Acţiunile Petrom au scăzut cu 2,12%, după anunţul amenzii aplicate de Consiliul Concurenţei
Acţiunile OMV Petrom au scăzut
marţi la Bursa de Valori Bucureşti cu 2,12%, după anunţul amenzii de
116 milioane de euro aplicate de Consiliul Concurenţei.Preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, a anunţat marţi că instituţia a sancţionat şase companii petroliere, între care şi companiile OMV Petrom Marketing şi OMV Petrom cu amenzi ce cumulează 880,5 milioane lei (205 milioane de euro), reprezentând aproximativ 3% din cifrele de afaceri realizate în anul 2010. Consiliul Concurenţei susţine că cele şase companii petroliere s-ar fi înţeles, în 2007 - 2008, să retragă concomitent un sortiment de benzină.
Acţiunile OMV Petrom şi Rompetrol Rafinare (RRC) au fost suspendate de la tranzacţionare pentru aproape şase ore, între orele 10:01 şi 15:50, pentru anunţarea sancţiunilor aplicate de Consiliul Concurenţei.
În primele trei secunde ale şedinţei au fost realizate cinci tranzacţii cu acţiunile OMV Petrom, de 7.000 de lei, la un preţ în scădere cu 0,54%, potrivit Mediafax. După revenirea la tranzacţionare scăderea s-a accelerat până la 3,23%, însă spre închidere corecţia a încetinit. Ultima operaţiune a fost realizată la 0,2903 lei, preţ în scădere cu 2,12%, iar toate transferurile au însumat doar 73.000 de lei.
Capitalizarea bursieră a OMV Petrom a fost marţi de 16,44 miliarde lei, în scădere cu circa 360 de milioane de lei de la nivelul de 16,8 miliarde lei atins cu o zi înainte, potrivit datelor oficiale de pe BVB.
Petrom şi OMV Petrom Marketing SRL consideră că sancţiunile aplicate ca fiind nejustificate şi vor contesta în instanţă decizia Consiliului Concurenţei.
Citeşte şi Petrom va contesta în instanţă amenda de 116 milioane euro aplicată de Consiliul Concurenţei
Citeşte şi EXCLUSIV:
Reacţia Lukoil. "Când o companie are acces la resursele ţării, la un
preţ mic, iar celelalte importă la preţul pieţei, nu e dumping?!"















0 comentarii:
Trimiteţi un comentariu