Volum dedicat dictaturii lui Nicolae Ceausescu,
semnat de unul dintre specialistii consacrati in istoria comunismului din Europa Centrala si de Est
semnat de unul dintre specialistii consacrati in istoria comunismului din Europa Centrala si de Est
• „Volumul are la baza surse bibliografice numeroase, romanesti si straine, ceea ce demonstreaza o abordare atenta – pentru ca, pina la urma, tema istoriei regimului ceausist este provocatoare, dar si anevoioasa, complicata prin capcanele pe care le poate intinde.” (Stejarel Olaru)
• „Este o carte care vrea sa arate ca nu e rentabil sa fii sclav si, daca, citind ce am scris eu, fie si numai o singura persoana renunta la statutul de sclav, atunci consider ca a meritat sa consacru sase ani de munca pentru a o scrie. Cu aceeasi speranta astept si editia in limba romana.” (Adam Burakowski)
• In parteneriat cu Institutul Polonez, Editura Polirom va prilejui publicului autohton intilnirea cu Adam Burakowski, in cadrul a doua evenimente, organizate la Bucuresti si Iasi.
Adam Burakowski va fi prezent la editia de anul acesta a Salonului de Carte Bookfest: duminica, 29 mai, incepind cu ora 12.00, va avea loc lansarea volumului, in prezenta a trei invitati de marca, Stejarel Olaru, Marius Oprea si Adrian Cioroianu.
Pe 31 mai, ora 18.00, este planuita lansarea cartii la Iasi, la Libraria „Orest Tafrali”. Invitati speciali: Liviu Antonesei si Alexandru-Florin Platon.
Dictatura lui Nicolae Ceausescu (1965-1989)
Geniul Carpatilor
Colectia HISTORIA
Editie cartonata
Traducere de Vasile Moga
Prefata de Stejarel Olaru
Un volum dedicat integral comunismului romanesc din perioada lui Nicolae Ceausescu, o analiza comparata de tip istoric si politic realizata de un specialist consacrat in istoria comunismului din Europa Centrala si de Est. Pe baza unei bibliografii vaste si a unor izvoare de o mare diversitate, Adam Burakowski ne ofera nu doar o istorie a comunismului romanesc, ci si o carte despre puterea absoluta al carei unic scop este consolidarea perpetua a puterii.
„Cartea lui Adam Burakowski este o carte despre o dictatura si un dictator, dar nu numai. Dictatura lui Nicolae Ceausescu ne ofera si o perspectiva de istorie politica, alaturi de explicatiile necesare privind felul in care a functionat regimul ceausist folosindu-se frica, manipularea si falsul nationalism. Fara indoiala, cititorul acestei carti va fi rasplatit. Volumul are la baza surse bibliografice numeroase, romanesti si straine, ceea ce demonstreaza o abordare atenta – pentru ca, pina la urma, tema istoriei regimului ceausist este provocatoare, dar si anevoioasa, complicata prin capcanele pe care le poate intinde.” (Stejarel Olaru)
„Eu traiesc intr-o tara in care ramasitele comuniste, din pacate, inca nu s-au stins, ba chiar reinvie ca niste spectre care-si iau o noua infatisare si alt nume. In unul dintre interviurile pe care le-am acordat cu ocazia lansarii in Polonia a Dictaturii lui Nicolae Ceausescu, spuneam ca este o carte care vrea sa arate ca nu e rentabil sa fii sclav si, daca, citind ce am scris eu, fie si numai o singura persoana renunta la statutul de sclav, atunci consider ca a meritat sa consacru sase ani de munca pentru a o scrie. Cu aceeasi speranta astept si editia in limba romana.” (Adam Burakowski)
Din cuprins:
Miscarea comunista romaneasca inainte de al doilea razboi mondial • Primele doua decenii de guvernare comunista in Romania • Inceputul regimului Nicolae Ceausescu • August 1968 – cel mai mare triumf al lui Ceausescu • Masurile antisovietice luate de Ceausescu
Adam Burakowski (n. 1977) – doctor in stiinte politice, absolvent al Institutului de Istorie al Universitatii din Varsovia (2001) si al Institutului de Studii Est-Europene al Universitatii din Varsovia (2004). In 2003 a efectuat stagii la Cold War International History Project din cadrul Woodrow Wilson International Center for Scholars din Washington, respectiv la Ambasada Republicii Polone din Bucuresti. Din 2004 este asistent, iar din 2007 lector la Institutul de Studii Politice al Academiei Poloneze de Stiinte. Intre 2006 si 2010 a fost director adjunct al postului de radio Polonia International. Din 2009 face parte din consiliul de gestionare a proiectului retelei europene de radio Euranet. Este coautor (impreuna cu Aleksander Gubrynowicz si Paweł Ukielski) al cartii 1989 – Toamna Natiunilor (Varsovia, 2009).
Toate cele bune,
Oana Boca
Director de Imagine Polirom
Tel.: 021-311.611.3;
Fax: 021-313.89.78;
Mobil: 0722.609.478
E-mail: oana.boca@polirom.ro
www.polirom.ro
www.cartearomaneasca.ro
www.romanianwriters.ro













0 comentarii:
Trimiteţi un comentariu