestic sedus de câţiva ani de muzica Balcanilor.
EVZ i-a întâlnit în Germania şi, după ce aplauzele din sala de spectacole din Koln au încetat, Aurel Ioniţă, întemeietorul formaţiei, a admis să vorbească despre câteva dintre lucrurile care-i preocupă, de la concurenţa dintre Mahala Rai Banda şi formaţiile mai vechi şi mai cunsocute, Fanfara Ciocârlia şi Taraful Haiducilor, până la noile proiecte sau planurile pentru acest an, precum şi despre apariţia albumului realizat împreună cu Monica Anghel sau turneul pe care îl vor avea în Statele Unite ale Americii.
Sursa: Evenimentul zilei
Reţete cu succes în televiziune
| Alis Lupu | Luni, 01 Februarie 2010 |
Pro TV negociază licenţa emisiunii gastronomice „MasterChef”, urmând să adauge încă o variantă celor câtorva zeci de show-uri de gen transmise deja de posturile TV româneşti.
Orice post de televiziune care se respectă are în grila de programe cel puţin o emisiune culinară, în timp ce mulţi dintre realizatorii de show-uri s-au grăbit să se asigure că au în platou câte un bucătar care să adauge sare şi piper, după gust, numai cât să fie pe placul audienţei.
Posturi ca Euforia TV, Antena 1, TVR 1, Acasă sau Prima TV au deja în grila lor „ingredientul” principal, bucătarul, în timp ce Pro TV încă negociază pentru a obţine licenţa celui mai mare show culinar, „MasterChef”.
Concurs în bucătărie
Pro TV se află în tratative cu realizatorii unuia dintre cele mai mari show-uri culinare din lume, „MasterChef”, pentru a aduce licenţa în România, scrie Variety. Show-ul a fost vândut cu succes în suficient de multe ţări încât televiziuni din Noua Zeelandă, Grecia sau Norvegia să se străduiască în prezent să şi-l adauge în grilă.
Producţia, care aparţine companiei americane Fox (preluată de la BBC în noiembrie 2009), este un concurs deschis pentru bucătarii amatori care vor să-şi schimbe viaţa şi să facă din gătit o carieră.
Seria apare în trei versiuni, seria principală „MasterChef”, „MasterChef Profesionişti” (pentru bucătari de lucru) şi „Celebrity MasterChef”, în cadrul căruia se întrec concurenţi celebri.
În trustul Media Pro, televiziunea care în prezent se poate lăuda cu o emisiune culinară este Acasă TV. „Reţeta de acasă”, prezentată de Simona Mihăescu, prezintă, în 15 minute, toţi paşii care trebuie urmaţi pentru a avea la cină, de pildă, o mâncare delicioasă.
Nouă emisiuni culinare la Euforia şi un canal dedicat
Euforia TV, parte a trustului Intact, deţine un număr-record de nouă emisiuni culinare, cel mai mare de pe piaţa televiziunilor din România, exceptând televiziunea cu tematică gastronomică TV Paprika. În grila zilnică de programe a postului Euforia avem „Bucătăria Marthei”, „Arome mediteraneene”, „Să gătim franţuzeşte”, „Re ţete minunate”, „Revoluţie în bucătărie”, „Cina perfectă” sau „Re ţete la minut”. Pentru cei care aleg sfârşitul de săptămână pentru gătit, emisiunile „Euforia Cuisine” sau „Meniu de vedetă 2” se doresc un ghid.
„E mult mai uşor să joci rolul unui bucătar/bucătăreasă cu mai mult sau mai puţină investiţie şi aptitudine artistică decât să joci într- un spectacol sau să cânţi într-un concert, activităţi care cer pregătire, talent, nuanţe, producţie, etc. Acestea sunt show-uri cu o producţie minimă, bani puţini, iar produsul... se consumă, dacă e digerabil, în echipele de producţie”, explică psihologul Bogdan Lucaciu.
„Au fost şi reacţii negative, dar le-am rezolvat, oamenii puneau ingredientele fără să le măsoare, greşeau reţeta şi nu mai ieşea bine”, spune Cezar Munteanu, bucătar la „Euforia Cuisine”.
În grila Antenei 1 nu se găsesc emisiuni „de gătit”, în schimb, iubitorii de gen pot urmări şi pe acest post ceva asemănător, respectiv „Bun de cinste”, emisiune prezentată de Marius Niţă, care urmăreşte patru vedete într-un restaurant, fiecare comandând după bunul plac. Bucătarul este bine-venit, însă, în studioul de la „Neaţa cu Răzvan şi Dani”.
Spaghetti la TVR
„Exagerând puţin, putem spune că cel puţin o treime din preocupările civilizaţiei se leagă de ce, cât şi cum băgăm în gură”, mai spune psihologul Bogdan Lucaciu. Ca urmare, nici Televiziunea Română nu duce „lipsă” de bucătar, Antonio Pasarelli fiind consacrat în platoul lui Dan Bittman, la „Dănutz SRL”, de pe TVR 1, unde găteşte atât reţete româneşti cât şi specialităţi italieneşti, ţara lui de origine.
Prima TV plusează cu „Cireaşa de pe tort”, cu Horia Vîrlan, care a cunoscut un succes din partea publicului, înregistrând pe anul 2008 o audienţă medie de 3,1%, în target comercial. „Producătorii de la noi au prea puţină experienţă pe acest domeniu. Ar trebui să vină mai mulţi oameni cu bani şi să investească pentru emisiunile culinare”, spune Cezar Munteanu.
Pare să fi făcut asta TV Paprika, un post dedicat gurmanzilor, operat de compania Chello Central Europe şi lansat în România, în octombrie 2008. Grila de programe cuprinde atât emisiuni culinare internaţionale, prezentate de bucătari celebri, ca „Bufetul Nigellei” cu Nigella, „Cu F de la Fantastic” - cu Gordon Ramsay, sau „Numai proas păt!” cu Anna Olson, cât şi producţii locale; „Reţete de vedete”, „Meniul Zilei” şi „Specialitatea bucătarului”.
DE CE GĂTIM LA TV
Iluzia democraţiei
Rolul bucătarului în istorie a fost totdeauna foarte important. „Mulţi bucătari şi cofetari au fost înnobilaţi pentru preparatele lor. Dau doar exemplul domnului de Savarin, devenit marchiz, de la care ni se trage savarina. Reversul, insatisfacţia suveranilor se lăsa cu capetele retezate. Chiar în Imperiul Otoman, bucătarii Înaltei porţi aveau ranguri nobiliare”, spune psihologul Bugdan Lucaciu.
Bucătarul e într-un fel vedeta, e pe scenă, în faţa celor flămânzi ori a celor pretenţioşi, putând lua aplauze sau fluerături de la cei cărora le ofera „arta” sa. „Emisiunile culinare cu vedete care „bucătăresc” dau impresia că le vedem pe acestea în posturi domestice, le face mai accesibile pentru telespectatori.
Curiozitatea este stârnită asemănător cu cea de a privi vedeta prin gaura cheii, la ea acasă, în situaţii asemănătoare cu ale noastre (mai ales femeile casnice), dar şi făcând gesturi pe care în spectacole nu le fac (se ard, le scapă ceva pe jos, sunt uneori lipsite de îndemânare), ceea ce le face mai «ale noastre»”, explică Lucaciu.
„În plus, reţetele lor, adesea exotice, devin posibilele „mâncăruri ale regilor” pentru mulţi dintre cei care le încearcă. Spectatorul vrea democraţie, iar vedetele vor să fie prezentate astfel”, adaugă el.
Sursa: Evenimentul zilei
Orice post de televiziune care se respectă are în grila de programe cel puţin o emisiune culinară, în timp ce mulţi dintre realizatorii de show-uri s-au grăbit să se asigure că au în platou câte un bucătar care să adauge sare şi piper, după gust, numai cât să fie pe placul audienţei.
Posturi ca Euforia TV, Antena 1, TVR 1, Acasă sau Prima TV au deja în grila lor „ingredientul” principal, bucătarul, în timp ce Pro TV încă negociază pentru a obţine licenţa celui mai mare show culinar, „MasterChef”.
Concurs în bucătărie
Pro TV se află în tratative cu realizatorii unuia dintre cele mai mari show-uri culinare din lume, „MasterChef”, pentru a aduce licenţa în România, scrie Variety. Show-ul a fost vândut cu succes în suficient de multe ţări încât televiziuni din Noua Zeelandă, Grecia sau Norvegia să se străduiască în prezent să şi-l adauge în grilă.
Producţia, care aparţine companiei americane Fox (preluată de la BBC în noiembrie 2009), este un concurs deschis pentru bucătarii amatori care vor să-şi schimbe viaţa şi să facă din gătit o carieră.
Seria apare în trei versiuni, seria principală „MasterChef”, „MasterChef Profesionişti” (pentru bucătari de lucru) şi „Celebrity MasterChef”, în cadrul căruia se întrec concurenţi celebri.
În trustul Media Pro, televiziunea care în prezent se poate lăuda cu o emisiune culinară este Acasă TV. „Reţeta de acasă”, prezentată de Simona Mihăescu, prezintă, în 15 minute, toţi paşii care trebuie urmaţi pentru a avea la cină, de pildă, o mâncare delicioasă.
Nouă emisiuni culinare la Euforia şi un canal dedicat
Euforia TV, parte a trustului Intact, deţine un număr-record de nouă emisiuni culinare, cel mai mare de pe piaţa televiziunilor din România, exceptând televiziunea cu tematică gastronomică TV Paprika. În grila zilnică de programe a postului Euforia avem „Bucătăria Marthei”, „Arome mediteraneene”, „Să gătim franţuzeşte”, „Re ţete minunate”, „Revoluţie în bucătărie”, „Cina perfectă” sau „Re ţete la minut”. Pentru cei care aleg sfârşitul de săptămână pentru gătit, emisiunile „Euforia Cuisine” sau „Meniu de vedetă 2” se doresc un ghid.
„E mult mai uşor să joci rolul unui bucătar/bucătăreasă cu mai mult sau mai puţină investiţie şi aptitudine artistică decât să joci într- un spectacol sau să cânţi într-un concert, activităţi care cer pregătire, talent, nuanţe, producţie, etc. Acestea sunt show-uri cu o producţie minimă, bani puţini, iar produsul... se consumă, dacă e digerabil, în echipele de producţie”, explică psihologul Bogdan Lucaciu.
