Comitetul Interguvernamental pentru Schimbări Climatice (IPCC) a confirmat faptul că, dacă la nivel mondial, emisiile de CO2 nu vor fi reduse cu 85% până în 2050, efectele încălzirii globale vor fi dezastruoase. Deşi eficienţa energetică şi energia regenerabilă sunt, pe termen lung, cele mai durabile soluţii atât pentru siguranţa resurselor cât şi pentru mediul înconjurător, reducerea emisiilor nu va fi posibilă dacă altfel de soluţii – precum tehnologia de captare şi stocare a carbonului (CCS) – nu vor fi utilizate.Vom fi nevoiţi să eliminăm într-un mod rapid emisiile, în acelaşi timp în care cererea de energie va fi tot mai mare: cu trei miliarde mai mulţi oameni vor împărţi Pământul până în 2050, concomitent cu faptul că, în acelaşi timp, o mare parte a omenirii va avea nevoie de acces la mai multă energie pentru a ieşi din sărăcie.
Cititi si: China si India ar putea accepta verificarea internationala a reducerii emisiilor lor
Când publicul larg este întrebat despre părerea lor referitoare la CCS, cel mai frecvent răspuns este acela că nu au mai auzit de această tehnologie. Multe persoane tind să fie sceptice, cum se întâmplă de obicei când vine vorba de concepte necunoscute. De aceea, este necesar ca oamenii să afle ceea ce presupune această tehnologie, ajungând astfel ca atitudinea lor să fie una pozitivă faţă de una din soluţiile ce ne pot ajuta să combatem efectele încălzirii globale.
Ce presupune tehnologia CCS?
Your browser may not support display of this image. Tehnologia de captare şi stocare a CO2 presupune captarea, transportul şi sechestrarea geologică a CO2 în formaţiuni geologice stabile, pentru a se asigura faptul că dioxidul de carbon nu este eliberat în atmosferă.
CO2 este capturat din marile puncte de emisie cum ar fi uzinele alimentate cu combustibili fosili. CO2 este apoi comprimat până devine aproape lichid şi transportat la un sit sigur de stocare, în subteran sau sub fundul oceanului, unde va fi stocat pentru totdeauna.
Captarea CO2 este viabilă atât din punct de vedere tehnic cât şi economic pentru fabrici ce emit mai mult de 100 000 de tone de CO2 anual. La nivel global, există în jur de 8000 instalaţii industriale care emit peste acest nivel şi în total, aceste surse emit în jur de jumătate din totalul emisiilor provocate de om la nivel mondial.
Există mai multe tehnologii de captare a CO2 precum post-combustia, pre-combustia sau oxi-combustia. În cadrul procesului de post-combustie CO2 este separat de celelalte componente prin absorbţie. Tehnologia post-combustie este cea mai avansată, iar rezultatele recente ale cercetărilor confirmă că această metodă poate îndepărta până la 90% CO2 din gazele de ardere. În cazul precombustiei, CO2 este separat înainte de ardere. Metoda oxi-combustie se referă la arderea combustibililor solizi în oxigen pur în loc de aer.
În ceea ce priveşte transportul CO2, există două posibilităţi: prin conducte sau pe nave. Când situl de stocare este localizat pe uscat CO2 este transportat prin conducte, iar în cazul în care acesta este în larg, CO2 poate fi transportat pe nave sau prin conducte pe fundul mării. Transportul naval este de preferat atunci când există distanţe lungi şi este o opţiune bună în cazul în care cantitatea de CO2 este mică sau când flexibilitatea este foarte importantă. Transportul prin conducte este preferat în cazul în care distanţa până la situl de stocare este mai scurtă, sau în cazul în care volumul de CO2 este mare.
CO2 poate fi stocat în siguranţă în puţuri de petrol sau gaze (lucru ce a fost făcut timp de multe decenii), dar cele mai mari situri potenţiale sunt formaţiunile geologice precum straturile acvifere saline (primul astfel de proiect de stocare, Sleipner, pe riftul norvegian, a început să opereze în 1996). În orice caz, un strat geologic care să acţioneze ca un strat impermeabil de blocare trebuie să existe deasupra sitului, iar stocarea trebuie să fie permisă doar în situri bine alese şi care să fie însoţite de o monitorizare strictă şi de obligaţia de a remedia orice scurgere.
Potrivit IPCC, siturile bine alese şi exploatate, au un risc scăzut, cu mai puţin de 1% CO2 injectat ce ar putea să scape din rezervoarele de stocare, de-a lungul unei perioade de peste o mie de ani. IPCC estimează că cel mai scăzut nivel estimat al capacităţii de stocare este de aproximativ 1.700 gigatone³ (emisiile anuale globale sunt de aproximativ 30 gigatone).
În momentul de faţă CCS nu duce la reduceri semnificative de emisii de CO2 deoarece există doar câteva mari proiecte CCS, lucru care este însă pe cale să se schimbe, pentru că diferite ţări şi companii mari consideră că tehnologia CCS este principalul instrument în combaterea încălzirii globale.
Tehnologie transformată in Directivă Europeană
Uniunea Europeană şi-a exprimat poziţia referitoare la CCS foarte clar: fiind o soluţie esenţială în combaterea schimbărilor climatice, implementarea acesteia la scară largă este esenţială. Într-adevăr, fără CCS, ţinta Uniunii Europene de reducere a emisiilor de CO2 nu poate fi atinsă.
Aprobată în cadrul Consiliului European din martie 2009, Directiva CCS va permite industriei de a funcţiona fără a o afecta, reducând în acelaşi timp, influenţa acesteia asupra încălzirii globale.
În acest sens, Consiliul Europei a solicitat un program demonstrativ de până la 12 proiecte demonstrative CCS care să devină operaţionale până în 2015, cu scopul de a urgenta folosirea acestei tehnologii la scară largă. Fără un proiect demonstrativ, comercializarea tehnologiei CCS va fi – fără îndoială – amânată, cel puţin până în 2030 în Europa.
Ana Voitinovici,
Consilier Bellona Europa în Romania
Pentru mai multe detalii referitoare la tehnologia de captare şi stocare a dioxidului de carbon, vizitaţi www.bellona.org
0 comentarii:
Trimiteţi un comentariu