luni, 21 februarie 2011

Mananca, roaga-te, iubeste... si mai departe?

n o i   a p a r i t i i   h u m a n i t a s
Mananca, roaga-te, iubeste... si spune da / Elizabeth Gilbert - Si am spus da. O poveste de iubire
Mananca, roaga-te, iubeste  a avut un enorm succes mondial, cu vanzari de 10 milioane de exemplare. Toata lumea astepta un alt bestseller. Scriitoarea, obisnuita cu o intimitate aparte a scrisului si cu un public putin numeros, care ii cunostea bine stilul, a fost luata prin surprindere de amploarea "fenomenului cultural" pe care il crease. Elizabeth Gilbert a crezut ca nu va mai putea scrie niciodata si ca tot ce ii ramanea de facut era sa se ocupe de gradinarit.

Am descoperit o anume consolare in recunoasterea faptului ca nu as fi putut - nu pot - sa scriu o carte care sa satisfaca milioane de cititori. In orice caz, nu in mod deliberat. Adevarul este ca nu stiu cum se scrie la cerere un bestseller iubit de public… Asa ca, dintr-o multime de motive personale, cartea pe care am simtit nevoia s-o scriu in acest moment al vietii mele a fost exact aceasta carte - inca un volum autobiografic (cu insertii socio-istorice drept bonus!) despre eforturile mele de a ma impaca in cele din urma cu complicata institutie a casatoriei.

Si am spus da. O poveste de iubire  este acea carte, aparuta in Statele Unite intr-un prim tiraj de 1 milion de exemplare. Noul memoir al lui Elizabeth Gilbert este o celebrare a iubirii, cu toate consecintele si complexitatea pe care dragostea adevarata, in lumea adevarata, le atrage dupa sine intotdeauna. Ea si el, traumatizati amandoi de divorturile prin care trecusera, isi jurasera sa nu se casatoreasca niciodata. Dar, incetul cu incetul, calatorind, citind, discutand, si-au invins enorma reticenta fata de casatorie. Autoarea a formulat cu simplitate, intr-un interviu, concluzia noului ei volum: "Casatoria e o stranie combinatie de vis si realitate, iar noi, cuplurile, ne petrecem v iata incercand sa negociem granita dintre cele doua. Am sa spun asta, pentru ca este, cred, cea mai importanta informatie din toata cartea: casatoria nu e un joc pentru oameni tineri."
Cumpara in libhumanitas.ro
Editura Humanitas, colectia "Memorii/Jurnale" / ISBN 978-973-50-2901-2 / 32 lei
traducere din engleza de Alexandra Baciu

0 comentarii:

Trimiteţi un comentariu