Normal

Domnul Sobru a studiat, normal, matematica. Mai precis, economia, cum era de altfel normal. Despre el nu se ştie mare lucru, decât că este un om normal. Sigur, el pare de obicei normal, uneori chiar normal şi doar arareori iese puţin din ritmul normal, pentru a-şi etala normalitatea. Stă într-o casă normală, are obiceiuri normale şi gândeşte normal. Este normal să vrea ca cei din jurul său să fie normali şi să se poarte normal. Când o zi devine mai puţin normală, Domnul Sobru se comportă normal, face lucruri normale, pentru a intra mai repede în normalitate. Când întâlneşte altfel de oameni decât el, nu-şi pierde firea, îi tratează normal şi dacă ei nu înţeleg, asta i se pare normal. Despre viaţă are păreri normale, considerând-o o manifestare normală. Tot ce este nou intră cu timpul în normal, aceasta fiind starea normală a existenţei. Ca de altfel şi toate gândurile, sentimentele, stările mai puţin normale, în timp, se normalizează; cum să trăieşti normal, cu o inima care bate cum nu trebuie sau cu o minte care nu funcţionează în parametri normali sau cu nişte fapte care să iasă din normalitate? Aşa ceva n-ar fi normal şi Domnul Sobru, care ştie matematică, poate demonstra.
Aşa că, trecând de la serviciu către casă şi invers – normal - citindu-şi corespondenţa şi rezolvându-şi problemele normale, încearcă o atitudine normală: să fie cât se poate de normal.
Normal, aşa e şi normal.