FOTO: Wikimedia Commons
Analiştii băncii americane
Barclays susţin, în cel mai recent raport pe care l-au realizat, că
există o legătură foarte clară între construcţia de zgârie-nori şi
apariţia crizelor financiare, informează BBC.Printre exemplele date de britanici se numără clădirea Empire State, construită înainte de Marea Recesiune din Statele Unite ale Americii, şi cea mai înaltă clădire din lume, Burj Khalifa, construită chiar înainte ca Dubaiul să ajungă în pragul falimentului.

Care sunt statele care construiesc, în prezent, cei mai mulţi zgârie-nori
În prezent, statul în care se construiesc 53% dintre zgârie-norii de pe întreg globul este China, conform reprezentanţilor băncii Barclays Capital.
Un raport recent realizat de către cei de la JPMorgan Chase, explică faptul că piaţa imobiliară din chineză ar putea să înregistreze o scădere chiar şi de 20% în cazul celor mai mari oraşe ale acestui stat, într-o perioadă cuprinsă între 12 şi 18 luni.
Şi în India se observă un interes ridicat cu privire la construirea unor astfel de clădiri, având în vedere faptul că, în momentul de faţă, se lucrează la 14 zgârie-nori. Până în prezent, aici se află doar doi dintre cei 276 de zgârie-nori cu o înălţime mai mare de 240 de metri de pe întreg globul.
Cea mai scumpă locuinţă din lume se află şi ea tot în India. Ea a fost numită Antilia, are 27 de etaje şi a fost construită pentru miliardarul Mukesh Ambani.

"De multe ori, cele mai înalte clădiri din lume sunt simplul semn al unui boom în ceea ce înseamnă construirea de zgârie-nori, care reflectă o alocare greşită foarte răspândiră a capitalului şi o corectare economică iminentă", spun analiştii Barclays Capital.
Zgârie-nori care au anticipat crize financiare
Tot ei au adăugat faptul că finalizarea în 1873 a primului zgârie-nor din lume, construit în New York şi numit Equitable Life, a coincis cu o perioadă de recesiune care a durat cinci ani. Equitable Life a fost demolat ulterior, în 1912.

Un alt exemplu este şi Turnul Willis din Chicago construit în 1974 chiar în momentul în care a apărut un şoc pe piaţa petrolului şi în perioada în care s-a renunţat la convertibilitatea dolarului american în aur.

Finalizarea, în 1997, a lucrărilor de construcţie la Turnurile Petronas din Malaysia au coincis, de asemenea, cu criza financiară din Asia.
În aceste condiţii, britanicii ar trebui să fie îngrijoraţi de rezultatele raportului băncii Barclays Capital, având în vedere faptul că în Marea Britanie se construieşte, în prezent, cea mai înaltă clădire din vestul Europei. Ea va fi numită Shard şi va avea o înălţime de 310 metri.

Top cinci cele mai înalte clădiri din lume
1. Burj Khalifa

- localizare: Dubai
- înălţime: 828 de metri
- utilizat pentru: birouri, locuinţe, hotel

- localizare: Taipei
- înălţime: 508 de metri
- utilizat pentru: birouri

- localizare: Shanghai
- înălţime: 492 de metri
- utilizat pentru: birouri, hotel

- localizare: Hong Kong
- înălţime: 484 de metri
- utilizat pentru: birouri, hotel

- localizare: Kuala Lumpur
- înălţime: 452 de metri
- utilizat pentru: birouri
Citeşte şi FOTO+VIDEO: În ce stadiu se află construcţia One World Trade Center, zgârie-norul care va lua locul Turnurilor Gemene
















0 comentarii:
Trimiteţi un comentariu