alergii, crengi, fondul forestier, forestier, gradul de poluare, plopi, pom, spatii verzi, sport, viermi, zid
Adevăr – un oraş fără arbori este ca un om fără plămâni
Gândeşte-te că stejarul din faţa ta este un bunic bătrân, sfătos şi înţelept. De aceea purtarea ta poate fi sfătoasă şi iubitoare. Iubirea cheamă iubire. Numai aşa Îl poţi mulţumi pe Dumnezeu. Cuvintele acestea îi aparţin lui Constantin Brâncuşi.
Cititi si: Se înăspresc sancţiunile pentru defrişări. Dar nu se ştie cum…
În ziua de 16 iulie furtuna a smuls pomi, a rupt crengi şi acoperişuri. Un pom a căzut peste un zid sub care se adăpostise un trecător. Zidul a căzut şi omul a murit. O mare nenorocire. Toţi cei din jur, isterizaţi, strigă: “Să-i tăiem! Sunt bătrâni! Sunt periculoşi! Sunt uscaţi!”. Nimeni nu strigă “Să smulgem acoperişurile”. Pomii! De ce cad pomii şi omoară oameni? Fac un drum până la atelierul pictorului Viorel Mărginean, fost ministru al Culturii, ţăran din Ardeal, să-l întreb.
O ŞTIINŢĂ. Întâi îmi desenează un pom cu ramuri, apoi îmi spune: “Trunchiul are ramuri mai mari, mai mici. Ele se adună într-o coroană. Când îi cureţi, primăvara şi toamna, crăcile trebuiesc tăiate cât mai aproape de trunchi. Numai aşa copacul îşi va obloji tăietura până la-ncheietura ei completă. Este foarte greşit să tai ramura şi să laşi un ciot de 20-30 cm. În felul acesta l-ai distrus. Căci în zadar încearcă el să închidă tăietura. Din cauza distanţei mari nu musteşte. Şi ciotul devine uscătură, se usucă şi este căutat de dăunători care pătrund în el. Pomul intră în descompunere, căci carii, viermi ajung la inima lui. Totul e înşelător, căci scoarţa în strat subţire e vie şi verde. Prima furtună îl doboară. Plantarea pomilor în oraşe este o ştiinţă, nu se poate face alandala. Un oraş fără pomi, parcuri este ca un om fără plămâni. De aceea pomii trebuie selectaţi, îngrijiţi şi aleşi să fie rezistenţi. Pomii decorativi. Magnolia, platanul, arborele de mătase. Teiul! La unele popoare se planta teiul ca să cinstească mormântul unei femei – amintirea ei. Teiul, nu! Românii sunt foarte puţin gospodari, iar teiul e pentru oraşe în care trăiesc cetăţeni care iubesc curăţenia. Teiul are o cantitate mare de frunze care cad de la
6 august (Schimbarea la faţă) până-n noiembrie (Sf. Dumitru). Trebuie măturat des, căci altfel frunzele se adună cu sutele, înfundă canalizarea şi miros îngrozitor de urât”.
Îndrăznesc o altă întrebare: “Dar plopul?”. “Plopul are avantajul că va creşte repede, că e înalt, cu o coroană bogată. Neajunsurile ar fi fulgii de primăvară care provoacă alergii şi rădăcinile mari şi întinse care dislocă asfaltul. Plopii nu sunt rezistenţi. Crengile plopului au multă sevă. Ei sunt cămila copacilor. Iarna, seva îngheaţă şi creanga crapă. Ramurile se usucă. E mult de discutat despre pomii oraşelor.”