„Au fost şi reacţii negative, dar le-am rezolvat, oamenii puneau ingredientele fără să le măsoare, greşeau reţeta şi nu mai ieşea bine”, spune Cezar Munteanu, bucătar la „Euforia Cuisine”.
În grila Antenei 1 nu se găsesc emisiuni „de gătit”, în schimb, iubitorii de gen pot urmări şi pe acest post ceva asemănător, respectiv „Bun de cinste”, emisiune prezentată de Marius Niţă, care urmăreşte patru vedete într-un restaurant, fiecare comandând după bunul plac. Bucătarul este bine-venit, însă, în studioul de la „Neaţa cu Răzvan şi Dani”.
Spaghetti la TVR
„Exagerând puţin, putem spune că cel puţin o treime din preocupările civilizaţiei se leagă de ce, cât şi cum băgăm în gură”, mai spune psihologul Bogdan Lucaciu. Ca urmare, nici Televiziunea Română nu duce „lipsă” de bucătar, Antonio Pasarelli fiind consacrat în platoul lui Dan Bittman, la „Dănutz SRL”, de pe TVR 1, unde găteşte atât reţete româneşti cât şi specialităţi italieneşti, ţara lui de origine.
Prima TV plusează cu „Cireaşa de pe tort”, cu Horia Vîrlan, care a cunoscut un succes din partea publicului, înregistrând pe anul 2008 o audienţă medie de 3,1%, în target comercial. „Producătorii de la noi au prea puţină experienţă pe acest domeniu. Ar trebui să vină mai mulţi oameni cu bani şi să investească pentru emisiunile culinare”, spune Cezar Munteanu.
Pare să fi făcut asta TV Paprika, un post dedicat gurmanzilor, operat de compania Chello Central Europe şi lansat în România, în octombrie 2008. Grila de programe cuprinde atât emisiuni culinare internaţionale, prezentate de bucătari celebri, ca „Bufetul Nigellei” cu Nigella, „Cu F de la Fantastic” - cu Gordon Ramsay, sau „Numai proas păt!” cu Anna Olson, cât şi producţii locale; „Reţete de vedete”, „Meniul Zilei” şi „Specialitatea bucătarului”.
DE CE GĂTIM LA TV
Iluzia democraţiei
Rolul bucătarului în istorie a fost totdeauna foarte important. „Mulţi bucătari şi cofetari au fost înnobilaţi pentru preparatele lor. Dau doar exemplul domnului de Savarin, devenit marchiz, de la care ni se trage savarina. Reversul, insatisfacţia suveranilor se lăsa cu capetele retezate. Chiar în Imperiul Otoman, bucătarii Înaltei porţi aveau ranguri nobiliare”, spune psihologul Bugdan Lucaciu.
Bucătarul e într-un fel vedeta, e pe scenă, în faţa celor flămânzi ori a celor pretenţioşi, putând lua aplauze sau fluerături de la cei cărora le ofera „arta” sa. „Emisiunile culinare cu vedete care „bucătăresc” dau impresia că le vedem pe acestea în posturi domestice, le face mai accesibile pentru telespectatori.
Curiozitatea este stârnită asemănător cu cea de a privi vedeta prin gaura cheii, la ea acasă, în situaţii asemănătoare cu ale noastre (mai ales femeile casnice), dar şi făcând gesturi pe care în spectacole nu le fac (se ard, le scapă ceva pe jos, sunt uneori lipsite de îndemânare), ceea ce le face mai «ale noastre»”, explică Lucaciu.
„În plus, reţetele lor, adesea exotice, devin posibilele „mâncăruri ale regilor” pentru mulţi dintre cei care le încearcă. Spectatorul vrea democraţie, iar vedetele vor să fie prezentate astfel”, adaugă el.
Sursa: Evenimentul zilei
Panica i-a adunat pe oameni la uşa doctorului
| Georgeta Petrovici | Luni, 01 Februarie 2010 |
Epidemia de A/H1N1, dar şi grija zilei de mâine i-au determinat pe români să caute mai des ajutor la medicii de familie, în 2009.
Doctorul Adina Maciovan este de nouă ani medic de familie, dar pacienţi mai ipohondri ca în 2009 n-a văzut niciodată la uşa cabinetului său. Cele două „sperietori”, care i-au trimis pe oameni la doctor au fost gripa nouă şi criza.
„Cu gripa, partea bună a fost că oamenii au venit să-i consult şi le-am depistat, din vreme, alte afecţiuni. Criza, în schimb, i-a transformat în ipohondri. Boala e văzută drept o sursă de cheltuieli mari şi nedorite, iar oamenii au vrut să se asigure că nu suferă de nimic”, povesteşte Adina Maciovan. Nu au lipsit nici pensionarii, speriaţi că, în vremuri de criză, nu vor mai apuca reţete gratuite.
EVZ: Cum a trecut anul 2009 pentru medicina de familie?
Adina Maciovan: Anul trecut a fost cu adevărat greu pentru că ne-au scăzut veniturile cu 20%, iar numărul pacienţilor a crescut. Criza i-a trimis pe oameni mai des la medic, uneori doar pentru o vorbă bună. În loc de 20 de con sultaţii pe zi, am făcut cel puţin 30. Pensionarii au fost mai atenţi ca altădată să-şi ia reţetele ca să nu rămână fără pastile. Cu analizele de laborator a fost complicat. A trebuit să trimitem pacienţii doar în anumite locuri, unde mai erau fonduri. Boala, văzută ca o sursă de cheltuieli mari şi nedorite
În ce măsură v-a schimbat activitatea epidemia de gripă nouă?
Cum se aude de o epidemie, oamenii vin înnebuniţi la doctor pentru semne care nu au nicio legătură cu boala. Partea bună e că le sunt depsitate, din vreme, alte afecţiuni. În astfel de zile aproape se dublează numărul celor cu care interacţionăm. În plus, pe timp de criză, oamenii vor să fie mai siguri că au o sănătate în regulă, o boală fiind văzută ca o sursă de cheltuieli mari, nedorite.
Ce s-a mai întâmplat cu investiţiile?
Anul trecut am renunţat la dotări. Voiam să dotez cabinetul cu lămpi de ultraviolete, dar nu le-am putut cumpăra. Ar fi fost foarte utile în epidemia aceasta de infecţii respiratorii. Spaţiul cabinetului trebuia să intre în renovare: voiam să facem alt acces, să lărgim sala de aşteptare. A picat şi acest proiect
Informatizarea cabinetului în ce stadiu se află?
Ne bazăm pe un soft care stochează toate informaţiile ce rezultă din consultul pacientului. Păstrăm totuşi şi fişa medicală scrisă de mână, cu parafa şi semnatura, plus registrul de consultaţii în care semnează pacientul. Acestea sunt obligatorii, conform contractului cu casa de asigurări. Asistenta scrie în paralel cu mine şi printează toate formularele medicale: reţete, bilete de trimitere, concedii medicale, adeverinţe. Faptul că prin programul naţional am primit anul trecut calculatorul şi imprimanta ne-a ajutat să avansăm. Programul e util; îţi dă şansa să faci diverse statistici utilizabile în cercetare.
Cum vă doriţi să arate cabinetul în următorii ani?
Am avea nevoie de electrocardiograf, otoscop, oftalmoscop, ecograf, mo nitor, care acum sunt opţionale, dar pe care, dacă le ai şi le foloseşti, te ajută foarte mult în diagnosticare. Coplata unor astfel de servicii ar putea funcţiona, însă mai mult la ţară, unde pacientul ar prefera să le facă local decât să bată drumul până la spital.
Sursa: Evenimentul zilei
Doctorul Adina Maciovan este de nouă ani medic de familie, dar pacienţi mai ipohondri ca în 2009 n-a văzut niciodată la uşa cabinetului său. Cele două „sperietori”, care i-au trimis pe oameni la doctor au fost gripa nouă şi criza.
„Cu gripa, partea bună a fost că oamenii au venit să-i consult şi le-am depistat, din vreme, alte afecţiuni. Criza, în schimb, i-a transformat în ipohondri. Boala e văzută drept o sursă de cheltuieli mari şi nedorite, iar oamenii au vrut să se asigure că nu suferă de nimic”, povesteşte Adina Maciovan. Nu au lipsit nici pensionarii, speriaţi că, în vremuri de criză, nu vor mai apuca reţete gratuite.
EVZ: Cum a trecut anul 2009 pentru medicina de familie?
Adina Maciovan: Anul trecut a fost cu adevărat greu pentru că ne-au scăzut veniturile cu 20%, iar numărul pacienţilor a crescut. Criza i-a trimis pe oameni mai des la medic, uneori doar pentru o vorbă bună. În loc de 20 de con sultaţii pe zi, am făcut cel puţin 30. Pensionarii au fost mai atenţi ca altădată să-şi ia reţetele ca să nu rămână fără pastile. Cu analizele de laborator a fost complicat. A trebuit să trimitem pacienţii doar în anumite locuri, unde mai erau fonduri. Boala, văzută ca o sursă de cheltuieli mari şi nedorite
În ce măsură v-a schimbat activitatea epidemia de gripă nouă?
Cum se aude de o epidemie, oamenii vin înnebuniţi la doctor pentru semne care nu au nicio legătură cu boala. Partea bună e că le sunt depsitate, din vreme, alte afecţiuni. În astfel de zile aproape se dublează numărul celor cu care interacţionăm. În plus, pe timp de criză, oamenii vor să fie mai siguri că au o sănătate în regulă, o boală fiind văzută ca o sursă de cheltuieli mari, nedorite.
Ce s-a mai întâmplat cu investiţiile?
Anul trecut am renunţat la dotări. Voiam să dotez cabinetul cu lămpi de ultraviolete, dar nu le-am putut cumpăra. Ar fi fost foarte utile în epidemia aceasta de infecţii respiratorii. Spaţiul cabinetului trebuia să intre în renovare: voiam să facem alt acces, să lărgim sala de aşteptare. A picat şi acest proiect
Informatizarea cabinetului în ce stadiu se află?
