FOTO: Reuters
Agenţia de evaluare financiară Fitch a retrogradat, vineri, cinci ţări din zona euro, printre care Italia şi Spania, informează AFP, citat de Mediafax.Calificativul Italiei a fost scăzut cu două trepte, la "A-", cel al Spaniei, cu două trepte, la "A", iar cel al Belgiei, cu o treaptă, la "AA".
Acum două săptămâni agenţia de rating Standard&Poor's (S&P) a scăzut rating-urile Franţei, Austriei, Maltei, Slovaciei şi Sloveniei cu o treaptă, iar Italiei, Spaniei, Portugaliei şi Ciprului cu două trepte.
Citeşte şi Agenţia Standard&Poor's, UMILITĂ de investitori. La ce dobânzi s-a împrumutat Franţa după ce a fost retrogradatăSpania, Italia, Irlanda, Cipru, Belgia şi Slovenia au fost puse sub observaţie de către agenţia de rating Fitch, în vedere unei posibile retrogradări pe 16 decembrie 2011. Motivul anunţat atunci a fost eşecul Europei de a găsi "un răspuns concret, palpabil" în lupta împotriva crizei datoriilor suverane, scrie Bloomberg.
Fitch a revizuit în jos perspectiva rating-ului maxim acordat Franţei, AAA, precizând însă că acesta, cel mai probabil, nu va fi retrogradat anul acesta.
Conform Reuters , oficialii Fitch au declarat, în comunicatul oficial, că există o probabilitate de 50% pentru noi tăieri de rating-uri ale acestor state în următorii doi ani.
Motivul invocat de Fitch în retrogradarea celor cinci state, Italia, Spania, Slovenia, Belgia şi Cipru, este că aceste ţări prezintă vulnerabilităţi pe termen scurt la şocuri monetar şi financiare. "Pe cale de consecinţă, datoriile lor suverane nu aduc niciun beneficiu statutului pe care îl are moneda europeană", au adăugat ei.
Comunicatul oficial al Fitch

Sursă: Fitch
Un efect imediat cel puţin neaşteptat
Anunţul nu a fost în măsură să provoace panică pe pieţele valutare, scrie Wall Street Journal. La scurt timp după anunţul iniţial moneda europeană a dat semne de slăbiciune în tranzacţiile faţă de dolar. Cu puţin timp înainte de anunţul Fitch, euro se tranzacţiona la o paritate de 1,32 dolari/euro, cel mai bun curs pentru euro de la finele anului trecut. Anunţul nu a fost considerat de investitori la fel de sever precum cel făcut de Standard&Poor's acum două săptămâni, astfel că la 2:20 P.M. ET (ora locală Bucureşti 21:20) paritatea era de 1,3204 dolari/euro, deci euro se întărise şi mai mult faţă de nivelul dinaintea anunţului.
Mai mult decât atât, subliniază jurnaliştii de la reputata publicaţie americană, niciun stat "AAA", respectiv cu rating maxim, nu a fost afectat de acest anunţ, cum a fost cazul retrogradărilor operate de Standard&Poor's.
În ceea ce priveşte viitorul zonei euro, deşi analiştii Fitch susţin că este posibilă o eventuală "rupere" a zonei euro, ei consideră că probabilitatea este mică.
UPDATE 22:47 Investitorii au părut că au ignorat decizia Fitch. Euro a ajuns la cel bun curs faţă de dolarul american din ultimele şase săptămâni, informează AP. Euro a ajuns la o paritate de 1,3208 dolari/euro, cel mai bun curs faţă de moneda americană de pe data de 13 decembrie. Dealerii citaţi de AP susţin că anunţul Fitch era "priced in", respectiv că fusese deja luat în calcul de investitori. Optimismul faţă de euro se datorează, subliniază agenţia de ştiri, mai ales faptului că oficialii europeni au declarat că rezolvarea problemei reducerii datoriei Greciei cu 50% este aproape de final.
Citeşte şi EUROPA
ÎN CRIZĂ. NOUĂ ŢĂRI, printre care Franţa, Austria, Spania, Portugalia
şi Italia, au fost retrogradate. Euro se prăbuşeşte faţă de dolar
Citeşte şi Declaraţie surprinzătoare a lui Merkel, liderul celei mai mari economii europene, după decizia S&P
Citeşte şi Cum
va fi afectată România de tăierea rating-urilor în UE. Ce probleme va
trebui să rezolve Guvernul şi la cât ar putea ajunge cursul
Citeşte şi Reacţie dură a Comisiei Europene: Regretăm decizia "aberantă" a Standard&Poor's de a retrograda unele state din zona euro
Victor Rotariu este editor al ziarului Gândul
Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine
















0 comentarii:
Trimiteţi un comentariu