AFP / Mediafax Foto/JEFF PACHOUD
De la începutul lui 2011 şi
până acum România a coborât o singură poziţie în topul statelor cu cel
mai mare preţ al benzinei, respectiv de pe locul 18, pe locul 19,
conform calculelor gândul, pe baza datelor oficiale ale Comisiei Europene.Cu excepţia Poloniei, care s-a menţinut pe aceeaşi poziţie în acest clasament în care au fost luate în calcul preţurile fără taxe, pentru a evita decalajele generate de diferenţele de taxare dintre state, toate statele din regiune au reuşit să coboare câteva poziţii. Vecinii bulgari au reuşit să ajungă la sfârşitul lui 2011 pe ultimul loc al clasamentului, după ce în ianuarie erau pe poziţia 20. Cehia a coborât două poziţii, iar Ungaria a ajuns de pe locul 14, pe locul 15. Preţul fără taxe reprezintă, practic, valoarea efectivă a benzinei la distribuitor, fără nicio legătură cu accizele sau TVA sau alte taxe sau impozite.

Cele mai mari scumpiri s-au înregistrat anul trecut în Irlanda, unde preţul benzinei, fără a lua în calcul taxele, a crescut cu 14 eurocenţi/litru, circa 27% faţă de prima lună din an. În Malta s-a înregistrat o creştere de opt eurocenţi, iar în Marea Britanie, Cipru şi Austria, litrul de benzină s-a scumpit cu şase cenţi.
Astfel, fără a lua în calcul taxele percepute de către fiecare stat în parte, din calculele gândul reiese că preţul la care se vindea benzina, la sfârşitul anului, era mai mare în România decât în Marea Britanie, Germania, Austria sau Suedia. La noi, un litru de benzină se vindea de distribuitori cu 62 de eurocenţi, în timp ce în Austria el era comercializat cu 60 de eurocenţi, de exemplu.
De la sfârşitul lui 2010 şi până la sfârşitul lunii noiembrie 2011, carburanţii s-au scumpit cu 8,3%, conform informaţiilor Institutului Naţional de Statistică (INS), procent care ţine cont de preţul cerut de distribuitori, dar şi de taxele aplicate de statul român.
Profitul net al Grupului Petrom, cel mai important distribuitor de carburanţi din România, s-a dublat în primele nouă luni ale anului trecut, la 2,921 miliarde lei (694,5 milioane euro), şi a depăşit câştigul record din 2010, iar vânzările au avansat cu 23%, la 16,224 miliarde lei (3,857 miliarde euro), datorită preţului favorabil al ţiţeiului şi optimizării activităţii operaţionale, relatează Mediafax.
Prin cele aproximativ 550 de benzinării Petrom controlează o cotă de piaţă de circa 40%, următorii clasaţi fiind Rompetrol şi Lukoil, scrie Ziarul Financiar.















0 comentarii:
Trimiteţi un comentariu