Ne bazăm pe un soft care stochează toate informaţiile ce rezultă din consultul pacientului. Păstrăm totuşi şi fişa medicală scrisă de mână, cu parafa şi semnatura, plus registrul de consultaţii în care semnează pacientul. Acestea sunt obligatorii, conform contractului cu casa de asigurări. Asistenta scrie în paralel cu mine şi printează toate formularele medicale: reţete, bilete de trimitere, concedii medicale, adeverinţe. Faptul că prin programul naţional am primit anul trecut calculatorul şi imprimanta ne-a ajutat să avansăm. Programul e util; îţi dă şansa să faci diverse statistici utilizabile în cercetare.
Cum vă doriţi să arate cabinetul în următorii ani?
Am avea nevoie de electrocardiograf, otoscop, oftalmoscop, ecograf, mo nitor, care acum sunt opţionale, dar pe care, dacă le ai şi le foloseşti, te ajută foarte mult în diagnosticare. Coplata unor astfel de servicii ar putea funcţiona, însă mai mult la ţară, unde pacientul ar prefera să le facă local decât să bată drumul până la spital.
Sursa: Evenimentul zilei
SENATUL EVZ: Mareşalii curţii cu orătănii
| Mircea Mihăieş | Luni, 01 Februarie 2010 |
Mircea Mihăieş: "Umflaţi peste măsură, debordând precum coca lăsată să dospească la soare, aroganţi şi impertinenţi, realizatorii de talk-show-uri au devenit în ultimii ani un barometru al nesimţirii naţionale."
O nesimţire pe care o induc, o potenţează şi o păstrează la cote isterice. Realitatea TV şi Antenele au, din acest punct de vedere, un serviciu de recrutare imbatabil. Nu cred să fi rămas pe dinafară vreun mercenar care pentru un ban câştigat cu gura să se dea în lături de la cele mai josnice acţiuni. Cu instinctul infailibil al carnasierului, „serviciile de cadre” ştiu exact ce să ceară fiecăruia din veşnic iritaţii clănţăi care tocesc scaunele studiourilor. Că unii dintre ei sunt sinceri, e dincolo de orice dubiu.
Nu-mi pot, de pildă, imagina că prestaţia unuia dintre invitaţii permanenţi de la Antene, posesor al unui nume duios, e contrafăcută. Ar fi o dovadă de genialitate, pe care insul n-o motivează sub niciun chip. Incapabil de-un discurs de oarecare întindere, el se ilustrează exclusiv prin încruntări, flegme nervoase şi lătrături iritate ce trimit la un regim existenţial al extremei frustrări.
Situaţia e, în fond, amuzantă: felul în care insul stă nouăzeci la sută din emisiune cu ochii fixaţi în furnirul mesei din studio, privirile rotitor-speriate aruncate periodic în jur, etichetările infamante puse oamenilor şi situaţiilor denotă o acută dramă internă: în fond, omul vrea să ne spună că e un neînţeles, un apostol al păcii şi seninătăţii, handicapat doar de inabilitatea de a-şi transmite corect mesajul!
La fel de comic e un alt produs de succes al menajeriei felixiote. Prezent seară de seară la datorie, el reprezintă vocea autorizată a individului „dă cartier.” Folosiţi comanda „silenţios” a televizorului şi concentraţi-vă două minute pe figura lui. Am făcut acest experiment şi vă garantez că rezultatele sunt spectaculoase.
Veţi ghici în fiecare clipă ce mesaj vrea să transmită şi la ce cote de vulgaritate poate fi coborâtă meseria de ţuţăr cu ifose: scălâmbăiala, ochii ieşiţi din orbite la comanda unui scaraoţchi travestit în regizor de studio, urletul (mut) ca formă a argumentului decisiv, dispreţul deprins de la mardeiaşii de Rahova, în care flegma şi luciul şişului sunt argumente retorice mânuite la perfecţie, asimilate şi transformate în unitate de măsură a profesionalismului alcătuiesc recuzita bătăuşului de vocaţie.
Nu e de mirare că, în acest context, chiar inşi ce păreau mai reţinuţi îşi pierd busola. Iată-l, de pildă, pe Cosmin Prelipceanu, de la trustul Realitatea. Deşi considerabil mai calm în limbaj, omul e din acelaşi aluat. Atât că nu poţi şti în ce proporţie vorbeşte din proprie iniţiativă şi cât i se suflă în cască. A existat o secvenţă, acum câteva săptămâni, în care plămada anti-intelectuală i-a ieşit prin costumul impecabil, murdărindu-i nu doar cravata, ci şi morga atent construită.
Referindu-se la o propunere din zona guvernamentală privind instituirea unui impozit suplimentar pe publicaţiile „pentru adulţi” (nume de cod al revistelor şi ziarelor pornografice), Prelipceanu a argumentat plin de însufleţire: într-adevăr, dacă există taxa de timbru pe cărţile de literatură, de ce nu s-ar impozita şi pornografia?!
Rareori am văzut la scenă deschisă o mai clară izbucnire a confuziei de valori şi a dispreţului contra intelectualilor. Pentru Prelipceanu, timbrul literar - adică procentul din vânzarea cărţilor - este echivalentul taxei pe viciu la care se gândea guvernul. Mă îndoiesc că printre autori citiţi de Prelipceanu se află şi Valéry Larbaud, cel care a lansat expresia „cititul, acest viciu nepedepsit.”
În el vorbea năduful clocotind al semidoctului iritat că în ciuda crizei, în ciuda mancurtizării unei porţiuni din ce în ce mai mari a populaţiei, intelectualii mai contează în viaţa publică. Trimişi de Prelipceanu acolo unde, în opinia lui, merită, adică pe raftul cu texte şi imagini porcoase, scriitorii trebuie să facă loc mutanţilor împuterniciţi să propage valurile otrăvite ale vulgarităţii, urii şi resentimenului.
Abilitatea de a manipula prin trunchierea ori falsificarea informaţiei îi îndreptăţeşte, pretind ei, să ocupe prim-planul vieţii publice. O viaţă în care între poeziile lui Eminescu şi elucubraţiile lui Orban nu există nicio diferenţă, pentru că oricum publicul pe care şi l-au format e incapabil să facă distincţia între o metaforă poetică şi flegma veninoasă a cutărui semidoct avansat la grad de mareşal al curţii cu orătănii.
Pe lângă jocurile politice în care s-au angrenat până la refuz, astfel de jurnalişti vor purta pe umeri şi povara de-a fi contribuit la idiotizarea unei bune părţi a românilor. Sigur, nu ei sunt principalii vinovaţi, ci politicienii.
Însă plăcerea perversă de a-i fi ademenit pe aceştia exclusiv în zona pestilenţială a senzaţionalismului vulgar şi a minciunii le e întru totul imputabilă. Iar faptul că, în clipa de faţă, canalele de televiziune se află cu un picior în groapă li se datorează cu asupra de măsură. Când vor intra în faliment, patronii nu vor avea să caute prea mult vinovaţii.
Sursa: Evenimentul zilei
O nesimţire pe care o induc, o potenţează şi o păstrează la cote isterice. Realitatea TV şi Antenele au, din acest punct de vedere, un serviciu de recrutare imbatabil. Nu cred să fi rămas pe dinafară vreun mercenar care pentru un ban câştigat cu gura să se dea în lături de la cele mai josnice acţiuni. Cu instinctul infailibil al carnasierului, „serviciile de cadre” ştiu exact ce să ceară fiecăruia din veşnic iritaţii clănţăi care tocesc scaunele studiourilor. Că unii dintre ei sunt sinceri, e dincolo de orice dubiu.
Nu-mi pot, de pildă, imagina că prestaţia unuia dintre invitaţii permanenţi de la Antene, posesor al unui nume duios, e contrafăcută. Ar fi o dovadă de genialitate, pe care insul n-o motivează sub niciun chip. Incapabil de-un discurs de oarecare întindere, el se ilustrează exclusiv prin încruntări, flegme nervoase şi lătrături iritate ce trimit la un regim existenţial al extremei frustrări.
Situaţia e, în fond, amuzantă: felul în care insul stă nouăzeci la sută din emisiune cu ochii fixaţi în furnirul mesei din studio, privirile rotitor-speriate aruncate periodic în jur, etichetările infamante puse oamenilor şi situaţiilor denotă o acută dramă internă: în fond, omul vrea să ne spună că e un neînţeles, un apostol al păcii şi seninătăţii, handicapat doar de inabilitatea de a-şi transmite corect mesajul!
La fel de comic e un alt produs de succes al menajeriei felixiote. Prezent seară de seară la datorie, el reprezintă vocea autorizată a individului „dă cartier.” Folosiţi comanda „silenţios” a televizorului şi concentraţi-vă două minute pe figura lui. Am făcut acest experiment şi vă garantez că rezultatele sunt spectaculoase.
Veţi ghici în fiecare clipă ce mesaj vrea să transmită şi la ce cote de vulgaritate poate fi coborâtă meseria de ţuţăr cu ifose: scălâmbăiala, ochii ieşiţi din orbite la comanda unui scaraoţchi travestit în regizor de studio, urletul (mut) ca formă a argumentului decisiv, dispreţul deprins de la mardeiaşii de Rahova, în care flegma şi luciul şişului sunt argumente retorice mânuite la perfecţie, asimilate şi transformate în unitate de măsură a profesionalismului alcătuiesc recuzita bătăuşului de vocaţie.
Nu e de mirare că, în acest context, chiar inşi ce păreau mai reţinuţi îşi pierd busola. Iată-l, de pildă, pe Cosmin Prelipceanu, de la trustul Realitatea. Deşi considerabil mai calm în limbaj, omul e din acelaşi aluat. Atât că nu poţi şti în ce proporţie vorbeşte din proprie iniţiativă şi cât i se suflă în cască. A existat o secvenţă, acum câteva săptămâni, în care plămada anti-intelectuală i-a ieşit prin costumul impecabil, murdărindu-i nu doar cravata, ci şi morga atent construită.
Referindu-se la o propunere din zona guvernamentală privind instituirea unui impozit suplimentar pe publicaţiile „pentru adulţi” (nume de cod al revistelor şi ziarelor pornografice), Prelipceanu a argumentat plin de însufleţire: într-adevăr, dacă există taxa de timbru pe cărţile de literatură, de ce nu s-ar impozita şi pornografia?!
