luni, 23 ianuarie 2012

Ce crede Traian Băsescu despre PROTESTELE DIN BUCUREŞTI şi ţară. Discuţia dintre preşedinte şi viitorii săi "consilieri", relatată de unul din aceştia


Ce crede Traian Băsescu despre PROTESTE DIN BUCUREŞTI şi ţară. „Este o mişcare socială datorată măsurilor de austeritate impusă”
Unul dintre studenţii chemaţi de Administraţia Prezidenţială la interviul de angajare a povestit presei ce le-a spus preşedintele Traian Băsescu despre mişcările de stradă din ultimele zile.

Preşedintele Traian Băsescu s-a întâlnit astăzi cu o parte dintre candidaţii la postul de consilier de stat, presa neavând acces la eveniment.
"A recunoscut că este o mişcare socială datorată măsurilor de austeritate impuse, ca o reflexie a măsurilor de austeritate prelungită. Domnul preşedinte a susţinut că aceste măsuri au fost necesare. Faţă de alte partide care umblau la bani publici pentru a preveni protestele, alocau sume din ce în ce mai mari, dânsul a zis că pentru a avea un control asupra costurilor şi bugetului doreşte să îndrepte ţara pe o situaţie bună şi nu să se înrăutăţească situaţia prin alocarea de sume nejustificate", a spus unul dintre candidaţii la postul de consilier de stat la Preşedinţie.

Potrivit acestuia, Traian Băsescu nu a precizat care sunt soluţiile pentru încetarea protestelor.

"Nu a fost un interviu. Să spunem că a fost o prelegere. Ne-a vorbit despre viziunea lui referitor la cum vede România în următorii doi ani. A fost chiar OK. A vorbit un pic şi despre proteste. Sigur că da. Nu a vorbit despre opinia personală a dumnealui. S-a referit mai mult la lucrurile care au fost făcute şi ce urmează să fie făcute. De proteste, exact, nu avea rost să se amintească acum, doar s-a punctat", a spus o altă candidată, absolventă de Sociologie şi Jurnalism.

Purtătorul de cuvânt al Administraţiei Prezidenţiale a declarat vineri că 290 de persoane şi-au exprimat interesul de a face parte din staff-ul preşedintelui.
Cristian Andrei este reporter special al ziarului Gândul

0 comentarii:

Trimiteţi un comentariu