copenhaga,
Incalzire globala,
incalzirea globala,
schimbari climatice
Am uitat aproape cu totul demonstratiile de anul trecut de la
Copenhaga. Imagini altfel remarcabile: Ecologisti adunati din toata lumea, degerati, marsaluind prin viscol „impotriva incalzirii globale”. Mai tine minte cineva cum eram amenintati ca daca in sase luni nu facem cutare si cutare, gata, s-a terminat – planeta o ia ireversibil pe calea dezastrului? Au trecut sase luni, s-a dus si sezonul estival si iata, vine vremea colindelor. Cine are timp sa se mai gandeasca la profetiile „stiintifice” emise acum un an in numele „luptei pentru salvarea planetei”?! Dar acum doi? Dar acum cinci?
Cititi si: Iernile grele din Europa, efectul incalzirii globale
Succesul alarmismului – practica de a speria lumea cu predictii catastrofale pentru a obtine foloase politice si economice – se bazeaza exact pe acest fapt. Este putin probabil ca oamenii sa stea sa verifice toate afirmatiile facute zilnic, cu febrilitate, despre varii efecte ale omului asupra naturii, mai ales cand afirmatiile se revendica de la autoritatea „expertizei stiintifice”. Nu mai vorbim de faptul ca efectele si relatiile cauzale la care se refera sunt, de multe ori, de asa natura ca nici Dumnezeu, in rabdarea Sa infinita, nu le-ar putea da de cap si cuantifica.
De unde resursele si timpul sa verifici toata avalansa (deliberata) de „factoizi” alarmisti, lansati pe banda rulanta!? Cand un grup de cercetatori vine si spune ca dupa 5 ani si 50 de milioane de dolari bagati intr-o expeditie la Polul Nord, poate prezice ca pana in 2025, daca nu facem nu stiu ce la ONU, populatiei de bursuci polari ii vor cadea 33% din pene, ce poti face? Sa faci si tu o expeditie de 50 de milioane ca sa masori calvitia bursucului in cauza?
Celebrul scandal „Climategate” care a devoalat frauda si abuzul din culisele cercetarilor privind
incalzirea globala, a facut ca publicul sa devina mai circumspect. Azi ideea de predictie stiintifica, validata de un sobor de cercetatori intruniti cu jurnalisti si oengisti in sfestania publica a unui nou studiu ce anunta ceva prapastios, e un pic mai greu de vandut. Abuzurile la care este supusa stiinta au devenit mai transparente. Incet, incet se instaleaza un scepticism mai sanatos.
Dar realitatea este ca alarmismul ecologist nu este singurul caz de acest fel. Oamenii incep sa realizeze ca multe dintre predictiile facute in numele stiintei in economie, finante, politica sau tehnologie, ridica serioase semne de intrebare. Am ajuns in acest moment intr-un punct in care publicul incepe sa se intrebe: Nu cumva avem o problema cu toata aceasta clasa sociala, „expertii”, care pretind ca ne pot ghida deciziile si viata, pe motiv ca au opinii „stiintifice”?
Economisti, criza, expertiza
Sa lasam deci momentan la o parte alarmismul incalzirii globale si sa luam ca exemplu o alta disciplina ai carei practicanti sunt suspectati ca abuzeaza ideea de stiinta: Economia sau mai precis, macroeconomia. Avem si aici acelasi pattern: predictii dupa predictii, pretentii de modelare, retrodictii vandute ca explicatii, prestidigitatie computerizata si evident, sfaturi autoritative ca ton, iresponsabile ca baza epistemica.
Actuala criza a fost o hartie de turnesol. Daca modelele si predictiile economistilor aveau valoarea predictiva pretinsa, atunci acum era momentul sa demonstreze asta. Economistii puteau inchide gura criticilor prezicand criza, anticipand evolutia ei, sau cel putin contribuind la o intelegere publica elementara a aceea ce se intampla. Or, de cand cu criza, constatam ca la cati economisti, tot atatea pareri. Confuzia domneste.
Modele par impotente in fata incertitudinilor si evolutiilor din lumea reala. Cand vine vorba de o chestie practica, aplicata, cum ar fi politica de iesire din criza, constatam ca la ordinea zilei in dezbaterea publica ramane tot ceea ce ziceau Keynes si Hayek acum 80 de ani. Variatii pe teme de Hayek versus variatii pe teme de Keynes.
Mantra in SUA este acum „In ciuda predictiilor expertilor care spuneau X, indicatorul cutare a fost Y…”. Spectacolul este total. Dupa fiecare fiasco, expertii ies iar la rampa, doar ca sa o dea iar in bara. De unde au curajul, de unde au tenacitatea asta, e greu de spus.