Rareori am văzut la scenă deschisă o mai clară izbucnire a confuziei de valori şi a dispreţului contra intelectualilor. Pentru Prelipceanu, timbrul literar - adică procentul din vânzarea cărţilor - este echivalentul taxei pe viciu la care se gândea guvernul. Mă îndoiesc că printre autori citiţi de Prelipceanu se află şi Valéry Larbaud, cel care a lansat expresia „cititul, acest viciu nepedepsit.”
În el vorbea năduful clocotind al semidoctului iritat că în ciuda crizei, în ciuda mancurtizării unei porţiuni din ce în ce mai mari a populaţiei, intelectualii mai contează în viaţa publică. Trimişi de Prelipceanu acolo unde, în opinia lui, merită, adică pe raftul cu texte şi imagini porcoase, scriitorii trebuie să facă loc mutanţilor împuterniciţi să propage valurile otrăvite ale vulgarităţii, urii şi resentimenului.
Abilitatea de a manipula prin trunchierea ori falsificarea informaţiei îi îndreptăţeşte, pretind ei, să ocupe prim-planul vieţii publice. O viaţă în care între poeziile lui Eminescu şi elucubraţiile lui Orban nu există nicio diferenţă, pentru că oricum publicul pe care şi l-au format e incapabil să facă distincţia între o metaforă poetică şi flegma veninoasă a cutărui semidoct avansat la grad de mareşal al curţii cu orătănii.
Pe lângă jocurile politice în care s-au angrenat până la refuz, astfel de jurnalişti vor purta pe umeri şi povara de-a fi contribuit la idiotizarea unei bune părţi a românilor. Sigur, nu ei sunt principalii vinovaţi, ci politicienii.
Însă plăcerea perversă de a-i fi ademenit pe aceştia exclusiv în zona pestilenţială a senzaţionalismului vulgar şi a minciunii le e întru totul imputabilă. Iar faptul că, în clipa de faţă, canalele de televiziune se află cu un picior în groapă li se datorează cu asupra de măsură. Când vor intra în faliment, patronii nu vor avea să caute prea mult vinovaţii.
Sursa: Evenimentul zilei
GHIBUŢIU: Năstase dă jos băşcălia din pod
| Horia Ghibuţiu | Luni, 01 Februarie 2010 |
În pofida promisiunii din titlul celei de-a treia părţi a superbei ecranizări, regele întârzia să se întoarcă la Pro TV, iar balanţa părea să încline spre cei răi. Cam în acelaşi timp, la un post care ne spune mereu poveşti dintr-o altă perspectivă, un fost mare dregător ce fusese gata-gata să devină rege îşi pregătea, la rândul său, întoarcerea.
Profitând de faptul că proverbul românesc „între două nu te plouă” şi-a vădit iarăşi justeţea, Adrian Năstase, invitatul Sandrei şi al Florianei, a dat un recital în studioul Antenei 3, azilul care asigură cele mai bune condiţii răniţilor veniţi să-şi lingă rănile.
Înainte de a interpreta, evident, tendenţios - că de altceva, oricum, nu sunt în stare cei câţiva scârţascârţa pe hârtie care ignoră ascensiunea stângii moderne în societatea autohtonă - declaraţiile fostului prim-ministru, să consemnăm reacţiile pozitive pe care le-a provocat show-ul celui cu nume de familie rimând cu pluralul cuvântului casă.
Astfel, pe blogul lui Năstase, Aya a menţionat „mesaje clare, ferme, elegante - pe alocuri pline de farmec”; Don Pedrino a mărturisit: „Încet-încet, proiectul dumneavoastră prinde contur şi mă bucur că marşaţi insistent pe spiritul de echipă”; Ioan a spus: „A fost una dintre cele mai reuşite prezenţe, una a clarificărilor îndelung aşteptate”.
Printre clarificările de care aveam nevoie - deşi, după ce Mircea Băsescu a ţopăit cu Bercea Mondialu', totul e nespus de limpede - reţinem câteva şpiţuri date pe sub pupitru altui răsfăţat al sâmbetelor anteniste, Mircea Geoană: prezidenţiabilul a fost evaziv privind referendumul şi neinspirat încercând să cucerească Timişoara alături de Crin Antonescu.
În acest context, Adrian Năstase ne-a explicat cum l-ar fi pus la punct Domnia Sa pe Traian Băsescu în cazul în care ar fi fost Mircea Geoană la celebra dezbatere. I-ar fi zis: „Coane, fii serios! Lasă băşcălia, lasă poveştile astea...”. Apoi, omul cu sechestru pe casa din Zambaccian mai are o observaţie interesantă, anume că ANI îi renumără averea lui Geoană ameninţându-i de fapt calitatea de al doilea om în stat, în condiţiile în care mandatul lui Băsescu s-ar putea întrerupe provizoriu, ceea ce pare o aluzie străvezie la o nouă joacă de-a suspendarea.
După luni bune de umor involuntar purtând marca Mircea Geoană, Adrian Năstase ne arată că băşcălia fină e noua armă a PSD-ului în tentativa de a-l face de râs pe Traian Băsescu mai abitir decât poate şi singur, când mută Kabulul peste Dunăre.
Curând, la Consiliul Naţional al PSD, am putea afla dacă Adrian Năstase s-a decis să-şi testeze ironia şi pe partid. Poate că PSD-ul va avea un simţ al umorului special şi-l va prefera pe Năstase lui Geoană. Pentru noi, cei care chibiţăm fără drept de vot la noile alegeri, a spune că ai fi ştiut cum să-l pui cu botul pe labe în 2009 pe cel care te-a învins în 2004, cu sau fără adepţii MISA, e demn de Mircea Geoană, care zice că ar fi mers şi el la Chişinău dacă ieşea preşedinte! Cu alte cuvine, coane, nu e băşcălie faţă de cineva pe care nu-l lasă Constituţia să te mai bată o dată, ci autobăşcălie.
Sursa: Evenimentul zilei
EDITORIALUL EVZ: Cinste turnătorului Roşca S.!
| Mircea Marian | Luni, 01 Februarie 2010 |
Mircea Marian: "Nu vreau să-i fac apologia acestui personaj, unul dintre cei care au distrus credibilitatea presei. De altfel, mă întreb cât de mult trebuie să credem în căinţa sa. Dar faptul că a dat deoparte adeverinţa CNSAS şi a declarat, insistent, că tot ceea ce făcea Securitatea era poliţie politică merită salutat".
Încă o decizie halucinantă a Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii: (ziaristul?) Sorin Roşca Stănescu nu a colaborat cu Securitatea.
Dar, de ani întregi, Roşca Stănescu însuşi se străduieşte să ne explice că el a fost un turnător. Omul s-a oferit să colaboreze şi a lucrat, zice el, din 1973, cu brigada antiteroristă. Documente despre relaţia sa cu Securitatea au apărut în presă în 1992. Dacă ar fi vrut, Roşca Stănescu putea să ne dea la toţi peste bot cu adeverinţa de la CNSAS.
Ar fi câştigat, probabil, toate procesele cu cei care şi-au permis să-l facă turnător. Spre cinstea sa - şi o scriu la modul cel mai serios - el a apărut, sâmbătă, la Realitatea TV şi a mărturist nu numai că a fost informatorul Securităţii, dar şi că tot ceea ce a făcut a fost „poliţie politică”. Nu vreau să-i fac apologia acestui personaj, unul dintre cei care au distrus credibilitatea presei. De altfel, mă întreb cât de mult trebuie să credem în căinţa sa. Dar faptul că a dat deoparte adeverinţa CNSAS şi a declarat, insistent, că tot ceea ce făcea Securitatea era poliţie politică merită salutat.
Roşca Stănescu putea să se ascundă în spatele amneziei, aşa cum a făcut fostul fotbalist Gică Popescu. Putea să tacă, aşa cum procedează Ion Ţiriac. Putea să spună că el a apărat patria de teroriştii străini, aşa cum ar fi făcut Mona Muscă. Şi mă întreb: ce ar fi însemnat pentru societatea românească dacă toţi aceşti oameni şi mulţi alţii ca ei ar fi ieşit în faţa publicului şi s-ar fi căit? Sau măcar dacă le-ar fi explicat celor tineri, care n-au trăit în acele vremuri, cum funcţiona Securitatea de dinainte de 1989.
Poate că dacă s-ar fi întâmplat aceste lucruri nu am fi fost astăzi în situaţia să privim stupefiaţi la un proiect de lege care le permite foştilor securişti şi miliţieni să-şi păstreze pensiile speciale. Această prevedere din proiectul legii privind sistemul unic (sic!) de pensii arată care este ierarhia în regimul Băsescu II: securitatea, miliţia şi armata sunt mai importante ca legislativul şi justiţia. Iar mare parte a societăţii consideră că este normal ca parlamentul să fie inferior SRI, de exemplu.
Iar povestea lui Roşca Stănescu mai dezvăluie o păcăleală pe care am înghiţit-o în ultimii ani: cică mai toate dosarele fostei Securităţi ar fi fost predate la CNSAS. Că sunt două milioane, că sunt 20 de milioane, eu, unul, n-am reuşit să mă lămuresc. Cert este că nici măcar dosarul unui turnător mărunt ca Roşca Stănescu nu este de găsit. Să ne mirăm că nu se mai găsesc dosarele celor care lucrau la misiunea Navrom din Anvers? Sau să ne mai mirăm că avem dosare de ofiţeri sub acoperire - vezi cazurile Mircea Coşea şi Şerban Mihăilescu - din care s-au predat, în bătaie de joc, doar coperţile, fără nicio filă!
Preşedintele Traian Băsescu va începe, în zilele următoare, consultări cu partidele pe tema modernizării statului. Aştept cu interes să văd ce înseamnă pentru şeful statului sintagma „modernizarea statului”. Doar reducerea numărului de parlamentari de la 471 la 300? Şi niciun cuvânt despre cei circa 20.000 de angajaţi din SRI, SIE, STS, SPP, DGIPI şi DGIA, toţi cu salarii şi pensii „speciale”?
