Este vorba despre 51 de cai adulti si 20 de manji pe care, initial, localnicii i-au prins din padure iar autoritatile din comuna C.A. Rossetti, de care apartine satul Letea, i-au tinut in tarcuri in conditii infernale: fara mancare, in grupuri amestecate, armasarii batandu-se intre ei, provocandu-si rani grave si calcand in picioare manjii.
Gandul.info scria ieri despre conditiile groaznice in care sunt tinute animalele, citand un reprezentant al Vier Pfoten.
"Se bat intre ei, unii au plagi multiple, exista si cai schiopi. Din punctul de vedere al protectiei animalelor, aceste lucruri reprezinta provocare de suferinte psihice, fizice, maltratare si schingiuire, infractiuni care se pedepsesc cu amenda intre 1.000 si 10.000 de lei si inchisoare intre sase luni si trei ani", a spus Kuki Barbuceanu.
Pe de alta parte, Aurel Carlan, agent agricol din cadrul Primariei C.A. Rosetti, sustine ca, intr-adevar, caii au fost prinsi, dar ca acestia nu sunt maltratati. "Tarcul este prevazut cu adapatori (n.r. cazi din care beau animalele) si li se da si mancare. Dar ei nu prea mananca paie, deoarece sunt obisnuiti sa consume altceva in salbaticie. Ei consuma plopi si distrug padurea", a declarat agentul.
barbatul a povestit ca animalele apar din ce in ce mai des in localitate, provocand pagube, si ca ideal ar fi ca, din cei "aproape 2.000 de cai" care se afla acum in rezervatie, sa ramana o suta. "Sunt foarte frumosi, dar... Noi nu ii omoram pe plan local. Am vrut, prin actiunile astea, sa-i dam la carne", spune Carlan.
Potrivit organizatiei non guvernamentale de protectie a animalelor Vier Pfoten, localnicii au aflat ca pot obtine bani daca dau animalele la abator si brusc au aparut proprietari pentru toate animalele, unii avand documente, altii avand niste declaratii. Asta desi caii sunt de fapt salbatici, iar padurea Letea este ultimul refugiu din Europa pentru aceste animale.
Toti localnicii au vandut animalele unui singur proprietar, iar acesta a decis sa ii duca la abator, desi analizele de sange cerute Directia Sanitar Veterinara Tulcea, care ar fi trebuit sa soseasca ieri, nu erau gata nici in aceasta dimineata. In cazul in care analizele ar arata ca animalele sufera de anemie infectioasa (cunoscuta si ca SIDA cailor) ei ar trebui eutanasiati, potrivit prevederilor legii.
Fiecare cal valoreaza 100 de lei. Atat primeste fiecare localnic pentru animalul salbatic pe care l-a vandut pentru taiere in abator.
"Politia se pare ca nu poate face inca nimic. Inertia proverbiala isi va spune din nou cuvantul. Sansele ca ei sa scape sunt extrem de mici", a declarat, pentru REALITATEA.NET, Kuki Barbuceanu, coordonator de proiecte al asociatiei Vier Pfoten."Localnicii sunt proprietarii cailor salbatici, iar proprietarii vor sa ii vanda la abator. Este legal ce se intampla", a precizat Barbuceanu.
O parte din caii capturati vor fi dusi la un abator din judetul Brasov, iar ceilalti la abatorul Agrocompany aflat in Hunedoara, informeaza jurnalul.ro.
Conform legii pentru protectia animalelor, relele tratamente si cruzimile - provocarea de suferinte fizice si psihice, mutilarea si schinguirea animalelor, prezinta infractiune si se pedepseste cu o amenda penala de la 1.000 la 10.000 de lei sau cu inchisoare de la 6 luni la 3 ani si confiscarea animalelor.
Padurea Letea, din Delta Dunarii, gazduieste circa 2.500 de cai salbatici, ultimii din Europa si o adevarata comoara naturala pentru Romania.
Internautii au creat pe facebook o pagina speciala dedicata masacrului de la Letea, sub titlul "SI CAII SE IMPUSCA, NU-I ASA? Sute. Mii de mail-uri pe adresa Presedintelui". Evenimentul este disponibil aici si are deja aproape 8.000 de participanti. Romanii indignati sunt rugati sa trimita o scrisoare deschisa presedintelui Basescu pentru a increrca sa opreasca uciderea animalelor.
