luni, 23 mai 2011

Ilegalități în parcul fotovoltaic al lui Paszkany și la modernizarea Căii Turzii

, ,
Ilegalități în parcul fotovoltaic al lui Paszkany și la modernizarea Căii Turzii
Social-democrații clujeni au acuzat astăzi administrația locală că încalcă legea atunci cînd încearcă să schimbe obiectul colaborării dintre consiliul local și Polus Real Estate din construcția cartierului Tineretului în cea a unui parc fotovoltaic.
Cititi si: Opoziţia din Consiliul Local Cluj-Napoca contestă parcul fotovoltaic
(CITEȘTE depsre planurile parcului fotovoltaic AICI)
Potrivit consilierului local PSD, Claudia Anastase, și președintelui PSD Cluj-Napoca, Mircea Jorj, o asemenea manevră se află în plină ilegalitate, chiar dacă are, printre altele, și avizul prefectului Florin Stamatian.
“Dacă era vorba de altcineva, ar fi reziliat contractul imediat. Dar pentru că e vorba de altcineva (firma Polus Real Estate, a omului de afaceri Arpad Paszkany), se poate. Acum e problema Curții de Conturi și a organelor abilitate”, a declarat Joj în conferința de presă de astăzi, în timp ce Anastase a pus sub semnul întrebării asocierea cu firma mai sus menționată pentru realizarea unui asemenea proiect. “Ce experiență au ei în acest domeniu?”, a întrebat consilierul, afirmînd că este posibil ca o competiție deschisă pentru realizarea proiectului să fi atras investitori cu o experiență bogată în acest domeniu. Drept urmare, cei trei consilieri locali PSD vor vota în ședința de mîine împotriva acestui proiect.
Modernizare cu repetiție și risipă de bani?
O altă sămînță de discuții aprinse în sînul legislativului local va fi cu siguranță și proiectul de modernizare a Căii Turzii, care se ridică la o valoare de cinci milioane de lei. Potrivit lui Anastase, din această sumă, 722.000 de lei sînt prevăzuți doar pentru serviciile de consultanță. Asta deși, conform declarațiilor lui Mircea Jorj, aceste lucrări au mai fost efectuate o dată acum cinci ani, fapt pentru care suma destinată consultanței e inexplicabil de mare.
Sursa: Foaia Transilvana

0 comentarii:

Trimiteţi un comentariu