Sursa: Evenimentul zilei
Încă o decizie halucinantă a Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii: (ziaristul?) Sorin Roşca Stănescu nu a colaborat cu Securitatea.
Dar, de ani întregi, Roşca Stănescu însuşi se străduieşte să ne explice că el a fost un turnător. Omul s-a oferit să colaboreze şi a lucrat, zice el, din 1973, cu brigada antiteroristă. Documente despre relaţia sa cu Securitatea au apărut în presă în 1992. Dacă ar fi vrut, Roşca Stănescu putea să ne dea la toţi peste bot cu adeverinţa de la CNSAS.
Ar fi câştigat, probabil, toate procesele cu cei care şi-au permis să-l facă turnător. Spre cinstea sa - şi o scriu la modul cel mai serios - el a apărut, sâmbătă, la Realitatea TV şi a mărturist nu numai că a fost informatorul Securităţii, dar şi că tot ceea ce a făcut a fost „poliţie politică”. Nu vreau să-i fac apologia acestui personaj, unul dintre cei care au distrus credibilitatea presei. De altfel, mă întreb cât de mult trebuie să credem în căinţa sa. Dar faptul că a dat deoparte adeverinţa CNSAS şi a declarat, insistent, că tot ceea ce făcea Securitatea era poliţie politică merită salutat.
Roşca Stănescu putea să se ascundă în spatele amneziei, aşa cum a făcut fostul fotbalist Gică Popescu. Putea să tacă, aşa cum procedează Ion Ţiriac. Putea să spună că el a apărat patria de teroriştii străini, aşa cum ar fi făcut Mona Muscă. Şi mă întreb: ce ar fi însemnat pentru societatea românească dacă toţi aceşti oameni şi mulţi alţii ca ei ar fi ieşit în faţa publicului şi s-ar fi căit? Sau măcar dacă le-ar fi explicat celor tineri, care n-au trăit în acele vremuri, cum funcţiona Securitatea de dinainte de 1989.
Poate că dacă s-ar fi întâmplat aceste lucruri nu am fi fost astăzi în situaţia să privim stupefiaţi la un proiect de lege care le permite foştilor securişti şi miliţieni să-şi păstreze pensiile speciale. Această prevedere din proiectul legii privind sistemul unic (sic!) de pensii arată care este ierarhia în regimul Băsescu II: securitatea, miliţia şi armata sunt mai importante ca legislativul şi justiţia. Iar mare parte a societăţii consideră că este normal ca parlamentul să fie inferior SRI, de exemplu.
Iar povestea lui Roşca Stănescu mai dezvăluie o păcăleală pe care am înghiţit-o în ultimii ani: cică mai toate dosarele fostei Securităţi ar fi fost predate la CNSAS. Că sunt două milioane, că sunt 20 de milioane, eu, unul, n-am reuşit să mă lămuresc. Cert este că nici măcar dosarul unui turnător mărunt ca Roşca Stănescu nu este de găsit. Să ne mirăm că nu se mai găsesc dosarele celor care lucrau la misiunea Navrom din Anvers? Sau să ne mai mirăm că avem dosare de ofiţeri sub acoperire - vezi cazurile Mircea Coşea şi Şerban Mihăilescu - din care s-au predat, în bătaie de joc, doar coperţile, fără nicio filă!
Preşedintele Traian Băsescu va începe, în zilele următoare, consultări cu partidele pe tema modernizării statului. Aştept cu interes să văd ce înseamnă pentru şeful statului sintagma „modernizarea statului”. Doar reducerea numărului de parlamentari de la 471 la 300? Şi niciun cuvânt despre cei circa 20.000 de angajaţi din SRI, SIE, STS, SPP, DGIPI şi DGIA, toţi cu salarii şi pensii „speciale”?
Sursa: Evenimentul zilei
„Diamantul însângerat”, filiera Roşia Montană
| Ionuţ Stănescu | Luni, 01 Februarie 2010 |
INTERESE. Concernul patronat de magnatul israelian Beny Steinmetz, contestat pentru practicile sale din exploataţiile diamantifere africane, s-a alăturat proiectului Roşia Montană.
Proiectul de exploatare cu cianuri a zăcămintelor de aur de la Roşia Montană are, printre acţionari, o companie extrem de controversată începând cu decembrie 2009. Este vorba despre concernul magnatului israelian Beny Steinmetz, BSG, care, în urmă cu o lună şi jumătate, a achiziţionat 9% din societatea Roşia Montană Gold Corporation, în cadrul unei proceduri de majorare a capitalului.
„Evenimentul zilei” a dezvăluit, în noiembrie 2008, că Beny Steinmetz Group derulează multiple afaceri imobiliare în România. În acelaşi timp, concernul lui Steinmetz fusese implicat, în 2008, întro serie de incidente sângeroase în republica africană Sierra Leone, incidente generate de exploatarea zăcămintelor diamantifere din districtul Kono.
Aici, BSG deţine compania Koidu Holdings, firmă care a concesionat, pentru 25 de ani, câmpurile diamantifere din zona oraşului Koidu, capitala provinciei Kono.
Răspunzând întrebărilor EVZ, John Yambasu, guvernatorul provinciei Kono, descria pentru EVZ raporturile dintre concernul BSG şi comunitatea sierraleoneză: „Relaţia dintre populaţie şi compania lui Steinmetz a degenerat în lupte de stradă. (...) Compania a pus mâna pe cele mai valoroase diamante din lume fără să dea nimic. (...) I-a lăsat pe drumuri pe localnici, deşi în contractul cu guvernul scrie clar că trebuia să ridice case în care să-i mute, nu să-i lase fără acoperiş”.
Majorare de capital forţată
BSG a achiziţionat 9% din Roşia Montană Gold Corporation (RMGC) în urma unei majorări de capital pe care managementul companiei a hotărât-o în octombrie 2009, pentru a acoperi pierderile din anii precedenţi, evitând, astfel, dizolvarea judiciară. Valoarea totală a majorării de capital: 600 milioane de lei. (În momentul respectiv, reprezentanţii Mininvest Deva, compania de stat care deţinea 19% din RMGC, au votat contra acestei decizii.)
Ca o coincidenţă, pe 18 decembrie 2009, ziua în care Gabriel Resources, acţionarul majoritar al RMGC, a anunţat că BSG a cumpărat 9% din companie, ministrul economiei, Adriean Videanu, făcea cunoscută includerea proiectului de la Roşia Montană în programul de guvernare al cabinetului PDL!
RMGC, în prag de dizolvare
Recent, ziarul „Bursa” a făcut mai multe dezvăluiri legate de majorarea de capital de la RMGC. Publicaţia a arătat că, în urma majorării de capital din decembrie, cota deţinută de stat în această afacere s-ar putea reduce de la 19% la 0,6%, dacă Minvest Deva nu contribuie cu suma care îi revine: 115 milioane de lei.
Pentru a evita diluarea acţiunilor deţinute de Minvest Deva, s-a recurs la o soluţie „neobişnuită”. Gabriel Resorces, acţionarul majoritar al RMGC, a plătit cei 115 milioane de lei în locul Minvest Deva, urmând ca acţionarul român să restituie banii din dividendele anilor viitori.
Procedura este cel puţin discutabilă, din cauză că dividendele nu sunt venituri certe, ci ipotetice. Constatând această neregulă, judecătorul delegat de la Oficiul Registrul Comerţului de pe lângă Tribunalul Alba a respins majorarea de capital.
În mod neaşteptat, RMGC nu a atacat decizia judecătorească în termenul prevăzut de lege - 2 săptămâni -, ci a depus, în schimb, o altă cerere de înregistrare a majorării de capital, solicitare care nu mai poate fi luată în discuţie de instanţă. Astfel, susţine „Bursa”, compania RMGC se află, de drept, în prag de dizolvare. Firma îşi poate pierde licenţa de exploatare a aurului de la Roşia Montană.
NOIEMBRIE 2008. EVZ a dezvăluit filierele prin care grupul BSG a intrat în România
BSG ÎN ROMÂNIA
Celelalte afaceri
Interesul lui Steinmetz faţă de industria românească e mai vechi.
Sursa: Evenimentul zilei
Proiectul de exploatare cu cianuri a zăcămintelor de aur de la Roşia Montană are, printre acţionari, o companie extrem de controversată începând cu decembrie 2009. Este vorba despre concernul magnatului israelian Beny Steinmetz, BSG, care, în urmă cu o lună şi jumătate, a achiziţionat 9% din societatea Roşia Montană Gold Corporation, în cadrul unei proceduri de majorare a capitalului.
„Evenimentul zilei” a dezvăluit, în noiembrie 2008, că Beny Steinmetz Group derulează multiple afaceri imobiliare în România. În acelaşi timp, concernul lui Steinmetz fusese implicat, în 2008, întro serie de incidente sângeroase în republica africană Sierra Leone, incidente generate de exploatarea zăcămintelor diamantifere din districtul Kono.
Aici, BSG deţine compania Koidu Holdings, firmă care a concesionat, pentru 25 de ani, câmpurile diamantifere din zona oraşului Koidu, capitala provinciei Kono.
Răspunzând întrebărilor EVZ, John Yambasu, guvernatorul provinciei Kono, descria pentru EVZ raporturile dintre concernul BSG şi comunitatea sierraleoneză: „Relaţia dintre populaţie şi compania lui Steinmetz a degenerat în lupte de stradă. (...) Compania a pus mâna pe cele mai valoroase diamante din lume fără să dea nimic. (...) I-a lăsat pe drumuri pe localnici, deşi în contractul cu guvernul scrie clar că trebuia să ridice case în care să-i mute, nu să-i lase fără acoperiş”.
Majorare de capital forţată
BSG a achiziţionat 9% din Roşia Montană Gold Corporation (RMGC) în urma unei majorări de capital pe care managementul companiei a hotărât-o în octombrie 2009, pentru a acoperi pierderile din anii precedenţi, evitând, astfel, dizolvarea judiciară. Valoarea totală a majorării de capital: 600 milioane de lei. (În momentul respectiv, reprezentanţii Mininvest Deva, compania de stat care deţinea 19% din RMGC, au votat contra acestei decizii.)
