joi, 26 ianuarie 2012

Au murit pe scenă! Actorul Emil Hossu şi cântăreaţa Maria Lătăreţu au pierit acolo unde s-au simţit cel mai bine: lângă spectatori!

Actorul Emil Hossu (70 de ani) a decedat, miercuri seara, în timp ce se pregătea să apară în faţa publicului venit la Teatrul "Nottara" pentru a vedea piesa "Aniversarea".

lataretu
Cu câteva minute înainte să înceapă spectacolul, actorului i s-a făcut rău şi a leşinat. Un echipaj SMURD a ajuns imediat la faţa locului, dar în ciuda eforturilor, medicii nu au reuşit să-l resusciteze.

De o moarte asemănătoare a avut parte, în urmă cu 40 de ani, cântăreaţa de muzică populară Maria Lătăreţu. Artista era pe scenă la Româneşti, judeţul Botoşani şi la un moment-dat ar fi leşinat, decesul fiind pronunţat câteva minute mai târziu, din cauza unei congestii cerebrale.

Sunt unele voci care susţin însă, că artista ar fi murit, de fapt, în culise, imediat după spectactacol. Cu toate acestea, pe placa comemorativă din Româneşti scrie: "Pe scena din această instituţie, în plin spectacol artistic, s-a sfârşit din viaţă, la 27 septembrie 1972, în etate de 61 de ani, Maria Lătăreţu, privighetoarea nepereche a cântecului popular românesc".
Autor: I.D.

0 comentarii:

Trimiteţi un comentariu