Iata textul Scrisorii
Scrisoare deschisă către Preşedintele României
OPRIŢI UCIDEREA CAILOR DIN PĂDUREA LETEA
Domnule Preşedinte al României,
Cronometrul este pornit. Şaptezeci şi unu de cai sălbatici sunt condamnaţi la moarte. Acum se află în ţarcuri. Legaţi. Bătuţi. Flămânzi. Răniţi. Vreţi să vedeţi chinul la care sunt supuşi? Puteţi privi fotografiile care stau mărturie. Priviţi ochii acestor cai sălbatici, domnule Preşedinte. Douăzeci dintre ei sunt mânji. Camioanele îi vor duce mâine la abator şi vor fi măcelăriţi. România va fi din nou stropită de sânge. Vom fi din nou văzuţi ca un popor care distruge în loc să găsească soluţii. Vom fi din nou acuzaţi că nu avem suflet, nu avem Dumnezeu.
ONG-urile se plâng de stricăciunile pe care le fac hergheliile în Pădurea Letea. Localnicii învinşi de sărăcia anilor ’80 au lăsat liberi aceşti cai. Iar caii au supravieţuit. Au avut nevoie de hrană. S-au descurcat singuri. Au avut nevoie de adăpost. S-au descurcat singuri. În ultimii ani câteva asociaţii pentru drepturile animalelor au ajutat cu hrană. Cu proiecte şi soluţii concrete pentru mutarea cailor într-o pădure învecinată rezervaţiei Letea. Cu proiecte şi soluţii concrete pentru controlul reproducerii în aceste herghelii. Doar autorităţile din zonă n-au găsit mijloace să rezolve problema.
Însă acestea sunt detalii, domnule Preşedinte. Pot să mai aştepte. Cei şaptezeci de cai programaţi joi pentru abator, nu. Minutele lor sunt numărate. Desigur, nu noi am pornit cronometrul pentru aceşti cai. Nu noi i-am prins cu frânghii şi i-am bătut până la sânge. Nu noi mânuim în abator instrumentele pentru ucidere. Dar simplul fapt de a întoarce privirea ne-ar face părtaşi la o crimă. Conştiinţa noastră refuză o asemenea complicitate. De aceea ne adresăm Preşedintelui României.
Pădurea Letea este declarată monument al naturii. Se află sub protecţia UNESCO. Cine protejează hergheliile de cai sălbăticiţi care trăiesc aici? Tăierea unui copac din rezervaţia Letea este infracţiune. Ce cod trebuie să ne aducă aminte că uciderea a 71 de cai este o fărădelege care ne înjoseşte în faţa întregii lumi şi în faţa propriului suflet?
Domnule Preşedinte, ne adresăm dumneavoastră ca unei instanţe morale. O instanţă a omeniei. Autorităţile zonei nu s-au priceput ori nu s-au învrednicit să facă ce era mai bine pentru hergheliile din rezervaţia Letea. Legislaţia actuală nu e destul de clară sau nu are mecanismele atât de rapide şi eficiente pentru a salva acum cei 71 de cai. Dar omenia nu poate da greş. Omenia nu poate ridica din umeri când ţara noastră este pe punctul de a deveni scena unui nou masacru al necuvântătoarelor. Omenia nu poate tăcea în faţa suferinţei celor neajutoraţi. În faţa nedreptăţii.
Viaţa acestor făpturi e în mâna Domniei voastre. Vă rugăm să priviţi fotografiile celor 71 de condamnaţi. Priviţi ochii acestor cai sălbatici, domnule Preşedinte. Şi apoi hotărâţi dacă merită să mai alerge vreodată liberi sau merită să apuce drumul lăzilor frigorifice, feliaţi şi împachetaţi frumos în pungi de plastic pe care scrie Made în România. Ar mai fi aceea o ţară în care noi să ne simţim mândri că trăim, iar Domnia voastră că îi sunteţi Preşedinte?"
Bogdan Enache













0 comentarii:
Trimiteţi un comentariu