Ca o coincidenţă, pe 18 decembrie 2009, ziua în care Gabriel Resources, acţionarul majoritar al RMGC, a anunţat că BSG a cumpărat 9% din companie, ministrul economiei, Adriean Videanu, făcea cunoscută includerea proiectului de la Roşia Montană în programul de guvernare al cabinetului PDL!
RMGC, în prag de dizolvare
Recent, ziarul „Bursa” a făcut mai multe dezvăluiri legate de majorarea de capital de la RMGC. Publicaţia a arătat că, în urma majorării de capital din decembrie, cota deţinută de stat în această afacere s-ar putea reduce de la 19% la 0,6%, dacă Minvest Deva nu contribuie cu suma care îi revine: 115 milioane de lei.
Pentru a evita diluarea acţiunilor deţinute de Minvest Deva, s-a recurs la o soluţie „neobişnuită”. Gabriel Resorces, acţionarul majoritar al RMGC, a plătit cei 115 milioane de lei în locul Minvest Deva, urmând ca acţionarul român să restituie banii din dividendele anilor viitori.
Procedura este cel puţin discutabilă, din cauză că dividendele nu sunt venituri certe, ci ipotetice. Constatând această neregulă, judecătorul delegat de la Oficiul Registrul Comerţului de pe lângă Tribunalul Alba a respins majorarea de capital.
În mod neaşteptat, RMGC nu a atacat decizia judecătorească în termenul prevăzut de lege - 2 săptămâni -, ci a depus, în schimb, o altă cerere de înregistrare a majorării de capital, solicitare care nu mai poate fi luată în discuţie de instanţă. Astfel, susţine „Bursa”, compania RMGC se află, de drept, în prag de dizolvare. Firma îşi poate pierde licenţa de exploatare a aurului de la Roşia Montană.
NOIEMBRIE 2008. EVZ a dezvăluit filierele prin care grupul BSG a intrat în România
"Relaţia dintre populaţie şi compania lui Steinmetz a degenerat în lupte de stradă. (...) Compania a pus mâna pe cele mai valoroase diamante din lume fără să dea nimic. I-a lăsat pe drumuri pe localnici.",
John Yambassu, guvernator districtul Kono
John Yambassu, guvernator districtul Kono
BSG ÎN ROMÂNIA
Celelalte afaceri
Interesul lui Steinmetz faţă de industria românească e mai vechi.
- În 2007, BSG şi o altă companie deţinută de magnatul israelian au devenit partenere ale Ministerului Economiei într-o societate care urma să producă energie electrică la Iernut, Mureş: BSGC-Elcen Iernut.
- În paralel, BSG a devenit şi trader energetic, cumpărând firma românească Enerom Services, care deţinea licenţă de furnizare a energiei electrice.
- Pe piaţa imobiliară din România, BSG este prezent prin compania Seven Hills, titulara a şase proiecte evaluate la 500 de milioane de euro: două la Bucureşti, unul la Ploieşti şi alte două în localităţi limitrofe Capitalei.
- BSG activează şi prin alte trei firme de dezvoltări imobiliare în România.
Sursa: Evenimentul zilei
„Cercul select” al naşilor lui Judecător, Prinţişor şi Televizor
| Ionuț Pârvulescu | Luni, 01 Februarie 2010 |
În anii ’90, clanul ţigănesc condus de interlop a făcut avere din vânzarea fierului vechi furat, pur şi simplu, din vechile silozuri ceauşişte din Drăgăşani, Caracal şi Slatina, din şinele CFR şi din sistemul de irigaţii al râului Olt construit pe vremea lui Ceauşescu. Acum, afacerile clanului se ramifică în două zone de interes: camăta şi comerţul cu maşini de lux aduse în ţară printr-o filieră bulgară.
Cumătru cu Justiţia
Fostul magistrat Maria Huza este naşa lui Judecător - unul dintre cei opt copii ai lui Mondialu’. La petrecerea de botez a fost prezentă şi celebra judecătoare Lidia Bărbulescu. Cele două au fost colege şi prietene apropiate, lucrând împreună la Tribunalul Olt.
Apoi, tot împreună, au fost transferate la Bucureşti, una la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cealaltă şefă la Tribunalul Capitalei. Pentru o perioadă, au fost colege şi în Consiliul Superior al Magistraturii, Huza pensionându-se după începerea anchetei DNA împotriva sa.
La rândul său, fostul procurorşef Gheorghe Brenciu a devenit cumătrul clanului Bercea. Magistratul l-a botezat pe Televizor, fiul lui Mondialu’. Brenciu a ocupat funcţia de prim-procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt, apoi a fost avansat procuror-inspector la Parchetul Curţii de Apel Craiova.
Astfel de relaţii în lumea Justiţiei i-au oferit constant posibilitatea lui Bercea de a se lăuda în Olt, judeţul natal, că nimeni nu are ce-i face atâta vreme cât este înrudit cu magistraţi şi politicieni influenţi din Slatina, Craiova şi chiar Bucureşti.
Printre naşii copiilor lui Bercea Mondialu’ se numără şi Ion Parnică, zis Viliford, capul răscoalei ţigăneşti din Craiova din septembrie 2003. Acesta, înrudindu-se, prin alianţă, cu magistraţii şi politicienii din jurul lui Mondialu’, nu a răspuns pentru revoltă - susţin sursele EVZ din Bănie.
INTERVIU CU BERCEA MONDIALU’
„Ne-am întâlnit din întâmplare, la Peco”
Sandu Anghel, zis Bercea Mondialu’, a răspuns la câteva întrebări ale reporterului EVZ, legate de faimosul botez de sâmbătă. Interviul a fost curmat brusc de o misterioasă lipsă de semnal a telefonului. (Florin Băltăreţu)
EVZ: Cum de l-aţi ales naş pe fratele preşedintelui Traian Băsescu?
Sandu Anghel: M-am întâlnit din întâmplare cu dânsu’, într-un Peco. Eram în drum spre Constanţa. L-am recunoscut şi i-am propus să fie naş la nepoata mea.
Când, mai exact, i-aţi făcut această propunere lui Mircea Băsescu?
Păi, acum o săptămână, şi dânsu’ a acceptat pe loc... Da’ nu vreau să vorbesc despre asta... Hai, că nu mai am semnal.
Cum e să-l aveţi naş pe fratele preşedintelui Traian Băsescu?
A fost un botez reuşit şi ne-am simţit bine... Hai, că nu vă mai aud...
MIRCEA BĂSESCU
„Abia joi seara i-am zis soţiei că vom boteza un pui de ţigănuş”
Mircea Băsescu nu pare afectat de faptul că numele lui este asociat cu cel al lui Bercea Mondialu’, personaj controversat al lumii interlope din Oltenia.
„Nu pe el l-am botezat, ci am botezat o gâgâlice de om care nu are nicio vină că e nepoata lui Bercea Mondialu’”, ne-a declarat, ieri, fratele preşedintelui. Mircea Băsescu spune că, până în urmă cu 10 zile, nici măcar nu auzise de Bercea Mondialu’.
„Vinerea trecută (22 ianuarie - n.r) a venit, la mine la birou, la o cafea, un prieten însoţit de o persoană pe care mia prezentat-o ca Bercea Mondialu’. Am discutat diverse şi, la un moment dat, omul m-a întrebat: «Şefu’, nu vrei să-mi botezi nepoata? ». Iniţial, am ezitat puţin. Mi-a spus că probabil nu aş vrea pentru că e ţigan şi alte argumente de felul ăsta.Eu nu am nimic cu ţiganii, aşa că i-am zis: «Nicio problemă dom’le, o botez!». Şi aşa a rămas”, susţine Mircea Băsescu.
„Pe mine nu mă interesează ce este şi ce face, dacă mâine îl arestează, e problema lui, nu a mea. Bineînţeles că voi păstra legătura cu părinţii micuţei Renata Doina, voi merge chiar să o cunun când se va mărita”, ne-a răspuns Mircea Băsescu la întrebarea de ce a acceptat să devină naşul nepoatei unui personaj considerat interlop.
Următoarea vizită la Constanţa a lui Bercea Mondialu’ a fost joi, 28 ianuarie, când a venit să se asigure că botezul va avea loc. „Abia joi seara i-am spus soţiei că vom boteza un pui de ţigănuş. Doina a acceptat, evident, că doar nu ar fi fost la primul. Ea a botezat mai mulţi copilaşi de la casele de copii din Constanţa, ţigănuşi, turci, şi nu a mai scris nimeni. Micuţii nu au nicio vină că nu sunt români, sunt tot copii”, explică Mircea Băsescu. Apoi l-a sunat pe părintele Zisu, preotul paroh al bisericii marinarilor, şi l-a întrebat dacă poate oficia un botez.
Vineri, 29 ianuarie, Doina Băsescu a alergat prin oraş pentru a cumpăra trusoul pentru viitoarea finuţă. Familia lui Bercea Mondialu’ a sosit la Constanţa sâmbătă dimineaţă, iar în jurul orei 16.00, după petrecerea de la un restaurant din Eforie Nord, a plecat spre Slatina.
În ceea ce-l priveşte pe fratele său, Mircea Băsescu susţine că preşedintele Traian Băsescu nu a ştiut nimic despre botez: „Am 50 şi ceva de ani, doar n-o să cer voie să creştinez un copil”. (Feri Predescu)
DEASUPRA LEGII
Colecţia de dosare penale muşamalizate
Bercea Mondialu’ a fost acuzat de evaziune fiscală, dar niciodată condamnat, iar imobilele sale din Slatina au rămas în picioare, deşi niciunul nu are autorizaţie de construcţie.
- În 2009, poliţiştii din Slatina l-au prins pe Mondialu’ conducând fără permis pe raza localităţii Drăgăneşti. La audieri, Mondialu’ a susţinut că nu el conducea, ci soţia sa, deşi în acel moment era necăsătorit. Procurorii din Caracal au crezut explicaţiile oferite de Mondialu’, dispunând scoaterea acestuia de sub urmărire penală. Poliţiştii au cules probe ADN din maşină pentru a demonstra şi mai clar vinovăţia interlopului. Dovezile nu au mai putut fi valorificate întrucât laboratorul de la Bucureşti a comunicat Poliţiei Olt că „nu sunt bani” pentru examinare.
