Campaniile de vaccinare din ţara noastră au fost,
în utimii ani, învăluite în scandal. Fie că a fost vorba despre o
acţiune eşuată, precum cea desfăşurată în cazul imunizării fetiţelor
contra HPV, fie că a fost vorba despre sume irosite pe fabricarea unor
seruri cu probleme, putem spune că Ministerul Sănătăţii a aruncat pe
fereastră mai bine de patru milioane de euro.
Vaccinarea antigripală, oprită
În urmă cu două zile, Ministerul Sănătăţii a dispus suspendarea, timp
de 10 zile, a vaccinării antigripale, după ce în 350.000 de doze
pregătite de Institutul Cantacuzino s-a descoperit că o componentă nu e
eficientă. “Ne asumăm consecinţele şi vom retrage dozele
necorespunzătoare”, a declarat Margareta Mazilu, directoarea Centrului
de producţie de la Institutul Cantacuzino. Dacă se iau în calcul cele
350.000 de doze ineficiente, costul ar fi de 2,8 milioane de lei, însă o
bună parte dintre ele au fost folosite, aşa că suma ce va fi returnată
de Institutul Cantacuzino va fi probabil mult mai mică. Mazilu a
precizat că în cazul dozelor care au fost administrate pacienţilor nu
există riscuri pentru sănătatea acestora, singura problemă fiind că ei
nu mai sunt protejaţi în cazul unei tulpini de gripă.
Serul contra HPV a expirat
După o campanie de informare soldată cu un eşec, o bună parte din
serul contra cancerului de col uterin, cu care urmau să fie imunizate
fetiţele de 12-14 ani, a ajuns la coşul de gunoi. Motivul? Vaccinul HPV
pe care Ministerul Sănătăţii a dat milioane de euro a expirat. Costul
total al vaccinurilor a ajuns la aproximativ 50 de milioane de lei
pentru cei trei ani în care s-a derulat campania. Se pare că aproximativ
2.000 de doze au expirat, pentru care statul a plătit aproape 3,5
milioane de lei.
Gripa porcină nu i-a speriat pe români
5 milioane de doze de vaccin împotriva gripei porcine a comandat
Ministerul Sănătăţii, în anul 2009, Institutului Cantacuzino din
Bucureşti. Pentru acestea a plătit 20 de milioane de lei, echivalentul a
circa 5 milioane de euro. Campania de vaccinare nu prea a avut succes,
deşi autorităţile au făcut tot ce se poate pentru a-i convinge pe români
să se imunizeze. Se pare că doar circa 1,5 milioane de persoane s-au
vaccinat contra virusului AH1N1.
0 comentarii:
Trimiteţi un comentariu