Matei Vişniec: Istoria comunismului povestită pentru bolnavii mintal

"Utopie", "culaci", "colhoz", "a merge până la capăt"... Dezghiocate, repetate până la intoxicare, cuvintele acestea sună ca tot atâtea palme desprinse în rafală din lungile monoloage ale lui Iuri Petrovski, autor mediocru (şi deci recompensat cu premiul Stalin) trimis de Uniunea Scriitorilor pentru a povesti istoria comunismului şi a Marii Revoluţii din Octombrie bolnavilor mintal internaţi în spitalul central din Moscova.

Şi apoi este FORMULA tragico-magică: "o nouă ţară în care nimeni nu va mai putea niciodată să vâre pe nimeni în căcat". Aici, în această traducere literală şi repetitivă a procesului de îndoctrinare, se află concentrat tot geniul piesei lui Matei Vişniec, o metaforă evidentă (azilul psihiatric ca loc al oricărei ideologii), dar mai ales o reflexie asupra puterii, asupra utopiei şi asupra cultului veninos al personalităţii, ilustrat de Katia Ezova, infirmiera şefă nimfomană care se năpusteşte asupra tuturor celor care l-au cunoscut, de aproape sau de departe, pe Stalinul ei iubit.

Matei Vişniec a scris, în stilul său caracteristic, un text de o subtilitate înfricoşătoare.

(Dennis Boneville)

"Am scris mereu pentru a nelinişti şi nu pentru a calma"

"Noi, românii, am fost maeştrii umorului macabru. Se practica autoderiziunea fără teamă şi fără limite. La noi rîsul a fost un mod de a supravieţui"

"Pentru mine umorul are două feţe - cea înaintea căreia rîzi şi o faţă ascunsă, cea care te face să plîngi. În piesele mele eu propun un zbor deasupra umorului trist."

"Rîsul are efectul unui bumerang şi trebuie să ai curajul să ţi-l asumi. Căci, foarte adesea, cînd rîdem de altul, nu înţelegem că rîdem de noi înşine."

"Trebuie să ştim să ne acceptăm cu calm şi rănile şi incapacitatea de a fi conştienţi de iluzia în care trăim uneori"

(Fragmente dintr-un interviu acordat de Matei Vişniec la Festivalul de la Avignon, 1992)



Una din cele mai mari drame ale secolului XX şi a istoriei umanităţii a fost eşecul comunismului. Utopia cea mai generoasă concepută şi pusă în practică vreodată de oameni a lăsat în urmă un tablou terifiant. În această piesă de Matei Vişniec, oroarea extremă a totalitarismului e pusă sub acuzaţie prin recurs la o cale a derizoriului aparent, de un autor la fel de lucid, pe cît şi de inventiv.

(Drama Logue, Los Angeles)


Versiuni ale piesei apărute pe hîrtie: în limba franceză la Editura Lansman, în limba română la Editura Aula Craiova.