- În Caracal, Bercea Mondialu’ este protagonistul unui alt dosar penal, fiind acuzat de fals şi uz de fals. De cinci ani, dosarul a fost supendat „pentru cercetări”.
- În 2006, clanul lui Bercea Mondialu’ s-a bătut cu clanul Fluture din Drăgăneşti, combatanţii folosind săbii şi bâte. Un an mai târziu, fratele lui Bercea Mondialu’, Vasile Anghel, alias Amar, şi-a atacat cuscrii cu sabia.
- În urmă cu un an, fiii lui Mondialu’ au fost acuzaţi că l-au înjunghiat pe fostul viceprimar al municipiului Slatina, Valeriu Matei, actual consilier judeţean, şi l-au lovit cu maşina pe un prieten al acestuia, Adrian Văduva. Deznodământul? Odraslele căpeteniei ţigăneşti s-au ales cu dosar penal, dar „problema” s-ar fi rezolvat după ce părţile s-au împăcat.
- În 2006, în Balş, un alt fiu al lui Bercea a fost implicat într-un accident auto. El a prezentat Poliţiei Rutiere un permis de conducere britanic falsificat. Nici despre acest dosar nu mai ştie nimeni nimic, fiind strămutat brusc la Bucureşti.
REGELE BANILOR DIN SLATINA
Prieten cu toate puterile din stat
Autointitulat „Rege al banilor din Slatina”, Sandu Anghel, zis Bercea Mondialu’, este originar din Drăgăneşti-Olt, unde deţine mai multe proprietăţi, imobile şi terenuri. A devenit faimos abia în anul 2001, când a pătruns cu afacerile în Slatina, în timpul în care era primar Gheorghe Păunescu (PSD).
Medalion din aur pentru nevasta preşedintelui
În acea vreme achiziţiona „la foc automat” terenuri sau imobile, în special proprietăţi aflate în litigiu, şi se apuca imediat de construit. În paralel, poza în investitor şi se afişa cu personalităţi din administraţia locală şi judeţeană, cu magistraţi (de exemplu cu judecătoarea Maria Huza), dar şi cu lideri politici de la centru (de exemplu, cu Theodor Stolojan).
După ce fotoliul de primar al Slatinei a fost câştigat de Darius Vâlcov (PDL), Bercea Mondialu’ a fost acuzat că a construit fără a deţine autorizaţie. Acesta a contraatacat, afirmând că Vâlcov îi este dator sute de mii de euro, bani cu care i-ar fi sponsorizat campania electorală. Ulterior, cei doi par a fi căzut la pace.
Cea mai mare lovitură de imagine a dat-o astă-toamnă, cu ocazia Festivalului Romilor de la Costeşti, când a fost „lipit” de şeful statului, Traian Băsescu, şi de soţia acestuia, căreia i-a oferit un medalion din aur.
În campania pentru prezidenţiale a declarat că-l sprijină pe Mircea Geoană, deşi s-a afişat la mai multe întâlniri electorale alături de lideri PDL Olt. A fost însă filmat în timp ce ieşea din sediul de campanie al PSD din Bucureşti. „Am venit aici să-mi caut un şofer”, avea el să declare.
Bercea Mondialu’ deţine o adevărată „colecţie” de naşi celebri. Lista a fost deschisă de Maria Huza, fost preşedinte al Tribunalului Bucureşti, care l-a botezat, în anul 2005, pe Judecător, unul dintre fiii lui Bercea. Moaşa micuţului Judecător a fost Mariana Sofia Moţ, magistrat la Tribunalul Olt.
Lista naşilor îi mai conţine pe Gheorghe Brenciu (fost procuror şef), care l-a botezat pe Televizor, Gabriel Diaconu (fost viceprimar al Slatinei) şi Marian Chitea (director Hidroserv Slatina), care l-a botezat pe unul dintre nepoţii lui Bercea. Pe listă se află şi Theodor Stolojan, cel care l-a botezat, în anul 2004, pe Prinţişor, alt fiu al interlopului. (Florin Băltăreţu)
Sursa: Evenimentul zilei
Seful agentiei ONU pentru comunicatii: E nevoie de un tratat de pace pentru a preveni un razboi pe Internet
Omenirea are nevoie de un tratat de pace care sa previna ca atacurile informatice sa se transforme intr-un razboi, a declarat seful principalei agentii ONU pentru comunicatie si tehnologie, transmite AFP. Hamadoun Toure, secretarul general al International Telecommunications Union, a facut aceste afirmatii in cadrul Forumului Economic Mondial de la Davos.
Oficialul a propus un acord prin care statele se angajeaza sa nu atace informatic alta tara. "Un razboi informatic ar fi mai rau decat un tsunami, ar fi o catastrofa", a spus Toure, dand ca exemplu atacul realizat impotriva Estoniei anul trecut. Potrivit declaratiilor sale, acordul ar fi ca un tratat de pace: tarile vor trebui sa garanteze protectia cetatenilor si dreptul acestora de a accesa informatii, vor promite sa nu adaposteasca teroristi cibernetici si "vor trebui sa isi ia angajamentul ca nu se vor ataca una pe cealalta".
Declaratia lui Toure a fost facuta in contextul discutiilor de la Davos despre atacurile lansate din China impotriva Google.
La randul sau, directorul de cercetare si strategie al Microsoft, Craig Mundie, a spus ca "exista cel putin 10 tari pe glob a caror abilitate online este suficient de sofisticata pentru a lansa atacuri informatice". "Internetul este cel mai mare centru de comanda si control pentru oricare criminal informatic", a spus el, adaugand ca Statele Unite, China, Rusia, Israel si Franta sunt printre cele circa 20 de tari angajate intr-o cursa a inarmarilor informatice, pregatindu-se pentru posibile confruntari pe Internet.
Mundie si alti experti au afirmat ca exista o necesitate tot mai mare de a proteja Internetul impotriva fraudelor, a spionajului si a raspandirii de virusi. "Avem nevoie de un fel de Organizatie Mondiala a Sanatatii pentru Internet", a declarat el.
Mundie a spus ca internautii ar trebui sa aiba un fel de "carnet de sofer": "daca vrei sa conduci o masina, trebuie sa ai un carnet de sofer care demonstreaza ca esti in stare sa faci asta. Masina trebuie sa treaca o verificare si tu trebuie sa-i faci asigurare".
Sursa: Hotnews
Oficialul a propus un acord prin care statele se angajeaza sa nu atace informatic alta tara. "Un razboi informatic ar fi mai rau decat un tsunami, ar fi o catastrofa", a spus Toure, dand ca exemplu atacul realizat impotriva Estoniei anul trecut. Potrivit declaratiilor sale, acordul ar fi ca un tratat de pace: tarile vor trebui sa garanteze protectia cetatenilor si dreptul acestora de a accesa informatii, vor promite sa nu adaposteasca teroristi cibernetici si "vor trebui sa isi ia angajamentul ca nu se vor ataca una pe cealalta".
Declaratia lui Toure a fost facuta in contextul discutiilor de la Davos despre atacurile lansate din China impotriva Google.
La randul sau, directorul de cercetare si strategie al Microsoft, Craig Mundie, a spus ca "exista cel putin 10 tari pe glob a caror abilitate online este suficient de sofisticata pentru a lansa atacuri informatice". "Internetul este cel mai mare centru de comanda si control pentru oricare criminal informatic", a spus el, adaugand ca Statele Unite, China, Rusia, Israel si Franta sunt printre cele circa 20 de tari angajate intr-o cursa a inarmarilor informatice, pregatindu-se pentru posibile confruntari pe Internet.
Mundie si alti experti au afirmat ca exista o necesitate tot mai mare de a proteja Internetul impotriva fraudelor, a spionajului si a raspandirii de virusi. "Avem nevoie de un fel de Organizatie Mondiala a Sanatatii pentru Internet", a declarat el.
Mundie a spus ca internautii ar trebui sa aiba un fel de "carnet de sofer": "daca vrei sa conduci o masina, trebuie sa ai un carnet de sofer care demonstreaza ca esti in stare sa faci asta. Masina trebuie sa treaca o verificare si tu trebuie sa-i faci asigurare".
Sursa: Hotnews
Plumb. Romplumb.
Responsabile pentru această situaţie au fost exploatările miniere de metale preţioase şi grele de la compania Remin precum şi fabricile Romplumb şi Phoenix, cea din urmă producător de cupru şi acid sulfuric.
De câţiva ani, situaţia s-a ameliorat. Aproape toate minele au fost închise iar fosta fabrică Phoenix, devenită ulterior Cuprom, a intrat, în 2009, în faliment. Însă, cele câteva sute de halde de steril ale companiei Remin nu au fost asigurate şi conservate - ele poluează pânza freatică şi râurile cu metale grele şi alte substanţe otrăvitoare.
A mai rămas în funcţiune fabrica Romplumb, odinioară simbolul pentru oroarea poluării la Baia Mare. De câţiva ani, în fabrică au fost montate filtre, astfel încât emisiile de praf de plumb şi gaze toxice au fost diminuate. Situaţia de la Romplumb este, însă, departe de a fi satisfăcătoare, cum ne arată jurnalistul german Keno Verseck în reportajul următor:
Turnătoria de la Romplumb. Zgomot, aburi de gaze. În faţa cuptorului stau mai mulţi muncitori. Din când în când încarcă nişte vagonete cu plumb topit, apoi le împing afară, unde metalul se răceşte. Aici lucrează şi Adrian Lazăr, 45 de ani. N-ar trebui, totuşi, să aibă măşti pentru respiraţie? Lazăr dă din cap ca şi cum ar fi auzit o prostie.
"Din punct de vedere medical... că aici a fost problema... s-au redus bolile profesionale. Şi eu am fost declarat cu boală profesională, saturnist, din cauza plumbului, dar, bine, atunci... a fost înainte, acuma e bine, putem să spunem, având în vedere faţă de ce a fost... s-au făcut investiţii. Ca aspect, la uzină arată cu totul altfel, acum mai arată ca o uzină, putem să zicem, europeană. Bine, mă rog, mai lasă de dorit, mai putea face şi la cuptor ceva îmbunătăţiri... acolo mai sunt încă ceva noxe la evacuare, că se face evacuarea, şi acolo am înţeles că se vor rezolva problemele, deci e bine, e bine, faţă de ce a fost e foarte bine".