Sunt voci care sustin ca daca vei compara predictiile expertilor cu realitatea refectata in indicatori, vei ajunge la concluzia ca sansele ca predictiile lor sa fie corecte sunt sub 50%. Altfel spus, ca e mai bine sa dai cu banul decat sa te iei dupa ce zic acestia! Asta inseamna ca atunci cand e vorba despre valoare predictiva, o buna parte din expertiza economica vehiculata in mass media nu este doar sub-standard. Este prostie pura. Philip Tettlock a scris o carte superba despre asta. La fel si deja celebrul Nassim Taleb.
Privind la tragicomedia economistilor intelegem mai bine de unde voiosia alarmistilor incalzirii globale. Norocul lor este ca ciclul de viata al predictiilor facute de ei este foarte lung. Cati dintre noi vor mai fi prin zona in 2100 sa verifice daca Oltenia va fi un desert sau Anglia va fi acoperita de ape, as cum preziceau mai anul trecut unii? Nefericitul de macroeconomist nu are acest noroc. El iese azi si spune cu profunda convingere ca socotelile si modelele lui ii dau ca va fi o scadere a somajului. Maine sunt facuti public ultimii indicatori si se dovedeste ca e pe invers.
Consecinte si lectii
Toate cele de mai sus incep sa aiba insa urmari. Devoalarea fraudelor ecologiste, ridicolul zilnic la care se expun macroeconomistii, stupiditatea patenta si iresponsabilitatea expertilor in analiza financiara cantitativa, esecurile modelatorilor de trafic aerian si ale expertilor in analiza riscului, toate au creat o noua stare de spirit publica. Ea este foarte bine explicata de Walter Russell Mead:
„Increderea în experti scade. Scepticismul creste. Până la urmă, nimeni altii decat specialiştii înarmaţi cu modele computerizate foarte complexe au creat sistemul financiar care acum se prăbuşeşte sub ochii noştri. Experţii şi economiştii le-au spus europenilor că noua lor monedă „euro” este pregătită pentru lansare. S-a dovedit ca nu era. Experţii şi modelele computerizate ne spuneau că riscurile forajului marin din Golful Mexic sunt sub control. Nu erau. După erupţia vulcanului islandez, specialiştii şi modelele lor computerizate au determinat închiderea inutila a spaţiului aerian european. Mesajul care reiese din toata turbulenta politică şi economică recenta este unul clar si puternic: Experţii înarmaţi cu modele computerizate nu fac pana la urma nimic altceva decât să-si dea cu parerea si sa ghicească”.
Chiar daca cele de mai sus sunt corecte, ar fi insa gresit sa ne apucam sa condamnam stiinta si sa renuntam la ideea de predictie stiintifica. La fel de gresit ar fi sa concluzionam ca economia sau studiul relatiei dintre om si mediu sunt o prostie. Lectia trebuie sa fie alta. Anume ca adevarata atitudine stiintifica ne cere o oarecare smerenie in fata complexitatii lumii. Ea ne impune prin insasi logica ei, o anume modestie cand este vorba de puterea instrumentelor noastre de analiza si predictie.
Predictia stiintifica: esenta problemei
Atingem aici de fapt esenta problemei. Toate pana la urma pivoteaza in jurul problemei predictiei. Si atunci ne intrebam: De ce sa nu incercam sa studiem stiintific insusi fenomenul predictiei? De ce nu am monitoriza, contabiliza si analiza variile predictii facute in numele stiintei pentru ca mai apoi sa vedem ce a fost corect si ce nu? Astfel s-ar putea evita, de pilda, situatii precum cea a unui Paul Ehrlich, un farseor ecologist a carui cariera este punctata de un lung sirag de predictii strigatoare la cer prin stupiditate si absurditate.
De ce nu am studia statistic, teoretic si istoric diferite seturi de predictii si comunitatile de oameni de stiinta ce le emit? De ce nu am studia chiar actul si metoda predictiei in sine? De ce nu am studia metodele si tehnicile predictive pentru a deosebi abordarile corecte de cele eronate? Pe scurt, de ce nu am incerca sa intelegem mai bine natura predictiei stiintifice si limitele ei, pentru a nu ne mai pomeni ca ne aventuram aiurea, mereu si mereu, dincolo de aceste limite?
Vedem deja cum se contureaza o adevarata disciplina stiitifica. Ea ne-ar face sa intelegem mai bine care sunt criteriile unei predictii stiintifice. Si cel mai important, am intelege ca o predictie facuta de oameni de stiinta nu este neaparat o predictie stiintifica.
Am intelege ca predictia, indiferent de domeniul si subiectul ei, pentru a fi stiintifica, trebuie sa satisfaca anumite criterii. Am intelege odata pentru totdeauna ca o predictie care nu respecta aceste criterii, nu este stiintifica, indiferent de cate zeci si sute de oameni de stiinta dau cu subsemnatul pentru ea in comitete si comisii ale ONU. Si, evident, ca va ramane astfel, indiferent de cat de mult si de zgomotos s-ar agita tinerimea progresista pe internet sau prin viscol, la
Copenhaga si aiurea.
Sursa:
Hotnews