PATRU PLOPI. Şi lunga mărturisire despre arbori a lui Viorel Mărginean continuă: “Am fost nu demult în Praga cea de aur. Fiecare arbore al oraşului avea în jurul trunchiului ridicată un fel de îmbrăcăminte de fier forjat splendidă care să meargă cu ce e în jur. La baza pomului, apărat şi de un gărduleţ, era un furtun gros prin care să intre aerul şi apa. Vă asigur că acei pomi nu cad la furtună. Nu mai vorbesc de faptul că, după fiecare furtună, pompierii umblă prin tot oraşul să vadă dacă n-au căzut firele electrice, să cureţe crengile căzute.”
Oamenii din vechime căutau să-i înveţe pe copii să se folosească de forţele naturii în viaţa lor şi să le insufle respect faţă de natură. Pomii ne dau atât de mult, dar nu se pot îngriji singuri. Ion Minulescu scria în iulie 1920: “Ultima manifestare de înfrumuseţare a oraşului Bucureşti de către Primărie este tăierea celor patru plopi care de ani de zile de când străjuiesc statuia lui Mihai Viteazul din faţa Universităţii ajunseseră parcă să facă parte integrantă nu numai din bronzul marelui voievod, dar şi din patrimoniul Capitalei noastre. Adevărat act de vandalism, dacă nu chiar o profanare. El nu poate fi motivat cu nimic, decât cu cumplita lipsă de pregătire culturală a membrilor ce o compun şi care-n lipsă de altă activitate îşi motivează astfel diurnele pri-mite. Acest sport nefericit de a despuia Bucureştii atât de podoabele lui naturale, cât şi de amintirea edililor din trecut, care desigur aveau alt creier şi alt suflet. Nu ştiu dacă acest gest a pornit din fantezia întunecată a unui singur om sau din consultarea tuturor nechemaţilor (…). În altă ţară, gestul primăriei ar fi produs protestări, desigur… În România însă, unde politica de partid este prima şi unica preocupare, Bucureştii pot fi distruşi chiar din temelii (…). Partidul nostru să rămână-n picioare. Şi acum, fiindcă infamia s-a produs şi noi nu avem putere de reacţiune decât aceea a protestării în scris, rămâne ca Primăria Capitalei să fie judecată de bronzul Voievodului lipsit de vecinătatea dulce a celor patru plopi”.
Tablourile pictorilor români sunt pline de privelişti ale vechiului Bucureşti, ascuns de vipiile solare într-o vegetaţie luxuriantă. Probabil cândva vom rămâne numai cu amintirea copacilor din tablouri. Deşi se poate spune că e un clişeu, şi arborii sunt fiinţe vii, care se nasc, trăiesc şi mor. Occidentalii au înţeles cât de importantă este legătura cu natura abia după ce au simţit pe pielea lor efectele dezastruoase ale distrugerii ei. Acum doresc să-şi refacă fondul forestier şi cinegetic (animalele), urmăresc permanent gradul de poluare a râurilor, a aerului, şi asta pentru a readuce natura din jurul lor la frumuseţea şi splendoarea de acum 100-200 de ani. Şi nu uitaţi: energia pe care o primim de la copaci ne curăţă şi ne vindecă!
“Plopul are avantajul că va creşte repede, că e înalt, cu o coroană bogată. Neajunsurile ar fi fulgii de primăvară care provoacă alergii şi rădăcinile mari şi întinse care dislocă asfaltul. Plopii nu sunt rezistenţi. Crengile plopului au multă sevă. Ei sunt cămila copacilor. Iarna, seva îngheaţă şi creanga crapă. Ramurile se usucă. E mult de discutat despre pomii oraşelor”
Viorel Mărginean
“Adevărat act de vandalism, dacă nu chiar o profanare. El nu poate fi motivat cu nimic decât cu cumplita lipsă de pregătire culturală a membrilor ce o compun şi care-n lipsă de altă activitate îşi motivează astfel diurnele primite. Acest sport nefericit de a despuia Bucureştii…”
Ion Minulescu
Sursa: Jurnalul National
Autor: Rodica Mandache
Abonaţi-vă la:
Postare comentarii (Atom)
0 comentarii:
Trimiteţi un comentariu