În urmă cu doar câţiva ani, cartierul Ferneziu, unde se află fabrica Romplumb, arăta ca şi cum zona ar fi fost atacată cu erbicid: copaci fără frunze, iarbă puţină, un peisaj selenar şi, în aer, un miros dulceag. Mai nou au crescut câţiva brazi.
Ca mai toţi de aici, este bucuros că are unde munci. Soţia lui Lazăr a lucrat la fabrica Cuprom. De un an de zile caută cu disperare un loc de muncă. Fiul lui Lazăr este la liceu, părinţii vor să-l dea la o facultate. Trei persoane, nevoite să trăiască dintr-un salariu de 900 de lei. Aceasta este grija lui Lazăr, nu poluarea cu plumb şi dezastrul ecologic din zonă.
Directorul Romplumb, Vasile Uţă, la inspecţia sa zilnică prin secţiile fabricii. Vine şi la turnătorie, schimbă câteva cuvinte cu şeful de tură, apoi se întoarce în birou. Este foarte mulţumit de progresele pe care le-a făcut Romplumb.
"Am derulat proiecte ample, am atras surse de finanţare în aşa fel încât să facem investiţii pe componenta de mediu şi retehnologizare iar în prezent, faţă de ceea ce înseamnă trecutul, am modernizat întreg fluxul tehnologic. Putem spune că, prin investiţia pe care am făcut-o, la ora actuală, întreg fluxul tehnologic de producere a plumbului primar este conform celor mai bune tehnici disponibile".
Vasile Uţă are 46 de ani şi îşi mişcă tot timpul nervos picioarele. Anul trecut au fost pentru prima dată montate filtre. De atunci, Romplumb respectă limitele pentru emisii de praf de plumb şi de metale grele. Cel puţin aşa afirmă Vasile Uţă. În schimb, garda de mediu din Baia Mare a înregistrat depăşiri dese ale limitelor de emisii şi a amendat fabrica. Vasile Uţă nu face niciun efort să conteste acest lucru. Vorbeşte pe larg despre emisii şi imisii, despre metodologia limitelor şi despre măsurători corecte şi incorecte. Până la urmă, problema dispare printre definiţii complicate şi propoziţii vagi.
Pentru Iulia Veer, care locuieşte în apropiere, lucrurile sunt foarte simple.
"Normal, ziua, noaptea se simte plumbul. Avem copii bolnavi deja, dinţii le pică din gură, la un an şi jumătate – doi ani să fie, plini de carii...le dau sânge una-alta şi când te duci la medic zice: de la plumb. Când aude unde stăm zice: e de la plumb".
În faţa colibei, Iulia Veer stă pe genunchi şi spală un covor. La nici o sută de metri se află fabrica. Se aude sunetul monoton al instalaţiilor, aerul are un miros dulceag. Iulia Veer are 30 de ani, cei trei copii ai ei tuşesc în continuu, sunt mai tot timpul răciţi şi au deseori hemoragii nazale. Locul în care stă Iulia Veer este de fapt un ghetou de colibe şi cocioabe, demn de o ţară din lumea a treia. Se află direct lângă fostul coş principal al fabricii, din care, decenii la rând, au ieşit, nefiltrate, toate gazele şi tot praful de plumb. Aici încă arată a peisaj selenar, abia dacă răsar câteva buruieni.
Iulia Veer intră în colibă. Camera are vreo zece metri pătraţi. Un pat, o masă, două scaune, un televizor. Iulia Veer îşi aduce apa de la un izvor apropriat, o apă tulbure şi cu gust dulceag. Într-o pungă, Iulia Veer caută o adeverinţă medicală.
"Ia uitaţi, plumbemie. Trebuia să iau tratament, dar n-am putut să iau tratament că eram gravidă cu fetiţa. Acum să mă duc să mi-l facă… asta mă costă foarte mult, să-mi dea tratament iar mă costă foarte mult. Băieţelul ăsta de când stau aici şi l-am născut este bolnav cu astm bronşic, cu tot felul... Să-l las afară nu pot, că e mirosul... Şi în casă de multe ori, vara, când las uşa deschisă intră miros. Deci, toţi avem probleme. Dacă nu te afectează ceva, te afectează altceva, stomacul, una-alta… ceva tot te afectează..."
Autor: Keno Verseck, din Baia Mare pentru DW
Redactor: Robert Schwartz
Sursa: Deutsche Welle
Iadul de la Bozânta
În noaptea de 30 spre 31 ianuarie 2000, din iazul de decantare al firmei româno-australiene Aurul s-au scurs peste o sută de mii de tone de steril de flotaţie cu un conţinut foarte ridicat de cianură şi metale grele. Accidentul s-a putut întîmpla pentru că iazul nu a fost amenajat corespunzător de către firma Aurul. Digul nu a rezistat la cantitatea mare de apă acumulată după câteva zile de dezgheţ şi ploi torenţiale şi a cedat. Potopul de otravă a inundat, mai întâi, terenurile ţăranilor din satele învecinate Săsar şi Bozânta. La Bozânta, fântânile au fost otrăvite. În cele din urma, valul de cianură s-a vărsat în râul Săsar, şi, de aici, prin Lăpuşel şi Someş, în Tisa, distrugând complet viaţa acvatică pe o distanţă de câteva sute de kilometri. Aprovizionarea cu apă potabilă pentru sute de mii de oameni din nordul României, vestul Ucrainei şi Estul Ungariei a fost intreruptă timp de câteva săptămâni.
Astăzi, accidentul este aproape uitat – lucru deloc justificat. După dezastru, fabrica Aurul, rebotezată ulterior Transgold, a mai mers ani de zile, producând tot timpul accidente minore, până când, în 2005, a intrat în faliment. Foştii proprietari australieni au părăsit România cu buzunarele pline şi fără să plătească nici o despăgubire, pe când mii de oameni din regiunea Baia Mare suferă încă acum de pe urma existenţei iazului, neînchis şi neconservat nici până astăzi. Situaţia cea mai dramatică se găseşte la Bozânta, unde unele efecte grave ale dezastrului încep abia acum să se vadă din ce în ce mai clar...
...Bozânta Mare într-o zi de duminică, după slujbă. Preotul Ioan Pop iese din biserică şi salută pe câţiva enoriaşi. Într-o vreme, el a fost reprezentantul sătenilor, care s-au organizat în asociaţia „Eco-Bozânta“ pentru a fi mai uniţi în faţa firmei Aurul. Australienii au dat ceva bani pentru modernizarea şcolii şi cam atât. Acum, asociaţia nu prea mai funcţionează, spune Ioan Pop, dar frica oamenilor de poluare a rămas.
"Trebuie să recunoaştem, sîntem o zonă destul de poluată, nu numai datorită accidentului de la societatea Aurul de atunci, ci pentru că locuim într-o arie destul de afectată de iazurile de decantare. Pe lângă iazul de la Aurul mai există încă două iazuri de la vechile companii miniere de stat. Poluarea există şi există pericolul nevăzut care există probabil în apă, în sol, în ceea ce mănânci până la urma, legume, fructe, tot ceea ce consumi de acasă şi apa pe care o bei. Numai când auzi cuvântul de cianură ţi se face frică".
Şi familia Ghişă a fost la slujbă, tatăl, mama şi cei doi copii. Acasă, Dănuţ Ghişă, veterinarul satului, arată apa fântânii din curtea lui.
"După cum se vede are şi o culoare destul de dubioasă. Nu mai consumăm apă din fântână. Doar la animale dăm. Atât..."
Familia Ghisă locuieşte la marginea Bozântei. De aici, mai sunt doar câteva sute de metri până la iaz. Dănuţ Ghişă are 46 de ani, este născut în sat şi lucrează aici de 20 de ani. A moştenit de la părinţi câteva hectare de pământ în aproprierea iazului. Au fost inundate şi poluate cu cianură şi metale grele, şi, în 2001, le-a vândut la Aurul-Transgold. În grădina de lângă casă a avut un bazin cu o mică crescătorie de peşti, pentru consum propriu. Nu mult după accident, au murit toţi peştii. În spatele casei se află livada familiei, cu mere, pere şi prune. Dănuţ Ghisă a lucrat mulţi ani să crească pomii. Acum, încetul cu încet, mor.
"Vedeţi, efectiv totul s-a uscat. Legume de câţiva ani nu mai avem. În special sînt foarte afectate roşiile şi castraveţii fiind o plantă mai sensibilă, deci, ajung la o anumită maturitate şi se usucă..."
Dănuţ Ghişă îşi ajută fiica Evelina la teme. Se uită cu drag la fetiţa sa de 11 ani. Copilăria ei în sat ar putea să ia sfârşit curând. Actualul proprietar al fostei firme Aurul-Transgold, compania rusă Polyusgold, vrea să repornească producţia de aur cu cianuraţie.
"Nici eu, nici consătenii noştri nu dorim redeschiderea acestei unităţi. Sigur, poluarea va fi din ce în ce mai mare, şi ne gândim la copii, la plante, la vegetaţie, la animale, sigur, fiind în apropriere şi păşunea comunală, va afecta pânza freatică şi în general animalele. Dacă, doamne fereşte, se va porni, sper să ne ducem de aici, altă soluţie nu-i".
Nicoleta Ghişă, soţia veterinarului, aude cuvintele soţului ei cu faţă împietrită. Femeia blondă de 38 de ani nu vrea să-şi aducă aminte. O spune cu voce stinsă şi cu amărăciune. Foştii proprietari australieni nu doar că nu au despăgubit pe nimeni, dar nici măcar nu au spus un singur cuvânt de părere de rău, după cum remarcă Nicoleta Ghisă. Au plecat, au luat aurul, au lăsat otrava.
"Ne-a afectat foarte tare, ceea ce s-a întâmplat. Ne-a otrăvit viata, deci, ce a fost, a fost un lucru foarte rău, foarte urât".
Autor: Keno Verseck, din Bozânta pentru DW
Redactor: Robert Schwartz
Sursa: Deutsche Welle
Abonaţi-vă la:
Postări (Atom)
